Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Biserica şi societatea - infulenţe
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 26/06/2017
    12345678910 0/10 X

 

 

1). Introducere. Universul nu a apărut la întâmplare şi noi creştinii credem că Dumnezeu a creat universul spiritual şi pe cel material, pământul şi pe om aspecte relatate în cartea Geneza. „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. (Geneza 1:1) Dumnezeu este duh dar se prezintă şi ca o Persoană care are calităţi denumite şi  atributele lui Dumnezeu[1] din care redăm câteva :  inteligenţa (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),   acţiune (Ioan 5:17),   libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16) voinţa (Ioan 6:38-39). Dumnezeu este suveran şi atotputernic  şi hotărăşte să aducă în fiinţă, spaţiul, materia timpul, energia şi viaţa. Deci ceea ce vedem nu apare din „ex nihilo[2]”, ci este rezultatul voinţei unei Persoane care este Dumnezeu, iar dacă ne uităm în creaţie observăm legi şi ordine, adică un design inteligent.” eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui”, (Proverbe 8:30). Acest adevăr al unui Univers creat de o inteligenţă superioară[3] poate explica structura complexă şi bogată care este bogată sub aspect informatic a materiei moarte şi a materialului biologic care poate fi observat şi cercetat în mod empiric. Prin faptul că nu se poate nega un proiectant inteligent, acest lucru este o dovadă a existenţei unui Creator. Avem trei argumente principale pentru a demonstra teoria designului inteligent : 1. complexitatea ireductibilă 2. complexitatea specifică şi 3. principiul antropic. Complexitatea ireductibilă se poate defini ca „un sistem singular compus din mai multe părţi perfect integrate şi interdependente, care compun  şi contribuie la realizarea unei funcţii de bază şi în care prin îndepărtarea oricăreia dintre părţi, cauzează nefuncţionarea eficientă a întregului sistem”.  De exemplu ochiul este util, dar nu poate funcţiona fără nervul optic, iar o mutaţie aleatorie nu are cum să fie benefică ci din contră destabilizează sistemul. „Ochiul sau urechea sunt utile dacă toate părţile lor componente sunt prezente şi funcţionează în acelaşi timp”. Un exemplu recent este evenimentul de la  Cernobâl, iar tinerele care pe timpul exploziei erau adolescente astăzi au copii care prezintă diferite malformaţii. Complexitatea specifică, este un concept care înseamnă faptul că atât timp cât se pot găsi caracteristici complexe ”precizate”, în organism, ele indică originea lor. Mai precis complexitatea specifică aduce ca argument faptul că este imposibil ca aceste caracteristic bine precizate să se  producă prin mecanisme sau procese  aleatoare. Dacă  aşezi  100 de maimuţe şi 100 de maşini de scris în aceeaşi cameră, ar fi puţin probabil să fie scrise cuvinte, propoziţii, sau o piesă de Shekespeare. Viaţa biologică este mult mai complexă decât o piesă muzicală pe care nu o poate scrie nici măcar de  un om dacă este afon. Principiul antropic susţine că lumea şi universul sunt „reglate fin”, pentru ca viaţa să existe pe pământ, apropo de încălzirea globală, iar dacă proporţiile se schimbă rapid, multe specii dispar. La fel se întâmplă cu distanţa dintre Pământ şi Soare, care dacă distanţa se schimbă şi se măreşte sau micşorează cu câţiva kilometri se întâmplă acelaşi fenomen negativ. Pentru ca viaţa să existe sunt implicate foarte multe „variabile”, care trebuie să fie corect sincronizate, lucru imposibil un urma unor evenimente aleatorii, fapt care implică un Creator şi Susţinător. El a creat aceasta lume si tot ce exista din nimic (Evrei 11:3). Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. (Evrei 11:3), sau  „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. (Ioan 1:3) Cei care susţin „teoria” designului inteligent sunt în majoritate teişti, care observă actul creaţiei ca şi un proiect şi o existenţă a lui Dumnezeu. Există şi atei care nu pot nega dovezile, dar susţin faptul că nu Dumnezeu este Creatorul, ci altcineva, creaturi extraterestre etc, dar de fapt aici intră aspectul moral al problemei şi fuga de răspunderea faptelor proprii. Pe de altă parte creaţionismul biblic începe cu o concluzie desprinsă din Biblie apoi caută dovezi pentru a o susţine. Cei care susţin doar teoria designului inteligent încep cu cercetarea mediului natural, şi mai departe şi se rezumă la faptul că  viaţa pe pământ a fost proiectată de un Agent Inteligent, indiferenta cine este, fără a fi credincioşi. Atunci când se abordează creaţionismul versus evoluţie [4], scopul este de a aminti că această discuţie controversată are la bază faptul că mulţi creştini cred în evoluţie, fără să ţină seama de ce spune Pavel Romani 1:25  „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin”, iar acesta este doar unul dintre multiplele versete care indică faptul că puterea lui Dumnezeu negată de „credincioşi”. Totuşi majoritatea evoluţioniştilor sunt atei sau agnostici. „Evoluţia este prin definiţie o ştiinţă naturalistă”. Charles Darwin a elaborat primul această teorie, şi model pentru ca în teorie evoluţie – selecţia naturală să funcţioneze fiind inventată de un ateu. Necredincioşii au nevoia de o bază pentru necredincioşia lor pentru a pune ceva în locul Creatorului. Dar chiar şi Biblia oferă o explicaţie în acest sens Psalmi 14:1”….Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele”. De asemenea Biblia afirmă că oamenii care nu cred în Dumnezeu nu au nici o scuză în ziua judecăţii : Romani 1:20  „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi” Nebunia în cazul de faţă, nu se referă la o boală psihică sau absenţa inteligenţei, ci pur şi simplu la necredinţă. Nebunia în sensul acesta indică o inabilitate de a aplica la modul corect principiile şi descoperirile ştiinţei. Un verset este  relevant în acest sens  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura”. (Proverbe 1:7). Evoluţioniştii iau în râs, umilesc şi înjosesc creaţionismul susţinând că acesta nu are o bază ştiinţifică, pentru că teoria creaţionistă trebuie testată şi observată ştiinţific, iar el este prin definiţie supranatural şi nu poate fi considerat ştiinţă, fără a se lua în calcul şi alte posibilităţi. Există un adevăr prin faptul că originea universului şi a vieţii nu pot fi testate nici de creaţionism, sau evoluţionism, fiindcă nu avem posibilitatea de a trăi în trecut. Evoluţioniştii nu se află într-un acord potrivit cu ceea ce se numeşte ştiinţă, iar creaţioniştii cred ce spune Biblia. Dacă creaţionismul are dreptatea înseamnă că avem un creator şi într-o zi vom da socoteală de credinţa sau necredinţa noastră şi de faptele noastre. „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”(Evrei 9:27). Este cu mult mai logic să crezi într-un Creator, adică Cuvântul lui Dumnezeu, decât explicaţiile ilogice aşa zis ştiinţifice ale ateilor. Adevărul[5], pe care dorim fiecare dintre noi să îl cunoaştem în cele prezentate anterior, ne duce cu gândul la conceptul de adevăr, iar în gândirea creştină de la concept ajungem la o Persoană care este Isus Cristos „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Dacă se merge la dicţionar primim o definiţie de genul : adevăruri, adevăr obiectiv, sau adevăr relativ….” care înseamnă : „1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii obiective în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. Adevăr obiectiv  este conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ  este reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii..… sau conştiinţa absolută a autenticităţii şi valabilităţii conținutului credinţei religioase, realitatea spirituală ca subiect al revelaţiei şi obiect al credinţei. 2. Justeţe  şi exactitate”,  dar nu se defineşte[6] ca şi un adevăr absolut universal, iar întrebarea este dacă acest adevăr absolut universal există fiindcă oamenii cred că sunt doar  opinii şi percepţii şi neagă existenţa unui adevăr absolut universal. Deci avem două puncte de vedere diametral opuse, din care totuşi una este adevărată. Persoanele care afirmă că nu există adevăr absolut, neagă în acelaşi timp o autoritate care să decidă  dacă o faptă este bună sau rea, corectă sau greşită, dar această perspectivă ţine de etica conjuncturală, iar  gândirea ţine de „etica de situţie”, în realitatea nu există aşa ceva, etica fiind sinonimă cu moralitatea, termeni a căror semantică a fost schimbată în mod intenţionat , care  duce la un bine relativ şi personal gândit de om „ să mă simt bine”, care are un efect dezastruos pentru individ şi societate[7]. Al doilea punct de vedere susţine că există standarde absolute care definesc adevărul, ce este bine şi rău şi se raportează la ele. Dacă nu ar exista adevăruri absolute lumea ar fi în haos din toate punctele de vedere, şi este suficient să ne gândim la legile din fizică, de exemplu legea gravitaţiei care ne face să rămânem pe pământ, iar dacă nu ar exista când faci un pas te trezeşti la distanţe de kilometrii, sau mai departe, sau nu te poţi mişca de fel. Dar legea gravitaţiei se aplică şi în univers şi ţine stelele şi planetele la locul lor. Deşii oameni se cred mari adevărul este altul, iar Dumnezeu se descopere : Iov 38:31  „Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei sau să deslegi frânghiile Orionului”? De asemenea ne putem gândi la lumea cifrelor în care 3+3=6, şi încurcăturile, confuziile dacă nu ar fi totdeauna aşa. Dezordinea ar fi totală, fără legi ştiinţifice, fizice chimice, unităţi de măsură etc, de fapt lumea nu ar avea cum să existe. A nega un adevăr universal este total ilogic, iar întrebarea pe care avem posibilitatea să o pune este : „sunteţi siguri că nu există „? Aici apare o problemă de logică a auto-contrazicerii, şi pe faptul că se insistă pe această idee. Afirmând că ceva nu există de fapt acel ceva deja este în minte lor, în cazul acesta un adevăr absolut. Negarea adevărului absolut nu poate desfiinţa existenţa lui, iar toate fiinţele umane sunt limitate în gândirea lor. O fiinţă finită nu poate face afirmaţii la modul absolut, iar când cineva afirmă că „Nu există Dumnezeu”, nu o poate face decât în limitele cunoştinţelor finite pe care le posedă. O altă problemă este legat însăşi de ceea ce ştim din trăirile şi experienţele noastre din lumea adevărată. Negând adevărul absolut, nu mai am punct de reper la care să mă raportez, şi nu mai am certitudinea ce este bine sau ce este rău. Ceea ce este corect pentru o persoană poate ciocnii de ceea ce defineşte ca şi corect o altă persoană, şi este o stare deplorabilă pentru persoana în cauză. Isaia 5:20  „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! Un  adevăr absolut dă un sentiment de siguranţă şi un punct la care să te raportezi, dar absenţa lui creează o serie de probleme în care crima este şi nu este crimă, a fura este la fel de corect cu a nu fura, violenţa este egală cu non – violenţă, şi nimeni nu mai poate să spună cu certitudine ce este bine sau rău, ce să faci sau să nu faci şi nici un guvern nu ar trebui să pună reguli în societate, legi sau justiţie, deci un haos total. Nu va exista răspundere pentru faptele personale, iar oamenii ar avea libertatea la toate relele posibile. Biblia nu spune aşa ceva ci „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, (Evrei 9:27). Astăzi oamenii trăiesc cu într-un relativism şi confuzie totală pentru că ei nu pot trece de limita umană ca şi individ, şi nu mai au un răspuns legat de originea vieţi, scopul ei pe acest pământ şi finalitatea omului ca individ şi specie umană. De asemenea oamenii pot să creadă că două religii complet opuse pot să fie în mod egal adevărate Biblia afirmă că există o singură cale către cer „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi că El este singura manifestare a adevărului şi singura cale către cer (Ioan 14:6), deşi majoritate religiile afirmă că toate duc în rai. Cei care nu cred în adevărul absolut, se fac vinovaţi de intoleranţă şi dau dovadă de ipocrizie. Motivul real pentru care oamenii resping acest concept este fuga de responsabilitate. La fel prin negarea adevărului absolut, şi acceptarea relativismului sub diferite forme inclusiv a evoluţiei, se dă dovadă de necredinţă, iar dacă nu era teoria evoluţiei, ar fi  crezut în altceva de exemplu în OZN – uri, care sunt manifestări demonice, religii păgâne, sau alte teorii. Dar ei nu se pot feri de judecata lui Dumnezeu conform cu Romani 1: 18 – 22. O dovadă a adevărului absolut se găseşte în conştiinţa noastră,  care sub diferite forme ne arată care sunt lucrurile corecte sau greşite. Conştiinţa noastră ne ajută să înţelegem că lucrurile negative vor produce suferinţă, înfometare, viol, durere şi rău etc, în contrast cu  cele pozitive pe care trebuie să le facem. Biblia  subliniază rolul conştiinţei în om „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”. (Romani 2:14-16) Un alt adevăr al adevărului absolut se găseşte în ştiinţă, care are ca şi scop cunoaşterea  pe realităţi obiective pe care să le poată studia şi cerceta. Tocmai faptul că aceste legi există este un argument în favoarea adevărului absolut. O altă dovadă este existenţa religiei în lume şi a faptul că orice religie încearcă să dea o definiţie vieţii. În spatele credinţelor religioase de tot felul se găseşte dorinţa omului de a avea siguranţă, speranţă în viitor, iertarea de păcate, şi caută răspunsuri. Ea este dovada că omul este mai mult decât un animal evoluat. De fapt Dumnezeu a pus ceva în om  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. (Eclesiastul 3:11). Noi ştim şi credem că există un Creator, şi Biblia este cartea prin care avem posibilitatea de a cunoaşte şi a ne reporta la adevărul absolut, iar de la conceptul de adevăr se ajunge la o Persoană care este Isus Cristos. Din păcate omenirea a pornit pe alt drum, care duce la moarte.  Omenirea mileniului trei a pornit pe o pantă spirituală descendentă parcă fără precedent. Europa de Est scăpată din chingile comunismului, aflată într-o perioadă de tranziţie prelungită  şi o criză acută, scapă din vedere valorile creştine fundamentale,  mulţumindu-se doar cu aspectul declarativ al numelui de creştin,  viaţa şi spiritualitatea fiind golite de conţinut. 2 Timotei 3:2  Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie. România nu face excepţie de la această stare. Succesul material este acela care primează, iar din păcate, şi în biserică, „regula jocului” se numeşte realizare în plan profesional şi material[8].  Marcu 12:17  Atunci Isus le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.  Etica protestantă s-a erodat suficient de mult  pentru ca multe din bisericile noastre, să nu mai fie sare şi lumină. Isus avertizează asupra acestui aspect. Matei 5:13  Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Biserica are de luptat pe trei fronturi, ducând un război în plan cultural, sex şi spiritualitate (în afară de frământările interne), un război pe care pe care se pare  că îl pierde. Coloseni 2:8  Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Secolele XIX şi XX, au dus la definitivarea ideii scornite de Satan, în ideea că „veţi fi ca Dumnezeu”.[9] Pe de altă parte cea mai mare găselniţă a lui Satan este că „ el nu există.  Modernismul şi Pragmatismul au dorit ca Biserica să fie modernă[10]  mai actuală, dar schimbarea  formelor de închinare a dus şi la pierderea unora din funcţiile bisericii vizavi de textul din Fapte 2 :42.   „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”. Paul Thilic  a redefinit termenii biblici[11]  lucru de care s-au folosit sectele şi cultele eretice, pentru a penetra creştinismul, dar sub această formă nu poate exista o comunicare reală între un credincios şi un eretic, sau necreştin. [12] Misticismul face parte din modul indian de a trăi şi, în această ţară, el a fost practicat sub diferite  forme de-a lungul secolelor. Sunt mii de ani de când ţări ca şi India  celebrează  învăţăturile lor mistice care  într-o mare măsură, stau la baza întregii lor culturi dar influenţează societatea de azi inclusiv creştinismul. Însuşi termenul de “guru”, care este atât de strâns legat de  misticismul de astăzi, e un cuvânt indian. Gurul era poate un maestru în diferite formă de învăţământ, în domenii  ca lupta şi muzica, dar poziţia avea şi conotaţii spirituale centrate deasupra structurii generale a religiei de stat  hinduse. Pe de altă parte şi bisericile s-au schimbat  mult şi suntem martorii unor programe bisericeşti menite să satisfacă apetitul  simţurilor şi mândriei omeneşti. Din păcate societatea este aceea care modelează bisericile şi nu Biserica este aceea care ar trebuii să fie diferită de lume, să se confrunte cu lumea şi să o transforme. Matei 5:14 „ Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă”. Nu putem enumera toate sectele din România, care pot să influenţeze creştinismul, dar pe parcurs vom atinge câteva. Scopul alegerii aceste teme este de a arăta şi atenţiona pericolul care pândeşte Biserica lui Hristos, pericol care a planat atât asupra bisericii primare,  a Evului Mediu, cât şi asupra bisericii din mileniul trei, şi care constă în faptul a nu păstra puritatea învăţăturile creştine de bază şi modul în care se raportează credincioşii la lumea în care trăiesc şi la cultele eretice. Se va încerca o metodă de analiză a societăţii şi a influenţelor suferite de biserici în momentul actual. Societatea şi Biserica s-au influenţat reciproc, dar în cele mai multe cazuri, impactul societăţii a fost mare în Biserică.

2). Factorii culturali.   Biserica sau mai bine spus  rostul ei pe acest pământ cuprinde trei aspecte principale.1. Să fie diferită de lume 2. în conflict cu lumea 3. să aibă tendinţa de a transforma lumea în ceva mai bun. De fapt Isus Cristos a avut această intenţie care era şi în planul lui Dumnezeu. Ioan 17:15  „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău”, fapt care s-a şi întâmplat, dar din păcate influenţele au fost reciproce în sensul că Biserica a avut impact în lume, dar şi Biserica a suferit în toate perioadele diferite influenţe negative. Un credincios poate să fie mai mult sau mai puţin pregătit în ceea ce priveşte nivelul cultural, dar el trebuie să rămână loial adevărului  din Scriptură, ori acest lucru nu înseamnă că nu are dreptul la informaţie sau să facă o carieră. Istoria[13]  şi cultura din România sunt necesare pentru a fi cunoscute de către credincioşi pentru o mai bună înţelegere a creştinismului actual. Noi avem o identitatea a românilor formată din amestecul elementelor dacice şi romanice, plus popoarele migratoare,  cu influenţe din antichitate, şi evul mediu, cel mai importante acţiuni şi înrâuriri fiind de la popoarele slave, şi teritoriile învecinate a grecilor, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman,  Imperiul Austro – Ungar  şi germanii din Transilvania. Cultura în România a fost influenţată puternic de cultura franceză şi germană în ultimii 250 de ani, plus tradiţia bizantină şi slavonă în care românii se afirmă că sunt singurul popor ortodox creştin dintre popoarele latine. Mai târziu s-au stabilit  comunităţi etnice  ca cumanii, romii, evreii, armenii, etc. Trecem peste perioada şi cultura dacilor, a căror religie era origine păgână, dar şi peste perioada daco- romană, fiindcă există puţine date despre ele. La fel şi în perioada marilor migraţii din răsărit, din care nu se poate desprinde impactul altor religii asupra poporului român.  Abia între secolele VII – IX, când pe teritoriul României, bulgari intră zona religioasă a Bizanţului Ortodox, iar ungurii sunt în sfera Catolicismului latin, poporul român cunoaşte mai mult decât simple influenţe. Se presupune faptul că credinţa şi religia creştină a fost adus pe teritoriul românesc odată cu armata romană de către soldaţii romani creştini care au rămas aici după retragerea aureliană. Abia în secolul  al – VII –  lea apar primele  state româneşti, iar poporul român este prins între cultura şi religia occidentală catolică din Apus  şi religia şi cultura bizantină din Răsărit. Poporul român valah apare prima dată în documente în secolul X, când deja era creştinat, iar Ortodoxia răsăriteană îşi pune puternic amprenta sub influenţa bizantină, pe când în Transilvania de astăzi Biserica Catolică era prezentă. „Principatele medievale române din Transilvania, Valahia si Moldova au apărut între secolele XI – IXV, în zonele din jurul Munţilor Carpaţi”, iar prima „datare este Tetraevangheliar slavon în Ţara Românească” din anul 1405, fiind opera  cucernicului şi evlaviosului Nicodim de Tismana fiind cea mai veche carte din Ţara Românească. În secolul al  - XV - lea copiştii a desenat scrierile religioase în  Mănăstirea de la Tismana cu litere slavone. Ca şi religie în Valahia şi Moldova erau  predominant ortodoxe, iar în Transilvania de azi maghiarii, (colonişti au fost saşii şi secuii),  au adus romano- catolicismul. ”Inocentiu Micu Klein, von Klein[14] este titlul dat de împărat la înnobilare, aşa cum era obiceiul vremii. Ca nobil a intrat in Dieta Ardealului şi a cerut drepturi pentru poporul roman cu argumente bine precizate: 1. Romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii; 2. Romanii sunt populaţia cea mai numeroasa din Ardeal; 3. Romanii lucrează pământul si ocnele (muncile cele mai grele); 4. Romanii dau cele mai mari contribuţii şi în virtutea voinţei imperiale exprimata prin cele doua diplome leopoldine trebuie sa se facă dreptate şi poporului roman”. Fermentul "reformat"[15], denumit aşa de bisericile tradiţionale arată că ”trezirea pentru scrierea in limba romana a fost influenta luterana si calvina din Ardeal. Aceştia, pentru a-i câştiga pe romanii ardeleni la religia lor, încep sa tipărească un sir de cărţi religioase in româneşte. Aşa se tipăreşte la Sibiu primul Catehism calvinesc la 1544, apoi la Braşov, Catehismul luteran in 1559, urmate de alte vreo 20 de cărţi tipărite de Coresi, dintre care 9 cărţi sunt in limba romana: Tetraevanghelierul, Psaltirea, Pravila Sfinţilor Apostoli si altele. La Orăştie, fiul lui Coresi tipăreşte Palia (Vechiul Testament), dar cu tendinţe calviniste. Aceste cărţi au meritul de a fi o prima încercare de introducere a limbii romane in biserica. Dar ce regret, este să constatam ca este o ini-ţiativă a reformaţilor din Ardeal, pentru calvinizarea si luteranizarea romanilor!" ”Regretul domnului episcop este plasat greşit. Influentele "reformei", daca ar fi fost permanentizate, ar fi putut fi fermentul social si religios care ar fi integrat România in lumea occidentala. Dovada ca reforma nu a "germanizat" alte popoare, ci le-a descătuşat din chingile imperiale si le-a înlesnit drumul spre afirmarea propriei identitătiţi naţionale, este in evoluţia istorica a unor state precum Olanda, Belgia, Danemarca si Norvegia”.  Ca şi o paranteză[16] în anul 1517  se declanşează Reforma Protestantă în Occident prin care Martin Luther, oferă Biblia poporului german, cu impact major în creştinism religie şi societate. Reluăm ideea şi pe teritoriul României apar primele cronici scrise de  Grigore Ureche, Miron Constin şi Ioan Neculce cu numeroase informaţii despre secolul XVII. Apare prima Biblia în limba română în timpul lui Şerban Cantacuzino, scrisă în Mănăstirea de la Snagov, iar în anul 1688, şi se publică prima versiune  a psalmilor de Dosoftei. Dimitrie Cantemir important om de litere scrie  „Descriptio Moldaviae în care scrie despre Moldova  şi „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor”, care este o „primă istorie critică a României”, fiind o lucrare de referinţă în Europa în secolului IXX şi  „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae”, istoria imperiului Otoman. Se poate aminti „ Şcoala ardeleană” şi s-a pus de către reprezentanţii ei bazele Bisericii Unite, sau Greco - Catolice româneşti. Am sărit peste anumite date  şi      personalităţi importante, reţin pe cât se poate cele legate de religia şi spiritualitatea românească. Anul  revoluţiopnar,1848 a fost un an în care în Principatele Române şi Transilvania s-a ridicat o elită  nouă numită „paşoptistă”, cu numeroşi reprezentanţi de renume. Unirea dintre Valahia şi Moldova (1859) a dat un nou impuls în societatea şi cultura românească, iar ca şi rezultat s-au înfiinţat universităţi la Iaşi şi Bucureşti. Prin reîntoarcerea la credinţa strămoşească, Biserica si-a recăpătat avântul si puterea de viata spirituala: 1. A redat poporului roman[17] vasta cultura din Apus si marea comoara a Bisericii catolice care este: Una, Sfânta si Apostolica. 2. A deşteptat conştiinţele, demonstrând latinitatea noastră. 3. S-a introdus alfabetul latin in locul celui slavon. 4. S-au deschis primele scoli romaneşti cu predare in limba romana. Meritele Şcolii[18] Ardelene sunt incontestabile aşa cum o arata toţi marii noştri istorici. Au nenumărate personalităţi care şi-au pus amprenta în cultura română ca Titu Maiorescu Mihai EminescuIon Creangă, Ciprian Porumbescu, iar ca publicaţii se poet aminti cercul literara Junimea. Mitropolitul Mihai Şaguna înfiinţează ASTRA, apar ziare şi reviste în limba română şi prima Enciclopedie română. Cele mai importante personalităţi sunt Ioan Slavici, Panait Istrati, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, George Bariţiu. Badea Cârţan. Secolul XX  este considerat o epocă de aur în cultura României, în armonie cu cea occidentală. Se pot aminti Constantin Brâncuşi,  Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mihail SadoveanuCamil Petrescu, şi numeroase alte nume. George Topîrceanu, Tudor Arghezi, George Bacovia  Nicolae Iorga, George Enescu, Victor Babeş Constantin Parhon  Gheorghe Ţiţeica  şi alte personaje importante  şi-au adus aportul în diferite domenii fiind valori şi peste hotare. Facem o paranteză în care prezentăm în mod succint lucrarea lui Dumitru Cornilescu[19](1891- 1945), care traduce Biblia în limba română şi este publicată la Bucureşti în anul 1821. El  este „considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-şef al revistei Biserica Ortodoxă Română), drept „un om deprins a scrie şi a exprima ideile cât se poate de limpede şi de corect” („Cărţi şi reviste” în BOR, dec. 1921, p. 239), sau „cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului creştinesc.” „(„Studiul pastoralei în biserica românească” în Revista teologică, anul XII, ian -martie 1922, nr. 1-3, p. 15)”. Biblia, traducerea  Cornilescu este prezentă în confesiunile protestante şi neoprotestante, traducere care la început a fost aprobată, dar mai târziu nu a mai fost acceptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Preotul Cornilescu a părăsit Biserica Ortodoxă[20] fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice. Cornilescu face exact acelaşi lucru pe care l-a făcut Luther pentru poporul german, a pus Scriptura la îndemâna poporului român, iar impactul nu a fost de neglijat. Traducerea Bibliei scrisă de Cornilescu a avut un număr mare de tiraje şi reeditări fiind apreciată. Din cauza divirgenţelor doctrinare Dumitru Cornilescu este nevoit să părăsească ţara şi moare în exil în Elveţia în anul 1975. Motivaţia sa a fost rostită prin cuvintele şi  „….. este sintetizat în întrebarea pe care şi-a pus-o: "Dacă viaţa creştină a poporului izvorăşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?". De asemenea  Biblia tipărită  în 1924 de (Societăţii Biblice Britanice)  a cunoscut tiraje foarte mari fiind răspândită şi cumpărată în  zona din Balcani.  Biserica Ortodoxă a interzis difuzare Bibliei în satele şi comunele din mediul rural. Biblia a suferit numeroase critici cu privire la anumiţi termeni, (preoţi) pasaje din cartea Evrei, cu privire la Preoţia lui Cristos, „aparabatos”  (Evrei 7:24), sau aspecte cu privire la mia de ani din Apocalipsa. Oricum ea a avut un impact major în rândul populaţiei române, fiind folosită în mediile Protestante şi Neoprotestante. De remarcat că pentru mulţi oameni, primul abecedar a fost Biblia. Fără a ignora aportul pe care marile personalităţi ale vremii le-au adus poporului român sub diferite forme, prezentăm cum au ajuns cultele Protestante şi Neoprotestante, şi baptiştii în România[21]. Nu avem un cum să ştim precis şi este greu de descris mişcarea şi evoluţia credinţei baptiste în România, fiindcă s-au petrecut evenimente în grupuri etnice de germani, unguri şi români, principalele convertiri s-au petrecut în diferite regiuni ale ţării. Abia când s-a format România Mare în anul 1919 şi Transilavania s-a alipit la ţara mamă, au apărut date mai precise. Primul baptist ajuns în România a fost Carl Scharschmidt, (anul 1856) care a locuit în Bucureşti.  