Nu uita
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: Râuri de apă vie  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de mihalcainut in 19/10/2011
De ai lua aminte, frate, și pentru-o clipă te-ai opri,
Acum când simți și tu fiorul ce-i trimis din veșnicii,
Acum ți-e casa cercetată, cântărește dragul meu:
Ai Candela?, Simți fiorul?, Il cunoști pe Dumnezeu?

Tot călătorești pe gânduri în trecut, în viitor,
Dar de ce așa e viața? Te frămânți neștiutor.
Azi, dacă asculți Cuvântul, și te lași călăuzit,
Și cauți să faci în totul după cum te-a sfătuit.

Vei înțelege mare taină; de ce dureri și suferinți,
De ce mai bat ades furtuni în adunare printre sfinți,
De ce e greu pe Calea-ngustă și sunt atâtea încercări...
E pentru că te-ncearcă Domnul, să te știe cu ai Săi.

Doar când treci prin încercare simți cuptorul înfocat,
Vei ști de ești născut din Domnul, frate cu adevătat.
Dacă cazi în încercare, luptă-te să te ridici,
Luptă-te să-ajungi la starea ce se cere pentru sfinți.

Doar luptând, urcând pe munte, vei înțelege mereu,
Căci suferința, încercarea te leagă de Dumnezeu.
În război e luptă mare, nu ai timp să mai glumești,
Căci atunci e încercarea când tu crezi că bine ești.

Lupta este foarte mare, este ură și război,
Pe la spate vine, frate, Amalec cu-al său suvoi.
Amalec este acela ce în trupul tău mai vine
Cu o poftă sau plăcere Amalec mereu mai cere.

Amalec din Vechea Carte, ce războiul l-a pierdut,
Când din Egipt ieșiră Oastea Celui fără de-nceput,
Căci spre ceruri Moise, frate, mâinile și le-a întins,
Au primit din cer putere și Amalec a fost învins.

Duhul lui este acela ce în firea pământească,
Mai te-ncearcă și mai vine, el ar vrea să te robească.
Cum o clipă n-ai vegheat, de pofte vei fi frământat,
Iar pofta de-a zămâslit, naște moartea negreșit.

Căci din neam în neam e lupta cu Satan și-a lui oștire,
Cine e născut din Domnul, biruiește și el știe
Că-ncercarea, suferința te va face neînfrânt
Și vei ști cu siguranță de ești născut din DuhulSfânt.

Cercetează-ți astăzi starea, cântărește dragul meu
Unde ești acuma, frate, pe ce drum, cu Dumnezeu?
Simți Uleiul revărsat peste-ntreaga ta ființă,
Sau te simți neputincios și-n luptă n-ai biruință.

Azi e clipa hotărâtă când să ceri din nou puterea,
Ce a fost la Cinzecime, Duhul Sfânt cu mângâierea.
Azi e ziua când în luptă poți să fii biruitor.
Ridică-te, frate și luptă, nu mai sta nepăsător.

Dacă folosești Cuvântul împotriva celui rău,
El va pleca de la tine și-ai să biruiești mereu.
De rămâi în ascultare și te apropii de Cuvânt
Ești și tu în oastea sfântă un ostaș după Cuvânt.

Ai fost chemat în marea luptă, de Isus încorporat
La cea mai mare bătălie ce se dă în acest veac.
În această luptă mare, unde El te-a înrolat,
Luptă-te cu bărbăție cum și David s-a luptat.

Nici un pas 'napoi nu dăm, lupta bună să luptăm,
Căci când lupta e în toi, Domnul Sfânt este cu noi.
Amintește-ți mereu, frate, că toți sfinții s-au luptat,
Au răbdat ocări și hule cum și Domnul le-a purtat.

Însă, frate, nu uita: Domnul Sfânt la Golgota
Și-a întins odată Brațul către ceruri pironit
Și în taină se ruga Domnul pentru viața ta,
Pentru zilele din urmă, să rămâi în a Sa turmă.

Amin
Niciodată să nu uiți căci ai preț în ochi Lui, Și orice ai fi făcut spune-i astăzi Domnului.


Domnul să vă răsplătescă!Sunt versuri minunate!
El să ne ajute să trăim o viată după voia Sa
Adăugat în 19/10/2011 de cost_ana
Pace frate, si multe binecuvintari din partea Domnului.Ai scris o poezie minunata de nota 10, de fapt ai si primit acest calificativ.Cu drag sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 19/10/2011 de florenta.sarmasan
Statistici
Opțiuni