Eu nu pot să-nţeleg a Ta Iubire
Căci n-are seamăn şi n-are hotar...
Ce Te-a legat atât de omenire
De-ai suferit al morții greu Calvar?

În universul fără margini oare
De ce-ai creat pământul? Nu pot şti...
O, Tată... Nu-nţeleg de ce Te doare,
Când suferă în lume ai Tăi copii?

Tu, Cel ce eşti „Părintele ştiinţei”
Atotcunoscătorul Dumnezeu,
Nu-Ți înţeleg misterul umilinţei
Prin care ai uitat păcatul meu.

Nu înțeleg miracolul iertării
Față de omul ce s-a lepădat...
Ai fi putut pe veci să-l dai uitării,
Lăsându-l veșnic morții, condamnat.

Dar ai plătit cu bine răutatea
Să mori în locul nostru ai ales,
Nu pot Isuse, să-nțeleg dreptatea
Ce pentru oameni e de ne-nțeles.

Căci îngrădită îmi este azi gândirea
Să pot pătrunde-n tainele cerești.
Nu pot să-Ți înțeleg deplin Iubirea
Dar pot să spun Isus, cât mă iubești.