În anul 1863, August Liebig, pastor baptist german a fondat prima biserică baptistă germană pe str. Popa Rusu nr. 22, clădire ca există şi astăzi dar fiind biserică formată din români. Alţii baptişti din Ucraina în 1864 au format o biserică germană la Cataloi, în Dobrogea.  Un centru al baptiştilor germani  a fost la Tarutino, in Basarabia, fondată în 1875, şi a primit statul de biserică independentă în 1930, şi a înfiinţat o serie de puncte misionare. Din cauza migraţiei mulţi germani au părăsit România şi au plecat în Germania sau America, iar astăzi această lucrare printre minorităţile germane aproape că nu există. O altă zonă prin care baptiştii au pătruns în România este din Ungaria spre Transilvania şi Banat. Astfel Anton Novac, a găsit un grup de reformaţi maghiari, care doreau să studieze Biblia. În anul 1875 Henrich Meyer, conducător baptist din Budapesta a format prima biserică baptistă în Transilvania la Salonta. Printre cei care s-a botezat a fost şi Mihai Cornea, care a devenit ulterior un evanghelist. El a predicat Evanghelia atât la unguri cât şi la români. În Transilvania de azi (1997), există un număr mare de credincioşi baptişti, grupaţi în partea de Vest a României. Biserica baptistă maghiară din Oradea are 1 100 de membri, în timp ce Biserica Baptistă Româna Emanuel tot din Oradea are 3000 de membri, la care sunt afiliate un liceu baptist, Institutul Biblic Emanuel şi un orfelinat. Baptiştii au pătruns în „fostul regat”, mai târziu prin 1909 la Jegalia în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe. Constantin Adorian (1882-1954), un român cu teologice la Hamburg in Germania, la întoarcerea în ţară s-a alăturat Biserici Germane şi a început o lucrare de misiune printre români în anul 1912. După întregirea ţării (1918), baptiştii din România s-au unit şi au format Uniunea Bisericilor Baptiste din România, dar din pricina că fiecare grup etnic a avut interese proprii, colaborarea a fost dificilă. Atât germanii, maghiarii şi ruşii/ucrainenii şi-au făcut propriile asociaţii. La constituirea Uniunea Bisericilor Baptiste din România, baptiştii au editat o revistă, iar în anul 1921 s-a deschis primul seminar în Transilvania la Buteni, dar din motive bine întemeiate Seminarul s-a  mutat la Bucureşti. În urma Conferinţei de la Londra Asociaţia "Southern Baptist" din America, şi-a asumat rolul de a susţine lucrarea de misiune în România, iar în anul 1923 trimite primul misionar în România, şi a cumpărat un teren pentru clădirea Seminarului. De asemenea a deschis şi cursurile scolii Misionare pentru femei. Datorită zelului evanghelistic în anul 1930 baptiştii erau în număr de 45.000. Nu se poate neglija impactul pe care aceşti credincioşi sinceri l-au avut asupra societăţi în care trăiau. Ne întoarcem la perioada postbelică[22] după perioada când România a fost sub regimul fascist, şi în urma victoriei armatei roşii a fost instaurat comunismul  care a început o cenzură strictă atât în religie cât şi în cultura română. U.R.S.S. a încercat să suprime libertatea de expresie prin diferite forme culturale şi spirituale, care să corespundă regimului stalinist care se baza pe „realismului socialist”, împrumut de legimitate şi respingerea valorilor tradiţionale. A existat o tendinţă dogmatică care glorifica regimul totalitar, dar s-a încercat şi evitarea cenzurii  de anumiţi autori. Ca şi personalităţi şi marcante se pot aminti Marin Preda, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar  dintre dezidenţi cei care nu au reuşit să emigreze, a trăit cu arest la domiciliu, sau mănăstiri mai depărtate. Operele[23] lor au fost tipărite după 1989, printre cei mai marcanţi  filozofii   au fost Constantin Noica, Petre Ţuţea şi Nicolae Steinhardt. Regimul comunist a făcut eforturi pentru alfabetizarea populaţiei în mod gratuit la toate nivelele de învăţământ. În perioada acesta deşi au fost oameni care au adulat regimul comunist, totuşi s-a ridicat elite care în mod variat şi voalat, au luptat pentru schimbare ca exemple se pot da Doina Cornea, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Elefterie Voiculescu, Octavian Paler şi mulţi alţii. Politica[24] represivă în perioada interbelică a aruncat în închisoare, sau a eliminat fizic sute şi mii de intelectuali. În timpul lui Gheorghiu Dej se punea accent pe  „faptelor măreţe ale luptei poporului în frunte cu Partidul Comunist din România împotriva societăţii burghezo-moşiereşti”, iar între anii 1970 - 1980 se scotea în evidenţă activitatea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu”. În paralel a avut loc şi a o activitate de educare „a masele largi populare”, sau publicat numeroase cărţi de autori români cât şi de literatură universală. Au apărut edituri „Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Editura Cartea Rusă, Biblioteca pentru toţi, Cartea Românească, Editura Eminescu, Editura Ion Creangă. Biblioteca pentru toţi”, iar cărţile au fost publicate la un tiraj mare şi preţ accesibil, iar în sate şi comune au apărut biblioteci, şi nu puţini au avut biblioteci personale. Cărţile au fost cenzurate şi era necesar să corespundă idealurilor comuniste. În paralel s-a dezvoltat şi teatrul românesc, exemplu Teatrul Naţional, finanţate de către stat şi festivalul Cântarea României. Au funcţionat şi teatre în afara capitalei  la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Târgu Mureş, în plus „au funcţionat filamonici orchestre simfonice, ansambluri folclorice, orchestre de muzică populară sau uşoară, trupe de muzică uşoară”. Cinematografia a avut şi ea un rol deosebit prin Centrul de producţie cinematografică Buftea, dar pe lângă cerinţele sistemului apar „opere cinematografice ca  Pădurea spânzuraţilor în regia  Liviu Ciulei Moara cu noroc în regia lui Victor Iliu, Dacii în regia lui Sergiu Nicolaescu şi alţii. Românii aflaţi în exil au creat diaspora, iar cei mai importanţi sunt „Eugen Ionescu  Mircea Eliade  Emil Cioran ….Ştefan Lupaşcu  Sergiu Celibidache şi alţii, care au fost boicotaţi de regimul comunist. România s-a bucurat şi de un tezaur folcloric, tradiţii şi mitologie care cuprind basme, poeme, cu referinţă la „dragoste, credinţă, regi, prinţese, şi vrăjitoare”. Se mai păstrează balade, colinde, mărţişorul, sau  Paparuda, Ursul şi Capra din iarnă, care se pare că au o origine necreştină. Ioan Creangă scrie o serie de poveşti din folclor, Vasile Alexandri se remarcă cu Mioriţa,  se poate aminti şi Petre Ispirescu şi alţii,  fiind  imposibil să cuprinzi totul. Dacă ne reîntoarcem la Spiritualitatea din România se pot observa câteva aspecte esenţiale. Aproximativ între secolele VII – XI, poporul român aflat în calea popoarelor migratoare, deşi creştinat încă din perioada ocupaţiei romane, nu are posibilitatea de consolidare a existenţei statale şi să-şi afirme cultura şi spiritualitatea, sau religia. Extinderea  ungurilor în Ardeal,  şi invaziile pecenegilor şi  tătarilor au întârziat şi ele formarea statelor româneşti. În această perioadă românii s-au aflat între două lumi total opuse, Occidentul Catolic şi Răsăritul Bizantin. Spiritualitatea română a fost înrâurită  de lumea creştină ortodoxă - greacă si pravoslavnică, de o minoritate de români catolici de ambele rituri romană şi mai cu seamă unită, şi de comunităţi de români „protestanţi, mai ales apartenenţi la biserici neo-protestante, ca cea penticostală, baptistă, adventistă, creştină după Evanghelie etc, dar majoritatea sunt ortodocşi peste 90%.” În pofida  scăderii practici religioase Biserica ocupă un loc important în ochii poporului român şi se remarcă în mod deosebit. Preotul Dumitru Stăniloae  ca şi teolog ortodox de o înaltă ţinută etică şi morală şi se mai poate aminti şi biserica din Borzeşti. De asemenea mănăstirile,  bisericile de lemn ocupă un loc important şi se pot aminti cele mai de seamă şi remarcabile ca  Moldoviţa, Putna, Suceviţa, şi Voroneţ, în Muntenia, Catedrala Curtea de Argeş, în secolul 18, cu Biserica Stavropoleos din centrul Bucureştiului, mânăstirile de la Snagov şi de la Sâmbăta de Sus, în Transilvania, care sunt exemple clasice. S-au construit castele de exemplu  Castelul Bran,  Castelul Peleş. Saşii şi secuii şi-au adus şi ei contribuţia la spiritualitatea românească.  De asemenea s-au descoperit fortăreţe dacice în Munţii Orăştie, s-a construit, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Palatul Regal. La rândul ei Mass – media s-a  dezvoltat chiar întreţinută de către Stat ca „Televiziunea Română, Radio România Actualităţi (post public de radio), mai multe publicaţii săptămânale şi lunare şi o firmă de distribuţie a presei (Rodipet)”,  există Cotidianul, Adevărul, Gândul, ProTV, Acasă, TV Antena 3. etc. Nu se poate neglija aportul dus de către personalităţile amintite mai sus, chiar dacă au fost de confesiuni diferite.  Din păcate bisericile tradiţionale s-au axat pe dogme ca  Confirmarea[25] şi pocăinţa,  Ungerea, ordinarea şi căsătoria Cultul fecioarei  Invocarea sfinţilor, Moaştele şi cultul icoanelor , Purgatoriul Indulgenţele etc, care depărtat poporul român de învăţătura Noului Testament. După  revoluţia din 1989, România[26] scăpată din chingile comunismului a devenit o ţară deschisă tuturor posibilităţilor, privită mai ales sub aspectul negativ al influenţelor americane, occidentale, sau orientale. Până în 1989, în ţară printre alte lucruri de import, în principal erau interzise pentru a fi introduse în ţară trei lucruri: arme, droguri şi biblii.  După acest moment ţara a fost realmente invadată cu absolut orice începând de la lucruri materiale, până la aspecte care vizau domeniul cultural  spiritual şi religios. Pentru mentalitatea românului tot ce este străin este şi bun. Multe dintre realizările românilor, în plan spiritual sau cultural, au rămas în uitare.  În România interesul pentru cultura şi religia orientală există de multă vreme. Despre guru se credea că este dovada vie că Dumnezeu se manifestă în carne în epoca contemporană şi a-i  urma exemplul însemna să faci posibilă dobândirea idealurilor spirituale ale divinităţii. Dacă voiai să fii iniţiat în  cunoaşterea zeilor, atunci trebuia să urmezi învăţăturile acestui guru, căci el era cel care putea conduce la  Dumnezeu. Căutătorul sincer auzea o voce interioară, şi această voce îl conducea la un guru care urma să aibă  o influenţă asupra direcţiei speciale pe care trebuia s-o urmeze viaţa sa. El continua să ducă o viaţă normală,  dar gurul lui îi recomanda să-şi facă sadhana, sau exerciţii spirituale, mai ales în timpul sfârşitului de săptămână.  Unii adepţi înflăcăraţi şi-au abandonat modul obişnuit de trai şi s-au consacrat în întregime căutării contopirii  sufletului cu Dumnezeu[27]. Mircea Eliade a dezvoltat aceste ideii[28], „profunde  şi inedite”, ele având în general un ecou modest,  dar abia mai târziu în zilele noastre ele au luat un avânt considerabil. De fapt ele primează în gândirea multor credincioşi cochetând cu ele, şi acest lucru este periculos. În acest amalgam[29] de religii creştine şi necreştine se pune serios întrebarea cum să ştiu ca şi creştin ce anume este păcat şi ce nu este. Această întrebare pertinentă implică cel puţin două lucruri. În primul rând sunt lucruri despre care Biblia spune în mod clar că sunt păcate în pasaje din Vechiul Testament cât şi în Noul Testament cum ar fi Proverbe 6:16-19, Galateni 5:19-21, 1 Corinteni 6:9-10, din care rezultă fără îndoială că aceste sunt păcătoase. Domnul nu este de acord cu crima, adulterul, minciuna, furtul, etc, iar Biblia spune fără echivoc că sunt păcate. În al doilea rând o problemă dificilă este de a determina ce anume este păcat, sau nu este în condiţiile în care Biblia nu face referinţă directă la anumite practici sau subiecte. Totuşi există principii general valabile pe care Biblia le oferă credincioşilor care dă o direcţie pentru alegerea în viaţa de zi cu zi în sensul binelui sau răului, a fi corect sau greşit cu privire la diferite activităţi sau alegeri. De exemplu Biblia ne sune cu privire la timp că este important pentru noi. Coloseni 4:5 „Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea”. Dacă se pune în faţă o fericire imediată sau o stare de binecuvântare veşnică, alegerea ne aparţine şi ne vom orienta spre o fericire viitoare. De asemenea  noi zidim pentru că acesta este rolul nostru, iar distrugerea altor persoane ţine de altă persoană Efeseni 4:29  „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud”. Un alt aspect este dacă ceea ce facem este sub aspectul binecuvântării spirituale ale lui Dumnezeu şi le poate folosi în realizarea scopurilor Sale 1 Corinteni 10:31 „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”, de asemenea tot ce nu vine din încredinţare, bazat pe Biblie este păcat (Romani 14:23). La fel dacă trupul nostru şi sufletul au fost răscumpărate de păcat ele aparţin lui Dumnezeu şi trebuie respectate ca atare (1 Corinteni 6:19,20), iar implicit acest lucru este determinat de mintea noastră. Un alt aspect este cel al relaţiilor în societate în biserică, faţă de noi înşine dar cea mai importantă este relaţia cu Dumnezeu. Dar relaţia cu Isus Cristos şi cu Dumnezeu este definită prin relaţia noastră cu semeni, şi nu trebuie să le dăm prilej de păcătuire „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine" (Romani 14:21; 15:1). Pe de altă parte dacă sus Cristos este Mântuitorul nostru personal şi Domnul nostru, El trebuie să aibă prioritate, nu ambiţiile, plăcerea sau altceva ci Domnul Isus Cristos trebuie să aibă autoritatea în viaţa noastră (1 Corinteni 6:12) sau altă referinţă  Coloseni 3:17  „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl”. Pare greu dar un creştin Născut din Nou prin Duhul Sfânt  poate să facă aceste lucruri. Am văzut pe firul sinuos al istorie, personalităţi care s-au luptat pentru identitatea poporului român şi implicit şi pentru credinţa creştină, influenţele fiind reciproce.

3) Literatura. Dacă atunci când am vorbit de cultură şi identitatea poporului român care s-a luptat pentru ea, am prezentat pe scurt formarea primelor principatelor româneşti, oameni din diferite domenii, care şi-au adus aportul la formarea statului Român aşa cum este azi şi au contribuit prin lucrări şi descoperii  prin care au fost apreciaţi şi peste hotare, în aspectul de faţă vom reaminti în mod succint oameni care şi-au adus aportul în literatură. Un creştin indiferent de confesiune trebuie să cunoască aceste lucruri şi în acelaşi timp să rămână un copil a lui Dumnezeu. Cel mai vechi document[30] păstrat în limba română este o scrisoare din 1521 care a fost trimisă de Neaşcu din Câmpulung judelui de la Braşov. Deşi tradiţia afirmă faptul că creştinismul a fost adus  pe meleagurile noastre de apostolul Andrei, primele scrieri  religioase din Biserica Ortodoxă, au fost aduse în ţară de slavi. Textele religioase din secolul XV de origine slavonă au fost  „Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Hurmuzaki şi Codicele Voroneţean , iar copiile au fost făcute în Moldova. Dacă prima carte tipărită[31] a apărut în urma descoperirii unei prese tipografice de către „Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (n. 1398 – d. 3 februarie, 1468)”, la noi în România[32] a apărut mai târziu şi a fost prima carte religioasă în slavonă  în 1508, Liturghierul lui Macarie, şi mai târziu Catehismul de la Sibiu din 1544, care s-a pierdut. Mai apar Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553), Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi. Apar şi traduceri greceşti şi slavone în secolul al XVI-lea. Dosoftei, în secolul al XVI-lea a scris cele mai cunoscute poezii -româneşti.  S-a publicat prima „Biblie în limba română (doua jumătate a secolului al XVI-lea), în 1582 în Orăştie a Paliei de la Orăştie - o traducere a primelor cărţi ale Vechiului Testament - de Diaconul Şerban (fiu al Diaconului Coresi) şi Marien Diacul”. De asemenea „Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi,” din limba maghiară. Întreaga Biblie în română a fost publicată la Bucureşti  abia la sfârşitul secolului al XVII-lea în 1688, numită şi Biblia de la Bucureşti[33]. Ea are  ca şi temelie traducerea Vechiului Testament  de Nicolae Milescu între anii 1661–1668. Se observă suficient de uşor accentul pus pe literatura religioasă. Din Polonia este introdus umanismul european în secolul XVII de către Miron Costin care scrie o cronică a istoriei Moldovei, fiind precedată de Grigore Ureche, şi de Ion Neculce. Dimitrie Cantemir, este tot umanist,  scrie istoria Moldovei şi a ţării Româneşti dar şi istoria Imperiului Otoman. Se mai remarcă Constantin Brâncoveanu care a fost martirizat de turci împreună cu întreaga familie. Imperiul Otoman nu a permis ca boierii locali să fie domnitori şi a impus negustori greci  din Istambul ca domnitori în Ţara Românească şi Moldova, perioadă denumită şi fanariotă. Cultura greacă influenţează literatura română şi se pot aminti nume ca IenăchiţăAlecu Văcărescu, Anacreon, anecdotele lui Anton Pan, care scriu în stil poetic antic şi apare gramatica limbii române, sunt scris comedii şi iese în evidenţă folclorul balcanic adus  de turci în ţările române. În generaţia următoare Iluminismul îşi pune amprenta şi ca reprezentanţi pot fi amintiţi Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu. În Europa apare naţionalismul, care se răsfrânge ca idei şi la noi.  Astfel se iniţiază şi la noi o Renaştere naţională. Scriitori  români participă la mişcarea  naţională şi participă la revoluţiile din anii 1821 - 1848, astfel Originea românilor este luată în discuţie, iar în Transilvania se înfiinţează Şcoala Ardeleană, cu impact asupra limbii române şi se deschid şcoli în limba maternă. Românii care au studiat în străinătate, în Occident, reduc influenţa greacă şi orientală, şi în Ţara românească se remarcă „Ion Heliade Rădulescu, care fondează o publicaţie în limba română, iar mai târziu Societatea Filarmonică,, care înfiinţează Teatrul Naţional Bucureşti. Nicolae Bălcescu scrie prima monografie istorică, iar Alecu Russo scrie un  poem patriotic în proză şi Dimitrie Bolintineanu  scrie legenda istorică. Aşa se pune baza romanului românesc, iar ca autori amintim pe  „Pantazi Ghica, V. A. Urechia, Nicolae Filimon, B. P. Hasdeu, care scrie prima dramă, iar Alexandru Odobescu nuvela istorică şi eseul”. În secolul XIX se remarcă Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu. Poezia lui Eminescu avea ca rădăcini tradiţia românească dar a fost influenţat de filozofia germană şi tradiţiile hinduse. Reamintim faptul că în majoritatea lor scriitorii au fost credincioşi. Se înfiinţează „Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863”, şi ies în evidenţă scriitori de valoare ca Ion Luca Caragiale, care scrie comedii,  Ion Creangă, cu poveştile sale nemuritoare şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Apar curente literare ca Romantism, Poporanism, Sămănătorism. Perioada  interbelică este considerată epoca de aur cu privire la dezvoltarea romanului.  Sunt tipărite  opere ca Răscoala  de Liviu Rebreanu, şi Pădurea Spânzuraţilor publicată în 1922. Apar scriitori ca Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), George Călinescu. Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi George Bacovia, Lucian Blaga, Mircea Eliade iar „romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creştină, păgână”. Tristan Tzara, a fost eseist francez şi fondează dadaismul, pe care îl abandonează în favoarea suprarealismului şi marxismului, iar cultura română este conectată la cultura Occidentului. Astfel se tinde spre modernism. Avangardiştii români sunt reprezentaţi de „Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Benjamin Fundoianu, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea. Au existat trei mari genuri : Genul epic Genul liric  şi Genul dramatic, iar ca şi curente literare sunt „Romantismul Expresionismul Suprarealismul Semănătorismul Modernism Postmodernism Fracturism” Dintre marii  scriitori reamintim Tudor ArgheziGeorge BacoviaLucian BlagaMircea EliadeIon BarbuVasile Voiculescu. Perioada comunistă a fost mai dificilă, dar tot au existat scriitori care s-au impus. Printre cei mai de seamă se poate aminti Marin Preda cu Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni, şi alţii ca Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana. Nu se poate preciza că ei au fost creştini şi în inimă, dar s-au opus tacit comunismului. Românii din diaspora îşi aduc şi ei contribuţii prin operele lor şi amintim pe Eugen Ionescu  cu teatrului absurdului, Emil Cioran, iar „O excepţie este Mircea Eliade care scrie şi în limba română (abatere de la regulă făcând lucrările ştiinţifice,  istoria religiilor şi filozofia miturilor). De asemenea „În 2009, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat scriitoarei germane, orginare din Banat, Herta Müller”. În Literatura contemporană se găsesc o lungă serie de scriitor din care cităm o parte : ”Gabriela Adameşteanu, Linda Maria Baros Nicolae Breban, Augustin  Buzura Gheorghe, Crăciun George, Cuşnarencu Emilian,  Galaicu-Păun, Radu Pavel, GheoRadu,  Pavel Gheo, Mugur Grosu, Marius Ianuş, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Ion Iovan, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Dan C. Mihăilescu, Marin Mincu, Ion Mureşan, Marta Petreu, Petruţ Pârvescu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Sorin Preda, Doina Ruşti, etc[34]. De asemenea diferite curente filozofice, au avut impact asupra educaţiei creştine.[35] Ele pot fi enumerate pe scurt ca Umanismul care este un curent filozofica ce pune în centrul universului pe om şi toate punctele de referinţă se fac la om, iar căutarea adevărului şi moralitatea se orientează  spre interesele umane. Umanismul respinge credinţa în supranatural şi credinţa în divinitate. Ei se orientează pe educaţia copiilor pentru a fi mai umani, dar ignoră starea de păcat a omului Psalmi 51:5  „Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”. Un alt curent filozofic este Idealismul, care se concentrează pe mintea omului. Conform idealiştilor tot ce există se datorează spiritului uman, iar realitatea se poate cunoaşte doar prin idei, şi numai experienţa umană ne poate da o imagine a realităţii. Dar întrebarea care se pune este faptul că realitatea nu există dacă nu este percepută de om, pentru că omul a fost făcut abia în ziua a şasea, iar până atunci ? Geneza 1:16  „Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele” (  ziua a patra). Realismul pe de altă parte se bazează pe faptul că realitatea, porţiuni din univers pot fi percepute prin simţuri şi cercetare ştiinţifică. Aristotel printre altele susţine că universul este monism, şi respinge dualismul idealist. Adevărul poate fi cunoscut prin observare obiectivă, probe, descriere empirică şi analiză statică. Dar dincolo de realităţile percepute de om nu mai există nimic ?  2 Corinteni 12:2  „Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)…. a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Pragmatismul pe de altă parte susţine că omul este capabil să rezolve problemele pe baza experienţei, iar omul este produsul mediului înconjurător, apropo de teoria evoluţiei, iar succesul omului derivă din experienţe prin aplicarea lor corectă, iar rezultatul îi conferă valoarea de adevăr. Dar istoria şi natura umană contrazice acest lucru, istoria omenirii este mai mult o istorie a războaielor dintre diferite imperii sau civilizaţii. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului. (Apocalipsa 6:8). Pavel recunoaşte şi el că Romani 7:18  „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Un alt curent filozofic este Existenţialismul,  un curent filozofic care afirmă faptul că realitatea este determinată de individ, iar moralitatea este înscrisă în om, iar omul există doar prin propriul efort, iar din perspectiva fârşitului,  este înstrăinat şi nu are op posesiune a sinelui, ceea ce nu este adevărat „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, (Evrei 9:27). Naturalismul este concepţia materialistă despre lume şi viaţă care neagă tot ce nu este materie. Prin acest lucru el neagă existenţa lui Dumnezeu, a sufletului şi a vieţii dincolo de moarte. Cunoştinţele se dobândesc prin cunoaşterea lumii materiale dar…. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”. (Evrei 4:12) Această formă de „umanism ştiinţific” a influenţat ştiinţa şi economia şi a înlesnit apariţia darwinismului şi a marxismului. Din pricina lui procesul de secularizare a societăţii s-a intensificat şi şi-a pus amprenta în şcoli şi viaţa personală.  Naturalismul oferă o imagine falsă a realităţii obiective. Liberalismul, se află la cealaltă extremă a naturalismului şi încearcă un creştinism mai uşor de acceptat, omul rămâne etalon de măsură pentru toate lucrurile, iar omul ca şi individ este liber să aleagă propria libertate. Biblia spune altceva. „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, (Deuteronomul 30:19), aspect valabil şi astăzi. El consideră că mesajul din Scriptură trebuie dezbrăcat de conceptele mitice care nu se mai potrivesc cu omul modern din ziua de astăzi. Behaviorismul, este un curent filozofic care pune accentul pe control şi nu pe libertatea umană. În urma obţinerii unor performanţe care sunt condiţionate de sancţiuni sau recompense, se ignoră iniţiativa personală şi existenţa „omului lăuntric”. El nu ia în considerare voinţa liberă ci doar comportamentul condiţionat. El încearcă să înlăture influenţa părinţilor şi profesorilor, cu  instituţii şi tehnologie dar şi el este contrazis de Scriptură. „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1:8) şi contrazice  ce spune Biblia. Aceste curente filozofice desacralizarea învăţătura creştină, în societatea de azi în care absolutul devine relativ, iar valorile creştinismului sunt minimalizate. Ele nu oferă decât  „valori palide”, sau surogate pentru creştin şi societate. Biblia este aceea care oferă viaţă : Isaia 55:1  „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! 2  De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, deci, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. Şi Pavel vede pericolul  care exista atunci şi acum cu privire la curentele filozofice „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”. (Coloseni 2:8) Doar ancorarea creştinului în învăţăturile Scripturii, îl face să aibă o bază solidă pentru o viaţă creştinească. Din păcate şi azi au apărut o serie de scrieri literare,  şi elemente necreştine care sunt un pericol pentru fiecare creştin.  Literatura de ficţiune a apărut mai de mult, ştim că nu este adevărată, dar acum a părut şi literatura creştină de ficţiune[36] şi pentru mulţi există o periculoasă extindere de la Cuvântul lui Dumnezeu în domeniul imaginaţiei. Dar realitatea este alta : Psalmi 18:30  Căile lui Dumnezeu Sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Literatura de proastă calitate este consumată în detrimentul unor opere care fac parte din Literatura Universală, sau a Bibliei şi în care există valori mult mai reale.  Ioan 17:3  Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Pe de altă parte cultele eretice asaltează creştinii cu o serie de manuale, broşuri, tractate. Ca exemplu avem Martorii lui Iehova cu „Turnul de veghe” care şi-au dat seama că sunt milioane de creştini declaraţi,  care nu sunt suficient de bine ancoraţi în Scriptură, fiind uşor să se desprindă de Biblie, pentru a adera la secta lor.[37]  Scriptura ne avertizează asupra acestor aspecte. Coloseni 2:8  Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Şi alte secte au înţeles acest lucru şi asaltează creştinismul cu literatură specifică. Doctorul Koch afirmă faptul că se merge şi mai departe şi face afirmaţia că în spatele multora mişcări pseudo - creştine, sau necreştine, citirea cărţilor ocultice şi aderarea la aceste mişcări, este un lucru periculos, persoana în cauză poate deveni medium, cu grave consecinţe asupra spiritualităţii.[38]  Cartea sa Be Here Now (Fii aici acum), un ansamblu de meditaţii şi tehnici în care se regăsesc multe imitaţii ale  creştinismului, a fost pe placul publicului. Dar vorbeşte în ea despre căutarea pură a credinţei şi despre  puritatea credinţei. Totuşi, în ochii iniţiatului (cum era Richard Alpert),  acest bătrânel scund era o personificare a iluminării universale. Pe el – şi pe discipolul său, Richard Alpert (acum  Baba Ram Dass) – trebuie să-i asculte lumea.[39] 2 Timotei 4:3  Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4  Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Din păcate acesta este un adevăr crud  şi real.

