Referitor la păcat, pastorul puritan Ralph Venning face următoarele afirmații: „Dimpotrivă, așa cum Dumnezeu este sfânt, întru totul sfânt, numai sfânt, cu desăvârșire sfânt și întotdeauna sfânt, la fel păcatul este păcătos, întru totul păcătos, numai păcătos, cu desăvârșire păcătos și întotdeauna păcătos”. [1] În aceeași carte, Ralph mai susține că păcatul este odios, contagios, vătămător, malign, abominabil și fatal. În continuare, voi dezbate problema păcatului din șapte unghiuri, pentru a detalia afirmațiile de mai sus.

          Păcatele noastre sunt încălcări ale Legii lui Dumnezeu. Când păcătuim, noi ne răzvrătim împotriva autorității lui Dumnezeu. Noi contestăm măreția lui Dumnezeu și domnia Lui suverană peste întreg universul. Cele două mari porunci care cuprind toată Legea lui Dumnezeu sunt următoarele: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii” (Matei 22:37-40). De fiecare dată când încălcăm aceste porunci, noi desconsiderăm Legea lui Dumnezeu și autoritatea pe care El o are peste întreaga creație.

          Prin păcatele noastre, noi nu nesocotim doar Legea lui Dumnezeu, ci Îl disprețuim chiar pe Dumnezeu. Când David a păcătuit omorându-l pe Urie și preacurvind cu soția acestuia, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Natan să-l mustre. Natan i-a reproșat lui David că prin faptele sale abominabile, acesta a disprețuit Cuvântul lui Dumnezeu și L-a desconsiderat pe Însuși Dumnezeu (2 Samuel 12:9-10). Pe de altă parte, profetul Isaia a avut o viziune din sala tronului divin, unde serafimii proclamă în mod repetat sfințenia lui Dumnezeu (Isaia 6:1-4). Aceste ființe angelice mărturisesc despre sfințenia infinită a lui Dumnezeu, despre puritatea absolută a caracterului Său. În aceste condiții, orice păcat pe care îl facem este o ofensă la adresa sfințeniei lui Dumnezeu.

          Păcatele pe care le comitem împotriva altor oameni (minciuna, mânia, furtul, cuvintele stricate, amărăciunea, răutatea, neiertarea) Îl întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:25-32). Apostolul Pavel ne învață să nu trăim precum păgânii, care au mintea întunecată și sunt străini de viața lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne dezbrăcăm de omul nostru vechi, să ne înnoim în atitudinea minții noastre și să ne îmbrăcăm în omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu (Efeseni 4:20-24). Mai mult, Pavel afirmă că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuire (Romani 1:18). Prin urmare, păcatele oamenilor Îl întristează și Îl mânie pe Dumnezeu.

          Atunci când păcătuim noi abuzăm de harul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne arată că prin sângele lui Isus Hristos, noi suntem iertați de vina greșelilor noastre, după bogățiile harului Său (Efeseni 1:7). Chiar dacă păcatele noastre s-au înmulțit foarte mult, harul lui Dumnezeu s-a înmulțit și mai mult, pentru ca să putem fi iertați și socotiți neprihăniți, înaintea lui Dumnezeu, în vederea obținerii vieții veșnice (Romani 5:20). Așa cum ne învață apostolul Pavel, noi nu putem păcătui mereu, bazându-ne pe ideea că harul lui Dumnezeu se înmulțește și că astfel suntem iertați de fiecare dată. Dimpotrivă, cei care susținem că am murit față de păcat nu trebuie să mai trăim în păcat, nu trebuie să fim robi ai păcatului (Romani 6:1-2). Dumnezeu nu a trecut cu vederea, pur și simplu, păcatele noastre. Din contră, El judecă fiecare păcat al nostru. În cazul celor care cred în Isus Hristos ca Mântuitor al lor, Dumnezeu a judecat păcatul în Persoana Fiului Său. Așa cum ne spune profetul Isaia: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6). Isus Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi (Galateni 3:13).

