În ceasurile vieţii când treci prin încercare,
Nemulţumit de gândul că nu ai propăşire,
Când ai în jur doar lucruri stricate şi murdare,
Ce nu pot să-ţi aducă decât dezamăgire,

Priveşte-n taină câmpul, când crinii sunt în floare
Şi te întreabă oare de unde-au frumuseţea?
Căci doar având răspunsul la marea-ţi întrebare,
Vei alunga din viaţă, necazul şi tristeţea.

Un bulb de crin nu este frumos la-nfăţişare,
Dar cândva de o mână e pus acolo-n groapă,
Acoperit de tină, călcat chiar în picioare,
De parcă-i sortit morţii, în lumea-ntunecată.

Dar el aşteaptă-n taină să vină ziua-n care
El va străpunge tina ce-i stă acum în faţă,
Şi absorbind cu sete căldura de la soare,
Se va-nălţa-n lumină, pentru o nouă viaţă.

Aici în lumea nouă sub bolta cea senină,
Nu-şi mai aduce-aminte, parcă de vechea-i soartă,
Şi din noroiul negru, din groapa cea cu tină,
El scoate frumuseţea ce numai crinii-o poartă.

Învaţă de la bulbul de crin ce-i fericirea
De a-ţi schimba viaţa deplin prin transformare,
Din murdăria urii, tu să înalţi iubirea,
Să poţi fii pentru alţii o binecuvântare.