Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Dragostea
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Viorelardelean in 17/04/2016
    12345678910 0/10 X

Dragostea

1 Cor  13: 1-13

1). Introducere. În legătură cu această epistolă mulţi comentatori au afirmat faptul că biserica din Corint, cu greu se poate spune că a fost o biserică ”creştină” datorită frământărilor partidelor şi păcatelor prezente în biserică. Totuşi prin faptul că apostolul Pavel s-a ocupat de ea şi prin Duhul Sfânt  a fost introdusă în Canon, este bine să avem o bună perspectivă asupra ei datorită faptului că multe din problemele de atunci se regăsesc şi în bisericile secolului XXI, şi îndemnurile, mustrările pe care le face Pavel, sunt aplicabile şi în zilele noastre. Dar mai există un lucru de semnalat asupra faptului că biserica din Corint era o biserică locală, ca şi alte biserici, şi nu trebuie confundată cu Biserica Adevărată care este Trupul lui Hristos. Aspecte generale[1]. Epistola către Corinteni  ne arată foarte bine orânduirea din biserica Apostolică. Orașul Corint  a fost distrus de către romani în anul 146 B.C. și reconstruit din nou de Iulia Cezar și repopulat cu oameni aduși din alte teritorii și anume cu romani liberi. Mai târziu au fost aduși cetățeni greci  și coloniști evrei. Pe vremea lui Pavel în Corint erau cam 700 000  de cetățeni din care majoritatea erau sclavi. Orașul avea o poziție centrală bună iar portul Chencrea din partea de Est a orașului era o poartă pentru întreaga lume de atunci. Avantajul economic nu însemna și un aspect moral pozitiv pentru că orajul Corint era renumit pentru desfrâul său. Expresii ca și ”chefurile corintene sau bețiv din Corint” erau frecvent folosite. Autorul se recomandă încă din primele versete 1 Corinteni 1:1 ” Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten”, iar acesta este  acela care a  încercat să-l apere pe Pavel înaintea sinagogii (Fapte 18:17). În această epistolă se descopere personalitatea apostolului Pavel prin o mărturie internă. Paternitatea cărţii[2] nu este discutată, ea fiind  menţionată de Clement din Alexandria , Ignaţiu, Marcion şi Ireneu. Pavel  scrie mai multe scrisori dar numai două au ajuns până la noi, în care avem doar răspunsurile lui Pavel către biserica din Corint. Se realizează ” imaginea în oglindă” ca şi cum am asista la o convorbire telefonică dintre două persoane auzind doar o parte din  conversaţie şi deducând ce spune cealaltă persoană care vorbeşte. Ca  şi sursă Pavel avea ” mi-a spus a Cloiei despre voi” (1Cor. 1 :11). În 1 Corinteni cap 12 avem metafora Trupului, iar în 1 Cor cap 13 Pavel ne vorbşte despre dragoste care rezolvă toate problemele. El restabileşte scara de valori în care dragostea este cea mai importantă 1 Corinteni 13:13  ”Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Se poate face o comparaţie paralelă cu roada Duhului Sfânt din Galateni 5:22-23. Destinatarul[3] este menţionat încă din primele versete (1 Cor. 1:1-2), iar biserica avea în conţinutul ei un număr însemnat de păgâni convertiţi. Biserica din Corint avea în componenţă bărbaţi şi femei, evrei şi  dintre neamuri, sclavi şi oameni liberi.  Se pare că Pavel a ajuns în Corint din Atena, în a doua călătorie misionară, şi şi-a câştigat existenţa prin muncă. S-a întâlnit cu Acvila şi Priscila din Pont, din Asia Mică, plecaţi din Roma în urma edictului dat de Cezarul Claudiu, familia la care Pavel a lucrat făcând corturi. Acvila şi soţia lui au fost primii convertiţi la creştinism, iar această relaţie frăţească a determinat şi viitorul Bisericii (Fapte 18:1-3). Titlul cărţii  în originalul grec însemnă ”Pros Korinthious A" -„Către Corinteni A"  (sau „întâia"),” dar Pavel este şi fondatorul biserici din Corint (1 Cor. 4:14-15).  Contextul scrierii[4] cărţi Corinteni se găseşte în lumea păgână din vremea respectivă când Corintul era în plină dezvoltare economică dar şi un centru a lumii păgâne. Corintul avea influenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux şi  bogăţie materială . În apropiere se găsea terenul destinat Jocurilor Olimpice ca boxul, cursele şi luptele  care se practicau din patru în  patru ani.  Se venera zeiţa Afrodita care avea ca şi templu pe înălţimea Acropolis adorată ca zeiţă a iubirii şi a fertilităţii. O mie de preotese practicau prostituţia, iar Corintul era un oraş al păcatului. Bărbaţii homosexuali îşi lăsau să crească părul lung ca şi la femei (l Cor. 11:4:). Decadenţa morală era mai mare ca şi în oraşul Antiohia, iar în Corint exista o combinaţie de ”îneţelepciune” lumească şi imoralitate animalică. În Atena Pavel a întâlnit multă îngâmfare, apoi decadenţa morală din Corint. Grecia nu părea să fie un loc potrivit pentru vestirea Evangheliei, iar Pavel avea nevoie de încurajare în acest sens (Fapte 18:9-10). Pavel a avut două convertiri importante şi remarcabile. Unul a fost Iust iar al doilea a fost Crisp,  fruntaşul Sinagogii care s-a convertit cu toată casa lui  (Fapte 18:7-8). În biserica din Corint nu erau mulţi înţelepţi în felul lumii, puternici sau de neam ales, în contrast cu lumea păgână, dar care nu va moştenii Împărăţia lui Dumnezeu.  Data scrieri[5] cărţi este anul 55-57 D.C, iar  Tema  Cărţi este Domnia lui Isus Hristos (1 Cor. 1:2, 3, 7-10). Schiţa şi  Conţinutul.[6] Cartea 1 Corinteni abordează o gamă largă de probleme ca : salutări, condiţiile din Biserica din Corint, nevoia de curăţire,  dezbinările din biserică, Isus Hristos ca şi Centru în predicare şi închinare, clarificare cu privire la Duhul Sfânt, o concepţie corectă despre Dumnezeu, calitatea de slujitor  pe care trebuie să o aibă slujirea creştină, referiri la scandalurile din Biserică, necurăţia, procese între membrii bisericii efectuate de judecători din afara bisericii. Pavel mai abordează problema căsătoriilor, libertatea creştină, ţinuta femeii în adunare, darurile Duhului Sfânt, renunţarea la drepturi şi privilegii, exemplul fiind Pavel şi a poporului Israel,  Cina Domnului, ordinea din biserică, despere Evanghelie, despre Învierea lui Isus Hristos, sfinţii din Vechiul Testament, întemeierea şi Împărăţia lui Hristos, despre colectă din biserică, dragostea, prorocia şi vorbirea în limbi iar în final îndemnuri şi binecuvântare. Am trecut peste ele în mod succint fără  a mai da şi referinţele biblice. Cuvântul Cheie este Dragostea (1 Cor. 13:1-13), şi mai sunt câteva versete importante ca (1 Corinteni 3.3, 1 Corinteni 6.19-20, 1 Corinteni 10.31, 1 Corinteni 12.7,  1 Corinteni 15.3-4) iar ca şi personaje principale avem pe Pavel, Timotei, Apolo şi credincioşii din Corint.  Comentariu[7] pe Cartea Corinteni. Pavel în mod categoric încearcă prin scrisori să rezolve conflictele ivite în biserică, iar prima scrisoare este răspunsul la o scrisoare anterioară a lui Pavel către corinteni   (Cor. 1 Cor. 5:9). Această epistolă îl are pe Isus Hristos aşezat în loc central. Pavel afirmă că Dumnezeu este credincios în contrast cu unii dintre credincioşi, vorbeşte despre părtăşie (koinonia), iar cu privire la Hristos  Isus este Fiul lui Dumnezeu în relaţie cu Tatăl, Isus este numele omenesc iar Hristos este Unsul şi Domnul nostru. Dezbinarea este provocată de credincioşi care uni erau a lui Pavel alţii a lui Chifa  şi admiratori lui Apolo. Pavel prezintă calitatea de slujitor corectă pentru o slujire creştină, şi aşa cum s-a arătat mai sus abordează şi restul problemelor apărute în biserica din Corint. Legături[8]. Apostolul Pavel face numeroase legături cu istoria poporului evreu, care au rătăcit în pustie care în pofida faptului că au văzut minunile lui Dumnezeu, au căzut în imoralitate  idolatrie. De asemenea  ei au folosit în mod greşit libertatea şi au cârtit împotriva lui Dumnezeu, iar corintenii aveau prea multă încredere în ei înşişi şi nu se înfrânau de la păcate (1 Corinteni 9.24-27). Pavel îndeamnă biserica din Corint să observe păcatele poporului evreu şi să evite poftele şi imoralitatea sexuală. Aplicație practică. Problemele din biserica din Corint, se regăsesc şi în bisericile din zilele noastre care se luptă cu imoralitate, dezbinări, sau folosirea darurilor spirituale, lideri ambiţioşi, păcatul nepotismului bisericesc şi altele. Rezolvarea lor se găseşte în Hristos care este Dragoste. Acest atribut al dumnezeirii se află descris cel mai bine în 1 Cor cap 13.  De asemenea  o înţelegere corectă a Învierii lui Hristos din cap 15 ne face să înţelegem propria noastră înviere şi este mijlocul pentru ceea ce ne separă i ne înfrânge.  Dacă se reia ideea în Cartea[9] în 1Corinteni sunt multiple probleme, iar una dintre ele este  faptul că unitatea bisericii este pusă în pericol fiindcă urmau lideri diferiţi (I Cor.1-9). Existau şi alte păcate  ca cel de incest (1 Cor.5:1-13), în numele unor libertăţi creştine, mai mult decât tolerat de biserică ajungând chiar pricină de pricină de laudă . Există  cazuri de prostituţie  (1Cor 6: 12-20), şi alte genuri de păcate venite din fire. Pavel ia atitudine fermă în privinţa acestor lucruri. Sursa acestor dezbinări au fost liderii din biserică care au venit în urma lui Pavel, iudaizatorii,  iar din exterior a fost gnosticismul. Pavel ca răspuns la aceste probleme afară de alte învăţături şi îndemnuri scrie despre dragoste în capitolul 13, ca o rezolvare a cestor probleme este DRAGOSTEA. Avem metafora trupului : toate darurile sunt importante : proroci, învăţători, darul minunilor, ajutorărilor, cârmuirilor, vorbirea în limbi, dar substanţa care le dă valoare, astfel dragostea este mai importantă decât  nădejdea şi credinţa. Pentru a înţelege mai mult dragostea lui Dumnezeu vom aborda doi psalmi a lui David, unul care vorbeşte despre om la modul superlativ (Psalmul 8), iar altul care arătă depravarea umană, dar  şi pocăinţa ( Psalmul 6). Dar acest lucru impune a vorbii şi despre autorii cărţilor respective.

