'Naintea Ta eu astăzi vin
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/08/2023
'Naintea Ta eu astăzi vin,
Cu sufletu-n durere,
Prin jertfa care ai adus,
Îmi poți da mângâiere.

Prin sângele ce l-ai vărsat,
Tu fără de vre-o vină,
Poți norii a-i îndepărta,
Ființa-mi când suspină.

În fața Ta mă-nfățișez,
Să vezi a mea-ntristare,
Prin suferința ce-ai răbdat,
Îmi poți da alinare.

Prin sulița ce te-a străpuns,
Tu poți să-mi dai iertare,
De tot ce eu n-am împlinit,
Pe-un drum plin de-ndurare.

Vin Doamne căci doresc și-aș vrea,
O dragoste fierbinte,
S-o am în inimă mereu,
Din locurile sfinte.

Prin cuiele ce te-au străpuns,
Poți ca să-mi dai și mie,
Iubirea Ta... să pot avea,
În faț-o veșnicie.

'Naintea Ta eu mă închin,
Și aș dori fierbinte,
Ca zi de zi de mine Tu,
Să îți aduci aminte.

Prin tot ce-odat ai îndurat,
Când ai cărat o cruce,
Să mă ajuți să pot și eu,
Pe dealul greu a duce.

Smerit aștept venirea Ta,
Să-mi dai aș vrea răbdare,
Prin tot ce Tu ai pătimit,
Arată-mi îndurare.

Căci doar la Tine ajutor,
Eu pot găsi întruna,
Tu soarele din zi îmi ești,
În noapte stele... luna.

Eu vin, mă-nchin, și umilit,
Te-aștept chiar și în vale,
Și-atunci când sufletul rănit,
Îți cântă plin de jale.

Prin ce ești Tu... poți alina,
Căci Tu ești mângâiere,
În Tine eu mă-ncred mereu,
Și-aștept acea-nviere.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 966
  • Favorită: 1
Opțiuni