Semne clare
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Dorinţe sfinte  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de iliebelciu in 12/12/2023
1 / 1
Atâtea semne clare se arată,
Ce prevestesc a veacului sfârşit,
Ne spun că va veni o judecată,
Când va fi "vai" de cel nemântuit.

Se împlineşte astăzi prorocia:
Căci soarele e înspre asfinţit
Şi după cum a prevestit Mesia
Smochinul cel uscat a înfrunzit.

Voi toţi cei însetaţi veniţi la ape
Cât încă se vesteşte-al Său Cuvânt
Căci evanghelia e astăzi foarte-aproape
S-ajungă pân-la margini de pământ.

N-auzi ecoul vocii Lui divine
Ce sună din apus la răsărit:
„Eu vin curând răsplata e cu Mine
Să-i răsplătesc pe cei ce Mi-au slujit.”
Amin. Belciu Ilie, Noiembrie 2004
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 498
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Daniel 3:29 Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.”