2). David[10].  Dumnezeu alege pe David în locul lui Saul ca şi împărat peste Israel, un om deosebit care deşi cunoaşte momente de nepocăinţă, prin faptul că reuşeşte să îşi recunoască păcatele în faţa lui Dumnezeu, este un om după inima lui Dumnezeu. El scrie majoritatea psalmilor din Biblie din care ne ocupăm de doi psalmi, unul care arată fiinţa deosebită ca om, iar celalalt arată păcatul din viaţa omului. David (ebr. dawid, uneori dawîd), însemnă căpetenie, este cel mai tânăr fiu a lui Isai din tribul lui Iuda. El este strămoş şi înaintaş şi anunţă dinainte ca şi prevestitor a lui Isus Hristos cel mai de seamă dintre fiii marelui David". Unul dintre titlurile pe care le poartă Isus este sus este Fiul lui David, sămânţa după trup (Romani 1:3, Apocalipsa 22:16). El ocupă o poziţie importantă în genealogie lui Isus Hristos şi găsim referinţe abundente despre El în 1 Samuel 16, iar o parte în 1 Cronici 2:29. David este strănepot a lui Rut şi Boaz şi de la păstor la oi ajunge împărat peste Israel, are o linie de urmaşi aşa cum scrie în genealogia lui Isus (Matei 1:1-17). Saul a fost respins de către Dumnezeu iar David a fost uns în locul lui Saul dar fără ceremonie sau pompă la Betel (1 Împăraţi 16:1-13). Viaţa lui David s-a intersectat cu cea a lui Saul unul în declin spiritual şi lepădat de Dumnezeu, iar celălalt prima dată fugar, apoi în ascensiune. Lupta dintre David şi Goliat, în confruntarea dintre iudei şi filisteni  este cunoscută, iar femeile  au cântat „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii", fapt care a stârnit invidia lui Saul (1 Samuel 18:7, 9). Relaţiile dintre cei doi s-au stricat în mod continuu cu un derapaj fără cale de întoarcere. Saul încearcă în mod repetat să-l omoare pe David dar nu reuşeşte. În mod paradoxal copiii lui Saul, Ionatan şi Mical (soţia lui David,.. mai avea şi alte soţii) sau aliat cu David. El fuge în mod repetat din faţa lui Saul pentru a-şi salva viaţa la început cu o ceată de fugari, care mai târziu devine o mică armată care apăra iudeii de invadatori străini, proteja culturile israeliţilor şi trăia de pe urma generozităţii celor apăraţi.  Refuzul lui Nabal de a răsplătii acest gen de apărarea fost o excepţie iar soţia acestuia Abigail după moartea soţului ei devine soţia lui David. După moartea lui Saul, David ajunge rege la Hebron unde a domnit şapte ani. După ce opoziţia împotriva lui David a fost anihilată el este uns ca rege peste cele dousprezece seminţii a lui Israel şi mută capitala la Ierusalim (2 Samuel 3-5). Acolo domneşte 33 de ani şi are succese după succese, subjugă în mod sistematic popoarele din jur, a construit şosele şi un palat, a adus Chivotul Legii la Ierusalim (incidentul cu Uza !) şi dă dovadă de un zel religios. Ierusalimul est astfel cunoscut  datorită importanţei lui religioase iar David îmbogăţeşte închinarea prin aranjamente muzicale şi slujirea la Cort. Datorită faptului că în această perioadă se produce păcatul cu Bat-Şeba (2 Samuel 11), trebuie să ne dea de gândit, fiindcă deşii David se pocăieşte, păcatul comis afectează viitorul poporului Israel. Sfârşitul vieţii lui David este tulbure din cauza intrigilor de la Palat, iar prevestirea făcută de Natan avea să continue. Deşii David a păcătuit însuşi Isus  vorbeşte despre el (Luca 20:42), cu privire la statutul Mesianic a lui Isus Hristos. Dar poate cel mai important lucru este să vorbim despre caracterul lui David[11], care prezintă fluctuaţii şi totuşi are o tendinţă verticală în relaţia sa cu Dumnezeu. Biblia face afirmaţia asupra faptului că : 2 Timotei 3:16  „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”, iar acest lucru înseamnă a prezenta atât fapte negative cât şi aspecte pozitive din viaţa credincioşilor din Scriptură. Păcatul lui David cu Bat -  Şeba şi uciderea lui Urie „ crima perfectă”, este o faptă reprobabilă, o ruşine şi stigmat, care a ştirbit, un caracter de altfel bun şi frumos care tindea spre şi pentru Gloria lui Dumnezeu. David a mai avut şi alte păcate şi a le nega nu este biblic sau de folos, dar totuşi în general el a fost un exemplu bun la timpul său (Fapte 13:36). David a avut realizări ca „om de acţiune, poet, îndrăgostit tandru, duşman generos, judecător aspru, prieten loial”, iar Dumnezeu l-a modelat pentru destinul său. Prin el evreii au văzut pe viitorul Mesia, ca izbăvitor al poporului şi Persoana care avea să stea pe Tronul lui David  pentru totdeauna. Noul Testament vorbeşte despre calităţile lui David din a cărui sămânţă pământească avea să se nască Mesia. Perioada lui David şi Solomon sunt considerate epoca de aur în istoria poporului evreu. Biblia afirmă faptul că David a fost un om după inima lui Dumnezeu : Fapte 13:22   „…….Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” A cum vom privi la Psalmul 6 care descrie pe om care a căzut în păcat şi hăul spiritual în care se află  creaţia  lui Dumnezeu care este omul.

