De mii de ani în prag de primăvară,
Cum zorii vin în orice dimineaţă,
Un Soare veşnic face să dispară
Ca prin minune gerul de afară,
Şi Mâna-I tare face să răsară
Covorul fără seamăn de verdeaţă.

Ca nişte mesageri apar în zare
Purtând în suflet dorul de acasă,
Nenumărate păsări călătoare,
Se-ntorc la noi din marea depărtare,
Vestind încă un an de îndurare,
Şi-o primăvară dulce şi frumoasă.

Tablou de o splendoare ne-ntâlnită
Cu flori ce se întrec în frumuseţe,
Natura minunat împodobită,
A fost de Tatăl iarăşi pregătită,
Să dea Pământului de veacuri neştirbită,
An după an aceeaş tinereţe.

Dar tu, sărmane om, n-ai bucurie?
Nu poţi să vezi comori ce te-nconjoară?
Eşti parcă cufundat în agonie,
Ţi-e inima de adevăr pustie,
Şi parcă-n drumul tău de-o veşnicie
N-ai mai avut în suflet primăvară...

Trezeşte-te! În cer e sărbătoare,
Prin văi smochinul iarăşi înfrunzeşte,
E pe sfârşite vremea de-ndurare,
Vino la Cruce să primeşti iertare!
Sărmane om lovit de grea-ncercare,
Isus Mântuitorul te iubeşte!