4). Sportul.   A face sport nu este un lucru rău în sine, dar au apărut elemente noi care înseamnă mai mul decât sport în sensul că s-au înfiinţat tot feluri de cluburi şi societăţi care practică carate, yoga (în care realitatea ultimă este Brahma, care este un zeu hindus, deci un demon)[40], arte marţiale[41],  tot felul de meditaţii, cursuri de folosire a bioenergiei, iar în spatele acestui paravan se ascund tot felul de secte şi culte eretice dintre care unele cochetează cu  forţele ocultice. Bineînţeles tineretul este atras în primul rând, dar şi alte persoane în etate care aspiră la tot feluri de lucruri noi şi inedite, şi care nu au un orizont spiritual suficient de clar. Scriptura este clară în acesta privinţă. Evrei 12:2  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Dacă sporul rămâne la nivel de activitate sportivă în sine, fără a tinde spre performanţă, şi nu mă refer aici ca exemplu la,  fotbal, box, alergare, etc este un lucru bun. Nu există nici o problemă în a dobândi o cupă de aur, argint sau bronz,  dar în privinţa  artelor marţiale lucrurile se schimbă, prin faptul că presupune dobândirea unor puteri specifice, dobândite prin contactarea forţelor demonice, iar lucrul acesta este păcat. Rămâne întrebarea dacă sportul[42] este permis credincioşilor, şi ce fel de sport. Biblia nu dă indicaţii suficient de clare la ce fel de sport poate să participe credinciosul, dar deşi vorbeşte despre deprinderea trupească în mod pozitiv,  pune pe primul loc evlavia. 1 Timotei 4:8  „Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”.  Este necesară şi menţiunea că sportul din timpul apostolilor sau a Biserici Primare diferă mult de sportul care se practică astăzi. Pavel dă ca exemplu antrenamentul fizic pentru a ilustra lupta spirituală, şi este greu de crezut că analogiile sunt antagonice. 1 Corinteni 9:24-27, “Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul”. Şi mai există versete prin care Pavel îi îndeamnă pe creştini la luptă spirituală, folosind termeni sportivi 2 Timotei 2:5, “Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli,”  sau 2 Timotei 4:7, “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” În consecinţă nu este ceva greşit în a face exerciţii fizice, sau a practica diferite sporturi pentru menţinerea  unui trup sănătos, sau chiar a face sport de performanţă. Biblia ne îndeamnă să avem grijă de trupurile noastre. Efeseni 5:29 "Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…”. De asemenea avertizează omul cu privire la lăcomie (Deuteronom 21:20,… 2 Corinteni 10:5), şi ne avertizează cu privire la  deşertăciune (1Samuel 16:7, 1 Petru 3:3  „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, 4  ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel din exerciţiile fizice îmbinate cu o alimentaţie potrivită, va rezulta un trup sănătos, dar va avea prioritate ce este în inima omului. De la sportul  în sine la care face referire Pavel pentru a ilustra lupta spirituală trecem la ceva mult mai important la viaţa creştinului, care este descrisă de Pavel în termeni de luptă şi alergare. Dar pentru acest lucru avem nevoie de absoluturi, la care să ne raportăm. Ca şi creştini Biblia indică etica creştină[43], descrisă cel mai bine în Matei cap 5-7, numită şi Predica de pe Munte, care creionează caracterul pe care trebuie să îl aibă un creştin. Etica creştină este evidenţiată şi în cartea Coloseni 3 : 1-6 , 1  „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. 2  Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3  Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4  Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. 5  De aceea, omorâţi mădularele voastre care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. 6  Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Atunci când avem dileme este suficient să apelăm la etica creştină prezentată în Biblie. Etica este un set de legi  pe care Biblia le dă în cazul de faţă, iar morala este starea unui individ  sau a unei naţiuni la un moment dat. Dar astăzi semantica termenilor este suprapusă în mod intenţionat, tocmai ca punctul de referinţă să dispară fiind înlocuit de om finitul şi schimbarea din el. „Știința definește etica ca un set de principii morale, studiul moralității”, iar etica creştină cuprinde principiile derivate, după care ne ghidăm în hotărâri şi acţiuni. Cuvântul lui Dumnezeu nu acopere toate situaţiile prezente, dar principiile biblice rămân şi le punem în aplicare. Biblia nu face referinţă direct la droguri deşi există aluzii asemănătoare Isaia 5:11  „Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed până tîrziu noaptea şi se înfierbântă de vin”!, dar există principii creştine din care ne putem da seama ce este bine sau greşit. În primul rând Biblia ne spune că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt 1 Corinteni 6:19  „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri”? În acest caz folosirea drogurilor duc la distrugerea templului lui Dumnezeu, adică a trupurilor noastre, deci se distruge şi trupul dar în primul rând sufletul, şi acest lucru nu îl onorează pe Dumnezeu. Da asemenea drogurile sunt ilegale în multe ţări, iar noi trebuie să ne supunem autorităţilor, iar dacă devin legale, nu suntem obligaţi să le consumăm. În caz că o facem călcăm principiu Scripturii. Multe dintre regulile de viaţă le găsim în Coloseni cap  3, iar în unele cazuri trebuie să  ne frământă şi să facem săpături adânci pentru a înţelege voia lui Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să însoţească citirea şi studierea Scripturii. Duhul Sfânt are un rol bine determinat în viaţa credinciosului pentru că El  „în legătura cu cei credincioşi El[44] regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14, Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15, 1 Ioan 2:20,27) şi este arvuna noastră (Efes. 1:14). Credinciosul trăişte prin Duhul Sfint, si duce un mod de viata in conformitate cu ceea ce Duhul Sfint vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18)”. Deci Scriptura ne va ilumina în hotărârile pe care le luăm 1 Ioan 2:27  „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Biblia este autosuficientă pentru conduita în viaţa creştină, indiferent de cultură, loc geografic sau timpul istoric în care trăim, conform cu etica şi principiile creştine. În mod inevitabil[45] se ajunge la o luptă spirituală pe care fiecare credincios o duce împotriva lui Satan  a îngerilor lui şi a naturii păcătoase din om Efeseni 6:12  „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. Această luptă spirituală sau se exagerează sau se subestimează prin importanţa ei. Unii dintre credincioşi dezaprobă fiecare conflict sau păcat, iar orice idee legată păcat este legat de demoni trebuie depărtată. A doua greşeală este că se ignoră de mulţi credincioşi domeniul luptei spirituale, sau că lupta se dă cu puteri spirituale când Biblia nu afirmă aşa ceva. O înţelegere corectă este menţinere unui echilibru biblic în privinţa aceasta. În unele cazuri Isus a scos demoni din oameni, iar altă dată a făcut vindecări, fără menţiunea aspectelor demonice. Şi Pavel   face referire la păcatul şi lupta împotriva propriei persoane (Romani 6), dar şi să poarte război împotriva celui rău (Efeseni 6:10-18). Din Efeseni   se poate învăţa că  puterea noastră stă în Dumnezeu, armura lui ne protejează, iar ţinta este împotriva forţelor demonice din lume.  Ca şi exemple se pot lua este din Iuda 9 în care arhanghelul Mihail îl mustră pe Satan, deşi era cel mai puternic înger, îl mustră în numele şi autoritatea lui Dumnezeu, iar mai târziu în Apocalipsa 12:7-8 Mihail îl înfrânge pe Satana. Şi noi numai într-o relaţie cu Cristos avem autoritatea luptei în numele Său. De asemenea în Efeseni 6:13-18 ni se prezintă  armele noastre ca cingătoarea adevărului, platoşa neprihănirii, râvna evangheliei păcii, scutul credinţei, coiful mântuirii, sabia Duhului, şi rugăciunea, care este o armură spirituală (prezentată prin analogie, cu armele din timpul lui Pavel), arme de care trebuie să ne folosim. Vestirea Evangheliei în modul de atac trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu şi victoriile spirituale sunt posibile prin rugăciune. La momentul ispitirii din pustie Isus, dar şi în alte ocazii,  îi răspunde lui Satana cu citate din Scriptură, iar Diavolul nu a reuşit să-l învingă. În sensul acesta comportarea  lui Isus  trebuie să fie un exemplu pentru noi. Un exemplu negativ în lupta spirituală sunt fiii lui Sceva (Faptele Apostolilor 19:13-16), care neavând o relaţie cu Isus Cristos, deşi au încercat să lupte, cuvintele lor nu au avut autoritate divină şi au fost înfrânţi. Ca şi aspecte importante în această luptă spirituală avem câteva elemente importante ca să ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu şi nu pe a noastră şi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Romani 8:37  „Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.  Dacă ne uităm ce spune în Apocalipsa ce se transmite îngerului din cele şapte biserici, cuvântul esenţial este biruinţa Apocalipsa 2:7  „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Se observă forma de singular, care este necesară în dreptul fiecărui creştin şi a bisericii, deci lupta noastră spirituală[46], sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să prezinte şi o creştere spirituală. Ea se vede în viaţa credinciosului a cărui caracter seamănă tot mai mult cu cel al Domnului Isus Cristos, fiind un proces. Un exemplu foarte bun este descris în 2 Petru 1:3-8,  în care Dumnezeu ne dă puterea cu privire la cunoaştere şi evlavie, prin El avem făgăduinţe mai bune şi ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, fugind în acelaşi timp de o lume stricată. Dar şi noi trebuie să ne dăm silinţa ca să unim împreună credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni….. şi se pune şi o condiţie „8  Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos”. Accesată cunoaştere vine din înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu care a fost dat oamenilor pentru zidire spirituală şi creştere. De asemenea în Galateni 5: 19-21  şi Galateni 5: 22-23 sunt prezentate roadele firii pământeşti şi roadele Duhului Sfânt. Este una din cea mai bune oglindă ale Scripturii. Nu se poate trece de la Roadele firi pământeşti la Roadele Duhului Sfânt decât prin Naşterea din Nou care este o lucrare a Duhului Sfânt, care trebuie să se vadă în mod clar în viaţa credinciosului. Isus Cristos ne îndeamnă la desvârşire „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. (Matei 5:48) După procesul mântuirii începe  procesul creşterii spirituale cu ajutorul Duhului Sfânt care locuieşte în noi Ioan 14:16-17, devenim o făptură nouă, 2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”, iar firea veche face loc omului nou în Cristos  (Romani 6-7). Creşterea spirituală este un proces care ţine toată viaţa şi depinde de cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, aplicarea lui, şi umblarea noastră în Duhul Sfânt (Galateni 5: 16-26). Doar cu ajutorul Duhului Sfânt care locuieşte în noi avem posibilitatea să învingem păcatul şi să creştem spiritual.

5). Psihologia  - psihologia creştină[47] - Psihologia nu este legată numai de materia din care face parte omul şi nu se reduce la simple reacţii chimice, sau stimuli electrici din creierul nostru, ci ea ţine de partea imaterial din om de sufletul lui, chiar dacă materia în sine îşi aduce aportul ei.  Cuvântul vine din „limba greacă ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = ştiinţă”, ce studiază „comportamentul uman, inclusiv funcţiile şi procesele mentale ca inteligenţa, memoria, percepţia, precum şi experienţele interioare şi subiective cum sunt sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente” . Această  definiţie standard,  nu corespunde întru totul realităţii, ea fiind incompletă, fiind plafonată de însăşi limitarea omului, dar şi mai mult este greu ca omul să se perceapă obiectiv şi deplin pe el însuşi. În cadrul acestei definiţii prezentate mai sus avem câteva aspecte. 1.Avem conţinutul psihic, sau de conştiinţă,  la  un moment dat, element care face obiectul unei funcţii psihice. 2. Funcţiile psihice care sunt modalitatea  specifică a activităţilor conştiente independente de cea ce conţine fondul de idei, afectivitate, temă miez, etc,  de factură psihică. 3. Există  mecanisme psihice, care sunt o modalitate specifică a unor activităţi inconştiente. De asemenea există sfere sau straturi psihice care reprezintă un ansamblu de mecanisme şi funcţii care sunt comune unei anumite funcţii psihice ca e exemplu sfera afectivă, sfera cognitivă, şi altele.  Se mai poate adăuga Tipul psihologic care este o sumă a caracteristicilor fiecărui individ, care ţin de intelect, sentimente, cu caracter voluntar, şi reprezintă personalitatea individului. Modalităţile de adoptare a psihologiei sunt diverse, ca de exemplu psihologia experimentală, în care se foloseşte metode ştiinţifice pentru a descrie şi înţelege, cauze ale relaţiei reciproce, sau a unor procese ca memorarea, învăţarea, sau comportametul social. Psihologia umanistică se ocupă mai mult de investigaţii în ceea ce priveşte calitatea cu privire la experienţele subiective din fiinţa umană. Primul laborator experimental de psihologie a fost înfiinţat de Wilhelm Wundt 1879,  la Universitatea din Lipsca (Leipzig), dar treptat ea s-a desprins de filozofie şi devine o specialitate de sine stătătoare, cu o serie de direcţii diferite, şi sub specialităţi. Dacă face o incursiune în istoria psihologiei, începând din antichitate până în secolul 19, ea era o componentă a filozofiei.  Primele referiri le găsim la Aristotel[48] în lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psychês), iar  „Teofrast defineşte 30 de caractere omeneşti, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor”. Termenul de psihologie este folosit totuşi doar la sfârşitul evului mediu de către Philipp Melanchton  în lucrarea Kommentar über die Seele (1540, Consideraţii asupra sufletului). Dar în teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes „sufletul” nu este amintit de loc. Abia în anul 1740 „Leibnitz menţionează pentru prima dată existenţa unor procese subconştiente”. Părintele psihologiei moderne este considerat  Johannes Nikolaus Tetens, care în  Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Consideraţii filozofice asupra naturii umane şi dezvoltării sale), face o descriere amănunţită a funcţiilor şi proceselor psihice din fiinţa umană, ca caracter de adevăr şi autenticitate recunoscute şi astăzi. Apare şi Psihologia experimentală fondată de Wilhelm Wundt și William James, care îşi îndreaptă atenţia spre comportamentul, dispoziţia umană, în care se includ şi stări patologice, care au importanţă pentru psihologia clinică. Există şi puncte de vedere diferite iar „Școala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano și Karl Jaspers , iau în considerate procesele psihice  ca fenomene care nu pot fi împărţite, pe când behaviorismul, (Ivan Petrovici Pavlov), priveşte comportamentul uman ca o manifestare condiţionată şi o asociată de stimuli, din care rezultă răspunsuri specifice. Psihologia germană se remarcă prin Max Wertheimer, Wolfgang Köhler) care este o Psihologia configuraționistă (Gestaltpsychologie), care percep viaţa psihică ca un tot unitar. Sigmund Freud  foloseşte metoda terapeutică (Psihanaliza), şi se inaugurează    psihologia abisală. Psihologia umanistă are rădăcini în exitenţialism,  pune accentul pe experienţa individuală şi încearcă să explice esenţa fiinţei umane prin investigaţii calitative (Abraham Maslow), ca o reacţie la behaviorism.  În anul 1960 Anthony Sutich și Abraham Maslow  pun bazele celei de a patra „forţă”, Psihologia Transpersonală , pe lângă behaviorismul, psihanaliza, psihologia umanistă şi psihologia transpersonală. Sutich și Maslow realizează un studiu aprofundat, şi intră în domenii noi ale psihologiei, iar în anul 1968 este scrisă lucrarea Toward a Psychology of Being” (Spre o psihologie a ființei) Şi psihologia umanistă, ca şi celelalte de fapt sunt tranziţionale spre ceva mai mult, numită psihologie transpersonală, trans-umană. Am găsit de cuviinţă să citez aceste personalităţi care şi-au adus aportul în domeniul psihologiei care au influenţat societatea dar şi creştinismul. Folosirea termenului de psihologie se mai află într-o lucrare morală a lui Rudolf Goelenius, scrisă în anul 1553, iar în 1734, Christian Wolff foloseşte termenii de Psihologia empirica şi Psihologia raţionalista, care au fost scrise în lucrări în limba latină. Experienţa psihologică se întâlneşte în mituri, legende, proverbe, ea nu este sistematizată şi este prezentă în  multe genuri de literatura şi filme. În cazul acesta cultura şi tradiţia sunt puse deasupra Scripturii.  Cei care se ocupau de înţelegerea psihicului uman  erau înconjuraţi de taină, mister şi admiraţie, ei fiind şamani, pitia „prezicatoare in fraze enigmatice a viitorului, preoteasa zeului Apollo” şi vrăjitoarele din evul mediu. Dar în sensul acesta Biblia este suficient de clară Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. (Exodul 22:18), sau Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui. (Leviticul 20:6). Revenind la psihologia generală obiectul ei este  „acțiunea coordonată a funcțiilor psihice în procesul învățării precum și în controlul activităților umane”!.  Ca şi procese psihice cu privire la gândirea umană, planificarea dorinţelor, sau luarea unor decizii, ele sunt luate conştient, ele fiind introspective sau retrospective. În modul acesta omul are capacitatea să se înţeleagă pe el însuşi până la o anumită limită dar să înţeleagă în mod relativa  şi alte persoane, respectiv comportamentul rasei umane şi să interacţioneze cu semenul de lângă el. Procesele psihice sunt în principal „procese psihice senzoriale, care înseamnă „senzaţia, percepţia şi reprezentarea, procese psihice cognitive, care sunt memoria, atenţia, limbajul, gândirea şi imaginaţia şi procesele psihice afective, în care se includ afectivitatea, motivaţia şi voinţa”.  David Hume[49], a fost filozof, istoric şi economist, adept al empirismului, reprezentat al Iluminismului,  a criticat dogmatismul metafizic şi religios, el a fost contemporan cu Immanuel Kant şi a resping ideile abstracte care nu vin din realitatea şi experienţa personală. Ideile lui vor influenţa gânditori posteriori ca Albert Einstein  care a afirmat că s-a inspirat din Hume când a formulat teoria relativităţii. Hume[50] foloseşte termenul de „legea asociaţiilor”, când încearcă să explice experienţele omeneşti, relaţiile sentimentele etc, iar rezultatul este generat de legături între timp şi spaţiu - timp, folosim memoria omului. Hume este criticat de Immanuel Kant care are o altă percepţii cu privire la „legea sociaţiilor”, el bazându-se  pe configuraţii matematice, la care se adaugă ipoteze de lucru cu privire la relaţii şi evenimente care pot fi cunoscute prin verificare şi observaţie.  Daca revenim puţin la noţiunile fundamentale ale psihologiei ele sunt Afectivitatea, Atenţia, Comportament, Conştiinţă, Creativitate, Emoţie , Gândire, Cunoaştere, etc, dar se poate adăuga Imaginaţie, Instinct Inteligenţă, Limbaj, Memorie, Reprezentare, Suflet,  Voinţă, dar se pot adăuga şi cele care au caracter patologic ca stresul Psihoze şi Nevroze, sau tot felul de traume sufleteşti. Domeniul este foarte vast, iar fiinţa umană sub aspectul acesta  este încă puţin explorată. Vrem nu vrem psihologia, ca şi alte ştiinţe a influenţat  creştinismul, din păcate în mod negativ. Aşa apărut în scenă modernă şi psihologia creştină care este o altă amăgire a oamenilor. Se face afirmaţia că lumea modernă este influenţată şi modelată de psihologie,[51] în contrast cu avertismentul din Biblie din Iacov 3:13  „Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! 14  Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. 15  Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.” În cadrul acestei discipline se studiază senzaţiile, percepţia, imaginaţia, afectivitatea, temperamentul, caracterul, etc,  enumerând doar câteva dintre ele, dar care prezintă un teren alunecos, cu un grad mare de risc. Câţi dintre credincioşii care studiază psihologia, au un bagaj mare de încărcătură biblică, literatură creştină, sau teologică, pentru a contrabalansa riscul la care se expun. De-a lungul istoriei au fost numeroase glasuri care au afirmat faptul că filozofia este necesară creştinismului, iar altele au afirmat contrariul. Credinţa sau puterea credinţei poate fi denaturată în scopuri negative, nefiind în acest caz vorba despre credinţa în Dumnezeu.  Matei 12:43  „Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. 44  Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. 45  Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”Golul lăsat în inimă prin abandonarea credinţei, este umplut de parapsihologie, ocultism,[52] etc. În final prin aceste practici se ajunge la o închinare directă în faţa lui Satan. Unii evanghelici au împrumutat psihologia şi metodologia practicilor şi standardelor din lume,[53] în contrast cu ce spune Biblia  în  1 Corinteni 1:17  „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică”. (Ocultismul şi alte practici necreştine, sunt o rătăcire fiind interzise de Dumnezeu. (Exodul 22:18) şi  în mod categoric ele implică contacte demonice)[54] care sunt ostile creştinismului.  Se pune întrebarea pertinentă în ziua de azi dacă un creştin trebuie să consulte un psiholog sau în psihiatru[55] în cazul unor boli patologice de natură psihică. Mulţi dintre creştini apelează la psiholog (sau sunt obligaţi să facă acest lucru în vederea ocupării unui post) şi în cazul unor tulburări de natură psihică ca depresie sau anxietate. De asemenea în urma unor crize existenţiale, tragedii în viaţă, sau alţi factori, omul poate ceda nevrotic sau psihic. De asemenea există  psihologi, psihiatri, sau consilieri creştini care oferă asistenţă în acest domeniu. Gama tulburărilor de ordin psihologic este largă, pot fi de natură emoţională sau psihică, dar ce au în comun este de ordin spiritual. Păcatul este o cauză a depresiei sau anxietăţii, iar persoana în cauză trebuie să-şi mărturisească păcatul, să se pocăiască, iar acest lucru duce la vindecare spirituală. Dacă se persistă în păcat se poate ajunge la influenţă demonică şi îmbolnăvire psihică  2 Corinteni 4:3  „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, 4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Totuşi chiar şi în situaţia acesta este demn de remarcat că un creştin nu poate fi influenţat, sau posedat de demoni, fiindcă există o măsură a ispitei care este îngăduită de Dumnezeu şi poate fi suportată de creştin  1 Corinteni 10:13  „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”. Dar acest lucru se întâmplă cu creştinul care are Duhul Sfânt în el (Romani 8.9-11), iar El nu va împărţi acelaşi „domiciliu” cu demonii. Un alt aspect este acela că Dumnezeu a îngăduit omului să descopere medicamente pentru vindecare, care poate fi prescrisă de persoane competente în domeniu. Nu există o diferenţă între o rană fizică  sau boală psihică, care pot fi tratate cu medicamente, din acest punct de vedere. Şi chirurgul şi psihiatrul sunt doctori, iar a ignora existenţa lor nu este înţelept, mai ales dacă doctorii sunt şi creştini. A merge la un psiholog sau psihiatru de cele mai multe ori este o decizie personală, este o problemă de conştiinţă, pentru că Biblia nu specifică acest aspect. Trebuie luate în considerare câteva aspecte de cel în cauză care trebuie să-şi pună întrebarea în ce măsură boala îi afectează comportamentul faţă de ceilalţi credincioşi, familia din care face parte, şi relaţia lui cu Dumnezeu, în care poate fi ascultător sau neascultător de Dumnezeu. De asemenea în ce măsură afectează mărturia personală despre Cristos, existând multiple aspecte în viaţa creştinului. Dacă o persoană bolnavă din diferite motive refuză un ajutor, este păcat, iar cel mai bun lucru dacă nu se decide singur este să ceară ajutorul uni doctor, pastor sau preot. A merge la un psihiatru sau psiholog nu este un păcat şi acest lucru nu arătă o absenţă a credinţei, dar în acelaşi timp trebuie să mergi întotdeauna prima dată la Dumnezeu pentru îndrumare şi vindecare pe care să le ceri în rugăciune. Atunci când există posibilitatea de alegere este mai bine să mergi la un psiholog sau psihiatru creştin decât la unul laic, care va avea un punct de vedere biblic asupra problemei respective. David face o precizare şi încurajare pentru fiecare dintre noi Psalmi 40:2  „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. 3  Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul”.  Şi totuşi în condiţiile actuale de stres, orice om poate să aibă probleme de ordin psihic, iar depresia tragedii din viaţă, etc[56] şi axientatea, sunt ceva obişnuit. Depresia afectează milioane de oameni atât creştini cât şi necreştini, şi ei experimentează sentimente de tristeţe, mânie, disperare, oboseală şi alte forme  şi simptome. Persoanele în cauză se simt nefolositori şi au tendinţe de suicid. Depresia poate fi declanşată de  tragedii, ca pierderea celor dragi, a locului de muncă, divorţ, abuzul spiritual, care aduce la stima de sine redusă şi alte evenimente nefericite. Pe de altă parte Biblia ne îndeamnă la o viaţă de bucurie şi laudă la adresa lui Dumnezeu Filipeni 4:4  „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă”!, Romani 5:11  „Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea”. Dumnezeu a intenţionat să avem o viaţă de bucurie, iar acest lucru nu este uşor de realizat de persoanele care trăiesc în depresie, stare care se poate îndrepta spre bine prin rugăciune,  studiu biblic, aplicarea învăţăturilor din Scriptură în viaţă, suport din partea fraţilor prin părtăşie, mărturisirea păcatelor dacă este cazul, iertare şi consiliere. Pe de altă parte este necesar un efort din partea persoanei în cauză de a muta accentul de pe problemele personale şi de la el însuşi pe Cristos, adică dinspre sine în afară, dar nu pe oameni ci pe Domnul. Depresia trebuie să aibă un diagnostic pus de un specialist, iar depresia clinică nu este întotdeauna generată de păcat, aşa cum am amintit mai sus. Ea  necesită tratament medicamentos şi consiliere. Suntem absolut de acord şi credem că Dumnezeu poate să vindece orice boală, dar nu este păcat, ci chiar indicat să mergi la un doctor în paralel cu rugăciunea. Cei care sufere de depresie trebuie să se verifice că stau în Cuvânt, chiar atunci când bolnavul în cază simte că nu poate face aşa ceva, fiindcă de cele mai multe ori emoţiile ne pot ghida greşit, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat. Este preferabil ca atunci când trecem prin necaz şi ispite să stăm mai aproape de Dumnezeu şi să rămânem tari în credinţă (1 Corinteni 10:13). Deşi starea de boală, în cazul de faţă depresia nu este un păcat, totuşi persoana în cauză este responsabilă de felul în care răspunde la starea în care se află şi trebuie să apeleze la ajutor medical, şi la Dumnezeu.  Evrei 13:15  „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”. Deşi există multe zone gri, trebuie să avem discernământul necesar  a face diferenţa dintre păcat şi boală. În consecinţă păcatul este păcat şi trebuie tratat ca şi atare, iar boală este boală, care necesită un tratament uman / divin.

