Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Iată - mă
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 26/08/2016
    12345678910 0/10 X

Iată-mă

 Cuprins:

 1). Introducere

 2). Cartea Genesa

 3.) Atributele lui Dumnezeu

 4).Dumnezeucheamă pe oameni

 4). 1. Iatămă -hmeni”Avram

 4). 2. Iată-mă ”himeni” -  Moise

 4). 3. Iatămă- ”himeni”- Samuel

 5). Legăminte divine

 a). Legământul ededinc

b). Legământul cu Avraam

c). Legământul cu David

d). Noul legământ

6). Cartea Evrei

7). Cristos - Cristologie - despre Isus Cristos

10). Dumnezeu cheamă pe Fiul-iată-mă-”himeni  - Isus Hristos

11). Cristos chamă pe oameni -iată-mă”- Pavel

12) . Concluzii

13 ). Bibliografie

1). Introducere.   Dumnezeu există din veşnicii şi Biblia afirmă acest lucru în nenumărate locuri. Psalmi 90:2  „Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu”! Mai mult El este „A Se”, fapt care indică că nimic nu l-a obligat sau a simțit nevoia să aducă în fiinţă universul  spiritual şi material ci acesta a fost planul Său. Efeseni 1:9  „căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”, în plus Dumnezeu nu era singur şi relaţiile dintre Persoanele Trinităţii era în dragoste şi armonie. Nici la modul teoretic nici practic nu lipsea nimic. Unul dintre atributele lui Dumnezeu este Omnipotenţa, (Putere, Suveranitate), iar prin  această calitate se înţelege că Dumnezeu îşi poate îndeplini întreaga Sa voie sfântă. Astfel El hotăreşte să aducă în fiinţă  „ex nihilo”,[1]  timpul, spaţiul, universul spiritual şi material cu tot ce conţin ele şi energia, care de fapt este Cuvântul Său. Ca şi  coroană a creaţiei îl face şi pe om dar nu prin Cuvânt ci cu „palmele Sale”, din ţărâna pământului Geneza 1:26  „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Geneza 2:7  „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Dumnezeu a creat omul pentru a-şi revărsa dragostea asupra lui. El l-a aşezat în Grădina Eden, a făcut un ajutor potrivit pentru om, pe Eva, le-a dat poruncă să lucreze grădina şi să o păzească dar şi interdicţia de a mânca din pomul  cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2:17  „dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Dumnezeu dorea să aibă o relaţie de dragoste şi sfinţenie pe care să le reverse asupra lor respectiv  Adam şi Eva, raportată și la întreaga  rasa umană. Atunci când ne gândim la „ Chip şi Asemănare”Ymago Dey, avem în minte trei lucruri. (1) Aspectul mintal, prin faptul că Adam şi Eva aveau capacitatea să comunice cu Dumnezeu, și între ei, erau dotaţi gândire şi cu limbaj articulat, Adam a pus nume tuturor animalelor, şi a înţeles interdicţia şi porunca primită de a nu mânca din pom, fapt care indică inteligenţă. (2) Aspectul moral, care indică faptul că Adam era curat (fără păcat Gen 1:31), fiind o reflectare a sfinţeniei lui Dumnezeu, iar conştiinţa noastră care ne mustră când facem răul este o mărturie cum a fost omul creat iniţial. (3) Aspectul social prin care se indică faptul că omul a fost creat cu posibilitatea de a avea relaţii de cu semenii, Adam şi Eva care a fost prima familie, şi cu urmașii lor,  dar în primul rând au avut părtășie  cu Dumnezeu (Geneza 3:8). Dumnezeu a creat fiinţe libere care au capacitate de alegere nu roboţi, iar Adam a ales să nu asculte de Dumnezeu şi a căzut în moarte fizică şi spirituală a fost blestemat de Dumnezeu şi alungat din Grădina Eden şi a transmis păcatul întregii rase umane (Romani 5:12). Dumnezeu a pus acolo pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pomul vieţii, iar Adam şi Eva trebuiau să asculte să–şi recunoască statutul de fiinţe create şi să de ascultare acelui care le-a creat  adică Dumnezeu. Nu ştim cât a durat această stare în care Adam şi Eva nu au păcătuit, dar vine ispita de la Satana prin Şarpe şi cei doi îşi întorc privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi şi acesta este momentul când în mod deliberat mănâncă din pom. În momentul în care Adam şi Eva nu s-au mai uitat la Dumnezeu, ei şi-au întors privirea spre ei înşişi şi au dorit să fie ca Dumnezeu (Geneza 3:6). Acesta este momentul în care relaţia lor cu Dumnezeu s-a rupt, iar păcatul se numește  idolatrie cu numeroase ramificații. De remarcat că Şarpele cel vechi ştia că oamenii nu pot să fie ca Dumnezeu,  Satana a avut și el o experienţă personală negativă în sensul acesta, Dumnezeu ştia și El  că nu se poate, de aceea ia şi avertizat, dar prima pereche de oameni doreau acest lucru deşi nu exista posibilitatea respectivă. Ei a făcut gestul fatal şi se ştie urmarea, care este descrisă în Geneza capitolul trei.  Deşi Ymago Dey a fost puternic afectată a rămas urme ale chipului lui Dumnezeu în om. Tot Dumnezeu în dragostea Sa neţărmurită întinde mâna spre om şi prima referi biblică în care se reia relaţia dintre Dumnezeu şi oameni se găseşte tot în Geneza 4:26  „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Istoria curge mai departe şi în mijlocul păcatului avem un Enoh care a umblat cu Dumnezeu, un Noe care este salvat de potop, iar în Geneza capitolul 12 Dumnezeu îl alege şi îl cheamă pe Avram din mijlocul păgânismului, face Legământ cu el, îl trimite spre ţara promisă și din  Avram  apare pe scena istoriei Isac, Iacob și poporul evreu din care descinde Unsul, Mesia Hristosul. De remarcat că la chemarea lui Dumnezeu,  Fiul, Isus Histos care este atemporal răspunde primul prin formula iată-mă. Pentru a închide cercul trebuie să ne uităm la scopul pentru care a fost creat omul „IMAGO DEY”, căderea omului în păcat, istoria mântuirii care vizează în final refacerea Chipului lui Dumnezeu în om şi numai sub forma aceasta omul va avea posibilitatea să intre în cer şi să stea în preajma lui Dumnezeu. Pentru acest lucru am dat exemple din Vechiul Testament şi unul din Noul Testament, a unor credincioşi care au răspuns chemării lui Dumnezeu.

