La poala crucii Tale
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Diana14 in 07/08/2021
Stau la poala crucii Tale,
Ție vreau să mă închin,
Ca să-ți spun a mea durere,
Domnul meu ceresc, divin,
Căci eu știu... numai la Tine,
Voi găsi tot ce-mi doresc,
Dragoste dar și iertare,
Când pe cale eu greșesc.

În tăcere strig... căci Doamne,
Știu... tăcerea o asculți,
Cei nepăsători de astăzi,
Sunt acei ce sunt ei mulți,
Dar Tu ești Acela care,
Orice azi cuvânt eu spun,
Îl asculți... de-i cu durere,
Mă alini mereu... si-acum.

Căci acum îmi este tristă,
A mea inimă... suspină,
Dar eu simt a Ta prezență,
Cum pe ea azi o alină,
Simt fiorul de iubire,
Ce-l cobori mereu de sus,
Ca să-mi dai mie putere,
Să duc tot ce am de dus.

Văd cum cerul se deschide,
Mâna Ta cum se coboară,
Umbrele întunecate,
Când Tu vii... se înfioară,
Pentru-a Ta lucrare Doamne,
Eu mereu... mereu voi sta,
Jos la poala crucii Tale,
De sub ea... nu voi pleca.

Căci acolo-ntotdeauna,
Eu la adăpost voi fi,
Chiar de uneltește-adâncul,
Astăzi a mă nimici,
El nu poate, peste mine,
Este-o aripă întinsă,
Și a mea ființă slabă,
Nu va fi de el învinsă.

Să-mi oprească firul vieții,
El nu poate... viața mea,
Este-n mâna Celui care,
El în fața mea stă-n ea,
Orice-mi vine azi în cale,
Toate le dă la o parte,
Eu doar stau la poala crucii,
Și în zi... dar și în noapte.

El îmi netezește drumul,
Eu sunt doar ascultător,
De voi sta mereu la cruce,
Printre cei care cobor,
Nu voi fi eu niciodată,
Și de voi privi în sus,
Eu mereu voi avea parte,
De iubirea lui Isus.

De la poala crucii Tale,
Să mai plec Doamne nu vreau,
Orice lumea îmi oferă,
Vreau mereu aici să stau,
Ce-mi dai Tu... o lume-ntreagă,
Mie nu poate să-mi dea,
Tot ce mi-am dorit în viață,
Am găsit la crucea Ta.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 172
  • Export PDF: 1
Opțiuni