Ai mulțumit din suflet cu-adevărat vreodată
Pentru înţelepciune şi viaţa-mbelşugată,
Acelui Rege Mare ce-n glorie tronează
Şi rodul muncii tale îl binecuvântează?

Când ai simţit aproape Iubirea lui de Tată
Şi dulcea-I mângâiere atât de minunată,
Când El ţi-a şters obrazul de lacrima amară,
I-ai mulțumit tu oare în clipele de seară?

Când unii luptă singuri cu inima flămândă
Şi-n toată alergarea nu au nici o izbândă,
Trăieşti tu starea-aceea de-adâncă mulțumire
Când planurile tale ajung la-ndeplinire?

Sau eşti orbit de ceața dorințelor străine,
Și nu mai vezi Iubirea ce-n Mâna Ei te ține;
Robit de neajunsuri şi de nemulţumire,
Te-ai depărtat de Tatăl căzând în împietrire...

Nu-i prea târziu şi uşa iertării e deschisă
De vrei să pui azi capăt trăirilor păgâne.
Măreaţa transformare prin Har îți e promisă,
Prezenţa Lui Divină cu tine va rămâne.

Dacă îţi pleci genunchiul cerând umil iertare
În faţa Măreţiei ce totul stăpâneşte,
Comori de fericire şi binecuvântare
Părintele luminii în schimb îți dăruieşte.

El, Dumnezeul nostru dă viață-mbelșugată
Cum nu poate-nţelege acel născut din fire,
Lăsând să cadă ploaia de noi nemeritată,
Dar să nu uiţi... căci totuşi, aşteaptă mulțumire!