2). Cartea Genesa. 2] este o carte a începuturilor şi încă de la început este folosit cuvântul „ bereşit”-  care înseamnă la început. Cuvântul este potrivit pentru că în Geneza există multe  lucruri care au început acolo cum ar fi „începutul lumii şi al creaţiei, (Geneza 1: 1:25), începutul fiinţei umane, bărbat şi femeia plus căsătoria (Geneza 1: 26, 2:18-25),  începutul păcatului (Geneza 3:1-7),   începutul promisiunii răscumpărării (Geneza 3: 8-24),  începutul vieţii de familie (Geneza 4:1-15), începutul civilizaţiei umane (Geneza 4 :16, 9:29),  începutul naţiunii (Geneza 10:11),  începutul naţiunii alese (Geneza 12:50)”. Autorul[3] Genezei[4] a fost Moise, iar prin educaţia primită de el la curtea lui Faraon, el a fost capabil să scrie şi să citească (Exod 24:4; Deuteronom 31:9 etc.). Istoria Creaţiei provine direct de la Dumnezeu, ( Exod 33:11; Deuteronom 34:10),  iar ce a scris despre familii şi genealogii, a venit pe cale orală, iar Moise a consemnat ce a fost primit din generaţiile trecute. Tema Cărţi ne prezintă începuturile, dezvoltă scopul acestora şi începe istoria omenirii. Atunci când se face referire la creaţie, se presupune un Creator care este Dumnezeu revelat în Scriptură. În Geneza 3:15, avem protoevanghelia, promisiunea lui Dumnezeu privind mântuirea omului, dar şi în Geneza 49:10  este prezisă şi faptul că cel care răscumpără va fi un om. Mesajul cărţi[5] ne prezintă puterea Domnului,  planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea în ciuda eşecului, neascultării şi neputinţei omului de a-şi salva sufletul. Simbolismele   se referă la persoana lui Adam care este antetipul lui Hristos, Adam este exponentul rasei umane pe când Hristos este primul dintre cei mântuiţi[6], Moartea a intrat în lume prin Adam, iar mântuirea prin al doilea Adam, adică Isus Hristos. Adam cade în ispită pe când Hristos învinge ispita în condiţii mult mai nefavorabile ( Romani 5:19). Adam a fost făcut un suflet viu (Geneza 2:7), dar a murit fizic şi spiritual, pe când Isus dă viaţă (1 Corinteni 45:15), Adam era făcut din ţărână pe când Isus Hristos om și divin în același timp era şi este și va fi în cer. Alte simbolisme sunt jertfirea lui Isac, muntele Moria, mielul de jertfă, credinţa în învierea morţilor şi găsim o serie de simbolisme şi în viaţa lui Iosif. Pentateuhul [7]  sau legea lui Moise care cuprinde cinci cărţi şi de aici avem numele ebraic „Huma (“cinci”) sau hamia hume Tora (“cinci cãrţi ale Torei”), iar cuvântul grecesc folosit este  pentateuhos. Ele au fost mai târziu numite Genesis, Exodos, Levitikon, Arithmoi, Deuteronomion, care sunt titluri elaborate, iar în ebraică numele lor sunt primele cuvinte din carte. În poporul israel Sefer Tora a devenit o valoare sacră și era citită în fața întregului popor, ca se exemplu în timpul reformei lui Iosia. Au mai fost adăugate patru cărți (Tetrateuh), după care aceste cărți s-au numit Pentateuh. El cuprinde istoria lui Israel de la origini până la  Moise. Ca și scop pricipal Pentateuhul a avut și rolul  de  nara cum a fost scos poporul israel din Egipt, Legea de la Sinai și cum a ajuns în țara făgăduită. Pentateuhul a primit numele și de Hexateuh (șase cãrți) prin argumentata faptului că Pentateuhul se  referă la moștenirea canaanului, pregătirea pentru a intra în țară, iar pentru acest lucru trebuia adăugată și carte lui Iosua. ”Pentateuhul începe cu facerea lumii, relatează descinderea descendenței lui Abraham într-un popor, eliberarea acestui popor evereu din Egipt și rătăcirea lui prin deșert și se încheie cu moartea lui Moise în ajunul pătrunderii israeliților spre pământul Făgăduit”. Evreii prin tradiție respectă în mod deosebit și prețuiesc Pentateuhul atât pentru relatarea istorică cât și pentru valoare literală. Textul este copiat cu grijă iar dacă există o literă în plus sau în minus manuscrisul nu mai este valabil, iar dacă un cuvânt nu are sens de vină este neștința omului și nu o greșeală din Tora afirmație făcută de învățători. Rabinii aveau foarte mare  grijă de acest aspect. Numele cărţi[8] este în XXV, care este o traducere a Vechiului Testament în limba greacă între anii 285 şi 247  î. Hr, realizată de 72 de preoţi, (de aceea se numeşte aşa),  câte 6 preoţi din toate cele 12 triburi a lui Israel. Şi Isus Hristos, şi Pavel citează din acesta traducere. Ea a fost tradusă în Alexandria la porunca lui Ptolemeu Philadelphus. Unul din scopurile cărţii este şi acela de a prezenta genealogiile, Adam a fost creat, dar i s-au născut fii şi fiice. Astfel avem  urmașii lui Adam (Gen. 6:9- 9:29)  urmaşii lui Noe  (Gen.11:10-26),   urmaşii fiilor lui Sem (Gen. 11:27- 25:11), urmaşii lui Terah (Gen. 25:12-18),   urmaşii lui Ismael” şi aşa mai departe. De asemenea în ce priveşte creaţia Tablele  babiloniene încep relatarea din haos pe când Biblia prezintă Universul ca şi perfecţiune (Gen 1:31) de asemenea în Tablele babiloniene se susţine faptul că corpurile cereşti sun dumnezei, exista o credinţă politeistă,  zeitățile sunt caracterizate prin aspect pueril şi grotesc, pe când Biblia susţine faptul că corpurile cereşti sunt materie, există un Dumnezeu măreţ care  a poruncit, a făcut  şi a vorbit, plus avem aspectul mântuitor. Enumerăm evenimente şi nume importante din cartea Genezei cum ar fi  CREAŢIA,  CĂDEREA, POTOPUL, TURNUL BABEL,  AVRAM, ISAAC, IACOV,  IOSIF,   Conţinutul cărţii[9] ne comunică informaţii despre cum a început lumea, într-o formă concentrică, la început foarte comprimată, ca pe parcurs să primim tot mai multe detalii, iar răspunsul cosmogonic ne dă răspuns la întrebările pa care şi le pune fiinţa umană, de unde vin, cine sunt, ce anume este lumea în care ne-am născut, care este raţiunea existenţei speciei umane şi care este destinul nostru. Geneza este o carte istorică şi se poate împărţii în mai multe feluri.  Ea cuprinde protoistoria omenirii în două secţiuni distincte ca evenimente dinainte de cădere (Geneza 1:1 până la Geneza 3:24) şi întâmplări după căderea omului în păcat de la Geneza 4;1 până  la Apocalipsa. O altă împărţire este Creaţie Cădere şi Răscumpărare. Biblia este o carte care se ocupă în primul rând de salvarea sufletului omului, dar cuprinde şi aspecte tangenţiale. Celelalte cărţi din Biblie nu se pot ignora fiindcă prezintă mântuirea oamenilor. Prin cele opt legăminte divine Dumnezeu îşi arată disponibilitatea să refacă un echilibrul dreptăţii. „Iată însă o listă completă a tuturor celor 8 Legăminte divine: (1) Legământul Edenic (Gen. 2:16), (2) Legământul  Adamic (Gen. 3:15), (3) Legământul cu Noe (Gen. 9:16), (4) Legământul Avraamic (Gen. 12:2), (5) Legământul Mozaic  (Gen. 19:5), (6) Legământul Palestinian (Deut. 30:3), (7) Legământul Davidic (2 Sam. 7:16) şi (8) Legământul  cel Nou (Evrei 8:8; 1 Cor. 11:23-25)”.  Revelaţia lui Dumnezeu în istorie este progresivă, prin Revelaţia Generala şi Revelaţia Specială în Hristos, şi în Biblie. De asemenea Dumnezeu  deşi este Infinit şi Perfect, el nu poartă neapărat un nume, totuşi permite oamenilor să vorbească despre El în termeni umani cuvinte numite antropomorfisme. Se pot prezenta câteva din Numele lui Dumnezeu ca YHWH – Iehova, Elohim, Adonai, ca nume  de bază, dar şi nume compuse ca „El-Elion:  Dumnezeul Cel Prea înalt (Gen. 14:18), Iehova Elohim, Domnul Dumnezeu (15:2),  El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grijă  (Gen. 22:14) El-Elohe-Israel, Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20)”.  Lui Moise Dumnezeu i se prezintă sub forma de Eu sunt, Eu sunt cel ce sunt (Exod  3:11-15). Numele lui Dumnezeu fiind format numai din consoane YHWH, nume sacru şi greu de pronunţat a fost înlocuit de multe ori cu Domnul. Numele lui Dumnezeu de obicei se pronunţă Yahweh, iar astăzi ca Iehova care înseamnă „Stăpân" sau „Domn". Prin Faptul că Dumnezeu  la început Dumnezeu a făcut „Cerurile şi pământul, se neagă Ateismul şi Politeismul, Fatalismul, Evoluţionismul, Panteismul, Materialismul, sau alte forme aberante de necredinţă. Locul Genezei în Biblie. Cartea Genezei este o introducere, un prolog în drama mântuirii începând de  la Avram ( Geneza 12), şi se termină cu epilogul din Apocalipsa. Prologul are a caracteristică universală, cu privire creaţie (Geneza 1), de la un păcat particular, la răzvrătirea omului (Geneza 2 -3), păcatul devine universal (Geneza 4 ), şi este pedepsit prin potop (Geneza 6-9), dar şi după Potop omul se întoarce la natura sa păcătoasă, dar totuși rămâne o rămăşiţă prin care neamul omenesc şi-a continuat viaţa.  Vizavi de păcat Dumnezeu îşi arată Harul Său pentru că Adam şi Eva au fost izgoniţi dar nu nimiciţi, Cain a fost alungat, dar şi însemnat (Geneza 4), iar după Turnul Babel oamenii se împrăştie pe faţa pământului. Ca răspuns la  păcat Dumnezeu îl alege pe Avram, din care va rezulta un popor al Domnului care va aduce pe scena istoriei pe Mesia Unsul Hristosul, care va mântui lumea de păcate. Geneza are şi un aspect teologic în sensul că nu trebuie să privim sau analizăm aspectele mai puţin importante cu ar fi dimensiunea corăbiei lui Noe semnificaţia teologică este mult mai importantă pentru că Geneza „vorbeşte despre păcat judecată, izbăvire şi o viaţă nouă”, iar semnificaţia teologică poate fi înţeleasă. În altă ordine de idei Pentateuhul[10] conține primele cinci cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exod, Levitic, Numeri, Deuteronom), scrise de Moise și este partea ce mai importantă din Canonul evreilor. Ea este denumită de către evrei și (seper hattora,- Cartea Legii)  sau  „hattora" - Legea”, care la originea cuvântului înseamnă și  învățătură sau instrucție. În greacă Pentateuhul (gr. pentateuchos, - cinci volume), este  știut și cunoscut și ca ”cele cincimi ale Legii”.  Secole întregi[11] iudeii și creștinii  au acceptat autorul Pentateuhului ca fiind scris de Moise.  ”Ben – Sira (Eclesiasticul 24:23), Filon în ” Viața lui Moise”3:39, Jhosepus ( Ant 4. 326), Mișna (Pirqe Abăth 1.1) și Talmudul ( Baba Bathra 14 b)”, susțin acest lucru. Discuțiile asupra autorului și unității Pentateuhului apar abia  mai târziu.  În Vechiul Testament[12] referințele la Pentateuh se face sub alte forme în cartea Cronicilor care folosește alte nume  ca și ”Legea (Ezra 10:3; Nemia 8:2, 7, etc), cartea Legii (Ezra 7:10, Neemia 8:3), cartea Legii lui Moise (Neemia 13:1; 2), Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Daniel 9:11;  Maleahi 4:4)”. Nu știm exact dacă aceste referințe se aplică la întreg Pentateuhul sau la o parte din el, dar acest lucru este mai puțin important fiindcă Pentateuhul exista. În Noul Testament aveam aceleași nume similare pentru Pentateuh, care este un cuvânt mai actul, ca și  ”Cartea Legii (Galateni 3:10); cartea lui Moise (Marcu 12:26), Legea (Matei 12:5; Luca 16:16; Ioan 7:19), Legea lui Moise (Luca 2:22; Ioan 7:23), Legea Domnului (Luca 2:23-24)”, iar felul în care este prezenta Pentateuhul în Vechiul Testament cât și în Noul Testament ne arată că autorul lui a fost atât Dumnezeu cât și omul.  De asemenea autoritatea lui Dumnezeu și Legea Lui ne sunt prezentate într-o Carte, numită astăzi Biblia. Cuvântul ”Iată-mă- (hinneni)” este folosit în special ca răspuns atunci când Dumnezeu cheamă pe oameni, iar în Biblie avem numeroase cazuri de genul acesta. Cel mai important aspect al Pentateuhului din perspectiva evreilor în afară de creație, este actul prin care Dumnezeu scoate poporul Israel din Egipt prin care Dumnezeu se descopere ca și Domn și Suveran peste istorie, rolul pe care îl are poporul evreu în istorie și se descopere ca un Dumnezeu care izbăvește și mântuie. Poporul Israel are întipărit în minte această acțiune a lui Dumnezeu, denumit mai târziu și sărbătorit ca și  Sărbătoarea Paștelui. Astfel prin Moise  poporul evreu și-a reevaluat tradițiile și promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avram Isac și Iacob, care a fost într-un anume fel începutul Relevației Divine, ce culminează cu eliberarea din robia Egiptului, formare iudeilor ca  și popor și Legământul Mozaic pe care Dumnezeu îl face cu poporul la muntele Sinai prin cele 10 porunci și încă 613 date prin Moise, cu privire la legi ceremoniale, civile și de igienă pe care poporul trebuia să le respecte având și o structură legalistă (cărțile  Exod Numeri, Deuronom și Levetic). Noi considerăm că Pentateuhul este complet, iar religia poporul Israel se dezvoltă sub aspectul ei ceremonial dar și o înțelegere mai completă a lui Dumnezeu pornind de la Animism și Politeism la Monoteismul etic din vremea prorocilor secolul al - VII – lea B. C, până la conceptul de Domn Suveran din Isaia 40 (cam 700 de ani B.C.), și mai departe până în Noul Testament. Prin Pentateuh[13] poporului Israel i se oferă și etiologia vieți în plan material, dar mai ales spiritual. Ordinea în care evreii îl cunosc pe Dumnezeu este importantă începând de la Domn care izbăvește la Dumnezeu Creatorul și Suținătorul universului dar și conducătorul istoriei. De aici până la înțelegerea Harului lui Dumnezeu (în Vechiul Testament cuvântul folosit este milă și îndurare ”heșed”) nu a mai fost decât un pas dar foarte important. Pentateuhul are un conținut bogat și unitar, consemnează Revelația lui Dumnezeu în istorie, faptele Lui, dar și conducerea Lui. De asemenea în vechiul Testament avem răspunsul evreilor la cerințele lui Dumnezeu și Legământul Mozaic dintre Dumnezeu și evrei, dar și incapacitatea evreilor  de a răspunde în mod pozitiv la exigența  unui Dumnezeu iubitor. Răspunsul negativ al evreilor este în contrast cu sfințenia și dragostea lui Dumnezeu, fapt care arată incapacitatea omului de a se mântui singur. În mod foarte comprimat[14] se poate face afirmația cu privire la Sfânta Treime faptul că  Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, Iar Duhul Sfânt are rol de sfințire în viața credinciosului, printre alte lucrări pe care le face. Este un lucru deosebit ca un om atunci când este chemat de Dumnezeu să răspundă cu rapiditate punctualitate și cu promtitudine, care este o însușire ce ține de caracter cu formula Iată – mă – ” hinnen”. Noi de cele mai multe ori inversăm rolurile și apelăm la  Dumnezeu prin rugăciunile noastre dar în necaz, dar atitudinea noastră trebuie să fie : roagă-te, crezi și așteaptă, iar atunci când Dumnezeu cheamă omul la o lucrarea, este minunat să înțelegem chemare Lui și să fim gata în a ne implica în  lucrarea Sa. În Biblia ave exemple de oameni care au fost gată să răspundă chemării lui Dumnezeu, când oamenii au fost chemați  de alți oameni, sau când sunt chemați de Duhul Sfânt în lucrare,  dar cel mai important este faptul că Fiul a fost gata să răspundă prin această formulă Iată – mă :  Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Este potrivit să cunoaștem într-o oarecare măsură și persoanele care au fost gata să răspundă chemării lui Dumnezeu. Aplicaţia practică[15], este deosebită în sensul că Geneza ne indică existenţa din eternitate a lui Dumnezeu, şi faptul că a creat lumea şi pe om. Autorul nu apără ci afirmă existenţa lui Dumnezeu, iar toţi oamenii indiferent de cultură, naţionalitatea, limbă, timp istoric, sau alte elemente în care trăiesc, sunt responsabili în faţa Creatorului. Datorită păcatului din Geneza capitolul trei, suntem separaţi de Dumnezeu, dar dintr-o naţiune numită Israel Dumnezeu prin Hristos îşi duce planul de mântuire a tuturor oamenilor care este pus la dispoziţia întregii omeniri. Ne putem încrede într-un Dumnezeu care a creat Universul, cerul şi pământul, ca va avea grijă de noi şi  avem nenumărate exemple în Biblie. Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Romani 8:28  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Acest lucru înseamnă încrederea credinciosului în Dumnezeu și în Isus Hristos.

3.) Atributele lui Dumnezeu.Pentru a înţelege măcar parţial cum este cum este Dumnezeu[16] ne vom folosii de o mărturisire de credinţă care descrie în mod succint cum este şi cine este Dumnezeu. Biblia[17] îl prezintă pe Dumnezeu ca şi Spirit Infinit şi Perfect (Ps. 104)  în care toate lucrurile, materiale şi fiinţele vii îl au ca şi sprijin şi susţinere, sursa existenţei lor, dar şi sfârşitul lor tot prin Dumnezeu. Dumnezeu  în relaţia Sa cu timpul este etern, pentru că El l-a creat, iar în relaţia Sa cu spaţiul, este dincolo de El şi nu-l poate cuprinde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre  universul spiritual, material, materie și energie, iar acest lucru arată un Dumnezeu Transcendent[18] dar  și Imanent în același timp. Dumnezeu se descopere oamenilor prin Revelaţia Generală în creaţie  (Ps.19:1-2; Romani 1:20), în conştiinţa omului (Romani 1:18-32) și prin Revelația Specială, cea mai  completă formă a fost atunci când Cristos sa făcut om. Astfel Dumnezeu nu este o putere cosmică ci o Persoană care deţine puterea la modul absolut. Puterea şi personalitatea  lui Dumnezeu este exprimată în mod convingător prin atributele sau calităţile pe care le posedă. Ele sunt „conştienta de sine (Exod. 3:14),   auto-determinare (Efeseni1:11),  Dumnezeu poseda viata (Tim.4:10),  inteligența (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acţiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16), voinţa (Ioan 6:38-39)”. Aceste atribute se împart în două mari categorii.   (1) Atribute naturale sau legate de măreţia Sa,  şi  (2) Atribute morale  legate de bunătatea Sa.  „Din atributele naturale fac parte:  atotputernicia (Apoc 19:6),  atotştiinţa (Ps. 147:5),  atotprezenţa (Ps. 139:7-10),  veşnicia (Deut. 33:27),  infinitatea (Ps. 147:5), imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11). Din atributele morale fac parte: sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),  dreptatea (Rom. 2:6),   adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  mila (Efes. 2:4)”. Atributele morale sunt date în mod parţial şi omului la modul relativ, iar la modul absolut ni se prezintă un Dumnezeu Imanent. De asemenea în conceptul de Trinitate Dumnezeu există din eternitate împreună cu Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Matei 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Persoanele din Trinitate sunt  egale în esenţa lor, ele există în mod simultan şi veşnic. Prin dragoste Dumnezeu comunică cu Sine, cu persoanele Treimi şi este o perfecţiune a naturii divine. În aspectul [19] „ economiei lui Dumnezeu” Dumnezeu hotăreşte tot ce se întâmplă în univers. Există o subordonare în lucrare în care Tatăl decide, Fiul şi Duhul sfânt realizată lucrarea. La modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul sfânt, sfinţeşte. De asemenea se poate aminti voia lui Dumnezeu povăţuitoare, care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se împlineşte indiferent de poziţia oamenilor. Atributele lui Dumnezeu sunt în armonie unele cu altele, totuşi în relaţia Sa cu omul, dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Dragostea este un atribut transmisibil, o experimentăm şi noi, dar la nivel uman şi este o poruncă (Matei 22 : 37). Prin dragostea lui Dumnezeu înţelegem  că El se dă pe Sine altora. Dragostea  slujeşte, iar Dumnezeu e dragoste (1Ioan 4 :8). Acest lucru printre altele ne defineşte ca şi creştini Ioan 13  35 „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”. Dragostea şi justiţia lui Dumnezeu sunt un punct de tensiune pentru credincios, pentru înţelegerea sa  cu privire la Persoana şi caracterul lui Dumnezeu. De asemenea Isus Cristos  şi Crucea, este în contrast cu Iadul veşnic ca şi loc de pedeapsă. La judecată dreptatea, justiţia lui Dumnezeu îşi va spune cuvântul. Deşi Persoana Duhului Sfânt este la fel de importantă ca şi celelalte Persoane din Trinitate, nu ne vom ocupa de Ea, specificând doar faptul că Duhul Sfânt este prezent şi în Dumnezeu Tatăl şi în Dumnezeu Fiul.