6). Factorii de sex. a.Televiziunea Majoritatea programelor de televiziune abordează sexualitatea mai ales sub aspect negativ. Filmele şi alte programe trebuie să aibă o încărcătură sexuală pentru a fi atractive, intervenind nu calitatea ci preţul de piaţă. Chiar şi în unele reportaje despre animale se surprinde foarte des aspectul reproducerii. Este suficient ca să priveşti, nu este obligatoriu să faci păcatul şi în trup. El există şi sub aspectul mintal, te uiţi şi pofteşti în inima ta : Matei 5:27  Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” 28  Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. [57]  dar tot păcat rămâne.  Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa.  Bărbatului îi este îngăduit a avea o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ.  După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători. 1 Corinteni 7:39  “O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.[58] În calitate de creştin după ora 24, dar chiar şi mai devreme trebuie să fii atent ce fel de canal de televiziune alegi pentru vizionare. Prin faptul că televiziunea ocupă un loc important în viaţa cotidiană, ea oferă o educaţie de prost gust şi cu tendinţe agresive în domeniul depravării umane, pe care îl accentuează. Biblia spune altfel : În cazul de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorţul. Matei 19:9  “Isus le-a răspuns: ‘Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară din pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte”. Un alt aspect şi mai sumbru prezent în programele de televiziune este pornografia[59] cu rezultate devastatoare asupra copiilor, adulţilor şi cuplurile căsătorite, care sunt considerate păcate extreme. b. Pornografia. Linia dintre senzualitate şi pornografie este foarte subţire, iar media de vârstă a celor ce consumă acest gen de programe începe de la 11-12 ani, iar în urma unui studiu din SUA, creştinii tineri, adolescenţi, 16 %, dintre ei au vizionat un film pornografice. În România sondajele arată că 31% dintre cei care urmăresc creştin ortodox.ro şi 29% dintre persoanele care accesează resurse creştine.ro, accesează şi domeniul pornografic. Dar Biblia afirmă faptul că  acest lucru este păcat. Proverbe 6:27 „Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele”?. Pornografie este prezentă în toate domeniile în mod agresiv, în fotografii, cărţi filme, jocuri video, cărţi de joc, desene animate, sculptură şi chiar grafică. Nu este ceva nou, pentru că pentru romani şi greci era o normalitate. Azi 12% dintre saituri conţin imagini pornografice. „În fiecare secundă peste 28.300 de vizitatori ai Internetului accesează imagini cu caracter obscen. Peste o treime din downlaud-urile zilnice conțin pornografie!, 2,5 de miliarde de e-mailuri zilnice (8%) au în conținut aceste aspecte. 72 % dintre bărbați și 28 % dintre femei au intrat în contact cu perversiuni vizuale”. Azi un vârf satanic al timpului prezent este sexul cibernetic - prin calculator. Ca şi activitate pornografia bate toate recordurile, fiind o industrie din care se scoate bani, 380 miliarde de dolari pe an – dublu ca PIB- ul României. Ca exemple “trailerul” de 2 minute al dramei erotice “Fifty Shades of Grey” a fost postat pe Youtube la 26 iulie, și în trei zile a avut 36,4 milioane de accesări!”. Accesările se fac  cele mai multe în timpul sărbătorilor, sau Duminică, când de fapt oamenii ar trebui să fie la Biserică.  Pornografia este o curiozitate păcătoasă dar şi o obsesie, culturală, drogul,  sexul se dezumanizează şi se ajunge la o lipsă de respect faţă de sexul opus. Cei care sunt căsătoriţi nu au cum să aprecieze corect şi frumos partenerul de viaţă ( 63%). Ea devine o patologie sexuală, iar cei care vizionează aşa ceva încercă să pună şi în practică cam 25% dintre bărbaţi şi 15% dintre femei. Pornografia declanşează Epinefrina, un produs chimic, care are ca şi efect revenirea acestor imagini pe retină, şi se şterg abia după 6 săptămâni. Dar mai mult tumultul şi frământarea rezultate din aşa ceva, conduc la  „pedofilie, hebefilie (materiale pornografice despre tineri), ori parafilie (deviații sexuale ce includ sadismul, masochismul, sodomizarea, bestialitatea etc”. Pornografia distruge relaţiile de prietenie şi creşte numărul violurilor, iar 92% dintre cei care fac violuri sunt şi consumatori de pornografie. Dar în plus cresc bolile prin transmitere sexuală, se distrug căsătorii, dar cel mai grav este că se distruge relaţia omului cu Dumnezeu. Biblia ne însemnă să fugim de curvie ( porneia) 1 Corinteni 6:18  „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său”, şi să ne ferim de curvie ( porneias) 1 Tesaloniceni 4:3  „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie”. „Sexul fără persoane” este o refuzare a planului lui Dumnezeu, care a hotărât relaţii intime între soţi (Gen. 2:24). De asemenea aşa zisele valori ale pornografiei sunt „ anti - biblice şi anti - cristice”. Pentru a scăpa  de acest viciu devastator părtăşia cu Cristos trebuie să fie o prioritate, iar o închinare corectă şi biblică ne apără de păcat. Galateni 5:16  „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. De asemenea trebuie să lăsăm pe Duhul Sfânt să transforme şi să înnoiască mintea noastră Romani 12:1  „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. În plus trebuie să fugim de ispite, să ne facem prietenii sănătoase, şi să mărturisim păcatele şi greşelile noastre ( Ioacov) „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Iacov 5:16). Accesare pornografiei se face de cei care au timp liber (Vladimir Pustan.), iar combaterea pornografiei se face prin exerciţii fizice (Josh McDowell), şi Nicolae Geantă spune că lupta se duce cu internetul închis şi Biblia deschisă. Dumnezeu ne-a aşezat aici, iar noi trebuie să fim biruitori şi să fim lumină în această lume. Dacă  reabordăm  relaţiile sexuale într-un cuplu dintr-un cuplu creştin[60], Biblia ne dă indicii cu ce este permis sau interzis în cadrul căsătoriei. Biblia afirmă ideea de cinste în familie Evrei 13:4  „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari”. Cei căsătoriţi sunt sfătuiţi, pentru o bună înţelegere în cadrul relaţiilor intime   1 Corinteni 7:5  „Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre”. Dar în privinţa relaţiilor extraconjugale Biblia este categorică Galateni 5:19  „Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,…” Efeseni 5:3, 1 Tesaloniceni 4:3). Adulterul este un păcat indiferent de circumstanţe, iar pornografia apelează la “pofta cărnii şi pofta ochilor” (1 Ioan 2:16), care sunt condamnate categoric de către Dumnezeu. De fapt sfârşitul lor final va fi tragic, pentru că pierd viaţa veşnică „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună”! (Apocalipsa 22:15).. c. relaţii extraconjugale. Rata divorţurilor a ajuns să fie alarmantă nu în lume ci chiar în biserici. Mai mult, persoane divorţate, cântă în cor sau au tot felul de activităţi în biserică. Societatea modernă a dezlănţuit un război fără precedent împotriva familiei. [61] Pe de altă parte, pacea şi înţelegerea sunt mai importante decât o învăţătură sănătoasă ancorată în Scriptură şi preferăm să ne ocupăm de subiecte contemporane şi mondene.[62] Natura noastră păcătoasă nu opune rezistenţă la păcat şi ne complace-m în îndepărtarea faţă de Dumnezeu. Se calcă în mod deliberat porunca a şaptea din Exod 20, şi   Matei 5:31  S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” 32  Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. Iubirea aproapelui nu presupune relaţii cu partenera sa. Se ajunge la divorţ prin a pofti, şi prin relaţii extraconjugale. În Evrei 13:4 Cuvântul spune : căsătoria să fie ţinută în toată cinstea. Într-un studiu făcut acum 15 ani, 75 % dintre bărbaţii căsătoriţi  şi 60 % dintre femei au avut relaţii extraconjugale.[63]   Din 10 fete, 8 îşi pierd virginitatea până la 18 ani. Mai grav în Arad există o mişcare denumită Familia, cu blazon creştin, dar admit relaţii sexuale libere între membrii grupării lor.[64] De asemenea şi rata avorturilor este foarte mare,  familiile din biserică au unul sau doi copii, chiar şi în cazul pastorilor. Rezultă printre altele şi o populaţie îmbătrânită. Din religiile orientale apar alte învăţături. Deseori oamenii sunt sfătuiţi de către ghizi spiritişti, de către adepţi ai reincarnării sau de către vindecători-mediumi să comită adulter sau să divorţeze pentru că nu s-ar fi căsătorit chipurile cu adevăratul lor “suflet-frate/soră”, adică cel cu care ar fi trăit într-o  viaţă precedentă. Dacă aceşti subiecţi doresc să înainteze din punct de vedere spiritual, ar trebui atunci să se  alăture acestui nou partener sub ameninţarea de a suferi consecinţele karmice. [65] d. Adulterul. Adulterul şi divorţul,[66] sunt o altă problemă,  altfel zis, atac contra celulei familiale. Am citit despre atâtea cazuri de  adulter şi divorţ survenite din cauza acestei învăţături, încât este limpede că avem aici destule lucruri la care  să medităm serios. Pentru câţi oameni această doctrină nu e decât un pretext pentru nemurirea sexuală sau  doar o scuză pentru o căsnicie ratată! Un alt aspect care influenţează creştinismul este literatura, care şi-a pierdut, valoare şi a devenit o industrie de consum.  e. literatura  La toate chioşcurile de ziare, poţi să găseşti reviste şi broşuri în care eşti asaltat de subiecte de acest gen. Mai grav este faptul că şi copii au acces la ele. Una din cele mai vândute cărţi din anul 2000 a fost Farmecul discret al adulterului, carte care reflectă prin succesul ei tendinţele oamenilor contemporani. Civilizaţia secolului XX, a ajuns o junglă sexuală.[67] Există o adevărată industrie în literatura pornografică, şi care aduce profituri enorme. La capitolul moralitate, raportat la etica din Scriptură stăm cel mai prost. Ceea ce seamănă omul aceea va secera şi aşa zisa libertate te transformă de fapt în rob al păcatului. Romani 1:28  Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori, 30  bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31  fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Dacă se calcă porunca lui Dumnezeu, oamenii suferă consecinţele, fiindcă :  Plata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Cu ce fel de informaţii se  hărănesc oamenii din punct de vedere spiritual, acele informaţii vor fi procesate de mintea lor, în cazul de faţă sub aspectul negativ. Se pune întrebarea câţi dintre tineri, sau adulţi citesc o literatură de calitate, chiar dacă nu este de factură creştină. În revista Divine Times din ianuarie-februarie 1979 se află un  articol conţinând douăzeci şi patru de fotografii ale lui Maharaj Ji şi intitulat “Fotografiile secrete şi revelate ale  lui Dumnezeu”, şi în el se regăseau pretenţiile la atotputere. Desigur, adevăratul Dumnezeu vede aceste  pretenţii cu un alt ochi: “Inima ţi s-a înălţat, şi tu ai zis: Eu sunt Dumnezeu, şed pe scaunul lui Dumnezeu… de  aceea, pentru că îţi iei voia ta drept voia lui Dumnezeu… vei muri de moartea celor necircumcişi” (Ezechiel  28:2,6,10)[68]. Atunci păcatul frământă mintea omului, ea se strică.  f. Pervertirea minţii.. Biblia ne îndemnă să „ fugiţi de curvie”, cuvântul grecesc este poreneia. 1 Corinteni 6:18  Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său, care implică toate formele în care conceptul de sexualitate permis de Dumnezeu este deformat. El este un păcat în trup, iar porunca a şaptea se poate traduce  prin a nu avea relaţii sexuale nelegitime cu altcineva.[69] Dar în primul rând acest păcat este un păcat al minţii, care ulterior se poate traduce şi în practică. Dacă se calcă porunca a şaptea se mai calcă şi câteva porunci, cum ar fi a treia, a opta,  nouă şi zece. Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fugă de poftele tinereţii. 2 Timotei 2:22  Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.  Un alt mare păcat al omului este mândria, el ţine să fie bine văzut.  Filipeni 2:3  Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş,  iar smerenia a devenit desuetă. Telenovela preferată, microbiştii, un serial din care ai pierdut un episod anume, a devenit o problemă pentru un credincios. Dar cuvântul citit sau învăţat, are impact real asupra vieţii spirituale, prin ajutorul Duhului Sfânt. De cele mai multe ori nu Biblia este hrana noastră spirituală, ci folosim tot felul d surogate, şi fiind săraci în faţa ispitelor cedăm mult prea uşor. Se ajunge din păcate la o situaţie în care păcatul nu mai este recunoscut ca păcat, pentru că avem o minte stricată şi pervertită. Religiile orientale au un impact major. Mişcarea Hare Krishna este  una dintre  religii iar caracteristicile acestei grupări este faptul că membrii ei cred că pot atinge iluminarea cântând  numele zeului lor – şi acesta este motivul pentru care cete de oameni defilează pe străzile oraşelor cântând  “Hare Krishna” sau “Hare Rama”, Krishna şi Rama fiind cele două nume ale zeului lor. Melopeea este adesea  însoţită de transe şi devoţiune extatică[70]. Toate aceste duca la destrămarea familiei aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Cultele şi sectele eretice folosesc  abordarea de la om la om, care este invitat într-o discuţie, în care se foloseşte un limbaj religios creştin dar cu conotaţii şi semantici diferite[71], şi încearcă să le îmbrace într-o haină culturală adecvată.  Galateni 1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Dialogul de felul acesta nu este benefic pentru credincios, care simte cum îşi pierde echilibrul spiritual. În loc ca noi să evanghelizăm, se stă foarte comod în biserică, iar mesagerii cultelor eretice preiau iniţiativa, aşa fac Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Scientologia, etc. Scopul lor final este de a opune Evangheliei un fals credibil şi comod, pentru a înşela oamenii.[72] Acest lucru îl face şi mas – media prin televiziune, ziare, reviste şi alte mijloace pentru a dezinforma, denigra şi a duce oamenii în rătăcire, pentru a fi mai uşor manipulaţi.[73]  Noi nu respectăm  Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Standardul de căpetenie pentru credincioşi trebuie să fie Sfânta Scriptură, şi nici un alt fel de literatură nu trebuie să influenţeze gândirea credinciosului, ei trebuie să ţină pasul cu realizările acestei lumi în diferite domenii, dar să nu fie contaminaţi de ea. Realizarea în diferite domenii, culturale, sportive, profesionale, trebuie să fie pe locul doi în viaţa credinciosului şi „ Marea Trimitere” din Mat : 28:18-20 ar trebuii să fie motivaţia fiecărui dintre noi. Mesajul Evangheliei este adesea o piatră de poticnire şi supărătoare pentru mândria omenească conform cu Romani 9:33  după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”  şi deşi de multe ori nu avem succes, exemplul lui Ieremia este  util pentru noi. Cultele eretice, mascate sau nu prin ceea ce fac influenţează spiritualitatea credinciosului. Pericolul major vine totuşi din interior.  2 Petru 2:1-2.   În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. 2  Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. Din păcate acest adevăr crud este o realiatate şi în zilele noastre.

