Când de pe mal priveşti cum se departă
Catargul unui vas spre larga zare,
Ştiind căci acel vas în sânu-i poartă,
Speranţe, ce se duc în depărtare.

Pătrund în piept fiori de disperare
Şi glasul ți se-năbuşă-n suspine,
De parcă n-ar mai fi vreodată soare
Şi nu vor mai veni zile senine.

Aici se stinge orice năzuinţă...
Căci nu există ceas mai negru-n viață
Decât cumplitul ceas de suferinţă
Când ziua despărţirii-ţi stă în faţă.

Ah... despărţire, cât eşti de amară!
Căci inima ne umpli de durere,
Eşti poate-n viaţă cea mai grea povară,
Şi suferinţă fără mângâiere...

O, Doamne... Te rugăm ne dă-ndurare,
Ca să trăim în sfântă armonie,
Alungă duhul rău de dezbinare,
Ce ne va despărţi pentru vecie.

Uniţi să fim, cum Voia Ta ne cere,
Şi-n inimi plini de marea Ta Iubire, 6
Să fim păziţi de groază şi durere,
Şi veşnica, cumplita despărţire.