4).1Dumnezeu cheamă pe oameni - iată- mă - himeni. – Avram.  Geneza 22:1  După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2  Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.”. Capitolul  22 este din Geneza[20] este unul dintre cele mai pasaje, pentru că reprezintă o anticipare și o prefigurare a ceea ce urma să se întâmple cu Isus Hristos pe Cuce la Golgota. Avram este gata să-l asculte pe Dumnezeu și să-l aducă ca și jertfă pe Isac. Este un loc, sau moment spiritual în care Dumnezeu dorea să îl aducă pe Avram. De asemenea este o lecție cu privire la felul cum Dumnezeu privește la jertfele umane pe care popoarele păgâne le aduceau zeităților la care se închinau, în care erau sacrificați oameni, în special copii pentru a face pe placul zeilor și practică cu care Dumnezeu este de acord. Un alt lucru pe care trebuie să îl înțelegem este faptul că păcatul trebuia plătit, și era necesară o Jertfă pentru păcat. Prin  conținut Psalmul 22 este comparativ cu Isaia 53, pentru că unul prefigurează Jertfa lui Isus Hristos, iar celălalt este o prorocie și o imagine a Jertfei de pe Calvar. Ascultarea lui Avram a demonstrat credința lui în Dumnezeu în ascultare și a fost socotit neprihănit de Dumnezeu pentru acest lucru (Romani 4:3). Atunci când ne uităm la cele două versete se pot observa câteva lucruri importante. În primul rând Dumnezeu încearcă pe Avram, iar Isac se pare că avea 13 – 14 ani când mergeau spre munte sau poate ceva mai mult fapt ce reiese din discuția avută cu tatăl său. Dumnezeu îi spune ” ia pe singurul tău fiu”  și face ca inima lui Avram să ardă iar el și-a pus nenumărate întrebări pe parcursul celor trei zile de drum, dar a oferit și o imagine a ceea ce urma să simtă Dumnezeu când Fiul lui era pe cruce. Dacă unul dintre atributele lui Dumnezeu este dragostea, durerea poate fi a fel de profundă, iar teologii parcă uită acest lucru. Isus Hristos are poziția de Fiu în Trinitatea, ” Sigurul Fiu născut”, iar aici nu este vorba de cruzime, ci de durere și aceasta este imaginea pe care Dumnezeu dorește să o facă cunoscută. Se pare că muntele Moria la care a fost trimis Avram era același pe care mai târziu se vor construi temple, iar mai târziu va fi Crucificat Isus Hristos.  Dealul Golgotei face parte din același masiv muntos. Chiar dacă referințele nu pot fi exacte ele sunt aproape de adevăr. Avram a adus jertfe pe altar înainte de Legea Mozaică, aducând ca jertfă dar de animale, iar această cerință era complet neobișnuită și era un păcat. După darea Legii mozaice la muntele Sinai (Exod 20)  apar cinci tipuri de jertfe din care una  este arderea de tot care reprezintă pe Domnul Isus Hristos,  Jertfa și Persoana lui cu inplicațiile de rigoare. Filistenii aduceau jertfe umane lui Moloch  ”treceu copii prin foc”, care era un păcat înaintea Domnului. La modul concret Avram nu avea nici o explicație pentru momentul acela, dar știa că Dumnezeu este Atotputernic și poate să învieze și morții. Avram face ce îi spune Domnul și pleacă spre muntele Moria,  cu lemne tăiate pentru jertfă, cu slugi și cu fiul său Isac. La poalele muntelui după călătoria de trei zile, poruncește slugilor, să rămână pe loc, ”ne vom întoarce”,  iar de aici înainte este o problemă între tată și fiu. Exact așa s-a întâmplat când Isus Hristos a murit pe Cruce, întunerecul s-a lăsat peste întregul pământ, iar oamenii nu figurau în scenă. Era o problemă între Tată și Fiu, iar pământenii nu aveau practic ce să caute acolo. Păcatele omenirii întregi erau peste Fiul lui Dumnezeu, iar Biblia nu relatează ce s-a întâmplat în timpul celor trei ore de întuneric, iar noi trebuie să păstrăm tăcerea cu respect față de acele momente. Dacă ne reîntoarcem la Avraam, Isac pune întrebarea cheie ”unde este mielul pentru arderea de tot ?”, iar Avram răspunde ” Domnul va purta de grijă”. Paralela dintre Isac care a dus lemnele pentru jertfă și Isus Hristos care și-a purtat Crucea este evidentă. De asemenea Biblia ne spune că că Dumnezeu a făcut ca un berbec să - și prindă coarnele într-un tufiș. Dumnezeu nu a trimis un miel pentru că Mielul urma să fie jertfit după secole de istorie când Isus Hristos va fi Jertfit pe Golgota, pentru a ridica păcatele lumii întregi, și tot ce s-a jertfit până la Hristos, iar berbecele era ceva temporar și a fost jertfit în contul  Jertfei lui Hristos. Avram vorbește profetic când spune că ”Domnul va purta de grijă”.   Acolo Avram mai face un lucru  și pune un Nume lui Dumnezeu -  Iehova Iireh – Domnul va purta de grijă, Yahweh Iireh (Geneza 22:14).  El este gata să facă ce îi spune Dumnezeu chiar dacă nu înțelege în mod precis voia lui Dumnezeu. Versetele nouă  și zece din text ne înfățișează cele mai dramatica momente din viața lui Avram. El face un altar, pune lemnele și a legat pe Isac deasupra lor. Apoi pune mâna pe cuțit gata să facă să înjunghie pe Isac. Interesant este faptul că Isac nu se opune, deși ar fi avut puterea să facă acest lucru, fiind un copil care ascută de tatăl lui. Paralela cu Isus Hristos care ascultă voia Tatălui este izbitoare. Hristos se duce de bună voie la Cruce în ascultare și supunere față de Dumnezeu. Faptul că a ezitat în Grădina Ghestimane, și cere să nu ” bea paharul”, ne arată pe de o parte umanitatea lui Isus Hristos, față de suferințele fizice, dar în același timp iese în evidență divinitatea  lui Hristos, sfânt, curat, care în mod instinctiv face un pas înapoi în fața muntelor de păcate care urmau să fie puse pe El, și asupră căruia avea să se reverse mânia lui Dumnezeu. Credința lui Avraam este testată la maxim până la un punct critic, în care numai Dumnezeu poate să oprească acțiunea lui. Avram a mai trecut prin momente grele, a ieșit din Ur, ar fi trebuit să părăsească toată familia acolo, dar îl ia pe tatăl lui și pe Lot, pe care mai târziu trebuie să îl salveze când a fost luat ca rob. Următorul test este legătura lui cu Agar, iar Avram cere lui Dumnezeu ca Ismael să fie binecuvântat pentru că îl iubea. Până aici avem o ascultare parțială a lui Avram față de Dumnezeu, dar acum este vorba de ceva deosebit. Când Avram a avut fiul promis Dumnezeu cere ceva ieșit afară din comun ca să fie jertfit. Acesta este punctul în care dorea Dumnezeu să îl aducă pe Avram, la o ascultare totală. Din nou Dumnezeu strigă pe Avram iar acesta răspunde prompt cu formula Iată-mă. Îngerul oprește acțiunea  de jertfire a lui Isac. Prin această ascultare ”nu a cruțat” Dumnezeu pe lângă  credință, vede că Avram ascultă și se teme de El. Pentru o mai bună precizare este necesar să specificăm faptul că înainte de faptele lui Avram este vorba despre credința lui, apoi  de fapte prin care este considerat neprihănit. Avram trece cu succes testul credințe, iar aici trebuie să fim atenți pentru că la un moment dat fiecare credincios este testat de Dumnezeu conform cu voia Sa și este suficient să ne uităm în Cartea Evrei 11: 33-40 în care vedem două categorii de credincioși, unii biruitori, alții aparent învinși dar pe care Dumnezeu, Isus Hristos, prin Pavel îi privește la fel. Testul are ca și scop întărirea credinței noastre, în vederea slujirii. Avram în urma intervenției Îngerului vede berbecele încurcat în desiș pe care îl aduce ca și jertfă. Dacă ne uităm mai târziu în istoria poporului evreu este foarte clar că Dumnezeu este împotriva jertfelor umane (2 Împăraţi 17:31).   Doar Crucea a fost altarul unde Mielul lui Dumnezeu ca Om și Dumnezeu avea să ridice păcatele lumii întregi. Așa cum am amintit mai sus Avram pune locului respectiv un Nume, care este unul din Numele compuse ale lui Dumnezeu ”Iehova Iire”. După  acest eveniment domnul reînnoiește Legământul cu Avraam. Binecuvântarea din cadrul Legământului vizează sămânța lui Avraam, și neamurile pământului. Pavel amintește acet lucru în Galateni 3:8, iar sămânța în sine este Isus Hristos. De fapt acest lucru este o vestire a Evangheliei în termenii Vechiului Testament. Cu toată tehnologie de astăzi oamenii știu mai puțin despre Dumnezeu, iar Avraam a știut mult mai mult. Apoi cuvântul ne spune că Avram s-a întors la slugile sale, și au călătorit mai departe la Beer - Șeba, și continuă viața călătorind prin credință împreună cu Dumnezeu. Biblia ne spune că Avraam a murit după o bătrânețe fericită și sătul de zile (Geneza 25:8). Dumnezeu reânnoiește Legământul cu Isac și Iacov. Iacov răspunde și el la chemarea lui Dumnezeu prompt cu aceeași formulă Iată-mă (Gen. 31:11, 46:2). Felul în care omul îi răspunde lui Dumnezeu, reflectă relația omului cu Dumnezeu pe verticală și anume relația eu – TU.  Un alt personaj din Biblie care este gata să răspundă chemării lui Dumnezeu prin aceași promtitudine și formulă este Moise și vom face un scurt rezumat despre viața lui.

4). 2.Iată-mă - himeni - [21]. -  Moise v.4  Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!`` El a răspuns: ,,Iată-mă!`` . Moise stă 40 de ani în pustie în condiții destul de vitrege și ce a fost greu pentru el a însemnat binecuvântare pentru alții. De obicei în postura de credincioși ne grăbim să dăm verdicte, iar unele lucruri le considerăm binecuvântări, iar pe altele încercări pentru noi, dar excludem din ecuație alte persoane și în unele cazuri chiar ne supărăm pe Dumnezeu. Au fost oameni care s-au întărit în încercări sau au ajuns atei. Exemplu creștinilor și a evreilor din lagărele de exterminare nazistă ca Auschwtz - Birkenau, Terblinca, Sobibor[22] și altele, sunt relevante. Dar dacă ne raportăm la Persoana lui Isus Hristos, El nu a avut parctic parte de fericire pe acest pământ. Dezbrăcat de Slava cerească, om ca și noi, umanitatea Lui a cunoscut întregul palier al suferințelor umane, culminând cu Moartea prin Crucificare. El a suferit pentru ca oamenii să fie eliberați de păcat pentru ca să fie fericiți. Moise a avut și el multe de îndurat, dar Dumnezeu l-a călit pentru a avea calități deosebite în vederea scoaterii poporului evreu din robia Egiptului. Moise la poalele muntelui Horeb păstor la oi, obișnuit cu semideșertul și cu micile incendii de vegetație, a văzut un arbust care arde dar nu se mistuia. Acest lucru era ceva neobișnuit și Moise se întoarce să constate cauza din care nu se mistuia copăcelul. Acolo în mijlocul focului era îngerul Domnului și s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc. Îngerul avea un mesaj pentru Moise și Domnul îl cheamă pe Moise din mijlocul focului iar El răspunde prin formula Iată-mă, dar Îngerul îi dă porunca să scoată încălțămintele din picioare pentru că locul este sfânt. Moise înțelege faptul că ceva este neobișnuit și se supune, cu picioarele goale și capul plecat. La chemare lui Dumnezeu omul trebuie să fie smerit iar familiaritatea nu își are locul: ” Amy Carmichael, care spunea cam aşa: “În fiecare arbust arde Dumnezeu, dar numai acei care au ochii deschişi, îşi scot încălţămintea din picioare!” Acest aspect este exemplu pentru fiecare dintre noi când suntem în fața Domnului sau a Cuvântului Său. El este Creatorul universului și a ființei umane, iar noi suntem lutul. Dumnezeu se prezintă ca fiind Dumnezeul lai Avram, Isac și Iacob, iar Moise își ascunde față (de frică). Oamenii nu pot să privească la fața lui Dumnezeu din cauza sfințeniei Sale. Există o incompatibilitate între natura păcătoasă a omului și sfințenia lui Dumnezeu, iar Moise conștientizează acest lucru. Dumnezeu a auzit strigătele poporului evreu apăsat de robia egipteană și a hotărât să îl scoată de acolo și să-l aducă într-o țară bogată. Așa cum Dumnezeu ia auzit pe ei, tot așa ne aude și pe noi atunci când strigăm către El. Avem cazuri în care Dumnezeu intervine imediat, sau după un anume timp  cu răspuns la rugăciunile noastre. Avem exemplu lui Daniel în groapa cu lei (Daniel 6:16), iar urmarea se știe. Rugăciunile sunt ascultate și răspunsul nu este neapărat ce dorim noi ce aceea ce dorește să facă Dumnezeu.  De asemenea ca răspuns la rugăciune Dumnezeu dacă te eliberează de ceva, El te și îndreaptă într-o direcție așa cum a făcut cu poporul evreu. Dintr-o stare de păcat nu poți să te îndrepți decât către sfințire. Nu este suficientă doar iertarea păcatelor pentru că sfințenia este o stare dar și un proces în viața credinciosului. Sfințirea se produce în măsura în care lăsăm ca Duhul Sfânt să controleze viețile noastre. Dumnezeu salvează de la și către ceva, iar acest lucru presupune și acceptarea noastră. Poporul evreu a fost salvat din robia egipteană și s-a îndreptat spre țara promisă. Noi fiind salvați din ghearele păcatului ne îndreptăm spre Ierusalimul ceresc.  Dumnezeu îl anunță pe Moise că s-a hotărât să îi scape pe evrei din mâna egiptenilor și că îl trimite pe Moise la Faraon pentru a realiza acest lucru. Acest lucru a vrut Moise să îl facă cu 40 de ani înainte pe când era prinț la curtea faraonului, dar a ajuns în pustie ca să învețe lecțiile de smerenie date de Dumnezeu. Moise era total schimbat, și de la aroganță a trecut la o atitudine umilă, respectoasă, modestă și plină de cuvință față de Dumnezeu. De multe ori așa suntem și noi, care nu spunem cine este Dumnezeu ci ne scoatem în evidență pe noi înșine. Problema lui Moise era nu de identitate, cine este el, sau puterea sa, ci de o lecție a umilinței, dar acum Dumnezeu este acela care îl trimite și este de partea lui. Dumnezeu îi face o promisiune ” Eu voi fi negreşit cu tine”, care este o încredințare și o promisiune fermă. De fapt solicitarea lui Moise ține de aspectul credinței. Pavel amintește acest lucru în Evrei 11:27  Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără sã se teamã de mânia împăratului; pentru cã a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Dar Moise mai are întrebări cu privire la identitatea lui Dumnezeu. Experiențele trecutului uneori nu ne sunt de mare folos în unele cazuri, iar cu Moise s-a întâmplat la fel. Problema lui Moise este momentul când va ajunge în fața bătrânilor lui Israel, care este Numele lui Dumnezeu.  La această întrebare Dumnezeu își prezintă Numele de bază prin Eu Sunt – Eu Sunt Cel ce sunt. Numele[23] de bază este EL- Dumnezeu, și este o formă înrudită  cu alte limbi semitice. De fapt se folosesc trei Nume de bază atunci când se vorbește de Dumnezeu. Numele Lui este prea sacru pentru a fi pronunțat fiind YHWH, (Exod 20:7), iar evreii îl înlocuiau cu Domnul Dumnezeu. Găsim trei Nume de Bază a lui Dumnezeu ca : Elohim – Creatorul,  Iehova Domnul -  și  Adonai – Stăpânul, iar celelalte Nume ale lui Dumnezeu sunt Nume compuse. În Revelația dată de Dumnezeu lui Moise,  El se prezintă sub denumirea de Elohim, nume sub care s-a prezentat patriarhilor Avram Isac și Iacob. Numele de Iaheveh a lui Dumnezeu este  sinonim cu Elohim, nume suprem a lui Dumnezeu.  Dumnezeu îi spune lui Moise să se prezinte înaintea bătrânilor lui Israel ca Dumnezeul patriarhilor, Avaram Iasac și Iacob, Nume care are un caracter veșnic. Dumnezeu reafirmă faptul că a văzut suferințele evreilor fin Egipt, în contras cu țara promisă ”lapte și miere” și a hotărât să îi scoată de acolo, misiune pe care o dă lui Moise. De fapt Dumnezeu reînoiește Legământul făcut cu Avram Isac și Iacob, dar acum îl pune în practică. Dumnezeu știa că faraon nu va lăsa poporul să iasă din Egipt, decât forțat de o mână tare și puternică. Dumnezeu promite că va lovi Egiptul cu tot felul de minuni, după care faraonul îi va lăsa să plece. Este suficient să ne amintim de cel 10 urgii abătute asupra Egiptului, culminând  cu moartea întâilor născuți. Mai mult poporul va primi ”trecere” în fața egiptenilor, și vor ieși din Egipt cu mari bogății, lucru care s-a și întâmplat. Planul lui Dumnezeu se împlinește în cele mai mici detalii. Semnificația acestor experiențe pe care Moise le-a avut cu Dumnezeu, trebuie să fie un exemplu pentru noi în viața de credincios. În viața spirituală a credinciosului este nevoie de credință, așa cum a avut și Moise, pentru a percepe un Dumnezeu puternic. Dumnezeu prin Moise scoate cu mână tare poporul evreu din Egipt  pornește spre țară făgăduinței. Datorită necredinței poporului acesta rătăcește 40 de ani în pustie, o întreagă generație piere în pustiu cu exepția lui Iosua și Caleb, dar nici Moise nu intră în țara promisă,  ci doar o vede de pe muntele Nebo și moare acolo sus pe munte (Deuteronomul 34:1-7). De remarcat faptul că după ce Moise a răspuns chemării lui Dumnezeu prin formula iată-mă, și-a dus misiunea îndeplinită până la capăt.

