Răspunsul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/01/2023
Răspunsul la ruga-nălțată de tine,
Așteaptă-l creștine și nu te grăbi,
Acel ce răspunde să știi... niciodată,
Să-ți dea ajutorul nu va zăbovi.

Asteaptă-n tăcere la crucea durerii,
El poate îndată a se coborâ,
Dar clipa în care să-ți dea biruință,
Din ceruri doar El poate-a o hotărâ.

Așteaptă pe treapta de neprihănire,
Umil totdeauna pe ea tu să fii,
Căci El va răspunde, nu stă-n nepăsare,
Dar vrea la picioarele Lui să rămâi.

Să fii totdeauna doar plin de credință,
Și-ndat va răspunde la strigătul tău,
Căci El nu e om, este El Creatorul,
El este-Mpăratul, El e Dumnezeu.

La geamatul tău El și cerul deschide,
Și norii desparte, să vină să-ți dea,
Acea vindecare ce este divină,
Căci El doar cunoaște și inima ta.

Adâncul ce-l are suspinul din tine,
Doar El să îl ștearg-ar putea când e greu,
Căci toată puterea de-aici și din ceruri,
O are doar Unul, e la Dumnezeu.

Răspunsul la ruga-nălțată de tine,
El este în ceruri, și tu-l vei primi,
Dar vrea să te-nvețe să ai o răbdare,
Prin care ființa-ți va desăvârși.

El vrea ca să urci pe o treaptă mai mare,
Ce-i mult mai aproape de tot ce-i divin,
Te vrea mai aproape de-ace-asemanare,
Ce-o au cei ce sunt ei de Duhul sfânt plin.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 277
Opțiuni