O zicală afirmă că cel mai greu război al nostru este lupta cu noi înșine. A ne învinge pe noi înșine (firea noastră, eul nostru) reprezintă cea mai frumoasă victorie. Un om stăpân pe sine știe să spună „nu” atunci când trebuie să facă asta. Astfel de oameni își controlează dorințele, poftele, impulsurile și emoțiile. Din punct de vedere biblic, stăpânirea de sine implică o moderație a dorințelor și a activităților care nu sunt păcătoase și o restricție absolută în lucrurile păcătoase. Apostolul Pavel vorbește despre cumpătare mai ales în Epistola trimisă lui Tit (Tit 2:1-2,5, 11-12). În plus, același apostol ne arată că stăpânirea de sine (înfrânarea poftelor) este una dintre roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:23). Aceasta nu este produsul voinței noastre naturale. Avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a ne înfrâna poftele, emoțiile și pornirile păcătoase caracteristice firii pământești. Chiar dacă unii necredincioși pot fi stăpâni pe sine în anumite domenii ale vieții (dieta alimentară), în alte domenii aceștia pot trăi fără să se înfrâneze aproape deloc. Într-adevăr, lipsa stăpânirii de sine reprezintă una dintre caracteristicile vremurilor din urmă (2 Timotei 3:3). Cu siguranță, stăpânirea de sine trebuie exercitată în toate domeniile vieții noastre (1 Corinteni 6:12). Voi întoarce acest subiect pe șapte fețe, pentru a afla mai multe detalii despre acest păcat.

          O manifestare a lipsei stăpânirii de sine este pierderea cumpătului. Unii dintre noi suntem irascibili și ne evervăm foarte ușor, deseori pentru lucruri foarte mărunte. În astfel de situații, noi nu reușim să ne controlăm emoțiile. Izbucnirile de mânie pot fi îndreptate împotriva oricui nu ne face pe plac. Unii dintre noi persistăm în această stare. Dacă nu ne vindecăm de acest păcat, putem ajunge să fim foarte sensibili la orice critici și la orice lucruri care se întâmplă altfel decât ne dorim. Biblia ne spune că oamenii iuți la mânie fac multe prostii (Proverbe 14:17). Și apostolul Iacov ne sfătuiește să fim înceți la mânie și grabnici la ascultare (Iacov 1:19). Dacă suntem înceți la mânie evităm să mergem mai departe pe drumul mâniei, unde regăsim resentimentele, amărăciunea, dușmănia, certurile, dihoniile, răutățile, ura și dorința de răzbunare.