4). 3.  Iată-mă-himeni [24] - Samuel 1 Samuel 3:4  ”Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”. - v.10  Domnul a venit, S'a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: ,,Samuele, Samuele!`` Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă``.  Lucrările lui Dumnezeu sunt minunate dar vedem și cât este de importantă chemarea lui Dumnezeu față de o persoană care trăiește în ascultare față de El. În cele  mai multe cazuri oamenii au tendința de a abuza de binecuvântările lui Dumnezeu, dar El în majoritatea cazurilor  are alte planuri. Dacă ne uităm la text avem de fapt patru chemări pe care Dumnezeu le face lui Samuel, primele două au fost chemări la mântuire (ver7), iar celelalte două au fost chemări la slujire (vers 10). Paradigma se schimă prin trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie, funcția de preot are rolul ei, dar apare  și oficiul de proroc al Domnului, iar Dumnezeu nu va vorbi direct împăratului,  ci prin profeți. Samuel are o funcție dublă de preot și profet și am amintit deja și indicat prin  faptul că Samuel la porunca Domnului a uns ca împărat pe Saul și pe David. Domnul îl cheamă pe Samuel la o vrâstă tânără. El slujea la ușa Cortului, deci nu era prea mic, unii comentatori (Josephus) estimează vrâsta lui cam la 12 ani, iar în vremea aceea era o mare sărăcie și întuneric spiritual și Cuvântul Domnului, vedeniile erau rare în perioada respectivă.  Legea dată de Dumnezeu lui Moise exista, dar mai trebuia ca oamenii să și o îndeplinească, lucru care în perioada Judecătorilor, a fost cel mai puțin împlinită. De fapt majoritatea comentatorilor afirmă că a fost cea mai neagră perioadă din istoria poporului evreu, iar ca argument este suficient versetul din Judecători 21:25  ”Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”. Astfel prin trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie, profetul este cel prin care Dumnezeu vorbește împăratului și poporului. De asemenea tot profetul este acela care cere un răspuns de la Dumnezeu pentru împărat sau popor. Preotul Eli era bătrân, nu mai vedea bine și Cuvântul ne spune că stătea culcat, fapt ce indică o stare de sănătate precară. O datorie a preoților era aceea de a se îngriji de candela din Templu Domnului, fiindcă ea trebuia să ardă tot timpul. Domnul cheamă un alt slujitor, care să se îngrijească de lucrul acesta, pe Samuel. În altă ordine de idei candela[25], este o lumină aprinsă și are la bază și tradiția evreiască ”suflarea omului este o lumină a lui Dumnezeu” (Prov. 20, 27). Dar în primul rând era o poruncă a Domnului cu privire la regulile din Cort. Lumina (în idiş, iarţait- liht) trebuia să ardă 24 de ore din 24, iar mai târziu după reîntoarcerea poporului din exil când apar sinagogile ”nerot zikaron” se aprinde cu ocazia sărbătorilor, sau când se citesc rugăciuni de pomenire. Atunci[26] când Domnul cheamă pe Samuel el răspunde cu formula iată-mă și merge la preotul Eli, care îi spune că nu l-a chemat. Chemarea se repetă, Samuel răspunde și aleargă din nou la Eli și episodul se repetă. Se pare că cele două chemări făcute de Dumnezeu lui Samuel au fost chemări la mântuire. Se poate afirma acest lucru fiindcă doar cei care sunt mântuiți pot cu adevărat să fie în slujba lui Dumnezeu. Un fapt curios este că deși Samuel slujea la ușa cortului Cuvântul afirmă că ”nu îl cunoștea pe Domnul”. Este mai degrabă o problemă de responsabilitate și discernământ, ia momentul în care este chemat de Domnul Samuel avea vârsta respectivă. Dacă ne întoarcem în cartea Numeri, tinerii care plecau la război trebuiau să aibă 20 de ani, leviții pentru a intra în slujbă trebuiau să aibă 25 de ani și  ca să fii preot trebuia să ai 30 de ani. Puțin probabil ca Dumnezeu să îl fi chemat în slujba de profet la o vrâstă necuvenită. De asemenea Dumnezeu își descopere voia la momentul când consideră faptul că  credinciosul este pregătit pentru cunoaște planurile Sale. Așa s-a întâmplat și cu Avram în episodul în care a fost nimicită Sodoma și Gomora Geneza 18:17  ”Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...”. Același lucru se întâmplă și cu David, care a avut experiențe cu Dumnezeu cu referire la Moise și poporul evreu. Psalmi 103:7 ” El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel”. Aici se pune problema cunoașterii lui Dumnezeu, care este ceva progresiv în relația credinciosului cu Dumnezeu, și abia la un moment dat, apreciat de Domnul, noi ajungem să  cunoaștem voia Sa. Imaturitatea spirituală se reflectă în mediile creștine și atunci când se face botezul la o vrâstă foarte fragedă, sau unii credincioși se grăbesc să intre în lucrarea Domnului, nechemați sau imaturi spirituali, iar în cel mai bun caz noi spunem despre persoanele respective că au râvnă fără pricepere, și oricum ei nu pot fi folosiți eficienți în lucrare și de multe ori mai mult  dărâmă decât zidesc. De asemenea numărul de chemări pe care Dumnezeu îl face lui Samuel considerăm că este  limitat. Există un timp în care Dumnezeu cheamă omul la mântuire și apoi la lucrare, iar dacă credinciosul ratează chemarea nu există o garanție că aceasta se va repeta. Vine o zi în care omul nu se mai poate întoarce la Dumnezeu pentru mântuire, iar pentru lucrare nici nu poate fi vorba. Inima omului ajunge atât de împietrită de păcat încât nu mai există șanse de pocăință. Un exemplu îl avem în Proverbele lui Solomon care spune Proverbe 29:1  ”Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac”. Știm[27] faptul că sunt doar trei păcate care nu se iartă pe care le enumerăm. Primul[28] este Păcatului împotriva Duhului Sfânt în care se cunoaște contextul când Isus vindecă pe îndrăcitul mut și orb, și este acuzat de farisei că ”scoate draci cu ajutorul lui Belzebut”, iar Isus le răspunde Matei 12:31  ”De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată”. Al doilea este desprins din Cartea Evrei și este vorba despre păcatul cu voia din capitolul 3. Evrei 3:10  ”De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!11  Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”, iar acest lucru înseamnă călcarea în mod deliberat și de nenumărate ori  a voii lui Dumnezeu, iar al treilea este păcatul care duce la moarte și este dificil de interpretat 1 Ioan 5:16  ”Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela”. De remarcat faptul că în fiecare secol datorită faptului că este doar un singur verset, acesta a fost interpretat în mod diferit, și cred că este mai bine să ne abținem, de la interpretări eronate. În cazul de față nu se neagă Harul lui Dumnezeu ci de oameni a căror conștiință nu mai poate răspunde sau a lua atitudine  atunci când Dumnezeu le vorbește. Avem exemple biblice de genul acesta ca ”Cain, Balaam, Samson, Core, Ahab”. La fel se întâmplă atunci când Pavel stă în fața lui Felix și Agripa (Fapte 24:25, Fapte 26:28). Hristos a salvat tâlharul de pe Cruce, nu oameni care se  îngâmfă. Dumnezeu[29] îl cheamă din nou pe Samuel iar acesta răspunde la fel prin formula iată-mă. Preotul Eli înțelege faptul că Domnul îl cheamă pe Samuel. Această[30] ultima chemare a lui Samuel, a patra, este o chemare la slujire. Domnul îi face cunoscut lui Samuel ce se va întâmpla cu ”casa lui Eli”, un lucru care îngrozește și o hotărâre a lui Dumnezeu care afirmă faptul că ”ce a rostit împotriva lui Eli, va începe și va isprăvi”. Planul lui Dumnezeu este dus la îndeplinire indiferent de voința omului și acest lucru se încadrează în voia Sa hotărâtoare, care s-a împlinit atât în perioada Vechiului Testament cât și în Noul Testament. Acesta este ceva profetic sau ”timpul profetic”, care vorbește și despre timpul viitor. Fiindcă Dumnezeu este Transcendent, dincolo de timp în cazul de față, El poate vorbi despre evenimente care încă nu s-au întâmplat, ca și cum deja au avut loc. Samuel este sincer și cinstit față de preotul Eli, și nu a încercat să slăbească, compromită și zădărniceacă autoritatea preotului. Astfel el povestește în întregime ce ia spus Dumnezeu   preotului Eli. Nici în creștinism nimeni nu poate fi loial lui Dumnezeu și să fie neloial lui Isus Hristos. Acest lucru este o aberație cruntă, o erezie care din păcate există. De asemenea dacă cineva slujește sub conducerea unui om lui Dumnezeu trebuie să fie devotat și fidel omului respectiv, pentru că și el la rândul lui este slujitorul lui Dumnezeu. Mai mult ca oricând în secolul XXI, este nevoie de loialitate. Versetele 19-21 descriu starea spirituală a lui Israel și cum Dumnezeu începe să își pună planul în aplicare. ”Samuel creștea, Domnul era cu el”, poporul a cunoscut faptul că este prorocul Domnului și se descoperea lui Samuel la Șilo prin Cuvânt. Se poate face o paralelă cum se descopere Domnul prin Cuvânt în ziua de astăzi și există o anumită progresie și pași în descoperirea voii lui Dumnezeu, un lanț de Revelație a lui Dumnezeu în Biblie care conține Persoana lui Dumnezeu, Revelația  Generală și Specială, Inspirația, Recunoașterea, Canonizarea, Păstrarea, Traducerea, Observarea, Iluminarea, Interpretarea și Aplicarea ei în viața credinciosului și a bisericii. Dumnezeu face afirmația asupra faptului că voia Sa se îndeplinește în privința casei lui Eli, și nimic nu ne face să credem că astăzi se întâmplă în alt fel. Dumnezeu[31] este imuabil neschimbător, El nu se schimbă în ființa Sa. O  dovadă din Scriptură este Psalmul 102 : 25-27, dar și cu referință la Isus Hristos care este Evrei 13:8  ”Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”! De asemenea Dumnezeu  avem exemplu în Noul Testament ”Iacov 1:16  Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi: 17  orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. La fel spune și prorocul Maleahi 3:6  „Căci Eu Sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi. Aici vedem contrastul dintre Creator și ființa creată, care este o devenire continuă, spre bine sau spre rău. Dumnezeu este Imuabil și în promisiunile Sale pe tot parcursul eternității (Matei 13:35…Apoc 13:8). Dacă ne întoarcem la Samuel[32] vedem că fiii lui Eli nu au intenția de a se întoarce către Domnul. Domnul își aduce la îndeplinire planul prin războiul poporului evreu cu filistenii. Evreii nu cer sfatul lui Samuel se luptă cu filistenii și sunt înfrânți, și mai fac și greșeala de a duce Chivotul Domnului pe câmpul de luptă. Aici se vede foarte bine orbirea spirituală a poporului care nu mai face deosebirea dintre calea prin care comunică Dumnezeu cu omul, și Persoana și voia lui Dumnezeu. Se poate face o paranteză și prezentăm Chivotul Legământului[33], (Deutr.10.8) denumit  și chivotul Domnului", „chivotul lui Dumnezeu", „chivotul legământului Domnului" (Deuteronom 10:8) şi „chivotul mărturiei" (edut = termenii legământului: *MĂRTURIE)”. Chivotul era o cutie de lemn dreptunghiulară placată cu aur, și era purtată cu ajutorul a patru bare de lemn ce treceau prin inele. În interior se afla capacul, „scaunul îndurării” pe care erau 2 heruvimi care aveau aripile întinse, aşezaţi la capete opuse. „Heruvimii[34] au cea mai înaltă funcţie şi frumuseţe iar scopul lor este proclamarea şi protecţia glorioasă a lui Dumnezeu (Gen. 3:24,  Exod 25: 17-22), şi în soţesc Slava lui Dumnezeu cu privire la judecată. (Ezekil 1).  Serafimii „cei arzători” ( Isaia 6:2) sunt descrişi ca având şase aripi. Ei proclama Slava lui Dumnezeu „ sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3) şi recunosc un Dumnezeu extrem perfect şi sfânt”. În Chivot[35] se aflau cele două table ale Decalogului ( Deuteronom 10:1-5), un vas cu mană şi toiagul lui Aron (Evrei 9:4-5). Chivotul era locul unde Dumnezeu şi făcea prezenţa şi îşi descoperea voia Sa lui („Moise, Exod 25:22;  Aaron, Levitic 16:2;  Iosua 7:6). El era şi un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului evreu. Chivotul era la Şilo pe timpul judecătorilor, fiind capturat de filisteni, dar prin prezenţa lui acolo a provocat răni filistenilor timp de 7 luni, după care ei l-au trimis înapoi la Chiriat-Iearim, unde a stat 20 de ani (1 Samuel 5:1-7:2). El dispare din mijlocul poporului evreu la căderea Ierusalimului în 587, B.C, iar la reconstrucţia celui de al doilea Templu Chivotul nu exista (Josephus, BJ 5.219). Chivotul Legământului este unic în felul lui pentru că avea în interior tablele Legământului pe care erau scrise „prevederile legământului" (‘edut)”. Aici este vorba[36] și de superstiție păgână care credea în obiecte și în care se crede că cineva poate manipula pe Dumnezeu, iar Chivotul este capturat de filisteni. Chivotul nu avea putere pentru simplu fapt că Dumnezeu nu era în el deși componentele fizice existau inclusiv Heruvimi.  Fii lui Eli au fost uciși, iar preotul Eli a murit când a aflat ce s-a întâmplat. Și astăzi în multe biserici se încearcă ”prinderea lui Dumnezeu”, în diferite cutii, metode sau altceva, care se par bune credinciosului, dar sunt tot un fel de superstiție. Abordarea este departe de a fi spirituală, iar meritul succesului în lucrare este a lui Isus Hristos prin Duhul Sfânt. Contează foarte mult relația credinciosului și a bisericii cu Dumnezeu.  În 1 Samuel capitolul patru  narațiunea continuă. Se observă cum ritualul este o simplă închinare la idoli, iar Slava lui Dumnezeu se îndreaptă spre o cutie și se neglijează Persoana lui Dumnezeu. Și noi mulți dintre credincioșii de astăzi de multe ori punem accent pe ritualuri sau ceremonii în biserică și poate dăm slavă omului, unei metode, sau serviciu de închinare, și nu dăm Slavă lui Dumnezeu. În luptă se produce tulburare și se aude bocet din partea filistenilor și interesant este faptul că și filistenii se tem de Chivotul Domnului, dar totuși câștigă lupta. Eli în ciuda greşelilor lui se interesează de lucrurile lui Dumnezeu. La aflarea veştii despre înfrângerea lui Israel şi capturarea Chivotului, el cade şi moare. Nora lui Samuel a spus un adevăr de mare importanță, ia trebuia să nască, a început travaliul și pe când era pe moarte la aflarea veștilor rele a pus nume copilului I – Cabod, care înseamnă  nu mai este Slavă Eli a fost judecător în Israel patruzeci de ani. ”Moartea lui Eli îl aduce pe Samuel în poziţia de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, iar Samuel și-a continuat lucrarea mai departe”. De la răspunsul prin formula iată-mă, Samuel rămâne credincios până la moarte.