3). Omul - Fiinţă căzută în păcat  – Psalmul 6. Acest psalm este scris  de David[12] şi se poate observa, abisul şi adâncimea spirituală, pe care o poate experimenta fiinţa umană în starea de păcat, Este un psalm de penitenţă, un strigăt de pocăinţă şi în acelaşi timp autorul cere îndurare de la Domnul.   David cere milă, vede cum sufletul i se ofileşte, cere vindecare sufletească, vede groaza păcatului săvârşit, cere de la Domnul izbăvirea sufletului şi mântuire prin îndurarea Lui. De fapt este o conştientizare a păcatului, primul pas spre iertare. David îşi mărturiseşte păcatul, un lucru foarte important în viaţa de credinţă. El doreşte iertarea cât este în viaţă, fiind conştient cu nu are cum să-l laude pe Domnul în locuinţa morţilor. Sufletul lui geme, noapte plânge, are faţa întristată, se simte îmbătrânit. Imaginea se aplică lui David, poporului Israel dar şi Domnului Isus Hristos (Isaia 52 -53). Dar există şi o imagine a credincioşilor din vremea noastră, care au păcătuit şi strigă după îndurare. Biblia îl descrie pe Dumnezeu şi în felul acesta : Exod 34:6  Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, şi este creştinesc şi biblic să apelăm la îndurarea Lui. De asemenea şi în Noul Testament ni se spune faptul că Dumnezeu este bogat în îndurare (Romani 10:12) şi există suficientă îndurare pentru toţi oamenii ar noi avem nevoie de mila şi îndurarea Sa. În  Isaia 52:14 şi Psalmii 69:3, 42:3, 38:10, spune despre Domnul Isus Hristos că „avea  faţa schimonosită, se uscă gâtlejul, ochii se topesc, se hărăneşte cu lacrimi zi şi noapte, se întreabă unde este Dumnezeu, inima bate cu putere,  este fără vlagă, lumina ochilor este afectată, ochii se topesc de suferinţă, cheamă pe Domnul în toate zilele, şi întinde mâinele spre Dumnul”. În aceste frânturi de text, ele sunt mai multe, Duhul vorbeşte în mod profetic despre suferinţele viitoare a lui Hristos. şi creştinii şi poporul Israel trec astăzi mare parte dintre ei prin suferinţă.  Mângâierea noastră este faptul că Domnul Isus a trecut deja prin suferinţă. Oamenii care fac lucruri rele ar trebui să privească cu atenţie la ceea ce spune David. Domnul ascultă cererea lui David, care prefigurează şi cererea lui Hristos (Evrei 4:7), El va fi biruitor în final, dar până atunci Satana se va împotrivi lui Hrisos, şi credincioşilor. Satana[13] este un înger căzut (taina fărădelegii 2 Tesaloniceni 2:7), care din înger de lumină s-a transformat în vrăşmaşul lui Dumnezeu. „Ca şi îngerii buni ei au grade ierarhice şi se împart în două categorii : cei care populează pământul (Efeseni 6:12) şi îngerii legaţi dar care vor lăsaţi să pricinuiască durere oamenilor în timpul "Necazului cel  mare" (Apocalipsa 9:1-21; 16:13-16). Demonii[14] sau dracii sunt îngeri răi ( în N. Tr), sunt şi ei fiinţe fără trup material. Ei sunt în slujba Diavolului (Matei 12:26-27; 25:41;….Apocalipsa 16:13-16) şi au putere să întunece mintea omului şi să pricinuiască diferite boli (Matei 12:22; 17:15-18;  Luca 13:16). Numărul lor nu se cunoaşte dar este mare (Marcu 5:19).   Spre deosebire de oamenii demonii nu se pot pocăii, nu mai există nici o speranţă şi ştiu faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. La final ei vor fi aruncaţi în focul cel veşnic  (Matei 25:41; 8:28-32; Faptele Apostolilor 19:15; Iacov 2:19). Ei joacă un rol important în lupta spirituală (Efeseni 6:12). Demonii  pot să dea prin oameni învăţături false şi se luptă împotriva lui Dumnezeu Avem numeroase exemple în Vechiul Testament (Deuteronom 32:17; 1 Samuel  28:7-20; Psalmul 106:36-37), în care oamenii conduşi de  demoni se ocupă de ghicire, spiritism, şi vrăşitorie, dar aceste lucruri se practică şi astăzi cât şi în Noul Testament.  (Efeseni 6:12; 1Timotei 4:1-3; 1Ioan 4:1-6). Demonii pot face multe lucruri rele dar numai cu acordul lui Dumnezeu şi amintim câteva dintre ele. Ei au putere asupra trupului omului dar limitată. În Lua 4:35 scrie: "Isus l-a certat, şi i-a zis: "Taci, şi ieşi  afară din omul acesta!" , şi mai sunt exemple (Luca 8:29; Faptele Apostolilor 19:16). Demonul şi mai grav are puterea să se întoarcă în trupul unui om (Matei 12:43-45), iar omul ajunge într-o stare mai rea decât a fost înainte. De asemenea demonii au putere să provoace boli mintale (Marcu 5:5). Astăzi drogurile sunt foarte primejdioase la fel ca şi băuturile tari fiindcă deschid mintea pentru lucrarea lor (1 Corinteni 10:20-21). De asemenea ei pot controla mintea celor care s-au  împotrivit lui Dumnezeu (Matei 12:43-45). Ei lucrez prin frică şi minciună (2Timotei 1:7; Romani 8:15, Ioan 8:40-47). Ura este un alt factor propice pentru lucrarea demonică, iar răgăciunea Tatăl Nostru este edificatoare în sensul acesta.  Satana este conducătorul lor este duşmanul lui Dumnezeu dar şi a oamenilor (Matei 12:26-27; 25:41). El este un  ucigaşi, mincinos conduce pe moment această lume (Ioan 8:44; 14:30; Evrei  2:14; 1 Ioan 3:8). El urăşte pe Dumnezeu şi pe oameni (Iov 1:6-12; Matei 13:19, 39; Faptele Apostolilor 5:3; Efeseni 6:11-12; 1 Petru 5:8), referinţele sunt numeroase. De asemenea Satana poartă diferite nume care îi arată caracterul rău : Diavol (Apocalipsa 12:9; 20:2). Şarpe (Apocalipsa 12:3,7; 13:2; 20:2). Lucifer (Isaia 14:12). Omul păcatului (2 Tesaloniceni 2:8). Ispititorul (Matei 4:3; 1 Tesaloniceni 3:5). Dumnezeul acestei lumi (2 Corintei 4:4). Căpetenia forţelor întunericului (Efeseni 2:2). Stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). mincinos şi ucigaş (Ioan 8:44). Apolion (Apocalipsa 9:11). Abadon (Apocalipsa 9:11) „. Am abordat această secţiune pentru a evidenţia cauza pentru care omul poate să ajungă în păcat, în abisurile căderii spirituale.  Credinciosul trebuie să fie treaz şi să lupte împotriva demonilor şi a lui Stana. În Biblie ni se spune că trebuie să ne supunem lui Dumnezeu şi demonii vor fugii de la noi (Iacov 4:7). De asemenea trebuie să ne ferim de lucrurile care ni se par rele (1 Tesaloniceni 5:22), iar frecventarea barurilor şi a discotecilor face parte din aşa ceva. Credincioşii nu au putere să lupte singuri ci doar prin puterea lui Dumnezeu şi Numele lui Isus Hristos (1 Petru 5:8-11; Iuda 9). Dacă credinciosul face apel la Sângele lui Hristos în mod sigur va fi  apărat şi protejat. (Apocalipsa 12:11). În Efeseni este un îndemn forte bun pentru fiecare credincios. Nu redăm toate versetele ci doar unul Efeseni 6:13  „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul”. În concluzie se poate să fim biruitori prin Hristos.