          Limba este un mic mădular care poate ascunde o lume de nelegiuri și care poate întina tot trupul (Iacov 3:5-6). Dacă cineva nu greșește în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul (Iacov 3:2). Sigur că toți greșim în vorbire, nimeni nu este desăvârșit. Isus Hristos ne-a avertizat că în ziua judecății vom da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care l-am rostit (Matei 12:36). Când am înțeles cu adevărat cuvintele Domnului Isus Hristos, m-am îngrozit, tocmai pentru că am rostit o mulțime de cuvinte nefolositoare. Dacă însă ne îmbrăcăm în jertfa lui Hristos și ne mărturisim păcatele, El este dispus să ne ierte și să ne curățească. Apostolul Pavel ne spune să nu rostim niciun cuvânt murdar și să avem cuvinte de zidire, care să dea har celor ce le aud (Efeseni 4:29). Prin puterea Duhului Sfânt, nădăjduiesc ca mulți dintre noi să ne apropiem de aceste standarde. În spatele păcatelor limbii se află o inimă păcătoasă, care trebuie vindecată (Matei 12:34). Limba este doar instrumentul care descoperă ce se află în inima noastră. După ce am meditat la păcatele limbii, am decis să mă opresc asupra a șapte dintre ele. Una dintre cele mai des întâlnite nereguli ale limbajului este bârfa. Acest păcat se referă la împrăștierea anumitor lucruri negative despre cineva, cu scopul de a-l denigra. Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme. Atunci când răspândim informații negative despre cineva, ne putem hrăni propriul nostru orgoliu, deoarece avem impresia că suntem mai buni decât persoana pe care o bârfim. În loc să împrăștiem informațiile negative pe care le auzim, ar trebui să ne rugăm pentru acele persoane și, în funcție de situație, să vorbim direct cu acestea. Minciuna este o altă maladie a limbii, frecvent întâlnită chiar și între creștini. Unii dintre noi mințim pentru a acoperi anumite lucruri greșite pe care le-am făcut sau pentru a obține anumite avantaje. Minciuna nu se referă doar la lucruri false pe care le spunem, ci și la adevăruri parțiale, prin care urmărim să deformăm realitatea. Când mințim, noi avem intenția de a-i înșela pe ceilalți, ca să ascundem adevărul. O minciună ne poate acoperi urmele, dar nu poate acoperi adevărul. Minciuna are picioare scurte dar are și o grămadă de curieri cu picioare lungi. Nu oamenii care spun tot ceea ce ştiu produc cele mai multe necazuri în lume, ci cei care spun mai mult decât ştiu. Biblia afirmă că Dumnezeu urăște minciuna (Proverbe 6:16-19). Cei care nu ne pocăim de minciunile pe care le rostim arătăm că suntem fii ai Diavolului, care este tatăl minciunii (Ioan 8:44). Un alt păcat murdar este calomnia, denigrarea altor persoane. De regulă, când calomniem pe cineva, noi spunem minciuni sau adevăruri parțiale, pentru a păta reputația acelei persoane. Noi putem denigra alți oameni și atunci când le atribuim motivații greșite. Nu trebuie însă să judecăm motivațiile altora, deoarece nu putem cunoaște ce este în inima lor. Doar Dumnezeu poate judeca motivațiile noastre, pentru că El le poate vedea. Un alt mod de a calomnia o persoană este să o facem să pară mai păcătoasă decât ne arată realitatea, exagerând informațiile negative pe care le avem despre aceasta. Înjurăturile reprezintă o altă categorie de cuvinte care nu ar trebui să facă parte din vocabularul nostru. De regulă, acestea au conotații sexuale. În alte cazuri, se rostesc injurii prin asocierea unor oameni cu anumite animale sau cu boli mintale. Pe de altă parte, noi putem lua numele lui Dumnezeu în deșert dacă ne legăm identitatea de numele Lui, dar nu ascultăm de poruncile Lui. Dacă spunem că suntem creștini, dar acționăm, gândim și vorbim într-o manieră lumească, Îi luăm numele în deșert. La fel se întâmplă și în situațiile în care numele lui Dumnezeu este prezent în tot felul de fraze pe care le rostim atunci când ne exprimăm diverse emoții (nervi, bucurie, frustrare). Totodată, ironia și sarcasmul reprezintă alte păcate ale limbii, prin care noi putem să-i ofensăm sau să-i înjosim pe ceilalți. Există multe glume de prost gust, prin care se ia în derâdere orice subiect care se discută. Când toate lucrurile sunt luate în spirit de glumă, nimic nu poate fi luat în serios. Orice produs al intelectului uman este împiedicat să se manifeste, căci zeflemitorii găsesc întotdeauna o latură ridicolă a acestuia. Zeflemeaua este o armă eficace prin care Diavolul reușește să îi separe pe mulți oameni de realitate și de Dumnezeu. În final, noi putem păcătui prin vorbele noastre, rostind blesteme. Oamenii care au autoritate bazată pe relații pot rosti blesteme. Părinții au autoritate asupra copiilor și soțul are autoritate asupra familiei sale. Credincioșii pot cădea sub diferite blesteme și prin intermediul propriilor cuvinte. Articolul „Despre blesteme” conține mai multe detalii despre acest subiect.

