Mă-ntorc cu căinţă, Părinte-al Iubirii,
Să-Ţi cer azi iertare pentru-al meu trecut,
Tu Ţi-ai dat viaţa ca Preţ Mântuirii
Când eu rătăceam ca şi fiul pierdut.

Departe de casă, în bezna pierzării,
În poftele rele adânc cufundat,
Setos de plăcere, eu am dat uitării
Palatul Iubirii din care-am plecat.

Am ajuns în tină călcat în picioare,
În țara robiei cumplit umilit,
N-am fost pentru nimeni Isuse, valoare,
Am fost pe vecie pierzării sortit.

Viaţa ce-n dar Tu Isuse mi-ai dat-o,
Curată, sclipind ca un vas preţios,
Am zdrobit-o-n cioburi, şi-apoi fără milă
Eu am risipit-o în praful de jos.

Dar Tu coborât-ai aici jos în tină,
În praful acela-n genunchi Te-ai plecat,
Şi ciob lângă ciob cu Iubire Divină,
Ai pus laolaltă acel vas sfărâmat.

De-aceea Isuse, viaţa-mi întreagă
În mâinile Tale deplin Ţi-o predau,
Şi orice mi-ai cere, ajută-mi o Doamne,
Cu inimă largă să pot ca să-Ţi dau.