 7). Televiziunea  -  internet -  jocuri video.  Televizorul a avut un impact deosebit asupra credincioşilor, timpul de închinare trecând pe planul al doilea. Înainte de 1989, programele erau puţine, şi timpul de vizionare foarte scurt, primând cultul personalităţii, iniţiat de „cel mai iubit dintre pământeni”, ca după revoluţie, să se producă reversul. Sunt  multiple programe la televizor fără nici un rost, dar există şi reportaje despre natură, ştiinţă, plus posturi creştine ca Alfa şi Omega, Credo T.V., Speranţa T.V. Trinitas, care oferă programe religioase, iar creştinul este liber să aleagă. Pe ecran sunt prezentate horoscoape[74], vrăjitoare, (Exodul 22:18  Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.), divertisment de orice natură, ştiri mai mult sau mai puţin importante, toate fiind în vogă.  Ideile oculte apar  sub cele mai neaşteptate forme. Există o similaritate între ocultism şi fenomenul OZN.[75] Aceste teorii, oferă oamenilor o falsă salvare extraterestră, fiind de fapt o deviaţie de la Cuvântul lui Dumnezeu. Romani 1:17  deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Filmele science – ficţion, au făcut credibile[76] puterile supranaturale, copiii şi tineretul ajungând să facă grave confuzii între realul de zi cu zi, şi imaginarul de pe ecrane, mai târziu ei dorind să deţină cu adevărat aceste puteri. Biblia afirmă că :  Proverbe 22:6  Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.  Au apărut şi filmele creştine, în care actorii joacă rolul Mariei,  al lui Moise, dar şi mai grav al Domnului Isus Hristos, şi se calcă astfel prunca a doua din Exodul 20:4  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul, iar dacă gândim în termeni Trinitari responsabilitatea este şi mai mare.  Sunt mulţi credincioşi care se mulţumesc cu vizionarea unui program religios, dar se pierde părtăşia cu ceilalţi credincioşi. Dacă nu se poate merge la Biserică avem posibilitatea să ne edificăm prin Cuvânt care este Biblia, sau programe religioase. A doua problemă[77] este internetul, cu multiplele sale posibilităţi. Cantitatea de informaţii care ajunge la utilizator este enormă, iar reţeaua socială  este aşa de vastă că te pierzi. Dar şi aici există posibilitatea de alegere şi comunicare, iar cuvântul internet are două sensuri, de interconnected – interconectat şi network – reţea, prin care primeşti sau dai informaţii, sau pur şi simplu ţii legătura cu rudele sau biserica. Reţeaua de internet are o răspândire mondială, afectând în bine sau în rău societatea umană, din păcate mai mult la modul negativ. Din totalul populaţiei umane, potrivit unui studiu al fundaţiei ECDL, în anul 2008 cam 82 % foloseşte internetul deci impactul este covârşitor, iar  în anul 2016 o rezoluţie a ONU, a declarat „că accesul la internet este un drept uman de bază” Accesul la internet este facil prin telefonie fixă sau mobilă, întreţinut de  diferite servicii care aparţin de corporaţii  fiind conectate la sateliţi. În afara populaţiei internetul este folosit de guverne şi armată.  De asemenea numărul de  site-uri web, de la  aproximativ 2 milioane în 2008, a trecut peste un miliard în 2016. Aplicaţiile sunt multiple începând de la poşta electronică e-mail, transfere de fişiere cu date şi informaţii, chat, video, telefonie cu imagini, videoclipuri, cărţi, muzică, grupuri de discuţii care pot avea şi caracter religios, ştiri, etc. Avem posibilitatea prin internet, pagină de facebook sau bloguri personale, saituri, să  răspândim Cuvântul lui Dumnezeu. În epoca actuală fiecare comunitate de biserici ar trebui să aibă un sait, iar biserica o pagină de facbook, în care să fie trecute date anunţuri, programe, etc după specificul fiecăruia. Se pot folosi aplicaţii web ca : browser (cuvânt englez). MS Internet Explorer, Mozilla,  Firefox  Google Chrome, Opera, Apple Safari etc. Divertismentul ocupă un loc principal pe internet  de multe ori în defavoare citiri unei cărţi bune. Se poate face şi comerţ electronic, online, dar riscurile sunt destul de mari. Există şi pericole ale internetului, fiindcă nimeni şi nimic nu poate garanta cât de corecţi sunt utilizatorii.  Există programe care dăunează mai ales copiilor, spionaj electronic, furt bancar, etc, dar dacă ne orientăm spre ce este pozitiv şi se poate utiliza cu anumite riscuri. Biblia este sursa primară a Revelaţiei lui Dumnezeu, iar celelalte în cazul acesta, televizorul, sau internetul se numesc surse secundare, şi se tratează ca atare. Sunt state care pun cenzură pe intrenet în diferite domenii ca politică, religie, pornografie etc, cum sunt Corea de Nord, China, şi altele, în funcţie de interese. Sper că în democraţia noastră din România haotică şi fără sens să nu fie interzise programele religioase. Pe de altă parte Biblia afirmă că „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12), şi cred că acest lucru  este cel mai important lucru. Un alt aspect este jocul video[78] practicat în locuri publice sau acasă, de adulţi dar mai ales de copii şi ne propune să vedem în primul rând preţul în bani şi timp pe care îl ocupă în societate. Jocul video au şi o recompensare imaginară a utilizatorului, iar marile corporaţii au de câştigat enorm. „În anul 2008, piaţa mondială de jocuri video a înregistrat o valoare de 41,9 miliarde de dolari[1] iar în 2011 a ajuns la 56 miliarde dolari.[2] Pentru anul 2015, piaţa este estimată să crească la 82 miliarde dolar” Primele jocuri pe calculator au început în anii 1950 -1960, cu simulare de rachete, iar jocul era o simulare spaţială. De la un simplu joc pe calculator s-a trecut la tot felul de simulatoare, care au avut un rol benefic în pregătirea piloţilor, astronauţilor, sau în alte domenii, dar poate fi şi dăunător sub multiple aspecte mai ales în rândul adolescenţilor şi a copiilor. Cred că este necesar să amintim „ epoca de aur” a jocului pe calculator din anii 70 „Epoca de aur a jocurilor Arcade”, în care Pong a ajuns joc video în viaţa cea de toate zilele a majorităţi oamenilor care au avut tehnologia necesară. Până în anul 2015 au existat 8 generaţii de jocuri de diferite complexităţi, iar azi cred că există şi mai multe, în detrimentul altor activităţi mai benefice. Revenim la timpul şi preţul jocurilor video, iar „în anul 2015, peste 4.000 de români produceau, dezvoltau şi testau jocuri video pentru companii care dezvoltă aceste produse în România”. Pentru o ţară săracă ca şi România, un joc pe calculator indică vicii şi absenţa înţelepciunii. Cifrele care urmează ar trebui să ne de gândit : Vânzările de jocuri video în România, în ani au fost :  „2011: 10 milioane euro, sau 14,4 milioane euro, după altă estimare, - 2010: 10 milioane euro, -2008: 13 milioane euro, -2007: 9 milioane euro, -2006: 6 milioane euro, -2005: 6 milioane euro”, iar în alte zone sau ţări se moare de foame. Biblia ne învaţă altceva : Tit 3:8  „Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni”! Întrebarea care se pune este cum se raportează viaţa unui creştin la jocurile video[79], care au luat aşa de mare amploare. Biblia nu dă un răspuns direct la această problemă fiindcă Revelaţia şi Canonul au fost finalizate acum 200 de ani, dar există principii biblice cu privire la modul în care ne folosim timpul. Sunt lucruri care ne controlează viaţa mai mult sau mai puţin, da la care trebuie să ne abţine prin „ post”, care poate viza hrana, filme, televizor, muzică, jocuri video, sau altele care ne distrag atenţia la a-l cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, care pot să pună stăpânire pe noi şi să devină vicii sau idoli. Pavel ne îndeamnă la aceste lucruri : Coloseni 3:2  „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”. Atunci când dorim să ne relaxăm ar fi de dorit să găsim o participare activă, o ocupaţie înălţătoare de care să ne bucură. Alegerea dintre bine şi  cel mai bine, trebuie să alegem cel mai bun. Un joc video nu va edifica niciodată dragostea mea faţă de Dumnezeu. Galateni 5:17 „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi”. Acest verset ne indică în mod clar ce este mai bine. De asemenea se pune problema ascultării credinciosului faţă de Dumnezeu, şi deşi pare departe în timp voia Sa rămâne aceiaşi Iosua 1:8  „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. La fel stau lucrurile şi pentru creştini iar Isus dă cele două porunci Matei 22:37-40, iar mai târziu apostolul Pavel Filipeni 3:7 „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos”. Voia lui Dumnezeu  schimbă viaţa credincioşilor în mod progresiv, astfel că dorinţele Lui devin şi ale noastre. Unii oameni cred că dacă fac voia lui Dumnezeu se umilesc în faţa lumii, sau se plictisesc, pe când Biblia afirmă că : „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmi 34:8). Iar citirea unor biografii a eroilor credinţei din istorie ca „Hudson Taylor, Amy Carmichael, Corrie Ten Boom şi George Müller”, indică bucuria vieţii trăite cu Dumnezeu.  Primează voia sfântă a lui Dumnezeu în gândirea unui credincios adevărat. Psalmi 40:8  „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele”. De asemenea majoritate jocurilor promovează violenţa, nelegiuria şi se ajunge la decizii total greşite care se vor repercuta şi în viaţa reală. Prin activitatea noastră de creştin trebuie să aducem glorie lui Dumnezeu 1 Corinteni 10:31  „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”. Atunci când jucăm video, nu se poate face fapte bune, dar noi ca şi creştini suntem  zidiţi în Cristos, iar ele au fost pregătite dinainte ca să umblăm în ele „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2:10), iar lenea sau egoismul nu au cum să facă parte din caracterul unui creştin. Jocurile video dau dependenţă şi obsesie, dar Pavel compara viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare şi disciplină pentru câştigarea unui premiu  sus în cer 1 Corinteni 9:25  „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji”. De asemenea timpul nostru este preţios raportat la numărul mare de suflete care merg în Iad Efeseni 5:16  „Răscumpăraţi vremea, căci zilele Sunt rele. 17  De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului”. La fel mintea noastră trebuie să fie concentrată la lucrurile de sus şi este şi un test al credinţei Filipeni 4:8  „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”.  De asemenea trebuie să înţelegem care este scopul nostru şi vremurile în care trăim, iar Pavel avertizată asupra acestor lucruri : 2 Timotei 3:1  Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2  Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3  fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, 4  vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5  având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea….” Oamenii[80] aproape în toate timpurile s-au înşelat. Eclesiastul 2:1  „Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune”, iar azi parcă mai mult ca şi oricând. Trebuie să existe o diferenţă între creştini şi necreştini, care să se vadă în viaţa noastră a fiecăruia. „ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume”, (Filipeni 2:15) Pavel socoteşte gunoaie lucrurile acestei lumi faţă de faptul că l-a câştigat pe Cristos. În momentul în care un creştin aşteaptă o răsplată vecinică este puţin probabil că ne vom concentra asupra  plăcerilor pământeşti.  Matei 6:19  „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; 20  ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. 21  Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. De asemenea  „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6.24). Este necesar un echilibru între muncă şi relaxare Eclesiastul 5:19  „Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu”, Matei 11:28  „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” şi Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, (Coloseni 3:23). Este uşor de observat căci adevărata odihnă este doar în Cristos, iar Isus s-a odihnit singur în pustie (Marcu 6:31), iar noi trebuie să alegem o activitate care ne edifică în Cristos. În urma acestor argumente biblice este clar că jocul video nu are ce căuta în viaţa unui creştin, cu atât mai mult să-l pregătească pentru eternitate.

8). Religia minţii. Pornind de la prima promisiune a lui Dumnezeu din Geneza 3:15  „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” observăm în partea a doua a versetului o semnificaţie, care este necesară a fi luată în calcul de fiecare credincios. Ea se referă la o închinare falsă şi „tu îi vei zdrobi călcâiul”, aspect pe care îl găsim în istoria trecută prezentă, dar care va fi şi în viitor. Adam s-a întors spre el însuşi, nu a mai crezut ce ia spus Dumnezeu, a frământat şi a călcat porunca şi aşa s-a născut o „religie a minţii”, în termeni actuali o teologie de jos în sus, complet falimentară. Acest lucru s-a reflectat în vechime prin închinarea popoarelor la diferite zeităţi păgâne, păstrând acelaşi tipar, templu jertfe, preoţi, sărbători ca şi la evrei dacă se pune în paralel închinarea adevărată a evreilor cu cea falsă a păgânilor. Dacă pe de altă parte ne uităm la triburile din junglă, oricare ar fi acelea în care s-a ajuns la sacrificii umane, canibalism, cultul morţilor din Africa, găsim o moralitate complet falimentară, chiar din punct de vedere uman, şi o comparăm cu ce se întâmplă astăzi într-o perioadă modernă şi tehnologizată, nu există diferenţe de fond. Omul s-a întors spre el însuşi sub diferite forme, de umanism, raţionalism, ateism, etc, iar psihologia, ştiinţele oculte, zodiacurile, sau alte forme de necredinţă invadează mintea umană a necredinciosului.  Metafizica oferă o religie amintii, a intelectului şi o alternativă pentru oamenii „inteligenţi”[81] care doresc o mântuire prin propriile puteri. Yoga oferă omului acest gen de mântuire, punând  accentul pe faptul că gândirea umană gândirea umană este cea mai mare din univers. Yoga aplicată în fiecare zi glorifică eul personal, dar adevărata decepţie va fi sub anticrist.[82]  În general, se crede că această Kundalini nu poate fi trezită în alt mod decât prin procedee specifice, însoţite  de semne specifice. Cu toate acestea, multe grupări oculte folosesc metode diferite pentru a trezi Kundalini (de  exemplu, metoda lui Edgar Cayce nu este cea a lui Avalon), dar rezultatele sunt asemănătoare, ceea ce arată  că trezirea are loc în moduri diferite. Astfel, “Kundalini” poate servi ca deghizare pentru activitatea demonică,  permiţând demonilor să-şi atingă scopurile prin metode diverse.[83] Pe de altă parte Meditaţia Transcedentală este o tehnică simplă, fără efort, ea se practică de două ori pe zi, nu este în sine o religie, nu presupune o credinţă anume şi are efecte imediate[84]. Dar Meditaţia Transcedentală face un lucru periculos în sensul că goleşte mintea umană care poate fi invadată de demoni.[85]  Deşi nu s-a făcut cunoscut publicului larg posedarea adevărată datorată MT, există cazuri cunoscute. Ocultiştii  înşişi avertizează că cei care caută fără să ştie ce caută pot deveni primele ţinte ale spiritelor rele. Meditaţia  de genul non-MT, totdeauna orientală, a ocazionat posedarea şi stări apropiate de nebunie. Meditaţia, inclusiv  MT, poate produce scrierea şi pictura automată, fenomene care nu pot avea loc fără demonizare. Este de  remarcat că înşişi demonii, cu care comunică mediumi, îşi încurajează subiecţii să practice meditaţia de tip  oriental – zicând chiar că în ea se găseşte însăşi cheia contactului cu spiritele. Această meditaţie este uneori  absolut paralelă cu genul MT, completată cu utilizarea obligatorie a mantrelor[86].  Gândirea Pozitivă a cărei campioni sunt liderii charismatici[87],  chiar dacă mulţi nu ştiu ce înseamnă acest lucru, cu adevărat, este la fel de periculoasă.  Noua gândire este mişcarea care l-a înlăturat pe Dumnezeu din calculele minţii omeneşti şi a ridicat raţiunea la rangul de dumnezeu.  New Age este un conglomerat de sincretism religios, nedefinit în termeni clari, care luat fiinţă în anii şaptezeci. În ciuda celor o mie cinci sute de pagini de documente predate de gruparea MT în favoarea  pretenţiilor sale “nereligioase”, judecătorul H. Curtis Meanor a declarat că: “Singura concluzie posibilă este că  învăţăturile SCI/MT şi puja sunt de natură religioasă, nu există altă concluzie‚ acceptabilă sau rezonabilă”. (Este  interesant de remarcat faptul că “promisiunea făcută lui Maharishi” semnată de orice profesor de MT declară că  el îşi recunoaşte datoria de a “servi Sfânta Tradiţie şi de a răspândi Lumina lui Dumnezeu tuturor celor care au  nevoie de ea” – A se vedea ultimul paragraf al capitolului următor). Şi totuşi, la conferinţa sa publică, fiecare  profesor de MT pretinde că “MT nu e o religie”.[88] El a pătruns şi în biserică prin aşa zisă „ Evanghelie a prosperităţii, şi prin ideea de gândire pozitivă[89]. Dar dacă suntem deplini în El, Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20) şi ce completări mai poate aduce o religie, orientală, indiană sau de altă natură care nu face altceva decât să fie o amăgire a Satanei. Maharishi spune că este ceva foarte binefăcător să contactezi aceşti dumnezei, ba încă este chiar un păcat să  n-o faci. Ei sunt mai mult decât nişte puteri impersonale ale naturii, aşa cum se pretinde. Maharishi le numeşte  „fiinţele cele mai evoluate”. Metafizica [90] ocupă şi ea un loc important în gândirea umană, dar Biblia condamnă categoric aceste practici, spiritismul ghicitul, cititul în palmă (Levitic 20:27; Deuteronom 18:10-13). Avem în Vechiul Testament cazul lui Saul care „scoală” pe Samuel din morţi, dar cel mai probabil era un duh care îl reprezenta pe Samuel şi a primit poruncă de la Dumnezeu. 1 Samuel 28:11 „ Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”  La fel şi cărţile de ghicit, ghicitul în cafea, sau în palmă, şedinţe de spiritism, etc fac parte din aceeaşi categorie. La baza lor există conceptul că  există dumnezei, spirite ale morţilor care pot să călăuzească omul, dar care sunt demoni. (2 Corinteni 11:14-15). După moarte există binecuvântarea cerului în cazul celor credincioşi şi pedeapsa  Iadului în cazul celor necredincioşi În cultele Neoprotestante[91], iar după moartea omului credem despre o stare intermediară de binecuvântare sau blestem până în momentul judecăţii finale.  Astăzi există mulţi şarlatan, hakeri care prin internet pot accesa o mulţime de date şi se dau clarvăzători, spiritişti sau altceva înşelând foarte mulţi oameni. Dar nu se poate nega faptul că există şi oameni care lucrează cu ajutorul direct al demonilor, iar Satana se poate preface în înger de lumină 2 Corinteni 11:14  „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”, la fel se întâmplă cu demonii sau oamenii care îl slujesc : 15  „Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii,” Sfârşitul lor va fi după faptele lor, Satana controlându-le viaţa. Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune, iar Satana are grijă de aşa ceva, el imită, se preface şi promite ajutor oamenilor şi se pretinde bun. El va da oamenilor, spiritiştilor  care îl slujesc, informaţii precise despre anumite persoane lucru interzis de Dumnezeu. Biblia dă avertismente în sensul acesta 1Petru 5:8 proclamă “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. La fel se întâmplă şi cu Pavel în Filipi, o colonie romană unde o roabă cu duh de ghicire s-a confruntat cu Pavel.  Fapte  16:17  Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: „Oamenii aceştia Sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”, iar Pavel necăjit a scos duhul din ea (Fapte16:18), dar   a urmat şi persecuţia. Drumul către Dumnezeu nu sunt lucrurile negative arătate mai sus, iar dacă dorim să îl cunoaştem pe Dumnezeu trebuie să o facem prin studierea Bibliei, şi să cerem înţelepciune prin rugăciune Iacov 1:5 „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. Reluăm ideia ca privire la modul cu se ia legătura cu puterile oculte[92] şi se pot observa câteva aspecte. Există un ritual de iniţiere în MT, prin  care se face „transferul” puterii oculte (Shaktipat),  cu ajutorul unui instructor, în care participantul ajunge la un abandon complet în favoarea unui guru Dev, mort, care îl va poseda. Se întrebuinţează tămâie, care are un efect psihologic, şi permite demonilor să ia o formă tangibilă. Aşa se procedează şi în ritualuri în care se foloseşte sânge pentru aceleaşi scopuri. Ceremoniile se repetă cuntinu  ca o mantră (puja), iar scopul este de a provoca o „ nebunie blândă”, în care participantul nu mai are raţiune şi este posedat de iniţiator de către dumnezeu. Posedarea se pare că are loc mai târziu, în stadii mai avansate. În cazurile de iniţiere şi ceremonii regăsim un altar pentru închinare, ofrande, şi îngenunchere în faţa altarului, diferite obiecte relicve străvechi, imaginea unui templu, etc. Ca şi scop iniţial este legarea spiritului de cunoaşterea ocultă şi la „cunoaştere”. În MT, fotografia de pe altar îl prezintă pe  gurul Dev „yantra”, asociată cu mantra, cu scopul de a se realiza „desensibilizarea spiritului, şi transplantarea spiritului unui sistem  cultural într-un altul”, de la o persoană la alta. Yantra şi mantra se regăsesc întru-n număr mare de secte şi produc stări mintale pasive care să fie receptive psihic potrivit scopului. Termenul de „Brahma” este egal cu „puterea activă conţinută într-un farmec magic”. În tehnica avansată din MT, spiritul se desprinde de trup, prin diferite metode prin care se crede că este influenţată lumea astrală. În MT se afirmă „Noi facem aici ceva preluat de la riturile vedice, nişte litanii particulare şi specifice pentru a produce un efect  în cealaltă lume, pentru a atrage atenţia acestor fiinţe superioare sau dumnezei care trăiesc acolo. Întreaga  cunoaştere a mantrelor sau imnurilor Vedelor este consacrată legăturii cu omul, comunicării omului cu fiinţele  superioare în diferitele straturi ale creaţiei”,  cuvinte care sunt  departe de spune Biblia. Rămâne totuşi întrebarea cu privire le meditaţia creştină, care nu se poate confunda cu misticismul[93] care înseamnă „o căutare a comuniunii, identităţi, sau conştientei realităţii ultime, divinităţiiadevărului spiritual, sau a lui dumnezeu, prin experienţă directă, intuiţie sau înţelegere pătrunzătoare.” Tradiţia include în credinţa propriuzisă o varietate  a unor realităţi dincolo de percepţie empirică, dincolo de raţiune, care se bazează pe logică şi cunoaştere intelectuală. Persoana care poate   intra „cu greu”, străbate,  şi răzbate în aceste zone se numeşte mistic. Dar meditaţia creştină[94] presupune cu totul altceva.  Ea se referă la cugetare cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, iar Biblia ne îndeamnă la o asemenea practică Iosua 1:8  „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” sau Proverbe 16:20  „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit”.  Dacă se observă doar aceste versete (mai există şi altele), ele duc la victorie spirituală şi la fericire, aspect opus a ceea ce se găseşte în alte forme de meditaţii păgâne, demonice, atee, etc. Meditaţia creştină nu are nimic în comun cu practicile misticismului din religiile orientale. Rugăciunea contemplativă, este periculoasă pentru că „trebuie să auzim vocea lui Dumnezeu”, nu prin Cuvântul scris, ci prin „ revelaţie personală în timpul meditaţiei” în unele biserici şi confesiuni, în care „se aude cuvântul Domnului”, prin oameni care se contrazic unii pe alţii şi se creează fragmentare şi separare în Trupul lui Cristos. Creştinii trebuie să facă ce spune Biblia şi să aibă ca temelie Cuvântul insuflat de Dumnezeu 2 Timotei 3:16  „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”, Reamintim faptul că Revelaţia lui Dumnezeu este încheiată şi a urmat procesul care se numeşte  Lanţul de revelaţie prin Biblie [95], care constă din  Persoana care descopere, adică Dumnezeu - REVELAŢIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor),  INSPIRAŢIA (Dumnezeu conduce alcătuirea Bibliei), RECUNOAŞTEREA (Dumnezeu îi convinge pe oameni să accepte scrierile sfinte), CANONIZAREA (Biblia este formată ca o culegere de cărţi, aspect care este legat şi de PĂSTRARE (Biblia este copiată exact şi multiplicată). Mai sunt TRADUCEREA (Biblia este dăruită tuturor, OBSERVAREA (Biblia este citită şi cunoscută neamurilor), ILUMINAREA (Duhul Sfânt lămureşte lăuntric textul Bibliei), INTERPRETAREA (Oamenii află „ce”, „de ce” şi „pentru ce” este scrisă în Biblie) şi APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei în practica zilnică). În consecinţă nu mai trebuie să adăugăm nimic în Scriptură. Meditaţia creştină  trebuie să aibă ca şi suport Cuvântul  Lui Dumnezeu, şi să se concentreze asupra Creatorului şi ce anume descopere El. David a găsit şi a afirmat un adevăr în sensul acesta. Psalmi 1:1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2  Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! Meditaţia creştină este un proces mintal, şi activ în care credinciosul se dedică studierii Cuvântului, se roagă pentru al înţelege prin Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte în adevăr (Ioan 16:13). Acest lucru înseamnă creştere spirituală şi maturizare în Cuvântul şi lucrările lui Dumnezeu. Întotdeauna când vorbim despre om îl percepem ca şi religios, pentru faptul că Dumnezeu a lăsat acest lucru în omOrice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11). Totuşi între religie[96] şi spiritualitate există diferenţe de fond. Definirea corectă a termenilor este esenţială, fiindcă religia se poate defini ca şi  „credința în Dumnezeu sau în zei cărora să li se aducă închinare, de obicei exprimată în conduită și în ritual” sau „orice sistem specific de credințe, de închinare etc., care adesea implică un cod etic”, pe când spiritualitatea este „calitatea sau faptul de a fi spiritual, nonfizic” sau „caracter predominant spiritual, așa cum se arată în gândire, în viață etc,  tendință sau ton spiritual”. La modul comprimat religia este un set de credinţe şi ritualuri, prin care se pretinde că omul are capacitatea să intre într-o relaţie corectă cu Dumnezeu de tipul eu –Tu, iar spiritualitatea se concentrează pe aspecte şi lucruri din domeniul spiritual, în detrimentul lucrurilor fizice şi pământeşti. Greşeala comună care se face este o înţelegere greşită a faptului căci „creştinismul este doar o altă religie, la fel ca islamul, iudaismul, hinduismul etc”. Dar în esenţa lor,  sau a ei, religia este modul exterior prin care omul îşi exprimă credinţa, inclusiv credinţa creştină. Pentru majoritatea credincioşilor creştini, creştinismul se rezumă la un set de reguli, ritualuri sau dogme, pe care trebuie să le respecte, pentru a ajunge în Rai după moarte. Dacă se rămâne doar la acest nivel, creştinismul este doar o amăgire, ca şi alte religii indiferent de natura lor.  Creştinismul autentic este mai mult decât o religie, el este o relaţie corectă cu Dumnezeu, prin Isus Cristos care trebuie să fie mântuitor şi Domn în vieţile noastre, pe care îl primim prin Har şi credinţă. Creştinism adevărat, înseamnă să crezi în faptul că Isus s-a Întrupat,  să crezi în viaţa, minunile, puterea şi învăţăturile Sale.  Trebuie să  crezi în Jertfa de pe Cruce ca şi aspect mântuitor, să crezi că a Înviat, s-a Înălţat la cer, iar acum stă la dreapta Tatălui în poziţie de autoritate şi putere, având ca şi Funcţie de Mare Preot, Împărat, şi Mijlocitor, şi că a trimis în locul Lui pe Duhul Sfânt ca înlocuitor. Pe lângă învăţăturile lui Isus trebuie să crezi şi ce spun cei  patru evanghelişti, ucenicii şi apostolii adică învăţătura dată de Noul Testament de la Matei la Apocalipsa. Ca şi o adăugare dacă o învăţătură din Vechiul Testament o regăsim în Noul Testament, ea poate fi preluată şi să nu uităm că Vechiul Testament este şi stă la baza Noului Testament din mai multe motive….nu le enumăr. De asemenea este necesar să creadă într-o realitate a Cerului, a Gheenei, şi a unei judecăţi viitoare care va decide destinul omului în funcţie de credinţa sau necredinţa lui. Există ritualuri în creştinism ca Cina şi Botezul, dar creştinii au şi reguli pe care trebuie să le urmeze „să nu ucizi, să vă iubii unii pe alții etc”, dar ele nu sunt esenţa creştinismului, ele fiind un rezultat al mântuirii şi o proclamare a credinţei prin aceste forme de ritual, ceea ce înseamnă cu totul altceva. O înţelegere greşită despre spiritualitate, este că ea se prezintă sub diferite forme în mod egal. Dar meditaţia în diferite poziţii fizice neobişnuite, „comuniunea cu natura, căutarea dialogului cu lumea spirituală etc, pot părea că sunt lucruri „spirituale”, dar este un fals. Adevărata spiritualitate înseamnă să ai pe Duhul Sfânt în viaţa ta, să crezi în Dumnezeu şi faptul că mântuirea se primeşte prin Sângele lui Cristos. O spiritualitate adevărată se vede şi în exterior, prin roada Duhului Sfânt. Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Spiritualitatea mai înseamnă şi o închinare în duh şi adevăr pentru că Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), dar şi să dobândim caracterul lui Dumnezeu Romani 12:1  „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”.  Atât religia cât şi spiritualitatea pot fi metode false care doar presupun o relaţie cu Dumnezeu.  Religia o face prin ritualuri fără fond, prin o credinţă care nu vine din inimă, iar spiritualitatea se substituie unei relaţii bune cu Domnul printr-o legătură falsă cu lumea spirituală. Religia are valoare doar atunci când ne-am ridicat la înălţimea standardelor lui Dumnezeu şi prin faptul că avem un Mântuitor, iar spiritualitate are valoare concretă atunci când se atrage atenţia că dincolo de lumea fizică mai există ceva. Omul este o fiinţă umană materială dar posedă şi suflet şi duh, iar prin aspectul spiritual dincolo de lumea materială şi fizică avem legătura cu Divinitatea. Isus Cristos este o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în mod egal, fără deosebire. Cu şi prin El intră în legătură cu lumea spirituală şi avem posibilitatea părtăşiei cu divinitatea. În momentul în care omul se confruntă cu  o multitudine de religii şi zeităţi se pune în mod firesc întrebarea care este cea adevărată[97], fiindcă fiecare dintre ele au pretenţie de adevăr. Mai mult şi în creştinism toate religiile au pretenţie de  vechime şi adevăr, care conduc omul la Dumnezeu,  iar în mintea multora se produce o confuzie totală,  în plus oameni pierd nădejdea de a ajunge la un adevăr absolut, iar sceptici nu mai cred că Dumnezeu există. Dar Biblia dă şi o explicaţie cu privire la această stare de fapt. Pavel clarifică acest lucru, iar vina cade exclusiv pe om. Romani 1:19  „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat”. În locul adevărului absolut din Scriptură, omul  nu acceptă Revelaţia Naturală şi Specială a lui Dumnezeu, îl resping pe Dumnezeu, şi caută o modalitate proprie de al înţelege pe Dumnezeu, îşi creează propria percepţie despre Dumnezeu, limitată la mintea şi finitul uman. Aici nu avem de a face cu o iluminare produsă de Duhul Sfânt[98], aşa cum ar trebui, ci omul umblă după o slavă deşartă, iar rezultatul este o multitudine de religii, sau secte, care poartă de obicei şi numele fondatorului ei. Adevărul este că mulţi oameni nu vor să creadă în Dumnezeu, care cere neprihănire şi moralitate, şi inventează un dumnezeu pe placul lor, un Dumnezeu care este ceva mistic, o forţă, şi nu doresc să aibă o relaţie cu un Dumnezeu Suveran şi Atotputernic. Existenţa aşa de multor religii, este de fapt necredinţă în Dumnezeu, şi a respingerii unui Dumnezeu adevărat. Dorinţa de a crea un Dumnezeu, după chipul şi asemănarea noastră, este ceva periculos şi vine din natura păcătoasă a omului, o natură care în final va duce la moarte. Galateni 6:7  „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce semenă omul, aceea va şi secera. 8  Cine semenă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine semenă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Dar mai există un lucru pe care foarte mulţi oameni îl ignoră scris în prima carte din Biblie :  Geneza 1:27 „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”, iar omul vrea să facă invers. Nu toate religiile duc relevarea  unui  Dumnezeu adevărat, dar omul se va afla totuşi în faţa judecăţii lui Dumnezeu, iar o singură religie, care este creştinismul poate aduce iertare şi viaţă veşnică. Indiferent de genul de confesiune sau sectă religioasă fiecare om după moarte îl va întâlni pe Dumnezeu Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Toate religiile duc la Dumnezeu, mai precis la Judecata Sa, dar numai cei care au acceptat mântuirea oferită prin Isus Cristos, vor avea viaţă veşnică. Alegerea este importantă pentru că veşnicia este un timp fără sfârşit, şi nu este deloc bine să greşeşti, mai ales dacă te gândeşti la grozăvia Iadului. Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui”!  