          Lăcomia este o altă dovadă a lipsei stăpânirii de sine. Deși acest păcat se poate manifesta în multe domenii ale vieții noastre, în acest pasaj mă voi referi la aspectul financiar. O astfel de lăcomie este un rezultat al iubirii de bani. Când ne dorim să câștigăm foarte mulți bani într-un timp foarte scurt (bursă, criptografie, jocuri de noroc, pariuri), fără să muncim, se prea poate să fim robiți de această patimă. Un alt simptom al lăcomiei este că ne întindem mai mult decât ne putem permite. Deși mulți dintre noi avem salarii destul de mici, vrem să ne cumpărăm mereu haine noi (nici nu dorim să auzim de magazinele second hand), dorim să beneficiem de ultimele inovații în materie de tehnologie (e. g. telefon, calculator, televizor), să mergem în cele mai luxoase vacanțe (dacă se poate, la all inclusive). Prin urmare, mulți dintre noi nu suntem disciplinați din punct de vedere financiar și putem aduna multe datorii. Chiar dacă ne permitem multe lucruri, ca și creștini, noi nu ne putem satisface toate poftele (nici chiar pe cele care, aparent, nu sunt păcătoase). Unii dintre noi cheltuim o grămadă de resurse pentru confortul nostru și dăruim mult prea puțin pentru cei din jur, tot din cauza egoismului și a lăcomiei. Totodată, unii dintre noi dorim să acumulăm cât mai multe bogății materiale, de parcă am trăi o veșnicie pe acest pământ. Lăcomia ne poate orbi, ne poate face să uităm că suntem străini și călători pe acest pământ și că nu ducem cu noi nimic atunci când murim. În alte situații, noi putem lucra mai mult, pentru a câștiga mai mult, ca să ne permitem lucruri de care nu avem neapărată nevoie (deseori, facem asta pentru că ne comparăm cu alții care își permit mai mult). Astfel, ajungem să sacrificăm timpul nostru personal, cu familia și cu Dumnezeu. Pe de altă parte, lăcomia ne poate conduce și la alte fapte care sunt pedepsite cu închisoarea: furt, evaziune fiscală, luare și dare de mintă, abuz în serviciu etc.

          O alimentație dezastruoasă poate fi tot rezultatul lăcomiei. Unii dintre noi cu greu ne putem abține de la mâncare și băutură. Deseori mâncăm și bem mult, punem foarte mult accent pe gustul mâncării și nu pe sănătate, avem anumite obiceiuri fără de care nu ne putem începe ziua (e. g. una sau mai multe cafele). Tot astfel, unii nu ne putem abține de la dulciuri sau cipsuri, în timp ce alții mâncăm extrem de multe mezeluri sau consumăm multe băuturi carbogazoase. Unora ne place să ne îmbuibăm cu tot felul de cărnuri, cârnați, șuncă, parizer sau slănină. Există mai multe probleme pe care le cauzează un asemenea comportament. În primul rând, după mai mulți ani de astfel de abuzuri alimentare, putem dezvolta tot felul de boli grave, sănătatea noastră se poate deteriora foarte mult. Prin urmare, noi nu vom mai putea face lucrarea lui Dumnezeu, deoarece ne vom petrece mult timp prin spitale, ca să ne tratăm bolile cauzate de lăcomia alimentară. Mai mult, tuturor ne-ar plăcea să fim vindecați în mod miraculos de Dumnezeu. Nu știu însă câți dintre noi ne-am dori nu doar vindecarea, ci și schimbarea stilului de viață. Pe de altă parte, dacă noi ne găsim o plăcere exagerată în mâncare sau băutură, cu greu ne vom putea apropia de Dumnezeu, ca să-L iubim și să gustăm din Ființa Lui. În final, trebuie să reținem că noi nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Așa cum ne spune Biblia, viața este mai mult decât hrana și trupul reprezintă mai mult decât îmbrăcămintea (Luca 12:23). Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4).

          Dorința de putere ne poate determina să cădem în păcatul lipsei stăpânirii de sine. Când ajungem în anumite poziții mai înalte, unii dintre noi am putea crede că suntem importanți și că datorită competenței noastre am obținut acele distincții. Însă dacă nu veghem și nu ne ținem în stăpânire mândria, am putea comite păcatul lui Nebucadnețar. Deși văzuse mâna lui Dumnezeu la lucru prin profetul Daniel, împăratul Babilonului nu a învățat lecția smereniei. Din cauza mândriei, Nebucadnețar și-a pierdut cumpătul și a pretins că tot ceea ce are (inclusiv Babilonul) se datorează exclusiv persoanei proprii și puterii lui. De aceea, Dumnezeu a trebuit să îl umilească, ca să-i arate că nici bogățiile și nici poziția nu îi aparțin. Abia atunci când acesta a recunoscut că toată slava și puterea sunt ale lui Dumnezeu, și-a putut recupera tronul (Daniel 4:28-37).

