În zorii dimineţii, în ceasul rugăciunii,
Ridică-ţi plin de teamă, smerit spre cer privirea,
Când ştii că pleci în lume, să ţii iar piept furtunii,
Imploră-ntâi de toate în viaţa ta Iubirea.

Să nu treci niciodată al casei prag în grabă
Fără să legi în lanţuri încă odată firea,
Vorbirea ta nu cumva s-ajungă firii roabă
Căci astfel se-ndepartă din viaţa ta Iubirea.

Când eşti robit de gândul de-a face-n jur dreptate
Dar pregăteşti în taină la semeni prăbuşirea,
De cauţi chiar adevărul în duh de răutate,
Să ştii căci de la tine s-a-ndepărtat Iubirea.

Când crezi că faci cu cinste a Domnului lucrare,
Vestind cu-nflăccărare dreptatea şi sfinţirea,
Dar umileşti pe alţii, setos de înălțare,
Mai este oare, frate, în tot ce faci Iubirea?

Când stări de neveghere te duc la rătăcire,
Răpesc din suflet pacea şi-aduc nemulţumirea,
Şi-adesea umilinţa se schimbă-n răzvrătire
Căci din prea multă râvnă, ai neglijat Iubirea...

Când nu-ţi găseşti odihna şi liniştea dorită,
Şi nu poţi să înlături din inimă mâhnirea,
Alungă îngâmfarea fugind de-a ei ispită
Şi lasă să lucreze în viaţa ta Iubirea.

Căci ea are puterea schimbărilor Divine,
Pe cei răi îi transformă-n fiii-mpărăției,
Iubirea biruieşte jertfindu-se pe sine,
Pe fruntea ei sclipeşte „Simbolul curăţiei”

De vrei să ai succesul deplin al biruinţei,
Începe-ntâi de toate în viaţă cu zdrobirea,
Întoarce-ţi iarăşi paşii pe calea umilinţei
Lăsând să guverneze în viaţa ta Iubirea!