5). Legăminte divine. Este necesar a aborda și acest subiect pentru că Isus Hristos este Persoana în care se adună aceste legăminte divine și El este o împlinire a lor. Cuvintele folosite în Biblie[37] sunt legământ ori alianță, în ebraică berit, iar în greacă  diateche,  în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament cuvântul are înțelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând și clauzele de rigoare. Mai există și alte cuvinte asociați legământului ca ”aheb, „a iubi", hesed, „dragoste prin legământ" sau „solidaritate prin legământ", toba, „bunătate" sau „prietenie", salom, „pace prin legământ" sau „prosperitate prin legământ", şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, dar nu există informații precise, dar din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), din  informații scrise în textele de la Mari,  tăbliţele de la Alalah şi din Vechiul Testament, Cartea Exodului. În Orient se găsesc informații despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon și legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau tată – fiu, domn - slujitor(abdu), care indică o relație de prietenie dar și vasalitate dintre domn și slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părțile sunt egale, iar partenerii sunt ”frați” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea între un  rege cuceritor și altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calitățile regelui cuceritor și regele vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme și binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit și reânoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat și ele vizau sfera divină, dar și armata, sau familia regelui în cauză. În Vechiul Testament  există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie și vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu și alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David și Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de parittate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil și fica lui Ramses. Un exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu și gabaoniți (Iosua 9-10). Termenii flosiți au fost „noi suntem robii voştri -  (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. Vom enumera[38] legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice[39] doar Legământul  edenic, davidic și mozaic sunt legăminte condiționate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David  și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam - după cădere (Gen. 3:16-19).  Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18),  Legământul mozaic (Exod 20:1 - 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe.

a). Legământul edenic.   (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau  blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte iar pentru salvarea omului este necesară Întruparea Fiului, Jertfa de pe Cruce iar din partea omului credință, pocăință și Nașterea din Nou.

b). Legământul cu Avraam. (Gen. 12:1-4; ….7:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), fa fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit  (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii  (Gen. 12:2), din cele douasprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8).  3. Pentru toate toate familiile pamântului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe aceea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină  (Gen. 15:13-15).

c). Legământul cu Dvid. (2 Sam. 7:4-16;1Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea  ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu  își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33)."El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit"  (Ezec. 34:23-24)."Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor" . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurarea ”deja- dar nu încă” și va avea o finalitate în viitor.

d). Noul legământ. Iudaismul şi creştinismul[40] au  cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (cf. creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că  Fiul care face parte din Trinitate s-a întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, ca reclădii cel de al - III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fiii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influienţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neoaristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d'Aquino. Creştinismul a influenţat  iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda, Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul, dar o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă rar să convertească evrei la credinţa creştină, şi pe poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus” făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii şi  catolicii şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire[41] a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de  Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu face o promisiune. Ieremia. 33:33 "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!" Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor" , fapt  care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alții susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore. ”Pentru Biserica - Dumnezeu se angajează sa-i mântuiască, sa-i păstreze si sa-i prezinte in slava desăvarșiți pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: "Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos" (Fil. 1:6)”. ” Pentru Israel - in virtutea "alegerii", Dumnezeu va mantui Israelul: "Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor" (Ezec. 37:23). "Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: "Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta" (Rom. 11:25-29). Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !" (Rom. 11:32-36). "Fiindcă Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin” Noul Legământ[42] a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În Noul Testament cuvântul „legământ" (diatheke, traducerea gr. a termenului berit) este folosit în asociere strânsă cu ”Cina Domnului ( Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13  “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel[43] a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu.  Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia. Judecata legământului este o sursă veche la darea Legii din Numeri şi Deutronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8, iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite asemănarea dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul Davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică.

6). Cartea Evrei[44]. Autorul este apostolul Pavel dovedită prin referințe interne, ”în lanțuri” (Evrei 10:34), Scrisoarea este scrisă în Italia (Evrei 13:24), iar stilul de scriere este paulin. Ea a fost scrisă înainte de căderea și distrugerea de către Titus a Ierusalimului în anul 70 d Cr. De  asemenea și Petru îl identifică pe Pavel ca și autor. (2 Pet 3:15,16) Destinatarii cărţii [45] sun poporul evreu (Evrei 1:1), pentru că atât iudeii cât mai ales creştinii evrei erau în pericol să cadă în iudaism privind slujbele religioase, şi ceremoniile din Templu, care intrau în contrast izbitor cu închinarea simplă a creştinilor în Duhul, iar ca loc de închinare  erau folosite case și sinagogi. Redactarea cărţii este înainte de anul 70 d.Cr, prin faptul că epistola nu face nici o referire la aşa ceva. Ea este citată de Clemenţiu din Roma de mai multe ori, iar tradiţia afirmă faptul că apostolul Pavel a murit ca martir sub cezarul Nero sau Domiţian. Autenticitatea cărţii este confirmată de Clemenţiu din Roma, Clemenţiu din Alexandria plus dovezile interne.  Tema cărţii[46] se axează pe cuvântul  „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”. Evreii l-au respins pe Hristos când l-au răstignit şi la Rusalii, dar au fost şi evrei care au crezut în Isus Hristos şi au format comunităţi în jurul Templului, a sinagogilor şi în case particulare, religie numită „ calea cea nouă” (Fapte 19:9). Creştinii[47] au suportat atacuri dure  atât din partea iudeilor cât şi a romanilor. Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos, care este mai bun ca îngerii, Moise, Iosua, Aron, iar Noul Legământ este superior Legământului Mozaic. De asemenea epistola ne prezintă pe Dumnezeu – om, aspect refuzat de majoritatea evreilor. Biblia[48] ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet și Mare Preot. Cartea Evrei ne prezintă în special pe Hristos ca Mare Preot. Ea este denumită și a cincea Evanghelie, prin care arată lucrarea lui Hristos sus în cer, iar cele patru evanghelii ne arată lucrarea lui Hristos pe pământ.  Cartea Evrei prezintă superioritatea credinţei creştine. Scopul cărţii este dublu, pe de o parte are un aspect didactic în care Pavel aduce argumente că Isus Hristos a fost Mesia, iar practic creştinii au rămas copii în credinţă iar apostolul Pavel doreşte maturizarea lor. El arată aspectele negative ca cei care sunt pasivi faţă de mântuire,  împietrirea inimi, decădere spirituală, păcatul cu voia, o viaţă fără sfinţire, dar apar şi aspecte pozitive ca Legământul cel Nou, aspectul moştenirii, nădejdea credinciosului, slujba, Jertfa de pe Cruce, mântuirea, judecata și răscumpărarea. Hristos este prezentat ca şi „Moștenitor, Creator, Oglindirea Slavei Lui, Susținător al tuturor lucrurilor, Cel care ne curățește păcatele, Regele, Născut din Tatăl, Unsul lui Dumnezeu, Domnul veșniciei”. Cuvântul utilizat pentru credinţă este „ hypostasis” ce înseamnă a avea o încredere neclintită, în contrast cu cuvântul ipoteză sau teorie. De asemenea „ Puternică încredinţare” este un cuvânt grecesc ελεγψηος” care are sens juridic. La fel cuvântul ”aionas”  înseamnă lume, vremuri, cu referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu care a vorbit (energie) şi a creat materia, care la rândul ei se poate transforma înapoi în energie. Se face referire la eroii credinţei începând cu neprihănitul  Abel, care indică faptul că fără vărsare de sânge nu există iertare. Enoh umblă cu Dumnezeu prin credinţă, Avram dă dovadă de ascultare, Sara reprezintă tăria credinţei, Isac este gata pentru sacrificiu şi îl prefigurează pe Hristos (Tatăl aduce ca şi jertfă pe Fiul), Iacob prezintă viitorul credinţei pe când Iosiv este o împlinire a ei. Viaţa lui Moise  ne arată sacrificiile credinţei, Iosua ne prezintă o „nebunie” a credinţei, fiind vorba de zidurile Ierihonului, Rahav  ne arată locuri neaşteptate în care poate să existe credinţă, şi lista eroilor credinţei continuă. Dacă privim în capitolul 11 : 33-40 avem exemple de credincioşi care unii sunt aparent biruitori , alţii înfrânţi dar pe care Dumnezeu îi priveşte la fel. În Vechiul Testament credinţa era legată de ascultare, indica o posesie a omului, o calitate. Cuvântul folosit este ” שצשמת – aman” care înseamnă statornicie iar în Noul Testament cuvântul utilizat este ” πιστις, πιστιος – pistis” şi înseamnă a admite o realitate, existenţa ei şi faptul că te încrezi în ea. Credinţa este un lucru esenţial pentru că Evrei11:6 „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu!.”  Credinciosul abandonează  forţele proprii, iar credincioşia este un atribut al lui Dumnezeu de care nu se dezminte 1 Ioan 1:9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Ea este demonstrată pe paginile Bibliei şi vedem realizarea ei în Istoria Mântuirii. Schiţa cărţii [49] ne indică câteva aspecte importante ca : Hristos este mai bun decât rânduiala Vechiului Testament, Hristos este superior îngerilor Hristos este superior profeţilor, se arată pericolul neglijenţei, pericolul îndoielii, pericolul dispreţuirii, Hristos aduce beneficii şi îndatoriri mai bune, se indică pericolul negării, Hristos este Marele nostru Preot după rânduiala lui Melhisedec, ni se prezintă umanitatea lui Hristos, Înălţarea lui Hristos,  care este mai presus decât îngerii, Hristos este superior lui Moise, Hristos este superior lui Iosua, Hristos este superior preoţiei levitice, Hristos este Preotul perfect, Hristos este veşnic şi Mare Preot, Hristos. Marele nostru Preot care slujeşte  într­un cort mai bun, printr­un legământ mai bun, bazat pe promisiuni mai bune, Noul legământ este mai bun decât  Vechiul Legământ, Noul Sanctuar este mai bun decât cel vechi, avem o Jertfă mai bună,  există încurajare, credinţa, speranţa, dragostea, viaţa secretă a credincioşilor, viaţa socială a credincioşilor și viaţa spirituală a credincioşilor. Versete cheie[50] sunt  mai multe : Evrei 1:1  „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2  la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile”. Evrei 11:1 „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”, care de fapt este cea mai bună definiţie a credinţei.  Evrei 4.14-16: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Evrei 12.1-2: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Legături. Autorul cărţii Evrei care ca şi ţintă trei grupuri distincte şi anume credincioşi în Hristos, credincioşi doar la nivel intelectual şi necredincioşi  care l-a început au acceptat creştinismul, dar mai târziu resping învăţătura creştină.  În Noul Testament cartea Evrei pune accentul pe Vechiul Testament, care are ca şi bază preoţia leviţilor. Pavel compară insuficienţa sistemului de jertfe din Vechiul Testament, care se finalizează şi ajunge la desăvârşire în Hristos. În Noul Legământ Hristos s-a jertfit o singură dată Evrei 10:10  „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”. Lucrarea lui Hristos[51] este prezentată pe fundalul slăbiciunii ritualurilor aronice, în contrast cu superioritatea Jertfei lui Isus Hristos care implică finalitatea Jertfei lui Hristos (Evrei 7:27; 9:12, 28; 10:10), se arată caracterul personal al jertfei, Isus s-a jertfit pe sine însuşi (Evrei 9:14), caracterul spiritual al jertfei (Evrei 9:14) şi caracterul permanent prin care s-a realizat o mântuire veşnică (Evrei 9:12). Ca şi momentul cel mai important este aspectul soteorologic în care se afirmă faptul că ” Isus Cristos S-a jertfit pe Sine„ prin Duhul cel veşnic” acțiune făcută în mod deliberat, care contrastează puternic cu jertfele aduse înainte care era  victime, şi se aduceau tot în contul Jertfei lui Isus Hristos. Ca şi aplicaţie practică trebuie să ne apropiem cu încredere de Dumnezeu pe baza lucrării Marelui Preot care este Hristos. Un alt aspect este credinţa în are un aspect dinamic. În Evrei 11 autorul descrie calităţile active ale credinţei. Este o abordare practică nu una mistică. Pavel se foloseşte de Psalmul opt pentru a arăta că prin faptul că Isus Hristos s-a umilit, ia adus pe mulţi în slavă (Evrei 2:5-10). Mântuirea este înţeleasă ca o eliberare de sub jugul Satanei, (Evrei 2:14-15), iar credinciosul intră în Odina lui Dumnezeu şi primeşte o moştenire (3:1-4:13). „Procesul de mântuire este descris ca sfinţire (hagiasmos, Evrei 12:14; cf. 2:11; 10:10, 29- 13:12) şi perfecţiune (teleiosis, Evrei 7:11; cf. 11:40; 12:23)”. Aplicaţia practică constă într-o doctrină bogată, ea dă exemple de încurajare pentru credincioşi, care au rămas fermi în credinţa lor în circumstanţe potrivnice (Evrei 11). Există şi avertizări cu privire la diferite pericole, ca necredinţa, (Evrei 3.7-4.13), neglijare (Evrei 2.1-4), imaturitate spirituală (Evrei 5.11-6.20), pericolul eşecului în perseverenţă (Evrei 10.26-29), şi pericolul de a refuza pe Dumnezeu (Evrei 12.25-29).  În cartea Evrei se găseşte portretul Domnului Isus Hristos (Evrei 12.2).   