 9). Sentimente umene. Biblia afirmă faptul că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1.26). Atunci când Dumnezeu se descopere omului este îşi arată două naturi. În Ioan 4:24 Cristos afirmă că Dumnezeu este Duh, iar închinarea trebuie făcută în Duh şi Adevăr, dar Dumnezeu se prezintă în Biblia şi ca o Persoană, care are sentimente, calităţi care sunt date şi omului. Dumnezeu îşi arată Personalitatea[99] „prin calităţile  ce le posedă, ca şi  conştienţa de sine (Exod. 3:14), auto-determinare (Efeseni 1:11), Dumnezeu poseda viaţă (2 Tim. 1:10),  inteligenţă (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acţiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16)  voinţă (Ioan 6:38-39)”. Acestea  calităţi ţin în majoritatea lor de natura lui Dumnezeu, iar caracterul lui Dumnezeu este iarăşi exprimat în atribute naturale, care ţin de măreţia Sa şi atribute morale care ţi de sfinţenia şi bunătatea Sa. „Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc19:6), atotştiinţa (Ps. 147:5),   atotprezenţa (Ps. 139:7-10),   veşnicia (Psalmi 90:2),   infinitatea (Ps. 147:5)  imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11).  Din atributele morale fac parte:  sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),   dreptatea (Rom. 2:6),   adevărul (Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29, Psalmi 25:5), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),   mila (Efes. 2:4). Aşa cum am amintit omul în momentul creaţiei a primit  o parte din atributele morale ale lui Dumnezeu, prin care Ymago Dey  este reflectat în om. Conform[100]  cu DEX, sentimentele sunt definite ca şi „1. un proces specific uman, prin care se exprimă atitudinea omului faţă de realitate, prin simţăminte şi afecţiune. 2. facultatea de a simţi, de a cunoaşte, de a aprecia ceva, care ţine de conştiinţa omului plus o credinţă, impresie sau convingere intimă, cu privire la ceva sau cineva”. Sentimentele[101] mai pot fi definite ca şi alcătuirea şi organizarea unor formaţii afective, care sunt complexe şi durabile, care au o intensitate moderată, care pot deveni atitudini afective faţă de obiecte, evenimente, persoane, grupuri de oameni sau diferite valori. Având ca şi bază generalizarea trăirilor afective repetate ele imprimă o notă specifică trăirilor  şi situaţiilor care vin. De exemplu emoţiile repetate care includ succesul sau insuccesul, în urma unor acţiuni generează o atitudine care are caracter de instabilitate sau stabilitate faţă de activitatea respectivă. La fel se întâmplă şi cu sentimentul patriotic, format din reprezentări şi emoţii, care nu are un caracter episodic ci este o stare permanentă de afectivitate. Un om departe de ţară, ca şi o mamă despărţită de copilul ei nu vor înceta să iubească. Sentimentele privite sub aspectul emoţiilor, dragoste, ură, mândrei, smerenie, recunoştinţă etc, dovedesc şi indică ca acestea sunt trăite la fel având un caracter constant. Ca şi o mică concluzie sentimentul este o „formaţiune atitudinală caracterizata prin stabilitate, condensare emoţională si caracter habitudinal”. El persistă sub o formă latentă şi este activat în anumite codiţii. La acestea se adaugă caracterul social, care îmbracă o formă concretă în funcţie de modelul social în care este generat. Echipat cu aceste calităţi omul  rămâne credincios, sau deviază de Calea lui Dumnezeu şi se ajunge la forme aberante de gândire, şi trăiri sufleteşti.  Teofizia,  este un curent filozofic care susţine că Dumnezeu trebuie experimentat în mod direct, dacă vrem să-L cunoaştem într-un anumit fel,[102]  astfel se ajunge la un sistem filozofic şi religios de tip panteist, cu trăsături mistice cristalizate în secolele XIX şi XX.[103] Ea nu are nici o legătură adevărată cu relaţia de tipul  Dumnezeu Tatăl şi omul regenerat prin puterea Duhului Sfânt. Luca 6:12  „În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu”. În momentul în care rugăciunea creştină devine un şablon, a cărei încărcătură sentimentală este ignorată, ea devine un fel de mantră creştină,[104] dar fără vreun efect în domeniul relaţiei dintre om şi Divinitate. Isaia 59:1  „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, 2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!” Din păcate mulţi dintre credincioşi vor să se simtă bine în biserică, şi mulţi clerici şi predicatori vor să placă oamenilor.[105] Nu există dragoste, se vorbeşte tot mai puţin despre păcat,  sau de păcatele din biserică cum ar fi invidia, răutatea, mândria, bârfa, minciuna, lupta pentru putere, adică roadele firii pământeşti. Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Problema omului[106] care se converteşte este cum să răspundă la stare a de păcat în care s-a aflat înainte de pocăinţă, şi cum trebuie să facă faţă sentimentelor de vinovăţie, pe care le are înainte sau după mântuire. În primul rând fiecare om a păcătuit, şi una dintre consecinţele păcatului este sentimentul de vinovăţie, dar care ne îndeamnă la pocăinţă. În momentul convertiri prin credinţa în Isus Cristos păcatul este iertat, iar pocăinţa este o parte din credinţa care duce la mântuire (Matei 3:2; 4:17). Fapte 3:19  „Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Cu excepţia a trei păcate care nu se iartă, oricât de grozave ar fi nelegiurile ele sunt iertate, pentru că mântuirea este prin Har,  Isaia 1:18  „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşuii ca purpura, se vor face ca lîna”. Dacă totuşi facem păcate, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos 1 Ioan 2:1  „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. Atunci când păcatele sunt iertate, sentimentul de vinovăţie rămâne (nu în toate cazurile), dar avem un duşman spiritual pe Satana care ne aminteşte mereu de ele, numit şi este „pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa2:10). Atunci când un creştin are în continuare sentimentul de vină, el trebuie să facă următoarele lucruri :  Să mărturisească păcatul la modul concret, sincer, fără ocolişuri, iar cel mai bun exemplu este David care exprimă această stare în psalmii de pocăinţă, 32, 51, şi alţii. De asemenea trebuie să-i cerem lui Dumnezeu, să ne indice şi alte păcate care necesită mărturisirea aşa cum a făcut psalmistul. Psalmi 139:23  „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! 24  Vezi dacă Sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei”! Onestitatea în cazul acesta este de folos. De asemenea trebuie să credem promisiunile lui Dumnezeu, cu privire la iertare şi la modul prin care o primim, prin Sângele lui Isus Cristos ( Psalmul 85:2,  Romani 8:1). 1 Ioan 1:9  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Avem posibilitatea de a cere lui Dumnezeu să mustre pe Satana şi să ne dea bucurie (Psalmul 51:12). Ca şi studiu Psalmul 32 este folositor, pentru că îl vedem pe David, după ce a păcătuit într-un mod înspăimântător, şi abominabil, copleşit de sentimentul de vinovăţie „mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii,” el găseşte eliberare, s-a rezolvat cauza pentru care era vinovat, şi David a acceptat realitatea iertării. Aceiaşi situaţie o găsim şi în Psalmul 51, în care după o stare de păcat, sentimente de vinovăţie, bucuria primită prin iertare şi legătura cu Dumnezeu sunt refăcute. După aceste lucruri este necesar să ne amintim faptul că în Cristos suntem un om nou.  2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Nu trebuie să persistăm în amintiri neplăcute cu privire la păcat ci să ne uităm înainte. „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. (Evrei 12:2) Ne reîntoarcem şi reluăm ideea de convertire şi pocăinţă[107] care sunt necesare pentru mântuirea noastră.  Termenul corect pentru pocăinţă este  metanoia – schimbarea minţii, la modul autentic din care rezultă şi schimbarea caracterului respectiv a faptelor creştinului (Luca 3:8-14; Faptele Apostolilor 3:19).  Pavel face şi el afirmaţia cu privire la el însuşi Faptele Apostolilor 26:20  „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”. Deci definiţia corectă a pocăinţei este schimbarea minţii omului din care rezultă şi o schimbare în mod pozitiv a faptelor sale. Pavel îşi focalizată gândirea pe ideea de pocăinţă pentru a fi mântuit. (Faptele Apostolilor 2:38….. 26:20). Schimbarea minţii omului de face cu privire la Persoana lui Isus Cristos. La Rusalii (Fapte 2), el cheamă oamenii la pocăinţă şi prin predicare demonstrează faptul că Isus a fost Unsul, Mesia, Cristosul, cel aşteptat de poporul evreu „şi să recunoască faptul că El este cu adevărat “Domn şi Cristos” . Unii oameni au respins mesajul, dar peste 3000 de suflete au acceptat pe Mesia în calitate de Mântuitor personal. Pocăinţa şi credinţa sunt inseparabile sau  „două părţi ale aceleiaşi monede”., vorbind despre pocăinţa autentică. Deci pocăinţa biblică în vederea mântuirii este schimbarea gândirii, de la respingerea lui Isus Cristos , la acceptarea şi credinţa în Isus Cristos. Un alt aspect este acela că Dumnezeu atrage oamenii la pocăinţă prin Harul Său Ioan 6:44  „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. (Faptele Apostolilor 5:31, 11:18). De asemenea răbdarea şi bunătatea  Sa  ne conducă la pocăinţă (2 Petru 3:9, Romani 2:4). Pocăinţa este o lucrare prin care se câştigă suflete la Cristos, iar pocăinţa pentru mântuire iese în evidenţă din faptele bune ale credinciosului.  Ioan îndeamnă oameni să facă roade vrednice de pocăinţă (Matei 3:8). Persoana care s-a convertit va da dovadă de o viaţă schimbată  (Galateni 5:19-23; Iacov 2:14-162) Cu alte cuvinte pocăinţa nu este numai întoarcerea omului de la păcate, ea are în plus rezultate veridice care se bazează pe credinţa în Isus Cristos. Un alt aspect care ţine de viaţa de credinţă este siguranţa mântuirii[108], pe care fiecare creştin trebuie să o aibă. În acest sens se poate cita din epistola lui Ioan. 1 Ioan 5:11  „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12  Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. 13  V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. Conform textului dacă avem pe Fiul avem şi viaţă veşnică. Dumnezeu nu doreşte o viaţă de credinţă plină de îngrijorări şi incertitudini în viaţa de creştin a copiilor Săi. Mai sunt şi alte texte care ne dau această convingere că Isus a plătit pentru păcatele oamenilor, iar dacă îţi pui această întrebare (Romani 5:8, 2 Corinteni 5:21)? şi răspunsul este da, atunci nu mai trebuie să avem îndoieli. Isus însuşi confirmă acest lucru „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu" (Ioan 10:28-29), prin care se afirmă caracterul etern al mântuirii. Dacă păstrăm aceste cuvinte în mintea şi inima noastră, îndoiala cu privire la siguranţa mântuirii trebuie să dispară. Această siguranţă are la bază dragostea lui Dumnezeu, care s-a manifestat în Isus Cristos.  Deci creştinul răspunde la provocările vieţii, chiar la tragedii, sau la o stare de păcat apelând la consilieri creştini în paralel cu pocăinţa rugăciune şi acceptând iertarea dată prin Cristos. Iuda 24-25 "Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin."

10). Îndumnezeirea omului. În mod categoric Adam şi Eva, au fost primii oameni care şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi, şi au dorit să depăşească condiţia umană impusă de Creator,” să fie ca Dumnezeu”, fapt imposibil, dar pe drumul acesta au început să păşească mulţimea urmaşilor lui Adam. Istoria este plină de oameni care au dorit să-şi facă un „nume”, iar creştinismul de astăzi nu este scutit de acest flagel.  Setea de putere îşi face simţită prezenţa şi în biserici.[109] 2 Petru 2:3  În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.  Există o tentaţie reală a puterii celor mai mulţi, care pretind faptul că vor să-l cunoască pe Dumnezeu, dar în realitate o face doar pentru o slavă deşartă, şi a manipula, [110] dar sigurele puteri acceptate de creştinii autentici sunt darurile Duhului Sfânt din Gal. 5: 22-23. De fapt mulţi dintre aşa zişii credincioşi, încearcă să se afirme, eu-l personal fiind pe primul loc şi avem numeroase exemple dar Dumnezeu se opune acestei tendinţe. Isaia 2:12  Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat.  Se produce astfel procesul întoarcerii omului spre sine ceea ce înseamnă o îndumnezeire a omului, ceea ce este un păcat. Păcatul de bază nu este numai mândria ci chiar cel pomenit mai sus, păcat de care s-a făcut vinovat Adam şi rasa umană, în esenţa lui idolatria.  Dorinţa omului de a fi apreciat, a condus inevitabil la căderea multora dintre lideri creştini de la credinţă. 2 Timotei 4:10  Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic...... Omul merge mai departe şi doreşte să exploreze supranaturalul, dar aceasta este o atitudine de răzvrătire faţă de Creator[111]. El doreşte puteri supranaturale şi astfel invocă puteri ostile lui Dumnezeu.[112] Matei 7:22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”. Oamenii umblă să dobândească o proprie neprihănire, o slavă deşartă, (ca şi iudeii din timpul lui Hristos ), dar numai Duhul Sfânt convinge omul de păcat. Ioan 16:8  Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata,  pe când firea caută justificare. Lauda în biserică,  înălţarea eu-lui personal, este tema unui mare procentaj de predici creştine.[113] Credinţa adevărată este o credinţă în Dumnezeu şi  este în primul rând o credinţă a minţii dar şi o schimbare a inimi, care este puternic ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentele umane îşi au locul în părtăşia pe care o are credinciosul cu Dumnezeu şi cu Biserica, factorul unificator fiind Duhul Sfânt. Efeseni 5:23  ...., după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Există zone interzise în Biblie în care ne opreşte să ne aventurăm. De asemenea în mintea şi inima noastră Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Atunci când se pune altceva în locul lui Dumnezeu, indiferent de natura acelui lucru concepţie, idee, etc acest lucru înseamnă a fi idolatru. Idol înseamnă în mod „fig. ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri”.[114] Biblia ne interzice categoric închinarea la idoli[115], atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Isaia 42:8  „Eu Sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.”(Psalmul 3:6), 1 Corinteni 10:14  „De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli”, în antichitate idolii ieşeau în evidenţă în mod vizibil, iar evreii trebuiau să înţeleagă faptul că există un singur Dumnezeu.  Idolii de astăzi au îmbrăcat o formă modernă, creează un apetit spiritual care încercă să satisfacă golul lăsat de părăsirea lui Dumnezeu. Ei se interpun între noi şi Dumnezeu şi ajungă să ia locul lui Dumnezeu în inima omului. Cei mai importanţi idoli a secolului nostru la modul comprimat sunt banii, sexul şi puterea. Ca şi o mică definiţie Orice lucru sau chiar persoană care începe să pună stăpânire pe noi mai mult ca Dumnezeu devine idol”. Confruntarea se face azi cu idolii care vin din mintea omului. Când inima noastră este stăpânită de alte lucruri, suntem „închinători” la lucrurile care ne stăpânesc.  Ieremia 19:5  „Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.” (Ezechiel 14:3). Matei 15:9  „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.”, iar aceste lucruri devin surogate care substituie locul lui Dumnezeu, un lucru extrem de grav. Idolatria poate îmbrăca foarte multe forme, începând de la cum ne petrecem timpul, activităţi în care suntem implicaţi conform cu filozofia noastră de viaţă sau diferite ideologii, dintre care umanismul care pune în centrul universului omul, raţionaliştii, şi diferite forme de ateism, goana după împlinire în plan material, poziţii de autoritate care să satisfacă sinele uman. Dar Dumnezeu  este gelos şi nu-şi împarte slava cu nimeni, iar oamenii se înşeală amarnic. Exodul 20:5   „…….căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, (1Corinteni 10:22, Psalmul 78:58). Fără o pocăinţă reală idolii pun stăpânire pe viaţa omului. Din păcate natura omului este pervertită, cu înclinaţie spre demoni şi idolatrie. Demascarea idolilor nu este suficientă ci este necesară şi pocăinţă. 1 Tesaloniceni 1:9  „Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat”. În consecinţă trebuie să ne păzim de idoli – vegheaţi ! Aşa cum am amintit Umanismul[116] (din latină: humanitas = omenie, umanitate)   s-a concentra pe om şi valorile umane, şi respinge divinul şi supranaturalul. „Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea,  este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gândire şi de creaţie artistică.” În Umanism toate valorile sunt centrate pe om, el fiind o valoare supremă fiind un scop în sine. El implică devotament, caută adevărul şi moralitatea prin mijloace umane, tot în sprijinul intereselor omului. El se concentrată pe capacitatea de autodeterminare, respinge transcedentalul, supranaturalul, sau orice altă formă de divinitate, sau dependenţa de credinţă. Ei susţin o moralitate universală, bazându-se pe condiţia omului, dar nu au o etică precisă la care se pot raporta.  El merge mai departe spre Post umanism[117], în care se vorbeşte despre o „explozie de inteligenţă” în care după 20-30 de ani computerele vor depăşi puterea de calcul al crierului uman „care este de ordinul a 1014 operaţii pe secundă.” De asemenea „în lucrarea sa  Law of Accelerating Returns, Ray Kurzweil ajunge la concluzia că de la apariţia Universului, şi mai ales de la apariţia vieţii pe Pământ, evoluţia a avut loc exponenţial (chiar dublu exponenţial) şi nu liniar”. Acest lucru este de domeniul teoreticului, iar presupusul salt tehnologic va aduce la evenimente care nu se pot imagina pentru om (specia homo sapiens), iar contopirea dintre inteligenţa biologică şi aceea nebiologică (mind uploading), oamenii vor avea  niveluri mari de superinteligenţă, care se răspândesc în Univers, omul fiind „ nemuritor” . Din acest  motiv se foloseşte termenul de singularitate, pentru că omul nu are cum să înţeleagă ce va urma, aşa cum o bacterie nu poate să înţeleagă un om. Dar nici un om nu are cum să înţeleagă divinitate mai ales dacă nu crede în Ea, dar şi cei credincioşi sunt limitaţi în înţelegerea Ei.  Romani 11:33  „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui”! Dacă ne reântorcem la concepţia post umanistă „Singularitatea tehnologică este un concept din futurologie care se referă la implicaţiile pe care în general le are progresul tehnico-ştiinţific foarte accelerat pentru specia umană şi ceea ce înţelegem prin om”, acest concept nu are un fundament solid, pentru că nu cunoaşte viitorul, şi nu rezolva problema sufletului omenesc care rămâne neîmplinit fără o relaţie cu Creatorul său. Fiecare dintre noi are un gol în inimă în forma lui Dumnezeu[118] chiar dacă nu recunoaştem aşa ceva care nu poate fi umplut cu surogate. Această idee a unui „ gol în forma lui Dumnezeu” susţine că fiecare om are o speranţă şi a dorii mult după ceva în afara persoanei lui, ceva de domeniul transcendentului, sau altceva, iar Biblia confirmă acest lucru. „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. (Eclesiastul 3:11). De aceea există aşa de multe religii în lume, dar dorinţa nu se poate împlini, doar în momentul când fiinţa creată se conectează prin credinţă la Dumnezeu Creatorul. Oamenii ignoră acest gol şi încearcă să îl umple cu altceva care are proprietăţi comune, dar este ceva contrafăcut şi falsificat „…… anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi” (Eclesiastul 9:3). Noul Testament aduce şi el în discuţie acesta problemă Romani 8:7  „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”. De asemenea în Romani 1:18-22 descrie cum Dumnezeu s-a arătat oamenilor, dar ei ignoră acest lucru şi se închină la orice altceva. Foarte mulţi oameni îşi consumă, risipesc în mod uşuratic viaţa, şi caută alte lucruri în afară de Dumnezeu, şi rămân neîmpliniţi în plan spiritual. Fericirea lor este efemeră, şi chiar Solomon, cu toată faima şi bogăţia lui în final spune „Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt”. (Eclesiastul 2:26), iar în final dă un îndemn: Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. (Eclesiastul 12:13). Doar printr-o relaţie personală a omului cu Dumnezeu omul poate umple  golul în formă de Dumnezeu, şi poate fi împlinit în plan spiritual. Adevărul este că omul nu poate trăi fără Dumnezeu[119], chiar dacă ateii, gnostici, umaniştii, etc spun altceva, fiindcă este o neânplinire a omului, iar starea de fericire nu este una reală, ci doar ceva contrafăcut şi efemer. Necredincioşi pot trăi fără de Dumnezeu o existenţă moartă, dar nu pot nega realitatea acestui Dumnezeu. Fie că recunoaştem sau nu existenţa noastă depinde de Dumnezeu, fiindcă am fost creaţi după Chipul şi asemănarea Lui, Ymago Dey, făcând parte din fiinţa noastră chiar dacă este căzută în păcat (Geneza 1.26), iar El susţine viaţa (Psalmul 104:10-32) şi este viaţa Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” şi toată creaţia este susţinută de Isus Cristos Coloseni 1:17  „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El”. Dumnezeu în Harul Său are milă de toţi oamenii. Matei 5:45 …… „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. A susţine contrariul este o absurditate. Din punct de vedere soteorologic Dumnezeu oferă mântuire şi viaţă veşnică la toţi oamenii care cred în Cristos. Ioan 17:3  „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”, dar nu orice fel de viaţă ci una din abundenţă. Ioan 10:10  „.”…Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”. Dumnezeu a avertizat omul, pe Adam şi Eva, că nu poate trăi despărţit de El, şi că vor murii (Geneza 2:17),  dacă nu ascultă de poruncile Sale, fapt care s-a şi întâmplat din nefericire. Ei au murit din punct de vedere fizica, dar şi mai tragic din punct de vedere spiritual faţă de Dumnezeu. Adam şi Eva au fost creaţi pentru a avea părtăşie cu Creatorul, dar din cauza neascultării şi a păcatului, au fost blestemaţi la o existenţă în trup, după care „se întoarce în ţărână”, ca fiecare om din ziua de astăzi. Ca şi Adam oamenii contemporani pot să apară fericiţi, dar fericire la modul complet se poate experimenta doar în relaţie cu Dumnezeu. Mulţi oameni îl resping pe Dumnezeu sau credinţa în El şi trăiesc o viaţă de distracţie, goana după plăceri, o viaţă fără griji şi plină de satisfacţii. Biblia afirmă şi ea că există o plăcere a păcatului Evrei 11:24  „Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25  ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului”, (plăcerile de o clipă), care înseamnă ceva temporar, iar viaţa este scurtă (Psalmul 90:3-12). Oamenii care practică Hedonismul, dar descopere mai târziu că plăcerile lumii nu sunt de durată  (Luca 15:13-15). Din păcate şi mulţi creştini se orientează spre şouri, a te simţi bine etc, chiar în biserică. Există şi necredincioşi care respectă principii morale, coduri de onoare, vieţi disciplinate şi cumpătate, fidelitate, autocontrol, onestitate etc, dar fără Dumnezeu rămâne aspectul trecător şi efemer al fericirii fără să fie pregătiţi pentru viaţa de apoi. Ca exemplu poate fi luată discuţia dintre Isus şi tânărul bogat  Matei 19:16-23, sau a proprietarului bogat al fermei din Luca 12:16-21. În altă ordine de  idei omul nu are pace cu semenii pentru că nu are linişte sufletească interioară Isaia 57:21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu”. Chiar şi Solomon recunoaşte faptul că descoperirea este zadarnică, plăcerile şi bogăţiile sunt nefolositoare şi trecătoare (Eclesiastul 6, şi alte referinţe). El ajunge la concluzia că  voia lui Dumnezeu este un dar, un mod înţelept este de a trăi cu frica de Domnul şi învăţăturile Sale „”Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”, iar aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:13-14). Isus afirmă la rândul lui că omul este mai mul decât o dimensiune fizică şi vizează aspectul spiritual „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Aspectul cel mai tragic este faptul că fără de Dumnezeu, destinul final al omului este Iadul, care este separare fizică şi spirituală de Dumnezeu, care ţine o veşnicie, plus suferinţele  din Iad. Isus dă ca şi pildă omul bogat şi Lazăr (Luca 16:19-31), în care bogatul trăieşte o viaţă uşoară, în plăceri, fără să se gândească la Dumnezeu, în timp ce Lazăr suferă. După moarte au destine complet diferite, unul în paradis, iar bogatul în Gheenă. Pentru fiecare dintre ei viaţa pe pământ a fost lipsită de strălucire în comparaţie cu stare permanentă a sufletelor lor, una de fericire, alta de osândă, fără posibilitate de schimbare. Omul este o creaţie unică, are în el gândul veşniciei, iar destinul fericit îşi găseşte împlinirea în Dumnezeu.

