Adesea-n tăcere tu cauţi frământat,
Răspuns, întrebărilor tale,
De ce este-n lume atâta păcat,
Atâtea necazuri şi jale?

Lovit de povara cumplitului trai
Sărmanul îşi clatină paşii,
Auzi pe alocuri durere şi vai,
Căci mame îşi plâng copilaşii.

Şi -o teamă de moarte pătrunde în noi,
Trezind noi fiori de-ntristare,
Lăsândune-n minte coşmar de război,
Când vine-asfinţitul de soare.

În luxul palatelor celor bogaţi
Şi câinii îşi au o odaie,
Şi-alături săracii, de ei subjugaţi,
Îşi plâng aşternutul de paie.

Cu ochi bulbucaţi de grăsime şi vin
Se-mbuibă bogaţii la mese,
Şi lângă ei moare sărmanul străin...
Şi chiar nimănui să nu-i pese?

E mult mai cumplită Sodoma de-acum
Decât cea din vremuri străbune.
E-aproape-ndurarea la capăt de drum
Aşa cum Scriptura ne spune?

Vor fi printre noi câţiva oameni curaţi
Când vine necazul cel mare?
Sau toţi vor fi oare găsiţi vinovaţi,
Trimişi în eterna pierzare...

Salvarea-i pe muntele cruntei dureri,
La Golgota, locul iertării,
De laşi azi Sodoma, şi-a ei vechi cărări,
Primind vestea bună-a salvării.