7).Cristos[52] -  cristologie  - despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne  este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi disctinte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15  „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8).  El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, ca ulterior Dumnezeu  la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10).  Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1 Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi  învierea a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos  a fost înviat  (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1Cor. 15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11),  unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător Matei 25:31-33 (parousia,), şi în final pentru a stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar  dragostea lui Isus Cristos  ne învaţă jertfa de Sine.  Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu  oaia pierdută sau cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este  Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine.  Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii  care cred să aibă viaţă veşnică.

8)Dumnezeu cheamă pe Fiul iată-mă - himeni  - Isus  Hristos  -  Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1  „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5  „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Păcatul[53] a fost săvârşit în prezenţa lui Dumnezeu, iar soluţionarea lui trebuia făcută tot în prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când se face comparaţie între cele două legăminte, zădărnicia primului legământ aronic era faptul că ceea ce se făcea pe pământ nu se putea face sus în cer. În contextul primului legământ problema era rezolvată pentru oamenii care erau şi se conformat legământului, dar problema nu era rezolvată în dreptul lui Dumnezeu, fiindcă exista o dimensiune cerească a ispăşirii (Exod 25:9). Cartea Evrei este mai explicită în acest sens, Evrei 8:4  „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă Sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5  Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”.  Primul legământ avea un imperfecţiune în sensul că era limitat la coordonatele pământului, Marii Preoţi trebuiau să fie înlocuiţi la moartea lor, plus răzvrătirea poporului evreu care a călcat  Legământul mozaic cu consecinţele de rigoare, ia Legământul cel Nou avea valabilitate sus în cer, şi înlocuirea Vechiului Legământ  se face prin  împlinirea lui prin Noul Legământ. Dacă ne gândim la relaţia dintre cele două legăminte avem aspectul abrogării, înlocuirii, continuităţii şi a împlinirii prin Noul Legământ. În Vechiul Legământ găsim pe Marele Preot, preoţia levitică plus sistemul jertfelor şi preoţia lui Israel, pe când în Noul Legământ avem pe Marele Preot care este Isus Hristos şi preoţia Biserici. Dumnezeu[54] a decretat că „plata păcatului este moartea”(Romani 6.23), dar a promis că cel neprihănit va trăi prin credinţă (Evrei 10:38), iar El îşi ţine promisiunile. Dumnezeu a păstrat un echilibru cu privire la credincioşii din perioada Vechiului Testament în sensul că iertarea era în contul Jertfei lui Hristos, iar creştini erau declaraţi neprihăniţi tot în contul Jertfei lui Cristos, cât despre Satana, acesta nu mai avea nici un argument sau pâră împotriva păcatelor oamenilor, pentru că rezolvarea lor a fost în Cristos. Ruperea Vechiului Legământ este un act hotărât definitiv, nerevocabil pentru faptul că evreii nu au respectat condiţiile Legământului Mozaic au fost aspru pedepsiți. Domnul foloseşte termenul de divorţ „ pecetluit printr-o carte de despărţire” în relaţia Sa cu poporul evreu Dumnezeu a folosit termenul cel mai intim de „soţ”, dar evreii au nesocotit această relaţie. El face referire la „necredincioasa Israel, şi Iuda, care deşi a văzut pedeapsa a continuat să păcătuiască ( Ieremia 3:6:11). Noul Legământ este unilateral în sensul că Dumnezeu nu pune nici o condiţie şi se obligă să îl respecte. Un aspect este jertfa pe care o duce Avram din Geneza 15, Domnul a trecut singur printre animalele despicate tocmai pentru faptul că ştia că oamenii nu au capacitatea de a ţine legământul. Anularea Vechiului Legământ a făcut ca atât evreii cât şi neamurile să aibă posibilitatea de a intra în Noul Legământ. Cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[55] sus în cer. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră  în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră, care va implica şi slujire. Matei 4:10  „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi slujire. Când Marele preot de Ziua ispăşirii  la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an.  Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al  rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[56] se ia ca şi referinţă textul din 1Ioan 5 :  2-2, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate  dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[57] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23)  „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”.  Isus Hristos este cale prin care  credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa,  Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18  „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo și de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica,  sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi din păcate doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7  „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”.  Aici  este o problemă de prioritate între omul de  afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1Corinteni 8:8)  „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18  „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Jertfa lui Hristos[58] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci  şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. Hristos a intrat o singură dată în Locul preasfânt, pe când preoţii  din vremea Vechiului Testament intrau în mod repetat pentru că răscumpărarea era trecătoare şi provizorie. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar  nelegiurile noastre vin din slăbiciunea noastră.  Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” lucru realizat  prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi  jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care  prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către  Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi  devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5)  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri 9 (vaca roşie) şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1Ioan 1:9)  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[59] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou.  Coloseni 1:20  „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[60] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25)  „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva.  Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer 1 Petru 3:21  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22  care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24)  „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor”  nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20)  „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că  din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4)  „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru.  Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul  nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară,  „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10)  „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există[61] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivată din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii  prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului faptul că  Biserica că este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28  „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[62] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii neevrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[63] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu.  În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă”.