          Imoralitatea este o altă consecință a lipsei stăpânirii de sine. Preacurvia, curvia, masturbarea, pornografia și incestul reprezintă o serie de păcate de natură sexuală care își au originea în lucruri mult mai mărunte. Dacă noi urmărim reviste, filme sau programe unde sunt prezentate scene sexuale directe sau indirecte, deja ne murdărim mintea și riscăm să curvim/preacurvim în inima noastră. Totodată, unele femei ies în evidență printr-o ținută necuviincioasă, menită să atragă privirile bărbaților. Acestea la rândul lor sunt vinovate de păcatul imoralității, deoarece îi ispitesc pe bărbați să păcătuiască. În cazul bărbaților, problema este reacția la îmbrăcămintea indecentă prin priviri pofticioase. Chiar și dacă zăbovim cu privirea și savurăm trupurile femeilor expuse prin haine strâmte sau foarte scurte, noi ne facem vinovați de păcatul imoralității. Însă o privire care zăbovește nu va fi niciodată satisfăcută, ci doar va aprinde apetitul după mai mult. Apoi, roadele privirilor pofticioase reprezintă plăceri efemere oferite de păcat, urmate de gânduri rușinoase și de regret. Pentru a ne păzi de la bun început de păcatele de natură sexuală, ar trebui să nu zăbovim cu privirea asupra lucrurilor pe care nu ar trebui să le vedem (Proverbe 27:20). Un alt remediu împotriva păcatelor sexuale este o viață spirituală în care să-L căutăm mai mult pe Dumnezeu și să medităm mai mult la El. Dacă noi flămânzim și însetăm după Dumnezeu, atunci nu ne vom masturba, chiar dacă suntem necăsătoriți sau trecem printr-o perioadă în care nu putem întreține relații sexuale în familie. De asemenea, mintea noastră va fi curățită și ne vom feri de toate pornirile care produc păcate ce țin de sexualitate. Dacă însă noi nu tăiem de la rădăcină privirile pofticioase, imoralitatea ne poate cuprinde întreaga ființă. Păcatul ne poate înrobi toată ființa și ne va face vulnerabili în fața unor ispite mai mari. Astfel, chiar dacă nu ne propunem asta, noi am putea fi predispuși să cedăm mai ușor în fața curviei, preacurviei sau incestului. Mai mult, păcatele sexuale ne pot întuneca mintea în totalitate și ne pot predispune la alte abateri foarte grave precum hărțuirea sexuală, pedofilia sau violul. Chiar dacă aceste fapte pot fi asociate și cu traume suferite în copilărie, cu dorința de a arăta cine deține controlul, pornirile sexuale nestăpânite au rolul lor în producerea acestor brutalități. Homosexualitatea este un alt păcat din categoria păcatelor sexuale, prin care unii oamenii alterează ordinea pe care Dumnezeu a stabilit-o în creație. În final, Biblia condamnă toate păcatele sexuale, în repetate rânduri. Însă Duhul lui Dumnezeu ne poate elibera de vina păcatelor sexuale și de sub robia acestora, dându-ne putere să ne curățim ființa și să biruim aceste ispite.

          Dacă nu ne ținem în stăpânire trupul și sufletul, putem ajunge dependenți de tot felul de lucruri. De unele vicii (e. g. alcool, pornografie, jocuri de noroc, droguri) ar trebui efectiv să fugim. Referitor la alte lucruri, ar fi de dorit să le facem cu o moderație deosebită. Putem să ne întrebăm dacă lucrurile pe care le facem ne aduc vreun folos. Așa cum ne spune apostolul Pavel, nimic nu trebuie să pună stăpânire pe noi (1 Corinteni 6:12). Prin tot ce facem, trebuie să îi dăm slavă lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31).