4). Omul[15]  - Fiinţă minunată – Psalmul  8. Acest psalm este Mesianic, citat de trei ori în Noul Testament şi subliniază umanitatea lui Hristos şi biruinţa lui ca şi Om (Evrei 2:6-8 ). Omul[16] este coroana creaţiunii lui Dumnezeu. A fost creat în mod aparte, nu la Cuvântul lui Dumnezeu ci prin modelarea din ţărână de palmele lui Dumnezeu, în care Creatorul a pus un suflet viu. Geneza 2:7  „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”.  Deşi în aparenţă slab şi neînsemnat  el a fost creat de Dumnezeu să stăpânească peste toate lucrurile (Gen.1:26), dar este şi corona creaţiei lui Dumnezeu. Sensul  şi destinul omului este făcut şi  cunoscut de Isus Hristos ( Matei 21:16) şi este o împlinire  şi o soartă în viitor a  omului care intră prin Hristos în Împărăţia Cerurilor (Evrei. 2 :6-9). La intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim[17] mulţimea a strigat „Osana, Fiul lui David!” (Matei 21:15). Parcă cerurile s-a deschis pentru o clipă şi mulţimea a văzut pe adevăratul Mesia, iar noi astăzi credem, vedem  şi aşteptăm  „Parousia - a doua venire a lui Hristos”. În acest psalm îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator, natura creaţiei care este omul şi realaţie eu – Tu. Dar el îl vede pe Dumnezeu şi Numele Său minunat pe tot pământul, dar  şi deasupra cerurilor, iar din copiii mici Domnul face un zid împotriva duşmanilor lui. De fapt el percepe modelul Transcendenţei şi a  Imanenţei dezvoltat mai târziu de către Biserică. David are o revelaţie minţii când priveşte creaţia lui Dumnezeu. El vede ordinea din cerul înstelat şi locul în care Dumnezeu le-a pus. Când David vorbeşte despre mântuire, face referire la „braţul Domnului” (Isaia 53:1), dar când se referă la creaţie, despre ceruri şi pământ el face referinţă la lucrarea „degetele” Sale. Creaţia lui Dumnezeu este splendidă şi încântătoare, iar credincioşi se închină şi venerează Creatorul. De la cerul înstelat David îşi întoarce privirea la fiinţa umană şi pune o întrebare legitimă. Ce este omul şi ce înseamnă el în „ochii lui Dumnezeu”. Întrebarea aceasta o pune omul de rând dar şi împăratul, şeful de stat dar şi muncitorul care lucrează în fabrică. Este întrebarea care  a frământat omenirea de-a lungul mileniilor, cine sunt, sau suntem ca şi specie umană, care este rostul şi  nostru pe acest pământ şi care este destinul nostru. Niciodată răspunsul corect nu va fi scos din afara Revelaţiei lui Dumnezeu în Scriptură. Noi ştim ce s-a întâmplat în Geneza cap. 3, iar întrebarea se pune într-un mod şi mai acut, de ce Dumnezeu în asemenea condiţii se mai gândeşte la om, de ce nu l-a nimicit de pe pământ. Răspunsul este dragostea lui Dumnezeu faţă de om, chiar în postura de răzvrătit şi blestemat de Dumnezeu. Omul este un eşec nefericit, dar cauza acestui lucru este tot el, fiindcă a căzut în neascultare. Dumnezeu a iubit omul şi cum aproximativ 2 000 de ani în  urmă Fiul lui Dumnezeu, s-a Întrupat, a murit pe Cruce pentru păcatele noastre, a fost Înviat şi s-a Înălţat la cer iar acum stă la dreapta Tatălui. La creaţie în mod ontologic, viaţa şi moartea erau acolo, dar şi omul cu libertatea de a alege, şi a ales dezastrul, dar mai era ceva în plus şi aceasta este dragostea lui Dumnezeu, căruia ia oferit o şansă de salvare a sufletului (Gen. 3:15). Atunci când David priveşte la Dumnezeu este copleşit de   admiraţie, respect şi splendoare lui Dumnezeu. Automat  el îşi pune problema raportului dintre om – Dumnezeu, a relaţie omului cu Dumnezeu, de fapt a relaţiei eu –Tu. Numai când vezi măreţia lui Dumnezeu suntem aproape de adevăr, altfel ajungem la imagini eronate cu privire la Fiinţa Sa.  Dumnezeu este „A Se” şi a creat omul pentru aşi revărsa dragostea Sa asupra lui. Orice altă interpretare este greşită şi cine face altfel de afirmaţii înseamnă că nu îl cunoaşte pe Dumnezeu. Îngerii[18] şi oamenii sunt fiinţe create, iar în Vechiul Testament îngerii în multe cazuri Domnul s-a arătat oamenilor sub forma unui înger. Îngerii sunt superiori oamenilor (Evrei 2:7-9), dar nu sunt creaţi după Chipul lui Dumnezeu, nu se reproduc iar ei pot îmbrăca diferite forme, şi noi ştim că o parte din ei în frunte cu Satana s-a răzvrătit şi au devenit îngeri răi pe care ca şi pedeapsă finală îi aşteaptă Iadul. Şi îngerii buni şi cei răi au grade ierarhice, iar aici vom amintii gradele îngerilor buni. Heruvimii au cea mai înaltă funcţie şi frumuseţe iar scopul lor este proclamarea şi protecţia glorioasă a lui Dumnezeu (Gen. 3:24,  Exod 25: 17-22), şi însoţesc Slava lui Dumnezeu cu privire la judecată. (Ezekil 1).  Serafimii „cei arzători” ( Isaia 6:2) sunt descrişi ca având şase aripi. Ei proclama Slava lui Dumnezeu „ sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3) şi recunosc un Dumnezeu extrem perfect şi sfânt. Omul trebuie să fie curăţit de păcat, aşa cum a fost curăţit Isaia ca să poată să slujească lui Dumnezeu. Biblia mai aminteşte de Creaturile vii, şi de îngeri speciali  şi alte categorii de îngeri.  Mihail este clasificat cu gradul de arhanghel şi luptă cu Satana şi îngerii lui a luptat şi va lupta alături de Israel (Apo. 12: 7-9). Un alt arhanghel este Gabriel care are rol de mesager (Luca 1:26), dar şi explică evenimentele din Cartea lui Daniel (Daniel 9: 21-27). De asemenea El a anunţat şi naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 1:11-20). Mai exisă mulţi îngeri care slujesc şi pe care omitem să îi menţionă. David cunoştea parţial aceste lucruri prin descoperirea Duhului Sfânt, dar a şi văzut pe Îngerul Domnului în împrejurări neplăcute (2 Samuel 24:17). Pe de altă parte Isus Hristos a venit pe pământ într-o poziţie inferioară îngerilor. Am scos în evidenţă acest pasaj pentru că în vechime oamenii credincioşi au interacţionat mereu cu îngeri. David[19] îşi întoarce din nou privirea spre om şi scopul pentru care a fost creat. Omul a fost creat ca şi o fiinţă liberă cu capacitatea de alegere,  şi să stăpânească peste lucrurile făcute de Dumnezeu. El a fost creat pentru a da slavă lui Dumnezeu şi a avea părtăşie cu Creatorul. Atunci când mulţi încearcă să definească noţiunea se Sabat, ei uită faptul că la început înainte de cădere Adam şi Eva trăiau efectiv în „Odihna lui Dumnezeu” - în Sabat, iar Dumnezeu prin planul de mântuire vrea să readucă omul în starea sa iniţială. Omul nu a fost creat pentru a fi rob Satanei, dar prin neascultare de Dumnezeu, pierde privilegiile de la început, cade sub blestemul lui Dumnezeu (Geneza 3), şi efectiv devine rob al neascultării, a păcatului şi implicit a Diavolului. Omul nu mai controlează şi dominează universul sau pământul, ci din contră. Ştiinţa are pretenţia că poate controla natura dar nu este adevărat ci o distruge şi pot fi date numeroase exemple începând de la defrişări masive, poluare, contaminare radioactivă, etc. Cuvintele lui David în cazul acesta sunt profetice. Dumnezeu a creat celelalte vieţuitoare, peştii din mare şi animalele de pe pământ, păsările şi alte feluri de viaţă pentru om. Lucrarea lui Dumnezeu se poate vedea în natură, dacă privim în jurul nostru (Romani 1:20), iar în ziua judecăţii nimeni nu se poate dezvinovăţi. Tot ca şi o profeţie David afirmă faptul că Numele Domnului va fi minunat pe tot pământul. În momentul prezent prin faptul că şi pământul a fost blestemat ( Geneza 3: 17), universul şi pământul suspină şi suferă (Romani 8:22). Pe de altă parte percepţia noastră despre Dumnezeu se face ca şi într-o oglindă, dar vine timpul când vom fi schimbaţi cu acelaşi chip şi vom vedea Slava Domnului  aşa cum este (2 Cor. 3:18, 1 Ioan 3:2). Trebuie să ne amintim că acest psalm este Mesianic, un psalm în care se cântă spre lauda Domnului.

5). Atributele lui Dumnezeu[20].  Pentru a înţelege măcar parţial cum este Dumnezeu ne vom folosii de o mărturisire de credinţă care descrie în mod succint cum este şi cine este Dumnezeu. Biblia[21] îl prezintă pe Dumnezeu ca şi Spirit Infinit şi Perfect (Ps. 104)  în care toate lucrurile, materiale şi fiinţele vii îl au ca şi sprijin şi susţinere, sursa existenţei lor, dar şi sfârşitul pe Dumnezeu. Dumnezeu  în relaţia Sa cu timpul este etern, pentru că El l-a creat, iar în relaţia Sa cu spaţiul, este dincolo de El şi nu-l poate cuprinde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre energie, iar acest lucru arată un Dumnezeu Transcendent. Dumnezeu se descopere oamenilor prin Revelaţia Generală în creaţia Universului (Ps.19:1-2; Romani 1:20), în conştiinţa omului (Romani 1:18-32) şi în natură. Astfel Dumnezeu nu este o putere cosmică ci o Persoană care deţine puterea la modul absolut. Puterea şi personalitatea  lui Dumnezeu este exprimată în mod convingător prin atributele sau calităţile pe care le posedă. Ele sunt :„conştienţa de sine (Exod. 3:14),  - auto-determinare (Efeseni1:11). –  Dumnezeu poseda viata (Tim.4:10), - inteligenta (Fapte 15:18), - scop (Isaia 14:26-27),  - acţiune (Ioan 5:17),  - libertate (Efes. 1:11),  - sentimente (Ioan 3:16) - voinţa (Ioan 6:38-39)”. Aceste atribute se împart în două mari categorii. Atribute legate de  (1) naturale sau legate de măreţia Sa,  şi calităţi (2) morale sau legate de bunătatea Sa.  „Din atributele naturale fac parte: - atotputernicia (Apoc 19:6),  - atotştiinţa (Ps. 147:5),  - atotprezenţa (Ps. 139:7-10),  - veşnicia (Deut. 33:27),  - infinitatea (Ps. 147:5)  - imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11). Din atributele morale fac parte: - sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), - neprihănirea (Ps. 11:7),  - dreptatea (Rom. 2:6),  - adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),  - harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  - dragostea (1 Ioan 4:8,16),  - mila (Efes. 2:4)”. Atributele morale sunt date în mod parţial şi omului la modul relativ, iar la modul absolut ni se prezintă un Dumnezeu Imanent. De asemenea în conceptul de Trinitate Dumnezeu există din eternitate împreună cu Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Matei 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Persoanele din Trinitate sunt  egale în esenţa lor, ele există în mod simultan şi veşnic. Prin dragoste Dumnezeu comunică cu Sine, cu persoanele Treimi şi este o perfecţiune a naturii divine. În aspectul [22] „ economiei lui Dumnezeu” El hotăreşte tot ce se întâmplă în univers. Există o subordonare în lucrare în care Tatăl decide, Fiul şi Duhul sfânt ascultă. La modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul sfânt, sfinţeşte. De asemenea se poate aminti voia lui Dumnezeu povăţuitoare, care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se împlineşte indiferent de poziţia oamenilor. Atributele lui Dumnezeu sunt în armonie unele cu altele, totuşi în relaţia Sa cu omul, dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Dragostea este un atribut transmisibil, o experimentăm şi noi, dar la nivel uman şi este o poruncă (Matei 22 : 37-38). Prin dragostea lui Dumnezeu înţelegem  că El se dă pe Sine altora. Dragostea  slujeşte, iar Dumnezeu e dragoste (1Ioan 4 :8). Acest lucru printre altele ne defineşte ca şi creştini (Ioan 13  35) „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”. Dragostea şi justiţia lui Dumnezeu sunt un punct de tensiune pentru credincios, pentru înţelegerea sa  cu privire la Persoana şi caracterul lui Dumnezeu. De asemenea Isus Cristos  şi Crucea, este contrast cu Iadul veşnic ca şi loc de pedeapsă. La judecată dreptatea, justiţia lui Dumnezeu îşi va spune cuvântul. Deşi Persoana Duhlui Sfânt este la fel de importantă ca şi celelalte Persoane din Trinitate, nu ne vom ocupa de Ea, specificând doar faptul că Duhul Sfânt este prezent şi în Dumnezeu Tatăl şi în Dumnezeu Fiul.

6). Hristos[23] Cristologie - despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne  este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi distincte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15  „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8).  El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, ca ulterior Dumnezeu  la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10).  Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1 Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos  a fost înviat  (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1 Cor. 15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11),  unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător Matei 25:31-33 (parousia,), şi în final pentru a judeca lumea şi stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar  dragostea lui Isus Cristos  ne învaţă jertfa de Sine.  Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu  oaia pierdută sau cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este  Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine.  Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii  care cred să aibă viaţă veşnică.