11). Recuperarea creştinismului. Atunci când ne gândim la aspectul din subtitlu,( recuperarea creştinismului) avem două versete care  se pare că se contrazic. Isus spune l-a un moment dat „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8), iar pe de altă parte există porunca din Marea Trimitere ca ne porunceşte să ducem mai departe şi să ducem Evanghelia la toate neamurile Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În mod paradoxal, deşi credinţa celor mai mulţi rămâne la nivel intelectual, sau dispare complet, pentru fiecare creştin porunca din Marea Trimitere rămâne valabilă. Pentru  o încercare de recuperare[120] a creştinismului, este necesar o demascare a răului produs de  Satana. Un număr mare de crime, atrocităţi, torturi nemiloase etc, spre deliciul tabloidelor (articol în 1993 New Yoirc Times – „Diavolul în Long Island”), în care s-a pus în mod firesc întrebarea, dacă nu cumva fiinţele umane sunt  contaminate cu un virus, şi există un pericol real al molipsi, pentru toată America, iar răspunsul este din păcate DA. Există un „mister” al răului, o înclinaţie şi fascinaţie a umanităţii spre distrugere pe care futurologii îl speculează, şi pot fi date exemple ca măcelul din Bosnia, căderea zidului Berlinului, gulagurile comuniste, bande de ţigani, care atacă trecătorii, fără ca nimeni să îi ajute, sau elevi, tineri, care deschid focul cu arme automate în şcoli, sau în cluburi şi biserici, fapt care ne indică un nivel ridicat de nelegiure, la care societatea umană este vulnerabilă, fără ca generaţia tânără să poată fi o speranţă ci din contră. Pe măsură ce răul îşi arată tot mai mult faţa hidoasă, singura speranţă rămâne Evanghelia. Viaţa nu mai are sens atunci când un tată îşi îneacă doi fii, pentru o relaţia amoroasă, sau oameni care practică canibalismul, nu în junglă ci în metropolă, crime împotriva părinţilor, şi lista este imensă, şi provoacă silă. Cum poate un om obişnuit să răspundă la şa ceva şi ce fel de atitudine să ia în faţa unui rău imens care ia amploare, este o întrebare de bun simţ pentru fiecare dintre noi. Astfel cetăţeni, jurnalişti, filozofi, dezbat aceste probleme de comportament ei fiind un „barometru” vizavi de sentimentele publicului cu privire la ce este bine sau rău, dar fără o etică precisă la care să se raporteze. Isaia 5:20 „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! De fapt este  lucrarea celui Rău şi sub o formă voalată şi îndulcită sunt prezentate câteva reguli satanice pe care le enumerăm : ele sunt  preluate si traduse din Biblia Satanistă scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul Bisericii Sataniste ( C.o.S. – Church of Satan ). „1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat. 2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda. 3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo. 4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila. 5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere. 6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat de povara. 7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magiei dupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut. 8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct. 9. Nu face rau copiilor mici.? 10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta. 11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nu se opreste, DISTRUGE-L. Cele Unsprezece Reguli Sataniste ale Pamantului au fost traduse de Administratia B.S.R. Text preluat din Biblia Satanista de Anton Szandor LaVey !” Dar aceste afirmaţii  nu sunt departe de adevăr : Ioan 8:44  „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Dacă reluăm ideea crimelor[121] din Long Island, comunitatea respectivă era şocată de banii câştigaţi de oportunişti, de lăcomia lor, realizată în urma unor crime monstruoase, înţelegem că răul nu se află doar în spatele câtorva indivizi, a crimelor produse, a jurnaliştilor care câştigă bani de pe urma răului, ci el zace în inima omului, absorbit de propriul eu personal care în realitate sunt conduşi de Satana. Răul este aşa de mult trivializat şi banalizat, chiar după foarte multe orori, moarte şi distrugere, încât sfârşitul celor  care îl practică   chiar şi în faţa morţii  este preocupat de lucruri neserioase lipsite de importanţă. Aici nu este vorba de un singur om ci de o cultură întreagă ce manifestă o indiferenţă pentru suflet, şi ce se întâmplă după moarte (Adolf Eichmann, criminal nazist a avut o asemenea atitudine). Este  neacceptabil şi nu este admis să se arunce toată vina pe  factorii psihologici, sau emoţinali, dar este la fel de inacceptabil să trivializăm răul. Atunci când doi tineri dintr-un film sau în realitate înainte de a comite o crimă pălăvrăgesc între ei, sau asasinul plătit ucide cu sânge rece şi apoi aprinde liniştit o ţigară, este de fapt o spălare a creierului, boală fizică, sau răutate, fără puncte de etică bine stabilite, fiecare considerând că este o unitate de măsură, lucru complet fals ascunzând crimele după diferite paravane false, ca rasă superioară etc şi asistăm la o redefinire a răului. Există cuvinte care definesc realitatea,  Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, iar Cuvântul a devenit realitate la care trebuie să ne raportăm. Dacă se refuză această realitate, se aplică un verset extrem de dur şi condamnabil la adresa oamenilor Matei 6:23  „dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta”! Redefinirea răului în care se acopere,  nelegiuirea este un lucru extrem de negativ pentru societatea umană. Răul este o realitate a existenţei umane, şi o componentă a sentimentului uman, şi nu se poate nega acest lucru. El trebuie să genereze în inima creştinului sentimente de durere, iar răul are un „chip personal”, care ţine de răutatea persoanei respective. Bonhoefer, care s-a opus idelor naziste şi lui Hitler, afirmă că răul este o mascaradă care şi-a bătut joc de etica creştinismului şi de fapt a scos în evidenţă grozăvia răului, iar oamenii „ raţionali”, au falimentat şi se resemnează devenind ineficienţi în faţa forţelor răului. La fel se întâmplă şi cu fanaticul moral care se luptă cu eşarfa în loc să se lupte cu taurul. Chiar şi oamenii care mai au conştiinţă şi se luptă împotriva răului, nu au nici o şansă şi sunt distruşi, iar diferitele forme pe care răul le îmbracă face ca societatea să fie neputincioasă în faţa lui. În numele libertăţii oamenii se retrag şi nu mai luptă împotriva lui, răul având câştig de cauză. Numai aşa se poate sta în picioare dacă ne vedem inimile şi voia lui Dumnezeu, se poate găsi puterea de a înţelege binele şi răul şi de a pune în aplicare binele, doar prin puterea lui Dumnezeu. Doar puterea Evangheliei[122] este aceea care schimbă inima omului, printr-o înfruntare directă a răului, prim puterea lui Isus Cristos. Avem o invitaţie personală de a crede în Jertfa lui Isus, iar Cuvântul Lui să fie în inimile noastre în vremuri de restrişte, şi doar aşa se poate învinge răul produs de Satana Romani 8:28  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Acest lucru se face prin Harul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu[123] nu poate fi desfiinţat pentru că a schimbat în bine destinul a milioane de oameni şi  Biblia este cea mai citită, folosită şi abuzată carte din lume, este unică şi are un caracter supranatural, afirmă divinitatea lui Cristos, puterea şi Învierea lui din morţi, iar abordarea Ei se face printr-un salt al credinţei. Avem o atestare desăvârşită a Cuvântului lui Dumnezeu care se împlineşte în vieţile noastre şi în lumea în care trăim, prin Dumnezeu care controlează istoria. Biblia are o simplitate a limbajului, accesibil celui mai simplu om ca să poată înţelege mântuirea oferită prin Cristos. „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”(Matei 11:25). Impactul Bibliei are un aspect mondial. Am văzut de-a lungul materialului prezentat, identitatea românilor în istorie, scriitorii şi alte personalităţi din alte domenii, care şi-au adus aportul, în cultura, identitatea şi dezvoltarea societăţii româneşti, care au fost creştini, şi într-un fel sau altul au influenţat societatea noastră. Acest lucru nu poate fi neglijat şi a şterge cu buretele peste ceea ce au făcut ei este un păcat. Dacă ne uităm în lume vedem o mare diversitate[124] de religii, iar în mod firesc se pune întrebarea care est cea adevărată, sau corectă, dar mai ales care să asigure o mântuire veşnică. Dintre toate religiile din lume cel puţin una trebuie să fie adevărată, iar această alegere nu poate să fie la întâmplare. Ca să ajungi la adevăratul Dumnezeu se foloseşte teologia sistematică care are ca şi scop separarea adevărului de eroare. Nici omul de ştiinţă, sau medicul, nu abordează pacienţii, sau studiile la întâmplare ci folosesc diferite „metode sistematice metodologice, logice, doveditoare și testate, care vor produce rezultatul final corect”. Atunci când vorbim despre Dumnezeu, nu avem nici un motiv plauzibil de a proceda în alt fel. În cazul nostru teologia - studiul despre Dumnezeu, necesită abordări asemănătoare. Aici nu vorbim despre simpla credinţă în Dumnezeu care duce omul la mântuire ci aprofundăm aceste aspecte. Pentru această abordare se pot folosi 1. Consistența logică, ce înseamnă ca un sistem de credinţe să aibă pretenţia să aibă logică şi să nu se contrazică între ele. Ca exemplu în credinţa Budistă ţelul suprem este să scapi de toate dorinţele, dar există dorinţa de a scăpa şi principii devine ilogic şi contradictoriu. 2. Suficiența empirică, în care sunt dovezi care să susţină un sistem de credinţe (dovezi raţionale evidente şi exterioare), care pot fi revendicate şi verificate. În acest sens Mormonii susţin că Isus a trăit în America de Nord, dar nu au dovezi în sensul acesta. 3. Relevanța existențială este sistemul de credinţe care trebuie să fie conform cu realitatea, aşa cum o ştim noi şi care să facă o schimbare în viaţa partizanului acestei idei. Deismul susţine că Dumnezeu a aruncat în Univers lumea, care are o mişcare circulară, iar El nu mai interacţionează cu oamenii care locuiesc în ea. În sensul acesta viaţa de zi cu zi a individului nu mai este influenţară în nici un fel, iar în religia creştină această calitatea a lui Dumnezeu se numeşte Transcendenţă. După această abordare care se aplică subiectului religie avem deja câteva perspective şi întrebări corecte ci privire la Dumnezeu şi la oameni, din care se desprind marile întrebări cu privire la viaţa speciei umane. „1. Origine – de unde venim? 2. Etică – cum ar trebui să trăim? 3. Semnificație – care este scopul vieții? 4. Destin – încotro se îndreaptă omenirea? „. În momentul în care cadrul de mai sus se aplică în căutarea lui Dumnezeu, se foloseşte abordarea pas cu pas prin întrebare şi răspuns şi rezultă : „1. Există adevăr absolut? 2. Se potrivesc rațiunea cu religia în vreun fel? 3. Există Dumnezeu? 4. Poate fi Dumnezeu cunoscut?  5. Este Isus Dumnezeu? 6. Îi pasă lui Dumnezeu de mine?” Cu privire la adevărul absolut sau relativ, care corespunde unei realităţi, este greu de  a afirma că este relativ (Postmodernismul), iar inevitabil se ajunge la un adevăr absolut. El este „în mod natural îngust și exclude opusul”, aspect care se regăseşte şi în religie, iar adevărul absolut, nu este influenţat de simpla sinceritate sau dorinţă a omului. Răspunsul corect este că există adevăr absolut, iar „agnosticismul, postmodernismul, relativismul și scepticismul sunt toate poziții false” Mai mult de la un concept se ajunge la o persoană „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6). O întrebare pertinentă[125] este dacă raţiunea şi logica se pot folosi în materie de religie, având argumente pro şi contra. Trebuie să recunoaştem faptul că şi raţiunea sau logica sunt de folos atunci când se analizează afirmaţii spirituale, pentru a le înţelege mai bine, sau în apologetică pentru a demola pluralismul religios. Un exemplu în sensul acest este religia iudaică şi islamul care nu recunosc divinitatea lui Isus iar creştinismul recunoaşte acest lucru, iar falsul iese imediat în evidenţă. În sensul acesta este exclus şi ilogic să ajungi să crezi că pretenţiile diametral opuse cu privire la adevăr pot fi în ambele cazuri şi corecte. La întrebarea dacă există Dumnezeu, ateii, naturaliştii şi alte forme de necredinţă se opun cu vehemenţă, afirmând că dincolo de universul fizic nu există nimic. Dar se pune întrebarea „De ce avem ceva, în loc să nu avem nimic?”, iar argumentul în favoare existenţei lui Dumnezeu se poate simplifica : “1. Există ceva. 2 Nu poți obține ceva din nimic. 3 Prin urmare, există o Ființă necesară și eternă”. Deci nu poţi nega propria existenţă, nu se poate nega faptul că cineva poate obţine ceva din nimic (nimicul nu poate genera Universul), deci trebuie să fie o Fiinţă eternă, care să fie responsabilă de toate lucrurile. Nici ateii nu pot nega acest lucru, dar afirmă că Universul este etern, iar ca şi „dovadă” ştiinţifică universul a avut un început  („Big-Bang”-ul), dar logic şi acesta trebuie să aibă o cauză, şi nu este etern. În cazul de faţă avem două surse veşnice care sunt un Univers etern, sau un Creator veşnic, ateismul în cazul de faţă nu este valid şi rămâne, iar concluzia logică este faptul că Dumnezeu există. „Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Psalmi 90:2). Concluzia respectivă  ne spune cum există Dumnezeu din veşnicii şi se elimină alte credinţe ca hinduismul, budismul, jainismul, islamul, panteismul, care susţin altceva. Avem câteva lucruri pe care le putem învăţa despre Dumnezeu din Scriptură, El fiind :  “Cu o natură supranaturală (de vreme ce există în afara Creației Lui) - Incredibil de puternic (a creat tot ceea ce este cunoscut) - Veșnic (există prin Sine Însuși, devreme ce există în afara timpului și a spațiului) - Omniprezent (a creat spațiul și nu este limitat de el) - În afara timpului și neschimbător (a creat timpul) - Imaterial (pentru că transcende spațiul) - Personal (impersonalul nu poate crea personalitate) - Necesar (toate celelalte lucruri depind de El) - Infinit și singur de acest fel (devreme ce nu pot exista două infinituri) - Divers, și totuși având unitate (întrucât natura prezintă diversitate) - Inteligent (în mod suprem, devreme ce a creat totul) - Deliberat (a creat totul în mod intenționat) - Moral (nicio lege morală nu poate exista fără un dătător al legii) - Preocupat (altfel nu ar fi fost date legi morale)” Creatorul se prezintă ca un Dumnezeu care are caracteristici “asemănătoare”, în religia iudaică, creştinism şi islam, în timp ce ateismul şi panteismul sunt îndepărtate, înlăturate şi excluse. Iar noi primim răspunsul la întrebarea care frământă omenirea întreagă, de unde venim. Mergând mai departe pe firul acestei idei pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, avem  trebuinţa, necesitatea şi cerinţa de Revelaţie al lui Dumnezeu, şi chiar dacă şi alte religii pretind că au avut revelaţie divină, creştinismul şi iudaismul sunt cel mai aproape de adevăr prin Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, din iudaism şi creştinism. Creştinismul are un munte de dovezi, de la manuscrisele antice, la datarea timpurie a dovezilor scrise în timpul martorilor oculari  (la aproximativ 15 ani după moartea lui Cristos), la relatările din cele 27 de cărţi ale Noului Testament, care nu se contrazic şi la faptul că ucenicii au mers la moarte afirmând că l-au văzut pe Cristos Înviat şi au predicat Evanghelia. Astfel Noul Testament este autentic prin dovezile examinate. Isus Cristos a pretins că este Dumnezeu „Eu şi Tatăl una suntem.”(Ioan 10:30), iar prin acţiunile şi faptele Sale, prin minuni şi puterea de a ierta păcatele, care culminează cu Jertfa de pe Calvar,  şi  Învierea, face dovada divinităţii Sale. Biblia dă instrucţiuni precise cum să trăiască umanitatea din punct de vedere moral şi spiritual. Ea răspunde la întrebări fundamentale ca semnificaţia şi destinul omului. Astfel Dumnezeu se desprinde din multitudinea de dumnezei, religii şi  labirintul percepţiilor omului despre lume ca şi un Dumnezeu adevărat. Deşi a crede corect este o problemă de voinţă din păcate chiar cu dovezi incontestabile mulţi oameni neagă existenţa lui Dumnezeu Ioan 12:46  „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric” alegere care înseamnă viaţă sau moarte veşnică. De aceste alegeri nu ne salvează religia sau spiritualitatea care totuşi îşi au locul lor necesar în credinţa creştină.  Un aspect importanta este diferenţa dintre religie şi spiritualitate[126] , care necesită o definire corectă. În sensul acesta vom da două definiţii pe scurt. 1. Religia se poate defini ca şi o credinţă în Dumnezeu sau alte zeităţi la care oamenii se închină, adoră şi  este exprimată în conduită şi în   ritual 2. Spiritualitatea are un caracter non -  fizic sau „un caracter predominant spiritual”, care se reflectă în gândirea, viaţă etc. În creştinism religia este un set de credinţe, ritualuri, dogme care au pretenţia  de a conduce omul la Dumnezeu. Spiritualitatea  se concentrată în dimensiunea spirituală, în locul lucrurilor fizice şi pământeşti. Greşeala cea mai mare este atunci când creştinismul rămâne doar o religie ca şi budismul islamul hinduismul, etc. Din păcate pentru mulţi oameni creştinismul rămâne la stadiul de religie, dar acesta nu este un adevărat creştinism. Creştinismul adevărat presupune dincolo de ritualuri (Botezul şi Cina), sau reguli de urmat, o relaţie adevărată şi corectă cu Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn personal, iar sacramentele şi conduita de viaţă sunt un rezultat al mântuirii. Spiritualitatea adevărată înseamnă să ai pe Duhul Sfânt, ca ş rezultat al primirii mântuirii primite prin Isus Cristos, care produce în noi roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23). De asemenea spiritualitatea adevărată ne apropie din ce în ce mai mult să devenim ca şi Dumnezeu (Ioan 4.24) şi să avem caracterul asemenea Chipului lui Dumnezeu, iar Ymago Dey să se reflecte în noi (Romani 12.1-2). Nu poţi afirma că religia şi spiritualitatea nu au nimic în comun, dar accentul cade în dimensiunea spirituală a omului. Doar în Isus Cristos vedem o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în acelaşi timp, şi El este acela care trebuie să fie modelul nostru. Adâncim conceptul de spiritualitate creştină[127] şi ne pune întrebarea ce înseamnă ea pentru un credincios. După convertire se produce Naşterea din Nou, iar Duhul sfânt ne pecetluieşte, pentru ziua răscumpărării (Efeseni 1:13, 4:30). Pe de altă parte Duhul Sfânt lucrează în cel credincios. „El[128] regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14)”.  De asemenea ”Credinciosul traiste prin Duhul Sfint, si duce un mod de viata în conformitate cu ceea ce Duhul Sfint vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18). Toţi credincioşii sunt botezaţi cu Duhul Sfint (1 Cor 12:13), dar nu toţi sunt plini de Duh, adică nu toţi au răstignit în aceeaşi măsura firea lor pământească pentru ca Duhul Sfint sa-i poată umple”.  Cu alte cuvinte El controlează viaţa credinciosului. Pavel[129] de asemenea dă îndemnuri Efeseni 5:18  „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”. Caracterul creştinului nu este un produs al propriului efort ci a faptului că este Născut din Nou, cu tot ce derivă din acest lucru, conduită vorbire înţeleaptă,  decizii în viaţă şi o umblare consecventă în plan spiritual bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta spiritualitatea este o luptă şi o alergare (şi Pavel descrie viaţa creştină în aceşti termeni), care implică o alegere,  o credinţă cunoaştere, o supunere în Duhul Sfânt. Spiritualitatea creştină autentică înseamnă părtăşie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi. De asemenea  spiritualitatea creştină se dezvoltă şi creşte în relaţia cu Mântuitorul, în detrimentul firii pământeşti. Următoarea întrebare este ce este un creştin, şi cum percepem sau definim un creştin[130] adevărat, autentic. Există mai multe definiţii ca aspect secular, care definesc creştinul ca pe o persoană care crede în Isus Cristos şi învăţăturile Sale (Dicţionarul Webster’s), dar adevărul biblic presupune mai mult. Cuvântul creştin pare în Biblie de trei ori, (Fapte 11:26, 26:28, 1 Petru 4:16), iar pentru prima dată numele este dat celor care l-au urmat pe Cristos, ca şi o poreclă, dar literal cuvântul are sensul de „membru în grupul/partida lui Hristos” sau de “aderent sau urmaş al lui Hristos”. Cuvântul pierde din semnificaţia sa originală şi primeşte un înţeles şi un sens religios, dimensiunea spirituală a cuvântului, este în planuri secundare şi nu mai descrie o persoană Născută din Nou. Pentru mulţi şi astăzi a merge la biserică, membralitatea sau chiar şi o funcţie, ori faptul că trăiesc într-o „ţară creştină” este suficient, fiind de fapt o autoânşelare. Nici faptele bune nu te fac creştin chiar dacă porţi această etichetă, iar  Pavel ne spune că :Tit 3:5  “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Un creştin este o persoană care este Născută din Nou,  de către Dumnezeu (Ioan 3:3, 1 Petru 1:23) şi care crede în Isus Cristos. Pavel clarifică acest aspect Efeseni 2:8  “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”. Creştinul adevărat s-a pocăit de faptele sale şi are credinţă în Isus Cristos, şi o conduită conform cu învăţăturile lui Cristos.  De asemenea creştinul adevărat crede în Jertfa ispăşitoare lui Isus Cristos de pe Calvar, faptul că a plătit pentru păcatele noastre, a murit pe Cruce şi după trei zile a înviat, iar după aceea s-a înălţat la cer, iar prin El avem viaţă veşnică Ioan 1:12 “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Diferenţa dintre un creştin adevărat faţă de cel cu eticheta de creştin este dragostea pe care o are faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său  şi  faţă  de semeni 1 Ioan 2:4  Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. 5  Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El. Diferenţa se vede în viaţa de zi cu zi. (1 Ioan 2:10). Cei care doresc să se împace cu Dumnezeu îşi pun întrebarea  cum  să devin un copil al lui Dumnezeu[131] şi există răspunsuri la această întrebare.  În primul rând Ioan spune în mod clar acest lucru “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). De asemenea confruntarea păcatului personal cu sfinţenia lui Dumnezeu este obligatorie, pentru a se produce pocăinţa, respectiv convertirea pentru ca să se producă Naşterea din Nou. În discuţia dintre Isus şi Nicodim, Isus  dă asigurarea că nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu este Născut din Nou (Ioan 3:3). Omul  nu-şi poate schimba natura păcătoasă de unul singur ci numai Duhul Sfânt are puterea acesta regeneratoare „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, (Tit 3:5). Înainte eram  fiii neascultării şi  morţi în greşelile noastre (Efeseni 2:1-3), fiind despărţiţi de Dumnezeu cu destinaţie Iadul cel veşnic dar Dumnezeu a avut Har prin care suntem mântuiţi (Efeseni 2:4-5). Nu se poate trăi fără de Cristos, de aceea trebuie să îl primim în inimile noastre, şi repetăm un verset „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; (Ioan 1:12), dar acest lucru trebuie să fie o realitate a inimi nu un aspect de suprafaţă.  El implică câteva aspecte cu privire la om şi la Isus Cristos. Noi trebuie să recunoaşte faptul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, că s-a Întrupat prin fecioara Maria, nu a moştenit natura păcătoasă a lui Adam, este numit al doilea Adam (1 Corinteni 15:22), în care divinul s-a împletit cu umanul. De asemenea trebuie să credem că Isus este Mântuitor şi Domn personal, iar prin Jertfa de pe Cruce El a plătit pentru păcatele noastre şi noi am primit salvare şi eliberare şi suntem scoşi de sub puterea Satanei şi robia păcatului. Dar şi mai mult nu este suficient o credinţă a minţii ci trebuie să-l urmăm pe Domnul Isus. După ce Dumnezeu l-a Înviat din morţi El a primit toată autoritatea (Efeseni 1.20-23),  sa-a Înălţat la  cer şi îi conduce pe cei care l-au primit prin Duhul Sfânt, dar îi va judeca pe oamenii care îl resping „Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. (Fapte 10:42). Devenind copiii ai lui Dumnezeu, avem dreptul la acest statut, nu suntem născuţi din sânge, voia firii, sau voia unui om ci din Dumnezeu (Ioan 1:12-13), aspect care leagă dragostea lui Dumnezeu de oameni. Cu acest statut nu trebuie să ne mândrim ci să fim smeriţi şi ascultători şi să lăudăm în şi pe Domnul „Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.” (Faptele apostolilor 20:19) Domnul doreşte ca copii lui Dumnezeu să semene tot mai mult cu Isus Cristos, (Ymago Dey) fără o viaţă de păcat, (păcatul trebuie să fie un accident în viaţa creştinului), ci o viaţă de sfinţenie. Cine păcătuieşte în mod constant, nu s-a convertit pentru că păcatul este de la Diavol, fiindcă El a păcătuit de la început, iar Isus Cristos a venit pe pământ să nimicească lucrările lui Satana. Prin acest aspect se deosebesc copiii lui Dumnezeu de copiii lui Satana „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său”. (1 Ioan 3:10) Copilul lui Dumnezeu primeşte o răsplată care întrece orice închipuire, el face parte din familia lui Dumnezeu ( Biserica), ni s-a promis o Casă sus în cer, avem dreptul de  ne apropia liber  de Dumnezeu şi în mod direct prin rugăciune (Efeseni 2:19,  1Petru 1:3-6, Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” (Romani 8:15).

