Mă rog azi in pulbere și-n tină,
Sub veșmântul toamnelor târzii.
Simt durere- n mine. . și rușine
Că am stins lumina din făclii.

M-am pierdut pe căile deșarte
Și-am bătut la porți ce s-au închis.
Am uitat că răul mă desparte
De-al meu Tată și de Paradis.

Sunt atâta de singură și tristă,
Biată pasăre cu răni adânci.
Nu mai am nici lacrimi, nici batistă,
Nici putere să mai urc pe stânci.

Mă arunc deznădejdea morții,
Ca ocnașul condamnat pe veci.
Mă întreb: -E cumva voia sorții
Sau eu am ales alte poteci?

Dar, din zări albastre și senine,
Cel ce a murit in locul meu,
Azi, mă cheamă: - Nu-ți fie rușine
Și pășește acum spre Dumnezeu!

Ai umblat prea mult pe căi deșarte,
Ai fost orb, pierdut printre străini.
Drumul tău ducea spre iad și moarte,
Printre șerpi și cei mai aspri spini.

Lasă pacea să-ți cuprindă gândul,
Harul Lui să curgă -n stropi de ploi.
Ia cu tine Dragostea, Cuvântul,
Și te-mbracă-n haine albe, noi.