Gândul meu îl știi, Părinte, și te rog nu mă goni,
Chiar de uneori tumultul mă cuprinde zi se zi.
Îmi condu cărarea vieții, printre lanul greu de spic,
Dă-mi avânt sa urc spre stele, că aici sunt un nimic!

Sunt doar pulbere și tină, boarea vântului pribeag,
O făclie-abia arzândă poposită pe- al Tau prag.
Fă-mă strop de apă vie, un izvor mângâietor,
Clipă care nu se pierde, suflet blând, clocotitor.

Fă-mă ploaie cristalină, mugure pe-un ram de măr,
Șoim neînfricat și sigur în vârtejul unui zbor.
Fă-mă lacrimă de rouă să adast in palma Ta,
Chiar de-mi bântuie furtuna si 'mi-e calea lungă, grea.

Din arșițe și durere Tu să mă conduci spre Cer,
Către locul de odihnă unde, sigur, n-o să pier!
Haina mea, ce-ai curățit-o prin Sfânt sângele-Ți vărsat,
S-o păstrez neîntinată ca un crin nevinovat!