7). Pavel[24] era din seminţia lui Beniamin, născut din Tars şi era cetăţean roman. El era un membru plin de râvnă pentru partida fariseilor (Romani 11:1;  Faptele Apostolilor 23:6), Pavel afirmă că Tarsul „ nu era o cetate fără însemnătate”, era un centru în care se învăţa sisteme filozofice greceşti, şi diferite culte religioase. De asemenea ştim că a crescut „la picioarele lui Gamaliel „ Rabban – bătrânul”. (Fapte 22:3). Lui Pavel i se dă puterea oficială de a persecuta pe creştini din partea Sinedriului, şi Pavel recunoaşte „îmi dădeam şi eu votul împotriva lor", (Fapte 26:10). Se pare că familia lui a fost înstărită Fapte  23:16, 20). Aspectul fizic al lui Pavel lăsa de dorit (1 Corinteni 2:3 ş.urm.; 2 Corinteni 10:10). Apocrifa lui Pavel, „Faptele lui Pavel şi Tecla”  îl descrie mic de statură, picioare strâmbe, spătos, iar după întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului a avut probleme şi cu ochii. Convertirea[25] lui Pavel pe drumul Damascului, ne asigură că a fost un act miraculos şi Pavel era stăpân pe facultăţile sal mintale. Deşii nu avem date exacte că s-a întâlnit cu Isus Hristos înainte de convertire, la uciderea lui Ştefan cu pietre a asistat (Fapte 8:1) şi se pare că a avut un puternic impact asupra lui. După convertire Pavel predică trei ani în Damasc (Gal.1:7, Fapte 9:19), iar datorită unor iudei care voiau să-l omoare a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat fraţilor. Împreună cu Barnaba merge la Antihohia, unde pentru prima dată ucenicii au primit numele de creştini,  care era centru misionar pentru a ajuta la lucrarea printre neamuri (Gal. 1:17, Fapte 11:20). Cam după un an de zile Pavel şi Barnaba au fost trimişi în Iudeea să ajute fraţii de acolo, unde era foamete. Pavel se întoarce la Ierusalim şi este trimis cu Barnaba  de la Antiohia în călătorie misionară în Cipru şi Galatia. Prima dată începe să predice în sinagogă unde un număr mic de iudei au acceptat mesajul lui Pavel, dar fiindcă majoritatea resping pe Hristos Pavel se întoarce să predice neamurilor (Fapte 13:46 ş.urm.). el predică Evanghelia în Antiohia Pisidiei, în Iconia, Listra, Derbe şi probabil şi la Perga. Din cauză că multe neamuri au pătruns în biserică, mulţi s-au împotrivit legilor şi obiceiurilor evreilor, plus iudaizatorii care cereau circumcizia. Era prima criză în creştinism de tip doctrinar şi teologic  cam prin anul 50. Biserica din Ierusalim trimite pe Pavel şi Barnaba la Antiohia la  „apostolii şi  prezbiterii" pentru îndrumare, îndemnare, consultare şi a rezolva problemele ivite acolo. Această întâlnire este de fapt primul Conciliu din creştinism (Fapte 15). S-a luat hotărârea să nu se pună alte greutăţi peste neamuri decât abţinerea de la lucrurile jertfite idolilor, să nu consume sânge, sau animale sugrumate, şi să se ferească de curvie  şi căsătorie incestuoasă, pentru ca să fie o bună înţelegere între creştinii iudei şi cei dintre neamuri. Pavel se desparte de Barnaba, mai  există nenţelegeri şi între creştini, (Fapte 15:40; 18:22) şi împreună cu Sila au mers la bisericile din Sudul Galatiei, iar în Listra îl au tovarăş de misiune şi pe Timotei. Interesant este faptul că Duhul Sfânt le-a interzis apostolilor să meargă în Asia. Fapte 16:6  „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei”. Pavel are o vedenie la Troa în care vede „ un om din Macedonia”, care l-a chemat în ajutor. Aşa începe evanghelizarea în Grecia, iar în Macedonia s-au înfiinţat grupuri de credincioşi în „Filipi, la Tesalonic şi la Berea, în Ahaia, sau sudul Greciei”. Sunt vizitate oraşele Atena şi Corint unde Pavel rămâne aproape 2 ani şi plantează o biserică, care va fi o pricină de bucurie dar şi de încercare. Tot la Troa doctorul Luca devine colaborator a lui Pavel. Apostolul ţine legătură cu bisericile formate prin scrisori, numite mai târziu epistole. Din Corint Pavel merge la Efes să se întâlnească cu Acuila şi Priscila. Pavel face o scurtă călătorie spre Antiohia, prin Ierusalim şi astfel se încheie cea de a doua călătorie misionară apostolului. Misiunea[26] pe coasta mării Egee a fost importantă pentru apostolul Pavel (Fapte 18:23; 20:30) pentru că acolo se aflau plantate biserici creştine. În perioada aceea el a scris scrisori către biserica din Corint, din Roma şi se pare că şi câteva din epistolele pe timpul când era la închisoare, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon. Pavel a avut o perioadă agitată între succes şi înfrângere, în care s-a confruntat cu tot felul de erezii care au ameninţat biserica. De la Antiohia, Pavel merge la Efes, unde se întâlneşte cu Apolo (Fapte 18:24 ş.urm.) El se confruntă cu răscoala argintarului Dimitrie, care făcea idoli, şi oamenii care se închinau zeiţei Artemis, care s-au răsculat împotriva lui. Apoi Pavel „înştiinţat de Duhul" a plecat spre Ierusalim, ştiind că va fi arestat. Aşa s-a şi întâmplat, el a mers la Cesarea cu ajutoare pentru săraci şi a ajuns la Ierusalim la Rusalii (Faptele Apostolilor 21:23 ş.urm. 2 Corinteni 9; Romani 15:25 ş.urm). A fost  recunoscut de iudeii din Efes şi acuzat că spurcă Templul şi au întărâtat norodul împotriva lui şi este arestat. De pe treptele Templului Pavel încearcă să vorbească mulţimii dar nu este ascultat. Pentru a fi ferit de furia mulţimii Pavel este dus la Cesarea unde Felix îl ţine în închisoare doi ani. Succesorul lui Felix vrea să-l de pe Pavel în mâinele iudeilor pentru a fi judecat, dar  Pavel ca şi cetăţean roman cere să fie judecat de Cezar, astfel este trimis sub pază la Roma, astfel se împlineşte visul apostolului, trebuie să mă „mărturiseşti şi în Roma” (Fapte 23:11). După o serie de peripeţii, cu o escală în insula Malta unde vesteşte Evanghelia doi ani, ajunge apoi la Roma, unde deşi în lanţuri are libertatea de a vesti Cuvântului lui Dumnezeu timp de doi ani. Aici se termină expunerea vieţii lui Pavel, unul din motive s-ar putea că cel care a scris să nu mai aibă posibilitatea de a scrie, s-au nu a mai avut ce să scrie, fiindcă din surse secundare se ştie că apostolul Pavel a fost martirizat la Roma în timpul primului val de prigoană din timpul lui Nero anul 63 - 67 D.C. Există şi alte variante care susţin faptul că Pavel a avut un timp de răgaz între două arestări, când a vizitat Spania şi regiunea din apropierea mării Egee, rearestat din nou şi martirizat, fapt susţinut de  „1 Clement (5.5-7; 95 d.Cr.), Canonul Muratorium (cca. 170 d.Cr.) şi lucrarea apocrifă (Vercelli)Faptele lui Petru (1.3; cca. 200)”. Pavel aşa cum a afirmat în 2 Timotei 4:7  „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”, şi îl aşteptă cununa. El este un exemplu pentru fiecare evanghelist, misionar şi credincios, un model uman care poate să fie demn de urmat. Toate acţiunile lui Pavel au fot animate de dragostea lui faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni

