Ajută-ne, Isuse-ntruna
Să fim smeriţi şi răbdători,
Până când ne vei da cununa
În slavă, dincolo de nori.
Ajută-ne în încercare
La Tine, Doamne, să privim,
Nu doar ca să ne dai scăpare,
Ci ca frumos să-Ţi mulţumim.
Să Te urmăm ducând povara
Nu pentru că ni-e drag de ea,
Ci pentru că avem comoara
În slava de pe Faţa Ta.
Să ţinem neclintiţi cărarea
Fără să șovăim 'napoi,
Și când domol ne ştergi sudoarea,
Și când Te-apleci să plângi cu noi.
Întruna să păstrăm Cuvântul,
Nu pentru gândul egoist,
Ci pentru că e legământul
Pe care l-am legat cu Hristʼ.
Și să cântăm trăind iubirea
Nu pentru că am şti cânta,
Ci pentru că ne-ai dat cinstirea
Să proslăvim Iubirea Ta.