În Faţa Ta, o, Doamne, nimic n-am bun în mine
Căci firea-mi păcătoasă-i pornită doar spre rău,
Dar Tu poţi, Sfinte Tată, să schimbi chiar rău-n bine,
Tu poţi să faci din mine un fiu de Dumnezeu.
Când cel rău mă-nconjoară cu gânduri de-nălţare
Iar Voia Ta cea Sfântă să fiu smerit mă-nvaţă,
Îmi dă Te rog putere de a rămâne tare
Şi-n orice-mprejurare să-ascult a Ta povaţă.
Să ardă-n mine-ntruna dorinţa de schimbare,
Să fiu serv al dreptăţii în veacul de acum,
Învăţătura-Ți Sfântă să-mi fie îndrumare
Şi numai Voii Tale umil să mă supun.
În dragoste şi cinste să Te slujesc pe Tine
Privind cu bunătate pe cei din jurul meu,
Fiind gata de-a răspunde chiar răului cu bine,
Ferindu-mă cu teamă de ce se pare rău.
Amin! Octombrie 2004 - Ilie Belciu