Răspunsul
Autor: Nicu Hăloiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de nicuhaloiu in 24/07/2021
Răspunsul

Priveam și eu mirat cum Te puneau pe cruce
Mulțimea-ncremenise, tăcere de mormânt,
Se auzea doar cuiul carnea cum străpunge,
Cel mai sinistru sunet vreodată, pe pământ!

Așa de tare dor spinii din coroană
Și cuiele de care trupul tău se ține,
Priveai către mulțimea ce s-a dezis de Tine
Și va purta pe veci cea mai cumplită rană!

Te-am întrebat mirat ce vină Ți se-aduce,
De Te-au pus și pe Tine cu tâlharii-n rând,
Tu mi-ai răspuns încet, de-acolo, de pe cruce:
Vei fi cu Mine-n Rai, să știi, foarte curând!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 498
Opțiuni