Am fraţi care suspină, în temnițe uitaţi,
Şi cred exact ca mine, deci ştiu că suntem fraţi!
Dar eu când spun o rugă, am cereri mărunţele...
Ei ruga şi-o strecoară, plângând, printre zăbrele.

Noi spunem cu mândrie: “Ce bine-i azi la noi! Când corul intonează cantatele vioi”;
Ei cântă-n subterane, cu glasuri de cenuşă,
Şi mâinile-şi ridică din lanţuri şi cătuşă.

În timp ce eu mă mângâi cu gândul că sunt drept,
Că vine-mpărăţia pe care o aştept,
În închisori lugubre ei îşi topesc fiinţa,
Şi-n rănile deschise ei apără credinţa.

Când eu îmi strâng averea, cu alții să mă-ntrec
Şi de la adunare, abia aştept să plec...
Am fraţi în catacombe, în gherla de tăciune,
Ce ţin aprins altarul de sfântă-nchinăciune.

Mi-e greu să spun mai tare că sunt al lui Hristos,
În public mărturia o spun cu glas sfios;
Iar ei, striviţi de cizme, mocniţi în zvârcolire,
Spun Numele lui Isus cu-atâta fericire!

Ei zac în temniţi negre, cu viermi şi şobolani,
Eu cânt în libertate, şi număr gologani...
O, Doamne, scoate-mi fraţii din groapa de ruşine,
Dar nu uita, Isuse, ai milă şi de mine!