Mult mai frumos e soarele şi mai strălucitor
Când îşi arată faţa ieşind de după nor;
El face să dispară pe loc din orice viaţă
Întunecimea crudă a unei vremi cu ceaţă.
Mult mai frumoasă-i valea şi cu mult mai curată
Când de o revărsare a fost din nou spălată,
Căci toată murdăria ce-n albii s-a depus
A fost de val spălată şi-n mare jos s-a dus.
Ce tristă-nfăţişare pădurea-n iarnă poartă
Când fără de verdeață ţi s-ar părea că-i moartă...
Noi ştim însă căci iarna nu ţine pe vecie,
Căci vine primăvara când totul iar învie.
La fel e şi-n viaţă în traiul trecător,
De vrei prin încercare să treci biruitor,
Răbdarea este cheia Secretului Divin
Ce îţi aduce-n viaţă din nou un cer senin.
Răbdarea e o roadă a Duhului Cel Sfânt
Ce-aduce biruință-n trăirea pe pământ...
Şi dacă-a ta credinţă ţi-e pusă la-ncercare,
Să nu uiţi căci necazul te cheamă la răbdare.
Căci o trăire sfântă în orice-mprejurări
Îți umple coşul vieţii cu binecuvântări;
Aici doar stă ascunsă comoara frumuseții
Ce îți dă fericirea în anii tinereţii.
Este-o promisiune de Dumnezeu lăsată
Acelor ce în lume-şi trăiesc viaţa curată.
Cu El tu vei învinge a vieţii greutăţi,
El bătrâneţea-ţi umple cu multe bunătăţi...
De-aceea împlineşte tot ce-n Scriptură-i scris
De vrei ca să ai parte de tot ce a promis.
Mai rabdă, mai iubeşte şi iartă ne-ncetat
Fără să uiţi vrodată, cât Isus ţi-a iertat.
Amin. Februarie 2001 - Belciu Ilie