Când "eu" nu mai trăiesc sunt plin de pace,
Prin încercări mai sus eu mă ridic,
Şi semenii cei răi orice mi-ar face
Eu nu mai văd şi nu aud nimic.

Când "eu" nu mai trăiesc, totul e bine,
Cu bunătate biruiesc în rău
Fiindcă Hristos mi-e Domn, trăieşte-n mine
Şi-astfel devin copil de Dumnezeu.

Trăieşte-n mine Regele iubirii
Cu pace, mulţumire şi răbdare
Viaţa mea e cuibul fericirii,
Izvor nemărginit de îndurare.

Când "eu" nu mai trăiesc, a mea voinţă
Supusă-i pe deplin doar Lui Hristos
Şi-mi mai rămâne-o singură dorinţă,
Să pot fi altora în lume de folos.

Numai aşa pot înţelege fericirea
De-a da din tot ce ai cu bucurie,
Ştiind că n-am aici decât menirea
S-adun în cer comori pentru vecie.

Căci tot ce-i rău nu vine din afară
Ci din focarul ce-n lăuntru zace,
Unde se nasc cuvinte de ocară
Ce-ndepărtează omul de la pace.

Să nu ajungă firea-n libertate
Ci Voii Tale Doamne subjugată,
Căci repede-învinsă o cetate
Ce din lăuntrul ei este trădată.

Când în curând voi fi pus jos în groapă,
Oamenii răi uita-vor cine-am fost,
Voi fi din nou ce-m fost, pămînt şi apă
Şi voi avea de-acum un drum şi-un rost.

Din mine îşi vor trage seva crinii
Împodobiţi cu-atâta fericire
Dar mă vor năpădi curând şi spinii
Iar eu voi fi fără de părtinire.

Eu nu mai sunt de-acum legat prin legăminte
De niciun fel de lege pământească,
Sunt strâns legat de lucrurile Sfinte
Ce mă conduc în patria cerească.

O Doamne, dă-mi puteri şi-nţelepciune
Să Te slujesc aici cu bucurie,
Şi-n tot ce fac spre slava Ta în lume,
Mult "onoratul eu" să nu mai fie.