8). Dragostea. Este[27] un atribut transmisibil al lui Dumnezeu oferit şi omului. Dacă Dumnezeu iubeşte la modul absolut, nu acelaşi lucru se poate spune despre om, care  are un aspect relativ, dar şi mai degrabă inferior şi schimbător. În relaţia dintre Dumnezeu şi om dragostea Sa iese cel mai mult în evidenţă. Cuvântul[28] vine din limba greacă „agape” şi este tradus prin iubire, respectiv dragoste. În enumerare roadelor Duhului Sfânt din Gal. 5: 22-23 dragostea este în capul listei. Acest lucru nu se poate pune în alţi termeni fiindcă Dumnezeu este dragoste (1. Ioan 4:8). Dragostea este aceea care uneşte (Col. 3:14) şi este o împlinire a legii (Romani 13:10). Cuvântul „ agape”, este un cuvânt care s-a folosit rar şi s-a născut în religia revelată. El implică o dimensiune nouă în părtăşia creştină. Isus foloseşte acest termen care arată o dragoste neţărmurită iar pasajul se găseşte în Matei 5:43-48, cu referinţă la binecuvântările pe care Dumnezeu le trimite peste oamenii buni, dar şi peste cei răi. Dragostea creştină se deosebeşte de alte „tipuri” de dragoste pentru că ea manifestă interes şi implică acţiune din partea credinciosului pentru persoanele din jur, iar punctul de plecare este faptul că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8 ). Ea are putere de a transforma inima omului. Caracterul dragostei lui Dumnezeu este de a fi inseparabilă şi nu există absolut nimic în timp şi eternitatea care să ne poată despărţii de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:39). De asemenea dragostea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos sunt unul şi acelaşi lucru (Rom. 8:35-39). Dragostea are capacitatea de a întrece orice fel de cunoştinţă (Efes. 3: 19), ea nu se poate explica ci îţi pricinuieşte uimire, închinare şi adorare. Dragostea lui Dumnezeu[29] este un model pentru credincioşi, iar creştinul trebuie să trăiască în dragoste. Poruncile date de Isus Hristos este să iubeşti. Matei 22:37  „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău……„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”…....”.  Pavel face o frumoasă legătură între credinţă şi dragoste, care sunt inseparabile, ( Efes 1:15….Filimon 5) şi o biserică adevărată este caracterizată de credinţa în Hristos şi dragoste dintre fraţi. Dragostea are calităţi deosebite, fiindcă trebuie să fie o atmosferă în viaţa creştinului şi a bisericii (Efeseni 5:2), de asemenea ea este o motivaţie universală a vieţii creştine 1 Corinteni 16:14  „Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste”! şi ea este secretul unităţii în creştinism (Col 2-2). Ea începe prin dragoste faţă de ceilalţi credincioşi, faţă de conducătorii bisericii, iar însuşi Pavel cere să fie purtat în rugăciune. De asemenea există sfere în care dragostea creştină operează şi este necesară în comunicarea adevărului creştin, este o bază a apelului prin care necredinciosul poate să-l cunoască pe Isus Hristos şi este o motivaţie pentru fiecare credincios. A fost necesară[30] o perioadă de timp pentru clarificarea învăţăturii creştine, care s-a desprins de iudaism, şi este necesar să cunoaştem felul în care aceasta s-a desprins de religia poporului evreu. Apostolii au mers în diferite locuri, în care plantau biserici, şi lăsau în urmă şi „un sistem de învăţătură clar şi complet”. Atunci când se parcurg epistolele lui Pavel se observă că există cel puţin trei capitole care cuprind învăţătură. Apostolii au sistematizat credinţa creştină, comprimându-le în trei noţiuni fundamentale şi generale cu privire la crezul creştin. 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. CREDINŢA,  este partea a credinţei creştine, care conţine fapte şi învăţături, ca fundament al mântuirii (1Corinteni 15:1-7). NĂDEJDEA cuprinde rezultatul final al mântuirii şi se ocupă de lucrurile ce vor fi în viitor (Romani 8:18-25). DRAGOSTEA este partea crezului creştin care conţine fapte, învăţături, care vizează sfinţenia creştinismului. Referinţa se face la timpul prezent, mai precis un prezent continuu. Un exemplu potrivit este (1Corinteni 13:1-8), care cuprinde „Credință, nădejde și dragoste, sau trecut, viitor și prezent.  Ce s-a petrecut, ce așteptăm să se întâmple și cum trebuie să trăim știind și așteptând aceste lucruri”. Dragostea[31] este un sentiment în inima omului, un atribut al dumnezeirii, discutată în multe feluri. Ea este vorbită la modul negativ, dar şi pozitiv şi fiecare om o revendică şi are convingerea că are dreptul la ea. Dragostea este o dorinţă şi o năzuinţă a fiecărui om chiar dacă nu recunoaşte acest lucru. Fiecare om o caută mai mult sau mai puţin şi este adevărată afirmaţia „ dacă dragoste  nu e, nimic nu e!”? Dragostea[32] este aceea care dă viaţă omului, iar dacă există doar pe buze nu şi în inimă omul îşi pierde vlaga şi slăbeşte sau moare spiritual. Pentru mulţi oameni ea este „fata morgană” după care aleargă toată viaţa. Dar un lucru esenţial este faptul că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre ea. Solomon[33] vorbeşte despre dragoste în Cântarea Cântărilor, care este un poem al iubirii în care este lăudată dragostea dintre soţ şi soţie. Cartea combate extremele, ascetismul (negarea tuturor plăcerilor) şi hedonismul (urmărirea tuturor plăcerilor), astfel căsătoria este conturată  ca un model de „grijă acţiune şi desfătare”. Dragostea[34] este exclusivă, omul nu acceptă o împărţire sau o adăugare la ea, nu există o altă posibilitate de alegere între aceste două extreme şi dragostea adevărată nu acceptă surogate. În momentul când ea este absentă în viaţa omului, se vede clar în viaţa noastră fiindcă avem nevoie de afectivitate, şi este un moment dureros atunci când o pierdem. Doar absenţa dragostei ne face să înţelegem adevărata ei valoare. Ea este orientată pe satisfacerea „ nevoilor fizilogice ale omului, dar şi la nivel afectiv” în plus  conţine o dimensiune spirituală deloc neglijabilă în ceea ce priveşte viaţa creştinului. Dacă ea este absentă în viaţa omului, sau o dragoste coruptă, dragostea se modifică în esenţa ei în ceva contrar şi se transformă  în opusul ei care este ura trădarea, minciună, etc, şi acest lucru înseamnă  blestem. Din păcate aceste aspecte se regăsesc de la o generaţie la alta, fără logică, se intră în iraţional şi logica absurdului. A forţa uşa fericirii este o acţiune zadarnică. Dragostea îmbrăcată într-o haină ruptă, sau o pânză veche nu mai  reprezintă dragostea adevărată. Ea se poate pierde uşor şi avem exemplu lui Adam şi Eva, care nu au mai avut încredere în Dumnezeu. Răul a început cu neâncrederea şi apoi frica (s-au ascuns de Domnul). Biblia afirmă clar faptul că în dragoste nu mai există teamă 1 Ioan 4:18  „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragosteDragostea nu manipulează, sau controlează pe nimeni, pentru că prin iubire adevărată atât femeile cât şi bărbaţii tind spre desăvârşire. Puterea lui Dumnezeu ne ajută să experimentăm dragostea, aşa cum este ea la nivel de umanitate şi spiritualitate.  Ea este aceea care se dăruieşte celuilalt, până la sacrificare de sine. Adevărata dragoste este aceea care slujeşte, iar modelul este Isus Hristos. De asemenea adevărul spus în dragoste răneşte dar vindecă, pe când adevărul fără dragoste ucide. Atunci când vorbim despre dragoste, libertatea omului este esenţială, tocmai de aceea  Dumnezeu pune în Grădina Eden Pomul cunoştinţei binelui şi răului şi Pomul vieţii, fiindcă se punea problema alegerii între ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu. Dacă prietenii adevăraţi se cunosc la necaz la fel şi dragostea îşi dovedeşte adevărata valoare în mijlocul răului. Doar atunci când omul jertfeşte firea pământească şi  eu-l personal, dragostea se manifestă în încredere, nădejde şi dăruire. În termenii de mai sus dragostea este o binecuvântare. Dar de la conceptul de dragoste se ajunge la o persoană, care este Isus Hristos şi Dumnezeu, iar Hristos rupe istoria omenirii în două, înainte de El şi după Hristos, prin dragoste. Dumnezeu îi redă adevărata valoare fiindcă ea este din Dumnezeu. Într-o mică concluzie Dumnezeu este Dragoste. 1 Ioan 4:8  „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. În 1 Corinteni cap 13 nu se găseşte[35] o definiţie a dragostei ci o expunere a ei. În greacă avem mai multe cuvinte pentru dragoste din care reamintim doar trei. Există cuvântul eros care descrie o dragoste fizică şi pasională, care este asociat cu zeităţile olimpului, Afrodita, Cupidon, zeităţi antice ale iubirii. În ziua de astăzi este cuvântul este legat de sex. „Cuvântul nu apare în Noul Testament”. Al doilea termen este phileo şi înseamnă afecţiune, care exprimă  dragostea faţă de oameni sau de frate, şi are un sens mai nobil. Al treilea termen este agapao şi însemnă dragoste divină, şi înseamnă mult mai mult fiindcă este legată de Persoana lui Dumnezeu. Dacă este să împărţim în mod artificial capitolul 13 din Corinteni, în primele trei versete se găseşte exprimată valoarea dragostei, de la versetele patru la şapte  avem virtuţile dragostei, iar mai departe ni se prezintă victoria dragostei. Capitolul 13 este o continuare a capitolului 12 din epistolă, ca răspuns la problemele bisericii din Corint. Primul verset atrage atenţia despre arta vorbirii, care cât de frumoasă ar fi, fără dragoste este fără de folos. Dragostea este aceea care dă sens predicării Evangheliei. Ea vine din inima omului, dar este necesară şi o cunoaştere de Dumnezeu cu ajutorul Scripurii. Dragostea adevărată implică cunoaştere dar şi voinţă concretizată prin acţiune. Ea este roada Duhului Sfânt care înseamnă şi Persoană şi putere. Mai departe ni se prezintă însuşirile dominante ale dragostei. Nu cred că spot enumera toate dar Biblia prezintă pe cele mai importante cum ar fi bunătatea, răbdare îndelungată,  dragoste smerită, caută folosul altuia, se poartă cuviincios, nu se mânie şi nu caută să facă lucruri rele, se bucure de lucruri adevărate, se întristează când se întâmplă lucruri rele, şi fiindcă este desprinsă din Dumnezeu este nepierioare. Ca şi o observaţie, aceste calităţi sunt legate împreună, nu se pot despărţi şi formează un întreg. Pavel îndeamnă creştinii să se raporteze la Isus Hristos. Efeseni 4:32  „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Dragostea aduce mulţumire în sufletul omului şi un creştin mai sărac material nu va avea sentimente de invidie faţă de cineva care are mai mult ca şi el. Un exemplu pozitiv este Ioan Botezătorul care spunea despre Isus faptul că Ioan 3:30  „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”, iar ca exemplu negativ avem pe Cain care din invidie ucide pe Abel pentru o vină imaginară. De asemenea dragostea tace şi face, ea nu încearcă să atragă atenţia asupra sa. Politeţea este o cracteristică a persoanelor, care au o bună educaţie dar care are o notă de superficialitate, dar când ea vine din dragoste, acest lucru se simte imediat. Dragostea trebuie să fie o conduită a creştinului.  Cei care au dragoste din Dumnezeu nu caută folosul lor ci a persoanelor din jur, ea gândeşte în mod pozitiv şi adevărul este bucuria credinciosului care are dragoste. Dragostea are capacitatea de a acoperi, de a proteja, are speranţă şi puterea de a suferii pentru Hristos şi pentru oameni la modul practic. Ea este gata de sacrificiul suprem care înseamnă să fii martir fiindcă vizează veşnicia. Acum urmează se ne uităm la însuşirile dragostei, care sunt deosebite fiindcă este o dragoste din Dumnezeu, care transcede limitele spaţiului şi timpului, este eternă şi depăşeşte orice obstacol. Cuvântul afirmă faptul că toate vor înceta de la prorocii care devin istorie, la vorbirea în limbi practicată în primul secol, şi din 1900 înainte, (dar care nu este un garant al mântuirii), şi cunoştinţa  care nu va mai fi pe primul plan, ea se dezvoltă în mod progresiv şi va avea o limită a ei, dar dragostea rămâne. Referinţa se face în primul rând la dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Acum cunoaştem în mod parţial, dar atunci în ceruri vom avea o cunoaştere infinit mai mare despre Dumnezeu. Dacă aici pe pământ avem imaturitate în cunoaştere, ea va fi mult diferită şi la nivel superior atunci când vom ajunge în ceruri. Unii telogi afirmă faptul că nici atunci nu îl vom cunoaşte pe Dumnezeu la modul absolut, fiindcă rămânem la statul de copii ai lui Dumnezeu răscumpăraţi, iar ca şi argument se aduce în discuţie Persoanele Trinităţii. Nu ştim, dar avem convingerea că şi acum şi atunci experimentăm părtăşia cu Trinitatea, dar acest lucru nu înseamnă că facem parte din Ea. Maturitatea credinciosului începe de acum din stadiul de copil şi se definitivează sus în cer. Isus Hristos ne îndeamnă la aşa ceva. Matei 5:48  „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. În ultimul verset Pavel scoate în evidenţă cele mai importante aspecte din viaţa de creştin, credinţa nădejde şi dragostea. Cea mai bună definiţie a credinţei o găsim în cartea  Evrei 11:1  „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Ea este însoţită de speranţa credinciosului care înseamnă şi o aşteptare a credinciosului. Tit 2:13  „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos”. Dar vârful piramidei, şi cea mai mare este dragostea. La început am crezut, apoi avem nădejde şi speranţă în viitor şi când vom fi în ceruri rămâne dragostea lui Dumnezeu care este o împlinire a credinţei noastre şi a nădejdi pe care le-am avut aici pe pământ. Ea este liantul care leagă credincioşi uni de alţi şi în acelaşi timp de Dumnezeu. 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Este o perspectivă minunată pentru fiecare credincios.