9(Cristos cheamă pe oameni : iată-mă  – ”himeni - Pavel Fapte 9:10  „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne” a răspuns el”. Anania[64], era un credincios din biserica din Damasc, iar forma greacă a numelui era Hananiah („Iahve a lucrat cu milostivire”). În Fapte 9:10, ne este prezentat ca „un om neprihănit după Lege”, la care Saul după convertire îşi recapătă vederea, şi îl înştiinţează pe Saul misiunea pe care o primeşte de la Hristos. De asemenea îl botează pe Saul[65]. El este condus în Damasc  de Anania  un ucenic al Domnului, care are o vedenie şi răspunde cu formula iată-mă şi face ce îi spune Domnul. Este fantastic ca şi într-o vedenie să rămâi credincios. Pe de altă parte este un legătură şi împlinire majoră între Isus Hristos şi Noul Legământ în care sunt incluși și oamenii[66]. Domnul Isus a câştigat o slujbă mai înaltă în Noul legământ având ca bază promisiuni mai bune în contrast cu cortul întâlnirii care era o umbră a lucrurilor viitoare. Cartea Evrei vorbeşte în special de Noul Legământ. Dacă ne uităm în capitolele opt şi nouă vom observa câteva aspecte. Isus Hristos a primit o slujbă mai înaltă, El este mijlocitorul unui legământ mai bun care are ca şi temelie promisiuni mai bune. Isus Hristos are întâietate Apocalipsa 1:11  „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..” .  Slujba ui Aron şi a urmaşilor lui era doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar adevăratul cort este în cer unde locuieşte Hristos şi ne garantează mântuirea. Noul Legământ  pe de o pare vine în contras cu Vechiul Legământ dar este şi o împlinire a lui fiindcă Jertfa lui Hristos este mai bună. El este Mere Preot şi slujeşte în cortul ceresc pentru noi, pentru că şi-a dat sângele pentru păcatele noastre. Creştinii suntem parte a acestui legământ, dar Dumnezeu  nu şi-a dus încă la îndeplinire planul cu poporul ales, iar acele făgăduinţe mai bune,  se vor împlini prin poporul evreu. Poporul Israel încă nu s-a întors în ţara lui (Ieremia 31:8), iar prorocul face referire la un alt legământ diferit de cel pe care l-a făcut la Sinai. Ieremia 31:31  „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”. Autorul face diferenţa dintre cele două legăminte în care Dumnezeu face precizarea faptului că avea drept de soţ asupra lor, iar în legământul dintâi omul nu a avut puterea să îl ducă la îndeplinire. „“Le-am dat legea scrisă pe table de piatră rece – şi nu au putut s-o împlinească,” în contrast cu Legământul cel Nou în care „Voi pune Legea Mea înlăntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31-33). Dacă ne uităm în secolul XXI  nu se poate afirma că există o întoarcere în masă a poporului evreu la Hristos. Primul legământ era imperfect prin faptul că se desfăşura în timp şi era prevăzut înlocuirea lui cu un legământ etern. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”. Mustrare nu se referă la Vechiul legământ, ci la faptul că oamenii nu au avut capacitatea spirituală de a-l respecta. Domnul reaminteşte faptul că a scos evreii din robia egipteană, dar nu au respectat legământul de vasalitate făcut între Dumnezeu şi poporul evreu la Sinai şi a urmat pedeapsa (Romani 1:31-32). Domnul reaminteşte poporului evreu faptul vă va scrie legea în inimile oamenilor, astfel ca oamenii să aibă capacitatea să-l ducă la îndeplinire, iar Dumnezeu va avea un popor a Lui. 1 Petru 1:13  „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos”. Acest aspect vizează  viitorul, fiindcă încă se face evanghelizare şi misiune, iar domnul promite o iertare deplină a păcatelor, o promisiune a îndurării. Creştinii nu sunt incluşi în legământul mozaic ci în Noul Legământ care este făcut prin Domnul Isus Hristos care este mântuitorul nostru.  Pavel recunoaşte faptul că legea mozaică nu avea posibilitatea să producă un lucru bun în om. Romani 7:18  „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Acest lucru este valabil şi în creştinism la fiecare creştin în parte şi la biserică. Doar înnoirea prin Duhul Sfânt oferă această posibilitate. Credinciosul trebuie să renunţe la „regimul cu lapte” şi să se hărănească cu bucate tari. Locul Prea Sfânt din cer este superior sanctuarului pământesc, deci şi creştinul trebuie să aspire spre o relaţie mai înaltă cu Domnul. De fapt asistăm la sfârşitul legii ceremoniale Evrei 7:17  „Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Convertirea lui Saul[67] a avut loc în praful de pe drum pe drumul Damascului. Deşi el nu răspunde cu formula iată-mă, felul în care se raportează la întâlnirea cu Isus Hristos înseamnă acelaşi lucru. Persecuţia a început în Ierusalim, Biserica se ascundea în catacombele romane, sau alte locuri tainice, apostolii au rămas în capitală, dar mulţi credincioşi s-au împrăştiat în imperiul Roman. Saul din Tars, numit mai târziu apostolul Pavel nu a fost mulţumit de prigoana pe care a dezlănţuit-o în Ierusalim ci a cerut scrisori de la Marele Preot, ca să meargă în Damasc, şi să aducă creştinii la Ierusalim pentru a fi exterminaţi, de fapt el voia să distrugă creştinismul. Fără ştirea lui Pavel se opunea planului lui Dumnezeu Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, iar Isus Hristos i se arată într-o vedenie şi pune întrebarea crucială  „Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti?``, eveniment pe care Saul îl relatează în cartea Faptele Apostolilor şi epistola către Filipeni. La întâlnirea cu Isus, Pavel, un om învăţat în religia iudaică nu îl cunoaşte pe Isus Hristos, deşi ar fi trebuit să nu fie aşa de neştiutor. Una este „litera legii”, şi altceva înseamnă să îl cunoşti pe Dumnezeu. Căderea lui Saul cu faţa la pământ ne indică o convertire reală şi este gata să facă orice pentru Hristos „Doamne, ce vrei să fac?``. Isus prezice acest lucru Matei 7:20  „Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21  Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. Cei care îl însoţeau pe Pavel au auzit dar nu au înţeles și nu au văzut nimic. După această întâlnire, Saul era surprins şi uluit, iar trei zile nu a mâncat şi nu a băut nimic. El avea nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt  şi de Harul lui Dumnezeu. Efeseni 3:5  „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul”. De asemenea Saul recunoaşte în Isus pe Mesia Întrupat. Evrei 10:5  „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup”. Saul era uimit şi în confuzie iar în acest context este trimis Anania. Deşii la început Anania este gata să facă ce spune Domnul când aude despre ce este vorba protestează. El ştia cine este Saul şi cât rău a făcut creştinilor. Dar Dumnezeu face afirmaţia că Saul este „un vas, pe care l-am ales” ca să ducă Evanghelia înaintea neamurilor şi a împăraţilor şi suferinţa prin care va trece. El trebuie să „poarte Numele lui Isus, înainte neamurilor”, iar pe timpul lui Pavel avem trei mari categorii de oameni în contextul nostru care sunt neamurile, împăraţii şi copiii lui Israel. La întâlnirea lui Saul cu Isus pe drumul Damascului Duhul Sfânt era la lucru. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14-15). Pavel[68] era din seminţia lui Beniamin, născut din Tars şi era cetăţean roman. El era un membru plin de râvnă pentru partida fariseilor (Romani 11:1;  Faptele Apostolilor 23:6), Pavel afirmă că Tarsul „ nu era o cetate fără însemnătate”, era un centru în care se învăţa sisteme filozofice greceşti, şi diferite culte religioase. De asemenea ştim că a crescut „la picioarele lui Gamaliel „ Rabban – bătrânul”. (Fapte 22:3). Lui Pavel i se dă puterea oficială de a persecuta pe creştini din partea Sinedriului, şi Pavel recunoaşte „îmi dădeam şi eu votul împotriva lor", (Fapte 26:10). Se pare că familia lui a fost înstărită Fapte  23:16, 20). Aspectul fizic al lui Pavel lăsa de dorit (1 Corinteni 2:3 … 2 Corinteni 10:10). Apocrifa lui Pavel, „Faptele lui Pavel şi Tecla”  îl descrie mic de statură, picioare strâmbe, spătos, iar după întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului a avut probleme şi cu ochii. Convertirea[69] lui Pavel pe drumul Damascului, ne asigură ca el a fost un act miraculos şi Pavel era stăpân pe facultăţile sal mintale. Deşii nu avem date exacte că s-a întâlnit cu Isus Hristos înainte de convertire, la uciderea lui Ştefan cu pietre a asistat (Fapte 8:1) şi se pare că acest lucru a avut un puternic impact asupra lui. După convertire Pavel predică trei ani în Damasc (Gal.1:7, Fapte 9:19), iar datorită unor iudei care voiau să-l omoare a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat fraţilor. Împreună cu Barnaba merge la Antihohia, unde pentru prima dată ucenicii au primit numele de creştini, biserica din Antiohia   era centru misionar care a ajuta la răspândirea Evanghelilei printre neamuri (Gal. 1:17, Fapte 11:20). Cam după un an de zile Pavel şi Barnaba au fost trimişi în Iudeea să ajute fraţii de acolo, unde era foamete. Pavel se întoarce la Ierusalim şi este trimis cu Barnaba  de la Antiohia în călătorie misionară în Cipru şi Galatia. Prima dată începe să predice în sinagogă unde un număr mic de iudei au acceptat mesajul lui Pavel, dar fiindcă majoritatea resping pe Hristos Pavel se întoarce să predice neamurilor (Fapte 13:46 ş.urm.). El predică Evanghelia în Antiohia Pisidiei, în Iconia, Listra, Derbe şi probabil şi la Perga. Din cauză că multe neamuri au pătruns în biserică, mulţi s-au împotrivit legilor şi obiceiurilor evreilor, plus iudaizatorii care cereau circumcizia au apărut schisme. Era prima criză în creştinism de tip doctrinar şi teologic în creştinism cam prin anul 50 d. Cr. Biserica din Ierusalim trimite pe Pavel şi Barnaba la Antiohia la  „apostolii şi  prezbiterii" pentru îndrumare, îndemnare, consultare şi a rezolva problemele ivite acolo. Această întâlnire este de fapt primul Conciliu din creştinism (Fapte 15). S-a luat hotărârea să nu se pună alte greutăţi peste neamuri decât abţinerea de la lucrurile jertfite idolilor, să nu consume sânge, sau animale sugrumate, şi să se ferească de curvie  şi căsătorie incestuoasă, pentru ca să fie o bună înţelegere între creştinii iudei şi cei dintre neamuri. Pavel se desparte de Barnaba, mai  există nenţelegeri şi între creştini, (Fapte 15:40; 18:22) şi împreună cu Sila au mers la bisericile din Sudul Galatiei, iar în Listra îl au tovarăş de misiune şi pe Timotei. Interesant este faptul că Duhul Sfânt le-a interzis apostolilor să meargă în Asia. Fapte 16:6  „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei”. Pavel are o vedenie la Troa în care vede „ un om din Macedonia”, care l-a chemat în ajutor. Aşa începe evanghelizarea în Grecia, iar în Macedonia s-au înfiinţat grupuri de credincioşi în „Filipi, la Tesalonic şi la Berea în Ahaia, sau sudul Greciei”. Sunt vizitate oraşele Atena şi Corint unde Pavel rămâne aproape 2 ani şi plantează o biserică, care va fi o pricină de bucurie dar şi de încercare. Tot la Troa doctorul Luca devine colaborator a lui Pavel. Apostolul ţine legătură cu bisericile formate prin scrisori, numite mai târziu epistole. Din Corint Pavel merge la Efes să se întâlnească cu Acuila şi Priscila. Pavel face o scurtă călătorie spre Antiohia, prin Ierusalim şi astfel se încheie cea de a doua călătorie misionară apostolului. Misiunea[70] pe coasta mării Egee a fost importantă pentru apostolul Pavel (Fapte 18:23; 20:30) pentru că acolo se aflau plantate biserici creştine. În perioada aceea el a scris scrisori către biserica din Corint, din Roma şi se pare că şi câteva din epistolele pe timpul când era la închisoare, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon. Pavel a avut o perioadă agitată între succes şi înfrângere, în care s-a confruntat cu tot felul de erezii care au ameninţat biserica. De la Antiohia, Pavel merge la Efes, unde se întâlneşte cu Apolo (Fapte 18:24 ş.urm.) El se confruntă cu răscoala argintarului Dimitrie, care făcea idoli, şi oamenii care se închinau zeiţei Artemis, care s-au răsculat împotriva lui. Apoi Pavel înştiinţat de Duhul a plecat spre Ierusalim, ştiind că va fi arestat. Aşa s-a şi întâmplat, el a mers la Cesarea cu ajutoare pentru săraci şi a ajuns la Ierusalim la Rusalii (Faptele Apostolilor 21:23 ş.urm, 2 Corinteni 9; Romani 15:25 şi mai departe..).  Pavel a fost  recunoscut de iudeii din Efes şi acuzat că spurcă Templul care au întărâtat norodul împotriva lui şi este prins. De pe treptele Templului Pavel încearcă să vorbească mulţimii dar nu este ascultat. Pentru a fi ferit de furia mulţimii Pavel este dus la Cesarea unde Felix îl ţine în închisoare doi ani. Succesorul lui Felix vrea să-l de pe Pavel în mâinile iudeilor pentru a fi judecat. Pavel ca şi cetăţean roman cere să fie judecat de Cezar, astfel este trimis sub pază la Roma, și așa  se împlineşte visul apostolului, în care s-a spus trebuie să mă „mărturiseşti şi în Roma” (Fapte 23:11). După o serie de peripeţii, cu o escală în insula Malta unde vesteşte Evanghelia doi ani, ajunge apoi la Roma, unde deşi în lanţuri are libertatea de a vesti Cuvântului lui Dumnezeu timp de doi ani. Aici se termină expunerea vieţii lui Pavel, unul din motive s-ar putea că cel care a scris să nu mai aibă posibilitatea de a scrie, s-au nu a mai avut ce să scrie, fiindcă din surse secundare se ştie că apostolul Pavel a fost martirizat la Roma în timpul primului val de prigoană din timpul lui Nero anul 63 - 67 D.C. Există şi alte variante care susţin faptul că Pavel a avut un timp de răgaz între două arestări, când a vizitat Spania şi regiunea din apropierea mării Egee, rearestat din nou şi martirizat, fapt susţinut de  (1 Clement (5.5-7; 95 d.Cr.), Canonul Muratorium (cca. 170 d.Cr.) şi lucrarea apocrifă (Vercelli), Faptele lui Petru (1.3; cca. 200)”. Pavel simte că va trece la Domnul aşa cum a afirmat în 2 Timotei 4:7  „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”, şi îl aşteptă cununa. El este un exemplu pentru fiecare evanghelist, misionar şi credincios, un model uman care poate să fie demn de urmat. Toate acţiunile lui Pavel au fot animate de dragostea lui faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni. După ce Saul mai târziu Pavel răspunde prin formula Iată-mă, el rămâne consecvent în credinţa lui pe care o duce până la capăt prin martiraj. Viaţa lui Pavel este demnă de a fi urmată de orice creştin.