          Nu există păcate mari sau mici, chiar dacă noi le clasificăm în diverse moduri. Așa cum afirmă Ralph Venning, orice păcat este întru totul păcătos, numai păcătos, cu desăvârșire păcătos și întotdeauna păcătos. În ochii lui Dumnezeu, orice păcat pe care îl comitem este abominabil. Chiar dacă consecințele temporare ale diverselor păcate diferă, din punct de vedere al veșniciei noastre, orice păcat ne poate fi fatal. Mai mult, Isus Hristos a suferit din pricina tuturor păcatelor noastre, chiar și a celor care ni se par minore, nesemnificative. În altă ordine de idei, păcatele aparent mici pot cauza alte păcate ce nu mai pot fi considerate nesemnificative, nici măcar după criteriile omenești. De exemplu, nemulțumirea poate duce la mânie, care se transformă în amărăciune, apoi în ură și, în final, se poate transforma în crimă. Tot astfel, gândurile murdare și privirile pofticioase pot duce la dependență de pornografie, la curvie, preacurvie în trup sau inclusiv la viol. Nu în ultimul rând, chiar și păcatele care aparent par minore pot genera mai multe păcate de același fel. O minciună pe care o considerăm nevinovată ne poate pune în situația să spunem și alte minciuni, pentru a acoperi minciuna inițială.

          Păcatele au un caracter malign pentru ființa umană. O tumoare canceroasă care nu este tratată se poate extinde de la nivel local în întregul nostru corp, provocându-ne moartea. În același mod, dacă sunt lăsate în voia lor, păcatele ne pot contamina toate domeniile vieții și ne pot afecta întreaga noastră ființă. Dacă este detectat în stadiile incipiente, cancerul poate fi înlăturat mai ușor. Însă în stadiile mai avansate, șansele noastre de a supraviețui sunt tot mai mici, deoarece cancerul se extinde pe o suprafață tot mai mare din trupurile noastre. În același fel, noi putem lupta mult mai ușor cu păcatele dacă le tăiem de la rădăcină cât mai repede, dacă nu le permitem să ne afecteze întreaga noastră ființă, dacă nu le lăsăm să se transforme în obiceiuri. Pe de altă parte, multe boli fizice se manifestă întâi la nivelul sufletului. Un suflet otrăvit de păcat poate îmbolnăvi și trupul. Nemulțumirea, mânia, îngrijorarea, invidia, stresul, răutatea sau neiertarea sunt doar câteva dintre maladiile care pot duce la boli psihice sau chiar la cancer. Aceste păcate produc stări interioare mizerabile, infectează sufletul și apoi atacă trupul. Pot să mărturisesc că m-am simțit extrem de mizerabil chiar și după momentele în care am bârfit. Dincolo de asta, există păcate care ne pot afecta în mod direct trupurile noastre. Apostolul Pavel ne avertizează asupra acestui aspect: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său” (1 Corinteni 6:18). Într-adevăr, bolile cu transmitere sexuală pot apărea în urma relațiilor intime care au loc într-un cadru nebiblic (în afara căsătoriei) sau cu persoane nepotrivite. Tot astfel, lăcomia alimentară poate distruge trupul, conducând la diabet, boli cardio-vasculare, boli autoimune și chiar cancer. Ispita gustului poate să distrugă sănătatea multor oameni. Sigur, atunci când noi nu dorim să gustăm din Cuvântul lui Dumnezeu, când nu ne găsim plăcerea în Ființa lui Dumnezeu, căutăm tot felul de alte plăceri și ne lăsăm ispitiți în multe alte moduri.

          Păcatele ne afectează și relațiile cu semenii noștri. Dacă nu putem să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru, cu siguranță că nu îi vom iubi nici pe semenii noștri ca pe noi înșine. Mai mult, cu cât Îl iubim mai puțin pe Dumnezeu, cu atât suntem predispuși să îi iubim mai puțin și pe cei de lângă noi. Atitudinile, cuvintele și acțiunile noastre pot să aibă efect asupra celor din jurul nostru. De exemplu, prin modul nostru de vorbire, noi putem să-i încurajăm sau să-i dărâmăm pe ceilalți. Totodată, dacă suntem lăudăroși, noi putem să-i determinăm pe ceilalți oameni să ne invidieze. Pe de altă parte, dacă îi rănim în alte moduri pe semenii noștri, unii dintre ei ne vor urî toată viața și nu ne vor ierta niciodată. Astfel, păcatul care s-a extins ca un cancer în viețile noastre poate produce metastaze și în inimile semenilor noștri. Așa cum am arătat în acest articol, păcatul ne afectează atât relația cu Dumnezeu cât și legăturile cu cei din jurul nostru.

Bibliografie:

[1] Ralph Venning, Păcătoșenia păcatului, publicată în 1669