9). Concluzii

Apostolul Pavel plantează în Corint în o biserică în a doua sa călătorie misionară. Oraşul  era denumit şi oraşul păcatului iar biserică  la rândul ei este influenţată de mediul înconjurător dar apar şi o serie de probleme interne, partide, lideri ambiţioşi care dezbină biserica, iar apostolul le trimite scrisori de mustrare, din care au rămas doar două scrisori. Se pare că epistolele au fost şase, dar s-au pierdut dintre ele, iar pe de altă parte avem „imaginea în oglindă”, ca şi cum am auzi o persoană vorbind la telefon şi deducând ce spune cineva de la celălalt capăt al firului. Sursa lui Pavel a fost „mi-a spus a Cloiei despre voi”. În Epistolă avem metafora trupului, care are aplicaţie doar în contextul dragostei faţă de Dumnezeu. Problemele din biserica din Corint sunt actuale şi în secolul XXI. Rezolvarea tuturor problemelor din biserica local din Corint de realizează doar prin dragoste care este un liant care leagă credincioşii între ei dar este o legătură şi cu Dumnezeu. Pentru a pricepe dragostea lui Dumnezeu pe lângă textul iniţial am abordat doi psalmi, unul care ne prezintă omul a şi o încununare a creaţiei lui Dumnezeu, iar altul carene arată abisul păcatului în care a căzut fiinţa umană. Dar pentru a înţelege mai bine şi contextul scrierii vom aminti şi câteva cuvinte despre autori. David este autorul acestor doi psalmi, el face arte din genealogia lui Isus Hristos, şi este uns de Samuel ca şi împărat peste Israel în locul lui Saul pe care Dumnezeu l-a lepădat. Deşi vieţile celor doi împăraţi se intersectează în mod dramatic, David are înţelepciunea necesară să aştepte ca Domnul să îl pună pe ca împărat. Deşi el are numeroase reuşite în plan spiritual, are căderi adânci în păcat, reuşeşte întotdeauna să-şi recunoască păcatul, şi să se pocăiască astfel Dumnezeu poate să spună Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” Psalmul şase arată frământarea lui David după ce a păcătuit şi a fost conştient de păcatul lui. Stare lui David este deplorabilă, vrednică de plâns, el îşi pierde puterea se simte vlăguit fiindcă este conştient de păcatul lui, dar acest lucru este primul pas spre iertarea pe care Dumnezeu o poate oferi. Daca se extrapolează această stare ea este aplicabilă poporului Israel dar şi Lui Isus Hristos cu privire la suferinţa Robului, dar şi creştinilor de astăzi.  Dar Dumnezeu se prezintă în Cartea Exodului lui Moise, ca şi un Dumnezeu „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie”. Dumnezeu este acelaşi şi în Noul Testament şi aflăm acest lucru şi în Cartea Romani. Credincioşii de astăzi se pot consola şi încuraja prin faptul că Isus Hristos a experimentat suferinţa şi moartea în vederea mântuirii noastre. Am adus în discuţie îngerii căzuţi în frunte cu Satana care sunt o sursă care generează răul în univers, cu gradele lor ierarhice, dar nu trebuie să uităm nici blestemul din Geneza trei  şi natura păcătoasă a omului. Iar dacă aruncăm o privire în Escaton ei au fost şi vor fi biruiţi de Isus Hristos. Dacă ei s-au împotrivit lui Dumnezeu şi l-au înşelat pe David şi alţi oameni din Vechiul Testament, la fel se întâmplă şi astăzi şi nici creştinii nu sunt scutiţi de atacurile Diavolului şi îngerilor lui. Deşii ei pot să facă multe lucruri grave oamenilor, sub multiple forme, puterea lor este limitată şi sub controlul lui Dumnezeu, cel mai bun exemplu este cazul lui Iov. Pavel descrie viaţa creştinului sub formă de luptă şi alergare, iar atunci când creştinul este asaltat de puterile întunericului, apelul credinciosului trebuie să se îndrepte spre ajutorul oferit de Isus Hristos şi de Sângele Lui care spală orice păcat. Isus avertizează ucenici în sensul acesta Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Dar la început, înainte de cădere, omul nu a fost aşa şi era coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul nu a fost creat prin Cuvânt şi Dumnezeu l-a creat efectiv din ţărână după Chipul şi asemănarea Sa şi a pus în om un suflet viu. Isus Hristos este denumit şi al doilea Adam, este o împlinire şi destin prin care omul are posibilitatea să intre în Împărăţia Cerurilor. De asemenea este vorba de relaţia eu –Tu pe care credinciosul are posibilitatea să o aibă cu Creatorul. David percepe pe Dumnezeu în minunea creaţiei el are o revelaţie a minţi prin care  înţelege un Dumnezeu foarte aproape şi în acelaşi timp departe de creaţia Sa, concepte dezvoltate mai târziu de biserică prin modelul Transcendenţe şi Imanenţei, ca şi atribute divine. David foloseşte antropomorfisme atunci când face referinţă la intervenţia lui Dumnezeu în natură şi istorie. Există întrebări de ordin filozofic cu privire la începutul rasei umane, destinul nostru pe acest pământ şi finalitate omului, iar aceste întrebări se pun începând de la cel mai simplu om până la filozofi. Răspunsul se află în Scriptură şi ştim faptul că Dumnezeu ne creat pentru gloria şi Slava Sa pentru a avea părtăşie în dragoste cu fiinţa creată. După cădere Dumnezeu a iniţiat un plan de salvare a omului din faţa mâniei Sale, realizat prin Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos respectiv Jertfa de la Calvar. În alergarea şi lupta omului pe acest pământ el este ajutat de îngerii care au rămas loiali lui Dumnezeu şi am amintit în mod intenţionat gradele lor ierarhice şi faptul că  slujesc pe Dumnezeu dar şi îi păzesc pe credincioşi. În vechiul Testament prezenţa îngerilor era mai frecventă şi David sau alte personaje biblice au avut ocazia să întâlnească îngeri. În Noul Testament îngerii apar mai rar, în cazul lui Petru care este scos din temniţă, sau la Învierea lui Isus ş apostolul Pavel vede un înger într-un vis. Dar accentul cade pe  acţiunea şi puterea Duhului Sfânt, pe care după Înălţare Isus îl trimite ca şi înlocuitor. Ioan 16:7  „Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”. Omul este mereu prins în „furca edenică” are posibilitate de alegere, dar călăuzirea Duhului Sfânt este esenţială. Şi în Biserica Apostolică dar şi în bisericile secolului XXI, omul are posibilitatea de a reintra în Odihna lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Atunci când vorbim despre Dumnezeu, el este prezentat în Biblie ca şi o Persoană care are calităţi care ţine de natura şi măreţia Sa şi este mai greu să le înţelegem şi atribute care ţin de aspectul moral şi spiritual, care parţial sunt oferite şi omului. Un exemplu în acest sens este faptul că Dumnezeu nu poate face nimic împotriva naturii Sale. Ele au fost enumerate anterior şi din atributele morale, în relaţia Sa cu omul dragostea iese cel mai mul în evidenţă „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, deşi ele sunt egale. Nu se poate afirma faptul că mânia sau dreptatea lui Dumnezeu este mai mare ca şi dragostea sau îndurarea Sa, iar Biblia nu susţine această afirmaţie. De asemenea în cadrul Trinităţii cele trei Persoane sunt egale în esenţa lor, ele vin din veşnicie şi subordonarea o găsim în lucrarea de răscumpărare. Fiul s-a supus Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt, dar niciodată invers, iar Duhul sfânt este prezent atât în Persoana Fiului cât şi a Tatălui. Este adevărat că dragoste şi justiţia lui Dumnezeu creează un punct de tensiune în gândirea credinciosului şi a biserici, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice a fi credincioşi. De asemenea trebuie luată în considerare voia Sa povăţuitoare hotărâtoare, dar mai ales voia Sa hotărâtoare prin care Dumnezeu îţi aduce la îndeplinire planurile indiferent de voinţa oamenilor. Din faptul că Isus Hristos s-a dat pe sine altora prin jertfa de pe Cruce, a demonstra dragostea faţă de oameni şi faţă de voia Tatălui, lucru care trebuie să fie un model pentru credincioşi. Dacă abordăm Persoana Fiului şi Jertfa Sa, înţelegem faptul că prin naşterea din fecioară a devenit om ca şi noi, a renunţat temporar şi parţial la folosirea atributelor divine pentru ca să fie om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Întruparea