Mi-e dor de sfânta adunare
A celor mântuiţi prin har,
A celor care-n sărbătoare
Ca porumbeii-n grabă mare
Se strâng voioşi la porumbar.

O, Doamne, ce sublim e ceasul
Când stăm cu toţii la un loc,
Și când ne miluieşti popasul
Cu Evanghelia şi glasul
De Mare Preot şi Prooroc.

Atunci, în clipa de-nnoire
Când treci pe lângă noi duios,
Ne umpli viaţa de uimire,
Când ne uneşti într-o simţire,
Ne faci un Templu glorios.

Mi-e dor să stau lângă izvoare
Şi lângă râul cristalin,
Mi-e dor de blânda-Ți îndrumare
Şi de nuiaua cu mustrare...
Mi-e dor de Tine, Miel divin.

Mi-e dor să fim toți împreună,
Isuse, Mare Împărat!
Şi Duhul Tău în noi să pună
Pecetea Lui, ca pe-o arvună,
Comoara Cerului curat.

Ce sfântă-i sfânta adunare,
Ce scumpă-i dragostea-ntre fraţi,
Ce dulce-i dulcea lor cântare,
Ce caldă-i calda-mbrăţișare,
Şi sfinţii, sfinţi adevăraţi!

Mi-e dor de feţele-n lumină
A celor care stau sub nor
Şi-aşteaptă ca să frângi la Cină
Fărâma sfântă şi divină,
Din trupul Tău de Bun Păstor.

Mi-e dor de harul mângăierii
Cules ca dulcele nectar
În aşteptarea învierii
În rugăciunea privegherii,
„O, Doamne, vino, vino iar... ”

Şi mai mi-e dor de-o întâlnire,
Cu cei iubiţi care s-au dus,
Şi ne aşteaptă în mărire,
Să fim la marea prăznuire
Cu toţi în Țara cea de sus.

Mi-e dor de Faţa Ta curată,
S-o văd, Isuse-n fraţii mei,
Să fim Mireasa fără pată,
De-o frumuseţe nevisată,
Aşa cum, Doamne, Tu ne vrei!