Nu te grăbi să judeci niciodată,
Pe cel lovit de crunta încercare,
Şi să nu crezi că eşti mai bun vreodată,
Mai drept, mai sfânt, sau vrednic de-ndurare.

Stai mai degrabă sincer în lumină
Şi îţi priveşte marea-ţi răutate...
Priveşte-n tine, la cumplita-ţi vină
Să poţi vedea cereasca Bunătate,

Ce fiecare zi şi ceas ţi-l dăruieşte
Ca unui fiu în dar, Cerescul Tată;
Vezi dacă eul tău mai preţuieşte
Această Dragoste din plin nemeritată.

Nu-ţi este dat să judeci pe-al tău frate
Când vreun necaz în viaţă îl loveşte,
N-ai dreptul să-l priveşti cu răutate
Zicând că Dumnezeu îl pedepseşte.

Doar Dumnezeu cunoaşte toată taina
Celui lovit de cruntă suferinţă...
El ştie de ce poartă unii haina
Mânjită cu necaz şi umilinţă.

El ştie unde-i capătul tăcerii
Lăsată de-ntrebările amare,
El poate pune stavilă durerii
Şi ceasurilor grele de-ncercare.

Orice urgie este-ngăduită,
De Dumnezeu Atotstăpânitorul,
Şi viaţa ta clipită de clipită,
O ştie El Atotcunoscătorul.

El ne arată multă-ngăduinţă,
Păzindu-ne de-a răului furie,
Dar dacă nu venim la pocăinţă,
Toţi vom pieri la fel printr-o urgie!

Ilie Belciu