Un vierme roade-un pom la rădăcină,
Şi frunzele încep, încet să-i cadă...
Astfel se stinge pomul fără vină,
Ce cândva falnic se 'nălţa-n lumină.

Căci viermele urât, născut în tină,
Pe cel mai tare l-a ales ca pradă.
Un vânt distrugător ne ameninţă,
Din depărtări auzi a lui furie.

El va-ncerca, de este cu putinţă,
Să spulbere şi urma de credinţă
Acelor ce cu multă uşurinţă
Clădesc speranţe fără temelie.

Un foc mistuitor ne stă-nainte,
O vreme de necaz şi încercare,
Va transforma palatele-n morminte,
Va arde lemne, paie şi veşminte...

Însă trecând prin flacăra-i fierbinte,
Tot ce-i de preţ va străluci mai tare...
Mulţi azi nu ştiu că Dreapta Judecată
Stă să înceapă de la Casa Sfântă.

Va fi o zi de mulţi neaşteptată,
Pentru acei ce n-au crezut vreodată
Căci prea puţini, din marea lumii gloată
Cu gândul veşniciei se frământă.

A lumii nedescrisă nedreptate
Îl va răpune chiar şi pe cel tare...
Căci certuri, viclenii şi răutate,
Vor răsuna pe uliţe-n cetate.

Pe cel neprihănit însă, în toate,
Credința îl va ţine în picioare.