Nu uita de calea care străbătută pân-la tine,
A fost ea de cei ce astăzi se numesc ei... din vechime.

Este-o cale mai îngustă, nu te-abate de la ea,
Pe alături este largă, dar... mereu coboară ea.

Mai demult era cu lacrimi, ruga de la închinare,
Astăzi este ea mai seacă, căci rușinea este mare.

Mai demult lucrarea sfântă, mai cu râvnă se făcea,
Ca și cei ce-s din vechime, fii și tu pe calea ta.

Nu uita cum în arene, ei au fost cei sfâșiați,
Dar nu și-au pierdut credința, când erau de lei mușcați.

Nu s-au lepădat de Domnul, biruința o cântau,
Chiar pe câmpul cel de luptă, când bătuți nu se dădeau.

Nu au fost ei niciodată, cum sunt azi mai mulți creștini,
Plini de o nemulțumire, au uitat că-s pelerini.

Au uitat de jertfa sfântă, azi se cred ei Dumnezeu,
Nu mai sunt ca din vechime, care doar slujeau mereu.

Tu să ții învățătura, sfinții care au lăsat,
Fii ca cei ce-s din vechime, viața lor care și-au dat.

Să nu uiți... ei sunt creștinii, cerul ce l-au moștenit,
În umblarea lor prin viață, Domnului doar iau slujit.
Amin