Cred că sosit-a vremea să te opreşti din goană,
Şi să-ţi apleci urechea la Vocea salvatoare,
Ce-adesea le vorbeşte celor ce-o iau în seamă
Şi celor care caută cu-adevărat salvare.

Ea spune cu blândeţe acelor iuţi din fire,
Chiar dacă câteodată ei cred că fac un bine:
"Ai grijă ca nu cumva din lipsă de iubire
Să iasă-nvingătoare iar firea rea din tine!"

Ai grijă chiar şi-n ceasul când crezi că ai dreptate,
Să nu recurgi vreodată la sabia ce taie,
Să nu laşi răni în urmă, ci plin de bunătate
Să-nvingi mai bine-n tine a răului văpaie.

Ia sabia cu grijă şi-o bagă iar în teacă,
Chiar dacă vrei să aperi cu ea pe sfinţi, nu-i bine!
Ci mai degrabă lasă iubirea să te facă
Un om ce mijloceşte la Tatăl cu suspine.

Ştiind că cel ce scoate în ceasul de mânie
O sabie tăioasă pe alţii să-i rănească,
Nemijlocit odată-ntr-o clipă de furie,
Prin sabie ajunge sfârşitul să-şi grăbească.

Căci lângă gândul sincer şi bun de apărare,
Stă sub o mască fină şi-n taină clocoteşte,
Dorinţa necurată, şi-un gând de răzbunare,
Ce pe neobservate cândva cumplit loveşte.

Tu poţi rămâne tare, neîntinat în toate,
De laşi focul iubirii să se aprindă-n tine
Şi-atunci la cei ce-n lume lucrează nedreptate,
Tu vei putea creştine, să le răspunzi cu bine.