era necesară, fiindcă o divinitate nu poate să moară, iar dacă era un simplu om jertfa nu avea valoare. Ambele naturi de om şi Dumnezeu erau obligatorii ca şi existenţă în Persoana lui Isus Hristos, ca om a fost ispitit dar nu a păcătuit, iar ca Jertfă prin faptul că era divin, valoare ei are un caracter universal şi infinit. Moartea şi Învierea lui Isus Hristos erau în planul veşnic a lui Dumnezeu, şi au confirmat sacrificiul pentru păcat, astfel credincioşii au nădejdea învierii, credinţa în Isus Hristos a primit valoare, se poate vesti Evanghelia şi are valoare soteorologică. Astfel Întruparea Moartea pe Cruce şi Învierea sunt stâlpi de bază a creştinismului, iar astăzi după Înălţare la  cer Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, ca Mare Preot, şi va reveni să-şi ia Mireasa şi să judece lumea. Aici apare un paradox care trece de înţelegerea omului în sensul că Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii, mai precis poporul iudeu nu l-au recunoscut ca fiind Mesia, Unsul, Eliberatorul, l-au răstignit şi omorât, ca tot ei, oamenii, din lumea întreagă, prin Moartea lui să primească viaţă veşnică. Apostolul Pavel în perioada şi după călătoriile misionare, timp în care a plantat biserici, le-a vizitat şi le-a trimis scrisori de încurajare şi mustrare, se confruntă şi cu problemele bisericii din Corint, în care problemele interne au devenit acute, începând de la partide în biserică, iudaizatorii şi caz de imoralitate. Biserica din Corint a fost o pricină de bucurie dar şi de întristare pentru Pavel. La toate aceste probleme Pavel vine cu o rezolvare a problemelor care se pot realiza numai prin dragoste.  Astfel el scrie capitolul 13 din 1 Corinteni ca răspuns şi ca rezolvare a tuturor problemelor. Acţiunile lui Pavel au fost determinate de dragostea sa faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni, poporul iudeu şi păgânii. Aşa cum am amintit dragostea este un atribut al ui Dumnezeu, din categoria calităţilor morale şi care este transmisibil, în acest caz omul îl poate experimenta, la nivel inferior, schimbător şi relativ. În contrast Dumnezeu iubeşte la modul absolut, este o calitatea care nu se schimbă. Se poate reaminti faptul că dragostea este o poruncă a lui Dumnezeu dată oamenilor prin Isus Hristos : Matei 22:37  „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” …. 39  Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Deşi pare un paradox a porunci unor sentimente, acest lucru este realizabil dacă s-a produs Naşterea din Nou. Doar prin dragoste credinciosul are posibilitatea de părtăşie în Trupul lui Hristos cu ceilalţi credincioşi şi cu divinitatea. Un lucru esenţial este faptul că prima dată trebuie să ai Credinţă în Dumnezeu, Speranţa în lucrurile viitoare care culminează cu Dragostea care este o împlinire a lor. Deşi pentru mulţi oameni ea este „fata morgană”, după care aleargă toată viaţa în zadar, ea este o împlinire doar dacă credinciosul o experimentează prin credinţa în Dumnezeu. Mulţi oameni doresc această dragoste sub multiple feluri, dar zadarnic forţează „ fericirea”, care rămâne o iluzie, sau este înlocuită de tot feluri de surogate. Absenţa dragostei în viaţa omului se vede mai ales atunci când, am avut odată dragoste şi am pierdut-o, şi atunci se transformă în opusul ei care este ura cu tot ce presupune ea. Oamenii îşi pierd dragostea prin îndoială, neîncredere şi neascultare de Dumnezeu, cu consecinţele de rigoare. Dragostea adevărată o vedem în Isus Hristos, care este o dragoste jertfitoare, care se dăruieşte şi El trebuie să fie modelul nostru. De fapt Cuvântul lui Dumnezeu este clar în privinţa acesta. 1 Ioan 4:8  „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. Dragostea se vede în caracterul şi conduita creştină şi este gata să facă şi sacrificiul suprem, martiraj dacă este cazul, fiindcă vizează veşnicia. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora. Isus Hristos vorbeşte despre dragoste şi în pilde, aşa avem pilda fiului risipitor, pilda cu oaia pierdută şi cu leul pierdut care exprimă infinitatea dragostei divine. Prin dragoste se restabileşte sistemul de valori, ea este mai presus de Lege, daruri sau talentele noastre.  Prin dragoste se vede Chipul lui Dumnezeu în noi, Ymago Dey, şi fără dragoste credinciosul nu are un loc real în Împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea zideşte dă valoare chiar şi unui pahar cu apă şi şterge graniţele Coloseni 3 :11Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi”. Dacă ne uităm în Matei 5 fericirea este privită şi promisă în viitor. Ea transcede limita timpului, este eternă fiindcă este din Dumnezeu, iar credincioşii ancoraţi în dragostea lui Dumnezeu au posibilitatea de a trece orice obstacol al credinţei prin dragoste. Pavel scoate în evidenţă cele mai importante aspecte din viaţa creştinului care sunt credinţa nădejdea şi dragoste, din care cea mai mare este dragostea, care este o finalitate a acestora şi o perspectivă minunată pentru credincioşi. 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Amin.

10). Bibliografie :

ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII  CU PRIVIRE LA ÎNGERI  (Doctrina despre îngeri) Călăuzire în înţelegerea  Sfintelor Scripturi de Gleason H. Ledyard

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURTĂ  INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait răspuns la Întrebări http://www.gotquestions.org/Romana/index.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/david.html

STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ ETITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Sait http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_mai15.htm

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html

ANALIZIA SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAY Societatea Misionară Română Wheaton Illinois  U.S.A. 1992

Sait Daniel Brânzai https://eclesiologie.wordpress.com/

Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-cantarea-cantarilor.html

Ardelean Viorel

[1]  Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] Ardelean Viorel

[3] SCURTĂ  INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 167 - 168

[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[9] Dicţionar Biblic pag 261- 264

[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/david.html

[11] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/david.html

[12] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[13] ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII  CU PRIVIRE LA ÎNGERI  (Doctrina despre îngeri) Călăuzire în înţelegerea  Sfintelor Scripturi de Gleason H. Ledyard  Sait www.theophilos.3x.ro

[14] ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII  CU PRIVIRE LA ÎNGERI  (Doctrina despre îngeri) Călăuzire în înţelegerea  Sfintelor Scripturi de Gleason H. Ledyard  Sait www.theophilos.3x.ro

[15] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[16] SRUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ pag 356

[19] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[20] O scurta marturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[21] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[22] Ardelean Viorel

[23] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[24] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html

[25] Dicţionar Biblic pag 975

[26] Dicţionar Biblic pag 976-977

[27] Ardelean Viorel

[28] ANALIZĂ  SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAI pag 68 - 80

[29] ANALIZĂ  SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAI pag 68 - 80

[30] Sait Daniel Brânzai https://eclesiologie.wordpress.com/

[31] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[32] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[33] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-cantarea-cantarilor.html

[34] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[35] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 998
Opțiuni