Eu m-am luptat adesea cu firea-mi răzvrătită,
Cu-a ei porniri deșarte înspre destrăbălare,
Dar n-am vegheat cu teamă să fie răstignită
Şi-am căzut rob adesea, plăcerilor amare.

Dezamăgit de mine şi de atâtea-nfrângeri,
Privind la tot trecutul şi la a mea purtare,
Am înălțat spre ceruri cu lacrimi rugi şi plângeri,
Cerând cu umilință în viață, o schimbare.

În lunga mea mea căutare, setos de cunoștință
Eu am intrat în casa olarului cu dorul
De-a înțelege taina prin care ia ființă
În mâinile-i măiestre, de mii de ani, ulciorul.

Şi m-am văzut pe mine... sărman fără valoare,
În lutul ce cu grijă olarul îl frământă,
Cum mâna-i îl transformă în vase de onoare,
Ce ochii multor oameni cu faimă îi încântă.

Am înțeles acolo, că eu nu sunt doar tină,
Că Tu din lut poți face valori pentru vecie,
La roata modelării, eu am primit lumină,
Şi-am înțeles ce-nseamnă să fiu predat doar Ție.

Atunci mi-am lăsat viața în Mâinile măiestre,
O, Doamne, Creatorul a tot ce mă-nconjoară,
În mâna Ta, o, Tată, stă bradul de pe creste
Şi peștele din apă, şi pasărea ce zboară.

Zdrobește-n întregime tot... ce mă reprezintă,
Şi-apoi, în formă nouă, după a ta voință
Aşa precum olarul din lutul cel frământă,
Mă fă un vas de cinste, dar plin de umilință.

Amin!
Ianuarie 2004
Ilie Belciu