1O)Concluzii.În relaţia omului cu Dumnezeu, Biblia  ne oferă destui de puţin credincioşi din Vechiul Testament, sau Noul Testament care sunt gata să răspundă răspund fără întârziere prin formula iată-mă, dar un lucru foarte important este că Isus Hristos, înaintea tuturor oamenilor a fost gata să răspundă prin această formulă, dar şi mai mult motivaţia  Sa a fost dragostea. Am prezentat aspecte din cartea Geneza, o carte a începuturilor, Creaţie, Cădere, Răscumpărare, autorul cărţii fiind Moise care răspunde la chemarea lui Dumnezeu. În Geneza avem prima promisiune a răscumpărării, dar şi atenţionarea faptului că în paralel cu închinarea adevărată va exista şi una falsă, o realitate dureroasă în istoria trecută prezentă şi viitoare. În Geneza ni se prezintă planul lui Dumnezeu cu privire la salvarea oamenilor din păcat, contrastul dintre primul Adam şi al doilea Adam care este Isus Hristos,  „jertifirea lui Isac” care prefigurează Jertfa lui Hristos. În carte ni se arată evenimente şi persoane importante, iar numele lui Avram iese în evidenţă pentru că din el descinde poporul Israel care îl aduce pe scenă pe  Unsul, Mesia, Hristosul.  Biblia începe cu Geneza  şi se termină cu Apocalipsa. Cartea ne arată eternitatea lui Dumnezeu, puterea lui creatoare, facerea omului, dezastru din Grădina Eden şi  faptul că numai prin Harul lui Dumnezeu avem şanse la mântuire. Pentru a înţelege mai bine am prezentat atributele lui Dumnezeu, care este Spirit Infinit şi Perfect, dar se prezintă omului şi ca o Persoană, prin care omul are posibilitatea să aibă o relaţie cu Creatorul de tipul eu – Tu. Primul om care răspunde chemării lui Dumnezeu este Avram ales de Dumnezeu care răspunde prin formula iată-mă, iese la promisiunea lui Dumnezeu din mijlocul unui popor idolatru la promisiunea lui Dumnezeu şi pleacă spre ţara promisă. Poate cel mai important episod din viaţa lui Avaram este momentul când Dumnezeu îi cere să-şi jertfească fiul pe Isac. Avram a avut trei zile de frământare şi durere în care inima lui a ars şi nu înţelegea de ce Dumnezeu îi cere să facă acest lucru, iar acesta a fost cel mau greu test al credinţei.   Când Iasac întrebă de miel Avram răspunde prin formula ”Domnul va purta de grijă”, şi pune Numele lui Dumnezeu IEHOVA IIRE. În paralel iese în evidenţă adevăratul Miel de jertfă Unsul, Mesia, Hristosul, care se duce la Cruce gata să facă voia Tatălui, dar în care se dă o luptă între umanitate şi divinitatea lui Hristos şi cere să nu ” bea paharul”, dar totuşi face voia Tatălui. Pe Cruce asupra Fiului s-a revărsat mânia Tatălui, ca prin El oamenii să aibă mântuire. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte Legământul cu Avram, iar acesta îşi continuă viaţa în aşteptarea promisiunii lui Dumnezeu, şi moare de bătrâneţe fericită şi sătul de zile. Un alt om al Vechiului Testament este Moise, care este gata să răspundă prin formula iată-mă.  De remarcat că Moise a fost ales de Dumnezeu, chemat să facă o lucrare,  a avut experienţe deosebite iar în drum spre ţara promisă, el se interpune între mânia lui Dumnezeu, şi poporul evreu şi îşi dă seama că nu îl cunoaşte pe Dumnezeu şi cere să vadă Slava lui Dumnezeu, care parafrazat înseamnă cum este Domnul care se prezintă Exod 34:6  „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7  care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8  Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.!” De remarcat că sfinţenia lui Dumnezeu nu se împacă cu natura păcătoasă a omului iar locul acela era sfânt prin prezenţa lui Dumnezeu iar Moise trebuia să se smerească. El avea şi alte probleme după ce Dumnezeu i se prezintă prin numele Său : Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt  - YHWH - nume sacru, înlocuit cu Domnul și avem cele trei nume de bază a lui Dumnezeu, Iehova, Elohim şi Adonai, celelalte nume fiind compuse. Dumnezeu permite unor persoane din Vechiul Testament care sunt în relaţie cu El să îi de Nume. Dar Moise în afara problemei identităţii mai dorea şi promisiunea că Dumnezeu va fi cu el şi Domnul îi face această făgăduință. El se prezintă ca Dumnezeul lui Avarm Isac şi Iacob, cu promisiunea că va scoate pe evrei din ţara promisă şi este suficient să ne gândim la cele zece urgii abătute asupra Egiptului şi ieşirea poporului din robie care culminează cu moartea întâilor născuţi. După aşa de multe experienţe cu Dumnezeu cel mai trist lucru este momentul de îndoială  a lui Moise (Numeri 20:12), fapt pentru care nu intră în ţara promisă ci doar o vede de pe muntele Nebo. Oare câţi dintre creştini nu se îneacă la mal ? Un alt om al lui Dumnezeu ales din copilărie este Samuel care răspunde prin  aceeaşi formulă iată-mă, învăţat de Preotul Eli care înţelege faptul că Samuel era chemat la slujire, până atunci avea grijă de candelă să nu se stingă. Poporul vede şi el și înţelege că Dumnezeu este cu Samuel, care este chemat în lucrare, raportând acest lucru la timpul nostru ne putem întreba, dacă lucrarea unor credincioşi este rezultatul chemării lui Isus Hristos. Poporul avea legea lui Moise, dar trăia în întuneric spiritual, aşa cum trăiesc unii dintre creştini cu Biblia în mână, dar nu şi în inimă. Perioada judecătorilor a fost  cel mai negru interval de timp din istoria poporului evreu. Judecători 21:25 „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”, ca şi azi când se asistă la o „babilonizare” a creştinismului. În timpul lui Samuel s-a trecut de la perioada judecătorilor la Monarhie, dar schimbarea la nivel spiritual nu s-a schimbat în bine. Samuel a avut dubla funcţie de Preot şi Proroc, şi Dumnezeu se adresa poporului nu în mod direct ci prin proroci.  De remarcat că în perioada  şi istoria poporului evreu din Vechiul Testament, numărul prorocilor falşi întrecea numărul prorocilor adevăraţi. La fel prorocul era ultimul avertisment al lui Dumnezeu înainte de a arma pedeapsa pentru păcat. Fiii lui Eli nu făceau voia Domnului şi în războiul purtat cu filistenii, crezând că Domnul poate fi manipulat au trimis în mijlocul bătăliei Chivotul care a fost capturat de vrăşmaşi, dar fii lui Eli au murit în bătălie, la fel şi Eli când primeşte vestea aceasta. Aşa cum „credinţa” evreilor a fost îndreptată spre Chivot, tot aşa şi astăzi accentul se pune pe clădire ca biserică sau alte materiale „simbolistice”, neglijând aspectul spiritual. Istoria curge mai departe şi Samuel unge ca împărat peste Israel pe Saul , iar mai târziu pe David, cu toate frământările ce vor urma. Nu se poate trece peste Legămintele divine dinaite de Sinai şi după ce Legământul  mozaic dintre poporul evreu şi Dumnezeu este realizat și doar atunci se poate înţelege Noul Legământ realizat prin Hristos. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”  Am amintit Legământul Edenic, Legământul cu  Avram,  Legământul cu David şi  Noul Legământ din cele opt legăminte majore din Biblie. În cartea Evrei  este prezentat Noul Legământ împlinit în Hristos şi funcţiile pe care le are Isus Hristos sus în cer, acelea de  Împărat, Profet și Mare Preot  Mijlocitor şi Rege şi poziţia pe care o are la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Abordând doctrina despre Isus Hristos precizarea faptului că Unsul Mesia Hristosul trebuia să fie atât om cât şi Dumnezeu a fost absolut necesară, ca om s-a identificat cu omenirea, dar Jertfa era valabilă şi universală numai dacă  era şi divin, astfel a fost indispensabil și trebuincios Întruparea  Moartea ispăşitoare de pe Cruce  Învierea şi Înălţarea la cer, care certifică şi este o garanţie a învierii şi mântuirii credincioşilor. Dumnezeu chemă pe Fiul  care răspunde prin formula iată-mă, iar acest eveniment este atemporal făcând parte din planul lui Dumnezeu. În cartea Evrei Hristos este prezentat fiind mai bun  şi superior rânduilelor levitice din Vechiul Testament, profeţilor, ca îngerii, este superior lui Moise şi Aron este un Mare Preot care face o slujbă mai bună într-un Cort mai bun, Jertfa Sa fiind perfectă, sub aspect soteorologic. Lucrarea Sa este în contrast şi în acelaşi timp mai bună împlinind Vechiul Legământ prin Noul Legământ prin care avem acces direct la Tatăl. Pavel ne prezintă şi aspecte ale credinţei, eroii credinţei (Evrei Capitolul 11), cu implicaţiile de rigoare. Jertfa lui Hristos este o finalitate şi o împlinire a jertfelor din Vechiul Testament cât şi a legămintelor divine prin Noul Legământ arătând în acelaşi timp slăbiciunea oamenilor. La fel aici găsim înfăţişarea lui Hristos Evrei 12:2  „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. De asemenea a fost necesar să privim doctrina despre Cristos pentru a înţelege mai bine lucrarea  făcută de El. Cristos face parte din Trinitate este în esenţă şi coetern cu Tatăl iar lucrarea sa este de ispăşire a păcatelor omenirii. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, dar Isus şi-a păstrat divinitatea, ambele naturi fiind în El. Ca  şi om a avut posibilitatea să moară, iar prin Jertfa de pe Cruce, fiind divin, Jertfa Sa a avut un caracter universal şi permanent. Învierea a fost un act efectuat de Trinitate şi a dat valoare Jertfei lui Hristos, dar este şi convingerea credincioşilor în învierea de apoi spre viaţă veşnică. Învierea şi Înălţarea la cer sunt temelia de bază a creştinismului, iar noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos. Ce a făcut Isus Hristos este în planul lui Dumnezeu, iar El răspunde prin formula iată-mă. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Problema legămintelor divine era că pe de o parte arăta neputinţa omului, dar operau numai la nivel terestru, pentru că „ plata păcatului este moartea”, dar era necesară o rezolvare în cer  datorită răzvrătirii şi căderii lui Satan. Noul Legământ este hotărât de o singură Persoană, având caracter unilateral, iar Dumnezeu nu pune nici o condiţie omului pentru a fi respectat pentru că Dumnezeu ştia că oamenii nu au capacitatea de a respecta prevederile Legământului cel Nou. (Avram - Geneza 15). Cristos a intrat o singură dată în Locul prea sfânt, l-a sfinţit cu Sângele Lui. Adevărata împlinire a Noului Legământ este sus în cer prin Isus Hristos, legămintele divine fiind doar o prefigurare a Noului Legământ prin care noi avem intrare liberă la tatăl. Noi suntem declaraţi neprihăniţi prin Jertfa lui Hristos, iar închinarea se face în Duh şi Adevăr care din concepte devine Persoane. Aici  se pune accentul pe fond nu pe aspectul exterior al ritualului  de închinare. Evreii nu au reuşit să respecte Legământul făcut la muntele Sinai şi au suportat pedeapsa drastică a lui Dumnezeu. Noul Legământ ne indică faptul că Hristos este superior îngerilor, lui Moise sau Iosua, a profeţilor din Vechiul Testament, rânduielilor aronice, este superior preoţiei levitice,   El este Mare Preot pe care Melhisedec îl prefigurează, El se bazează pe promisiuni mai bune, iar Hristos slujeşte în Sanctuarul ceresc, fiind o Jertfă mai bună, iar credincioşii  au credinţă, speranţă, dragoste şi moştenire în Noul Legământ.  Biblia ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet şi Mare Preot. Credinţa şi iertarea prin mărturisirea păcatelor este de neconceput pentru că şi victoria finală este realizată tot prin Sângele Mielului. Aici nu îşi au loc diferite surogate prin care omul are impresia că poate să – l manipuleze pe Dumnezeu. Slujba preoţilor din Vechiul Testament era temporară în contrast Slujba de Mare Preot lui Hristos în cer care are un aspect atemporal şi universal. Noul Legământ are şi un aspect juridic de testament, iar Învierea a dat valoare Evangheliei. La fel numai prin mărturisirea păcatelor se primeşte iertarea, iar accentul se pune pe „ astăzi”, pentru că viitorul nu ne aparţine. Hristos merită pe deplin închinarea noastră care trebuie să fie în  „duh şi advăr”,  dincolo de aspectul exterior al închinării. Prin El avem intrare liberă la Tatăl: Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, 20  pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”.  Un creştin adevărat nu se hărăneşte cu tot felul de surogate, ca diferite activităţi în biserică, ierarhii bisericeşti, elemente intermediare în închinare, sau altele şi cad în ce a spus Isus în Matei capitolul 7, fiindcă nu conştientizează cele mai importante lucruri „Milă voiesc, iar nu jertfe”. Petru pune un accent deosebit prin ce anume am fost răscumpăraţi,  în consecinţă prin Sângele Mielului. Până la Hristos păcatele era iertate tot în contul Jertfei lui Isus Hristos  în Vechiul Testament, iar de atunci în viitor fiecare om are posibilitatea prin credinţă să vină la Hristos pentru a primii mântuirea. Legea s-a terminat şi începe epoca Harului, care de fapt a exista şi în vechime dar sub alte denumiri. Oamenii se tem de moarte, fiindcă nu au fost creaţi ca să moară ci să aibă viaţă veşnică, iar Pavel vede acest lucru. Omul trăieşte o singură dată şi apoi merge la judecată, după care nu mai are posibilitatea de iertare. Hristos va veni să judece omenirea şi unii vor merge la moarte veşnică iar alţii la viaţă veşnică.  În Apocalipsa Hristos iese biruitor tot prin Sângele Lui şi va avea biruinţă completă asupra lui Satan. Dacă în cer păcatul este rezolvat, aici pe pământ este o rezolvare a lui la modul concret dacă ai fost Născut din Nou, Efeseni 1:13  „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. Aici se pune problema dacă ai intrat cu adevărat în Noul Legământ,  în plus apar probleme ca predestinarea, siguranţa mântuirii, căderea sfinţilor din Har aspecte pe care majoritatea teologilor nu le finalizează. Dacă se merge în Geneza la scopul creării omului, istoria binecuvântării reprezintă acelaşi scop, adică restabilirea Ymago Dey în fiecare credincios.  Dumnezeu cheamă în continuare pe oameni cel mai bun exemplu fiind  viaţa apostolului Pavel. De fapt sunt două persoane care răspund prin formula iată-mă unul este  Anania „ un om neprihănit după lege”, un credincios din Damasc,  iar al doilea este apostolul Pavel, care răspunde printr-o formulă asemănătoare Fapte 9:6  „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” Saul după convertire îşi recapătă parţial vederea, este botezat şi introdus în cercul ucenicilor, şi este înştiinţat de misiunea primită de la Domnul. El a fost ales de Dumnezeu pentru lucrare. Convertirea lui Saul s-a produs pe drumul damascului în praful drumului şi face o întoarcere de 180 d grade de la iudaism la creştinism. Deşii trebuia să îl cunoască pe Isus Hristos, nu s-a întâmplat în felul acesta, a prigonit creştinismul cu mult zel, iar un lucru înseamnă să cunoşti „litera legii” şi cu totul altceva înseamnă să ai o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu.  Convertirea lui Saul a fost reală, dovada fiind cuvintele pe care le spune „Doamne, ce vrei să fac”, dar ulterior desprinderea de învăţătura iudaică şi trecerea la creştinism a fost un proces atât în gândirea apostolului Pavel cât şi a creştinismului în general care a avut nevoie de timp pentru aşi clarifica învăţăturile. Se consideră că spre sfârşitul secolului I învăţătura creştină era bine conturată. Pavel avea nevoie de iluminarea Duhului Sfânt lucru care s-a întâmplat. El recunoaşte în Persoana lui Isus pe  Unsul, Mesia Hristosul şi se dedică predicării Evangheliei, la evrei, neamurilor şi împăraţilor. Fiind cetăţean roman, un om învăţat, obişnuit filozofia greacă, cu învăţătura evreilor, sau alte culte religioase era omul potrivit pentru a face faţă diferitelor împrejurări din misiunea de Evanghelizare, dar fără să fie scutit de necazuri mari. Se pare că a asista la uciderea lui Ştefan cu pietre fapt care  l-a impresionat. Începe lucrarea de misiune cu Barnaba şi se duc în Ierusalim la primul Conciliu pentru a clarifica problemele apărute. Fiindcă iudeii nu credeau în Cristos decât în număr mic, Pavel predică neamurilor în case, sinagogă şi alte locuri. În cele trei călătorii misionare el plantează biserici, rânduieşte bătrâni şi diaconi, le trimite scrisori de încurajare sau de mustrare în plus clarifică învăţătura creştină. El se desparte de Barnaba şi ia ca tovarăş de misiune pe Sila şi o parte din timp pe Timotei, şi i se alătură şi evanghelistul Luca. Opriţi de Duhul Sfânt să predice în Asia Pavel se orientează spre alte zone geografice printre care şi Macedonia. Dacă se ia în calcul credinţa musulmană din Orient, prigonirea creştinilor din ziua de astăzi lucrul acesta ar trebui să ne de  gândit. Viaţa lui Pavel a fost agitată, s-a confruntat cu tot felul de erezii interne sau eterne care ameninţau biserica, în plus suferă pentru Hristos de nenumărate ori (2 Corinteni 11:20-33), apoi merge la Ierusalim unde este arestat la Cesarea şi apoi ajunge în faţa Cezarului la Roma unde este judecat. El simte că va murii aşa cum scrie în cartea lui Timotei.  Se pare că martirizat în timpul prigoanei dezlănţuite de Nero anul 63 - 67 d.Cr. Tradiţia afirmă că Petru şi Pavel au fot episcopi la biserica din Ierusalim, dar nu există date în sensul acesta. El la început răspunde prin formula „Doamne, ce vrei să fac?” – sinonimă cu iată-mă şi rămâne statornic şi credincios lui Hristos până la capăt. Exemplul lui Pavel şi a celorlalte personaje biblice amintite anterior sunt demne de urmat de fiecare om care poartă numele de creştin. Am exemplificat mai mult sau mai puţin aspecte importante ale credincioşilor din Vechiul şi Noul Testament, pentru a arăta că răspunsul imediat la Glasul lui Dumnezeu prin formula iată-mă a continuat cu o viaţă de sacrificiu şi credincioşie până la capăt.

 11). Bibliografie:

 STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ ETITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

 SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

 Epistola către Evrei, vol. 2 de Biniamin Fărăgău Cluj Napoca risoprint 2004

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM, Editura Făclia, Oradea 2004

 Sait www.theophilos.3x.ro

 Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-geneza.html

 Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

 Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Soluția finală

 Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html

 Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-genesa.html

 O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

 Sait http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_mai15.htm

 Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

 Sait  http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html

 Explicaţii ale Bibliei pe Noul Testament Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

 Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evrei.html

 Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html

 Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

 URLhttp://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX

 Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

 Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/anania.html

 Ardelean Viorel

 [1] n a – din nimic

[2] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT  pag 60

[4] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-geneza.html

[5] SCURTĂ INTRODUCERE BIBILICĂ  de  ERNEST AEBI pag 7-8

[6] n b. – acest lucru este impropriu spus pentru că Hristos a realizat mântuirea, dar se admite fiindcă a fost şi om.

[7] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[8] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html

[11] Dicționar Biblic pag 1001

[12] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html

[13] Dicționar Biblic pag 1006

[14] Ardelean Viorel

[15] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-genesa.html

[16] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[17] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[18] Imanența și Transcenența sunt două concepte teologie contrare cu privire la Persoana lui Dumnezeu, atunci când se aplica la aceaiași persoană, Transcendența susține că Dumnezeu nu se implică în creație pe când Imanența susține contrariul, ambele  având susținere biblică

[19] Ardelean Viorel

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Soluția finală

[23] Dicționar Biblic pag 359 - 360

[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[25] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine editia2012

[26] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[27] Ardelean Viorel

[28] Ardelean Viorel

[29] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[30] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[31] TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM pag 168-170

[32] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[33] Dicționar Biblic pag 229

[36] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[37] Sait  http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html

[40] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

[42] Dicţionar Biblic pag 741  

[43] Dicţionar Biblic pag 742 - 743

[44] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[45] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI pag 224 -  225

[46] Explicaţii ale Bibliei pe Noul Testament Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[47] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[48] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI pag 223-227

[49] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[50] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evrei.html

[51] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html

 [52] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[53] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 9 -23

[54] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 27 - 45

[55] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[56] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 65

[57] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [58] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [59] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [60] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [61] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

 [63] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

 [64] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/anania.html

 [65] INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ŞI NUME DIN BIBLIE. pag 17

[66] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [67] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

 [68] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html

 [69] Dicţionar Biblic pag 975

[70] Dicţionar Biblic pp  976-977

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 603
Opțiuni