12). Concluzie.  Dumnezeu alege pe Avram  Isac şi Iacob iar din mari patriarhi apare pe scena istoriei poporul evreu, care trebuia să fie o lumină a neamurilor, având ca scop glorificarea lui Dumnezeu şi să-l aducă pe scena istoriei pe Mesia. (Deutr. 4:4-9). Deşii ei nu îşi îndeplinesc mandatul, fiind pedepsiţi, duşi în robie, şi o mică parte repatriaţi, Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea făcută lui David, şi Mesia cel promis se Întrupează şi face Lucrarea Ispăşitoare pentru păcatele omenirii. Apariţia creştinismului a avut acelaşi rol de a fi lumina neamurilor. Religiile necreştine, sectele, cultele eretice,  ect, au avut ca scop de a prezenta un fals credibil, fiind o lucrare a diavolului. Mormonii , Hare Crisna,  Budismul Zen, Sahaja Yoga[132],  şi altele au negat divinitatea lui Hristos, şi Doctrina Trinităţii.[133] Ele prosperă în perioade de tranziţie sau instabilitatea socială.[134] Aceşti guru continuă să vină în Occident. Un lucru este limpede prin faptul că aduc cu ei învăţături distrugătoare ale  moralităţii, ale spiritualităţii  şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în favoarea diferitelor forme  de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi. Fie  că este vorba de Hare Krishna care e un atac la adresa caracterului sacru al căsătoriei, femeii şi familiei, fie că  e vorba de ritul de posedare divină şi anarhia socială a lui Bubba Free John, ori de credinţa lui Meher Baba că  nebunia este o formă de înaltă spiritualitate, ori de spiritismul lui Ram Dass, sau de ciudatele experienţe oculte  ale lui Muktananda, ori de eforturile lui Paramahansa Yohananda de a “hinduiza” creştinismul, etc…, mai  devreme sau mai târziu va omul sau societatea angajată în aşa ceva va trebui plătit preţul angajamentului personal. Adevăratul înţelept e cel care evită tot  ce este “înţelepciune” şi “spiritualitate” orientală.[135]  În confruntarea dintre ele şi creştinism, în mod obligatoriu, termenii şi conceptele biblice trebuie să fie în mod clar definiţi, pentru a exista un dialog adevărat. Creştinismul nu este deloc o cale simplă, căci ni se cere să abandonăm ceea ce iubim,  orgoliul nostru, succesul şi stima de sine, tendinţa de a ne demonstra singuri valoarea,[136] alternativa fiind un fals creştinism în care succesul de sine  devenit importante şi în biserică.  Cu cât o biserică este mai mare cu atât mai mult este considerată o biserică de succes. Credincioşii care fac parte din „mega bisericii”, au înţeles că au probleme şi s-au format grupuri mai mici de rugăciune şi părtăşie, dar tot aparţinând bisericii. Smerenia a devenit ceva demodat. Credinţa este ceva ce ai înţeles şi realizat prin revelaţia personală prin Cuvânt,  iar adevărata părtăşie cu Hristos şi Biserica, o are doar cel care este regenerat, Născut din Nou. Nu se poate ajunge la dorinţa de „îndumnezeirea” omului, dacă suntem Născuţi din Nou, şi ancoraţi în Sfânta Scriptură. Factorii culturali, sex, literatură, sport, televiziune, şi alte forme, pot să influenţeze în mod negativ,[137] datorită presiunii pe care o exercită. Mulţi credincioşi se raportează la factorii culturali, sau secte şi culte eretice, respingându-le în mod declarativ, dar acceptând în mod tacit învăţăturile lor. Alţii pur şi simplu părăsesc biserica. După 1989, a avut loc un proces de divizare a bisericilor, de coborâre a standardelor spirituale. La acest proces şi-au adus aportul factorii culturali şi sectele, cultele eretice, şi religiile orientale şi masa - media. Acolo unde învăţătura a rămas curată, factorii culturali sau ereziile nu au avut nici un succes. Întotdeauna mandatul cultural trebuie subordonat mandatului spiritual. Ca şi creştini, dar şi ca oameni care au raţiune, este imposibil să credem că acest univers s-a născut din haos şi la voia întâmplării, şi credem ca la baza existenţei sale există o minte creatoare ce are capacitatea de a duce în fiinţă Universul spiritual şi material, spaţiul, timpul, energia, legile care guvernează acest univers, sub aspect material dar şi moral viaţa neinteligentă dar mai ales  Omul. Biblia ne spune că Dumnezeu a făcut acest lucru fiindcă este un Dumnezeu puternic iar ca şi bază avem un design inteligent, de la particule elementare, la roiuri de stele şi fiinţa umană. Este cât se poate de normal să ne punem întrebarea de unde venim, care este rostul nostru pe acest pământ, şi care este destinul nostru. La aceste întrebări Biblia dă un răspuns categoric. Am observat că încă de la început Biserica a fost influenţată mai mult sau mai puţin de filozofii străine, erezii interne şi externe, fenomen care se întâmplă şi astăzi, iar creştinismul adevărat a luptat prin apologeţi pentru apărarea credinţei creştine. Au fost o serie de factori şi amintim prima dată factorii culturali prin faptul că avem cele trei poziţii ale Bisericii în lume şi am văzut că ea nu a scăpat de influenţe, dar şi reciproca este valabilă. Nu se poate nega influenţa culturală, sau  în alte domenii a personalităţilor române de-a lungul veacurilor, care şi-au adus aportul la identitatea naţională a poporului român chiar dacă este vorba  la început de bisericile tradiţionale. Influenţe au exista de la popoarele migratoare, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman,  Imperiul Austro – Ungar, iar cultura franceză, germană şi slavonă, tradiţia bizantină au avut puternice influenţe în ultimii 250 de ani. Poporul român cunoaşte influenţe din partea occidentală din Apus şi Bizanţul din Răsărit, prins mereu la mijloc. Totuşi la o analiză pertinentă se recunoaşte şi se cere în Dietă drepturile românilor pentru   că  „romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii,  românii sunt populaţia cea mai numeroasa din Ardeal, românii lucrează pământul si ocnele (muncile cele mai grele),românii dau cele mai mari contribuţii si in virtutea voinţei imperiale exprimata în cele doua diplome leopoldine trebuie sa se facă dreptate si poporului român”. Între anii 1500 -7000, în Europa se produce Reforma protestantă prin reprezentanţii ei, dar ea pătrunde la noi mult mai târziu prin 1850 iar mai târziu preotul Dumitru Cornilescu traduce Biblia în română, aşa cum Luther a tradus Biblia pentru poporul german. Acest lucru a avut un impact uriaş pentru o credinţă care nu izvoreş-te din dogme bisericeşti ci din învăţătura Noului Testament. Mulţi români au învăţat carte citind Biblia. Deşi Reforma a fost divizată, şi a avut un caracter sângeros, au  fost ramuri ale Reformei care prin Cuvânt şi viaţa lor au influenţat în bine societatea. Avem date mai precise ce s-a întâmplat pe teritoriul României, abia când s-a format România  Mare în anul 1918 când Transilavnia s-a alipit de Ţara românească  împreună cu Bucovina şi Basarabia. Primii baptişti vin în România prin anul 1856 - 63 în Bucureşti iar mai târziu  în Dobrogea, iar alte zone au  venit au fost în Transilvania şi Banat. În anul 1930 baptişti era deja în număr de 45.000. Ei au deschis bisericii, institute de învăţământ, şcoli misionare pentru femei, iar aceşti credincioşi sinceri au avut impact pozitiv în societatea românească. Au avut de suferit sub regimul lui Antonescu, dar nici după acea nu a fost mai bine. Când s-a instaurat regimul comunist, a început cenzura atât asupra culturii române cât şi a religiilor, şi multe personalităţi şi creştini au fost închişi, sau a părăsit România. Totuşi au fost români care au reuşit să ocolească în mod subtil cenzura totalitară a statului şi cultul personalităţii celor car au condus ţara. După revoluţia din 1989, România s-a deschis, dar multe efecte negative au pătruns în ţară, iar creştinismul a făcut un pas înapoi în domeniul spiritual şi religios, iar libertate primită, a fost în esenţă dăunătoare prin religii orientale care au pătruns în România şi ateismul occidental. Relaţia dintre Biserică şi societate, nu mai are un impact pozitiv, sau în cel mai fericit caz este neglijabil, iar pentru a ieşii din impas  contează relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Alte aspecte contemporane sunt televizorul, internetul şi jocurile video, care au un impact deosebit în societatea prezentă şi influenţează în mod negativ societatea creştinii şi biserica. Deşii avem posturi de televiziune creştine, alegerea celor mai mulţi credincioşi se îndreptă spre alte posturi în care se prezintă „senzaţionalul”, sau serialul preferat. Prin filmele  science – ficţion, copii se desprind de realitatea obiectivă, şi trăiesc într-o lume imaginară şi ajungă să facă confuzie între lumea adevărată şi film. Mulţi creştini se mulţumesc cu programe religioase, dar există şi oportunitatea de a avea pagină de facebook sau bloguri personale, saituri, creştine, pentru răspândirea Evangheliei, dar se pierde părtăşia cu ceilalţi credincios dacă nu se frecventează şi biserica. Jocurile video sunt folosite mai ales de copii şi tineret, folosind timpul pentru lucruri deşarte, plus că se consumă sume uriaşe pentru o simplă distracţie. Deşii Biblia nu dă un răspuns direct la multe din problemele actuale, există principii biblice după care să ne ghidăm. Citirea Bibliei este cu mult mai de folos în relaţia omului cu Dumnezeu decât un joc video. Apostolul Pavel prezintă viaţa creştinului ca şi o luptă şi alergare, în domeniu spiritual, iar cele prezentate mai sus sunt deşertăciune. Diferenţa dintre creştini şi necreştini trebuie să fie în contrast şi vizibilă. De asemenea nu se poate sluji la doi stăpâni, iar ţinta noastră trebuie să fie Cristos „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evrei 12:2).  Literatura îşi are şi ea aportul în cultura României  şi a influenţa  şi biserica, atât pe cele tradiţionale cât şi cele Protestante şi Neoprotestante. Au fost scriitori de seamă, are au fost enumeraţi anterior, care s-au implicat şi în domeniul spiritual, ca de exemplu au tipărit Biblia de la Bucureşti, şi altele. Literatura este influenţată de  scrierile greacă, slavonă, umanismul european, folclorul balcanic, iluminismul, naţionalismul şi în sfârşi se deschid şcoli în limba română. De asemenea simbolismul mistic de factură pre-creştină, păgână, dadaismul sunt influenţe orientale pe când prin suprarealism şi marxism, suntem conectaţi la Occident, cu tendinţe spre modernism. În perioada comunistă mulţi scriitori în mod tacit s-au împotrivit comunismului. Scriitorii din diaspora au avut libertatea de a serie şi au făcut acest lucru cu succes. Biserica s-a confruntat pe lângă cenzura statului şi cultul personalităţii conducătorilor respectivi şi cu influenţe amintite mai sus ca Umanismul  Idealismul, Pragmatismul Realismul, Existenţialismul, Liberalismul, Behaviorismul, care fiecare avea o caracteristică, sau mai multe dar numitorul comun era împotrivirea şi necredinţa în Dumnezeu. Curentele filozofice desacralizarea învăţătura creştină, dar nu oferă ceva viabil în schimb, iar Biblia ne avertizează în sensul acesta Coloseni 2:8  „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”. Literatura de ficţiune şi  literatura de slabă calitate îşi aduc aportul negativ în societate şi chiar în biserică dar Biblia ne îndemnă spre ceva real şi care dă viaţă Ioan 17:3  „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Cultele necreştine, mişcări pseudo-creştine, citirea cărţilor ocultice, este un lucru periculos pentru un creştin şi trebuie evitat.  „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. (1 Petru 5:8). Sportul ca mişcare este chiar de  dorit, şi nici sportul de performanţă nu este un păcat, dar prin practicarea unor „sporturi” de origine orientală, ca tot felul de arte marţiale este un lucru periculos pentru creştini, pentru că în spatele lor se ascund forţe demonice.  Ca şi creştini ţinta noastră trebuie să fie Isus Cristos şi Evanghelia pentru că acesta este chemarea creştinilor. Pe de altă parte sportul care se practica în timpul apostolilor diferă mult de sportul de azi. Apostolul Pavel face o analogie între sportul fizic şi lupta spirituală a credincioşilor, şi se axează  în domeniul spiritual folosind imagini ale luptătorului de atunci Efeseni 6:13-18, 18  Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,. În momentul în care Biblia nu dă informaţii cu caracter precis la anumite probleme se apelează la etica şi principiile desprinse din Scriptură. Nu trebuie să uităm că noi suntem Templul Duhului Sfânt, iar El lucrează în inima şi mintea credinciosului prin multiple forme. Se ajunge la o luptă spirituală inevitabilă pe care fiecare credincios o duce împotriva lui Satana Efeseni 6:12  „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. Unii credincioşi exagerează şi afirmă că totul este păcat, în contrast cu libertinii care subestimează această luptă, fiind necesar o stare de echilibru biblic, dar dacă privim la bisericile din Apocalipsa cuvântul cheie este biruinţa. Isus Cristos ne îndeamnă la desăvârşire, iar lupta şi creştere spirituală se face cu ajutorul Duhului Sfânt şi procesul ţine până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Dumnezeu a pus ceva în om de care nu poate să scape chiar dacă o face greşit Eclesiastul 3:11  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”, iar de aici se naşte religia minţii  o credinţă falsă sau adevărată, care porneşte în istoria umană din clipa în care Adam şi Eva şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi. Din acest motiv avem aşa de multe religii false, ne-creştine, păgâne, sau forme de ateism care nu aduc mântuire omului. Între omul din junglă şi civilizaţiile avansate nu există diferenţe de fond ci doar de forme. O serie de credinţe şi tradiţii au invadat umanitatea ca ştiinţele oculte, zodiacuri, yoga, MT, New Age, etc în spatele cărora se ascund forme demonice, şi în multe cazuri se ajunge la o posedare demonică şi sunt o amăgire a Diavolului. Evanghelia prosperităţii pune mari probleme creştinismului pentru că a pătruns şi în multe biserici şi au aspect negativ vizavi de o credinţă şi religie adevărată bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel atenţionează şi asupra acestui aspect „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1:8). De asemenea există practici ca spiritismul ghicitul, cititul în palmă, sau înceaşca de cafea, pe care Biblia le condamnă, dar sunt practicate şi azi cu influenţe negative în societate şi chiar  şi în creştinism. La baza lor există conceptul că  există dumnezei, spirite ale morţilor care pot să călăuzească omul, dar care sunt demoni. Dar nu se poate nega faptul că există şi oameni care lucrează cu ajutorul demonilor, iar Satana se poate preface şi imita. 2 Corinteni 11:14  „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”, la fel se întâmplă cu demonii sau oamenii care îl slujesc. Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune, iar Satana are grijă de aşa ceva, el imită, se preface şi promite ajutor oamenilor şi se pretinde bun. El va da oamenilor, spiritiştilor  care îl slujesc, informaţii precise despre anumite persoane lucru interzis de Dumnezeu. Biblia dă avertismente în sensul acesta 1Petru 5:8  “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. În religia M.T sunt preluate ritualuri vedice cu efect în altă lume cu care se comunică cu aşa zisele fiinţe superioare din diferite „straturi ale creaţiei” şi oferă speranţe catastrofale  oamenilor. Meditaţia Transcedentală sau misticismul nu se poate confunda cu meditaţia creştină care este altceva.  Proverbe 16:20  „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit”. Meditaţia creştină este un proces mintal şi activ prin care credinciosul se dedică studierii Cuvântului lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt. De asemenea există o mare diferenţă între religie şi spiritualitate, cum la fel se face greşeala să se pună religia creştină în rândul celorlalte religii ca islamul,  hinduismul, budismul etc. Creştinismul autentic presupune o relaţie de tipul eu – Tu cu Dumnezeu, cu tot ce derivă din acest aspect. Isus Cristos este o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în mod egal, fără deosebire. Cu şi prin El intră în legătură cu lumea spirituală şi avem posibilitatea părtăşiei cu divinitatea. Existenţa aşa de multor religii, este de fapt necredinţă în Dumnezeu, şi a respingerii unui Dumnezeu adevărat. Dorinţa de a crea un „dumnezeu” după chipul şi asemănarea noastră, este ceva periculos şi vine din natura păcătoasă a omului, o natură care în final  ne va duce la moarte. Toate religiile duc la Dumnezeu, dar mai precis la Judecata lui Dumnezeu care va însemna Cerul sau Iadul. În altă ordine de idei psihologia a încercat să rezolve multe lucruri care aparţin de sufletul omului iar în domeniul laic se ocupă cu „rezolvarea” problemelor de mentale, inteligenţa, memoria, percepţia sau experienţele interioare şi subiective, ca sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente. Trecem peste metodele şi personalităţile laice, amintite ulterior, le acordăm respectul cuvenit, dar Biblia interzice anume practici ca vrăjitoria, chemarea morţilor, ghicitul, sau alte forme şi promite că va nimici oamenii care practică aceste lucruri. Indiferent de statutul de  creştini sau ne-creştini psihologia, este o componentă a fiinţei umane, prin care oamenii încercă să explice probleme de afectivitatea, comportament, conştiinţă, emoţie,  gândire, cunoaştere, etc, dar se poate adăuga imaginaţie,  inteligenţă, limbaj, memorie, reprezentare, suflet,  voinţă şi se pot adăuga şi cele care au caracter patologic ca stresul psihoze şi nevroze, dobândite în urma unor tragedii din viaţă. Din păcate influenţa ei  avut un aspect negativ în creştinism, iar Biblia avertizează şi în acest sens. Chiar dacă a apărut şi psihologia creştină ca disciplină de sine stătătoare, terenul este o mlaştină înşelătoare în care te poţi scufunda foarte uşor. Unii dintre creştini sunt de acord cu folosirea ei, alţii credincioşi sunt total împotrivă. Atunci când omul îşi abandonează credinţa, golul este umplut cu surogate ca parapsihologie, ocultism, practici prin care se ajunge la o închinare directă la Satana. Ele sunt interzise de Dumnezeu  prin poruncile date în Scriptură fiindcă se intră în contact cu forţele demonice .Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor”, (Deuteronomul 18:10). Totuşi este necesar a da răspunsul dacă un creştin este liber să consulte un psiholog sau un psihiatru, în afara cazurilor când acest lucru se impune datorită meseriei pe care o practică. Şi creştinii au diferite probleme,  depresii, tragedii în viaţă etc,  pe care trebuie să le rezolve. Există psihologi şi psihiatri creştini, care au o perspectivă mai corectă asupra acestui domeniu decât laicii. Nu întotdeauna păcatul este acela care generează boala (afecţiuni ale creierului), patologie care este necesar a fi tratată. În cazul creştinului căzut în păcat, pocăinţa aduce vindecare spirituală, dar cred că este necesară rugăciunea, pocăinţa dar şi medicamentele necesare plus consiliere creştină. Dacă păcatul persistă Duhul Sfânt nu va sta la un loc cu demonii. A ignora doctorii este o greşeală pentru că Dumnezeu lucrează şi prin ei. Pe de altă parte stresul, tragedii din viaţă, depresia, afectează milioane de oameni, inclusiv şi pe creştini iar în contrast Biblia ne cheamă la o viaţă plină de bucurie în Domnul, aspect greu e realizat pentru cei care sunt bolnavi. Deşi starea patologică în sine nu este un păcat, există şi o responsabilitate a credinciosului de felul cum rămâne încredinţă în această stare, adică să rămână tari. Suntem de acord că există o mare gamă de zone gri, dar trebuie să face diferenţă dintre păcat, posesie demonică sau boală. Cei care sunt deja posedaţi demonic, răspund negativ la auzul Numelui lui Isus Crisos, sau al lui Dumnezeu. Luca 4:33  În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: 34  „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” dar cei bolnavi cântă se roagă etc. Prin urmare păcatul este păcat şi trebuie tratat ca şi atare, iar boală este boală, care necesită un tratament uman şi divin în acelaşi timp. Dumnezeu este Duh, dar se prezintă şi ca o Persoană.  În momentul în care Dumnezeu a făcut omul după Chipul şi asemănarea Sa Ymago Dey, El a dat omului atribute divine care ţin de Persoana Lui, care au fost enumerate anterior, astfel omul poate iubii, sau să urască, are răbdare, poate construii, ştie cine este, etc. omul are posibilitatea de  a percepe realitatea înconjurătoare, are diferite simţăminte, care determină diferite atitudini faţă de ceva sau cineva la un moment dat. Având  aceste sentimente de multe ori  total diferite, el poate să nu mai rămână credincios lui Dumnezeu şi fiind influenţat de societate se poate ajunge la forme de gândire  sau  stări sufleteşti  total greşite, sau aberante. Avem enorm de multe curente, filozofii, sau credinţe, care au un caracter mistic, cum  este Teofizia, Panteismul etc, care neagă o relaţie directă a omului  cu Dumnezeu de tipul eu –Tu, în care este cuprinsă Trinitatea, totul fiind un haos religios total. Astfel rugăciunea devine un şablon sec, iar păcatul este o barieră între om şi Dumnezeu (Isaia 59:1) la evrei dar   chiar şi în rândul creştinilor, care preferă comoditatea. Isus Cristos  s-a rugat Tatălui, iar viaţa credinciosului fără rugăciune este moartă. De asemenea multe rugăciuni se fac cu ţintă orizontală pe placul ascultătorilor, în detrimentul unei rugăciuni sincere către Dumnezeu. De  asemenea din multe biserici unul din sentimentele cele mai importante cu este dragostea lipseşte 1 Corinteni 13:1  „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor”, în schimb există roadele firii din abundenţă. Convertirea se produce atunci când păcatul personal este confruntat prin credinţă cu sfinţenia lui Dumnezeu. După convertire, pocăinţă, Duhul sfânt produce Naşterea din Nou în inima credinciosului, o regenerează, o înnoieşte.  Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, iar păcatul va fi un accident în viaţa credinciosului fiindcă Duhul Sfânt pecetluieşte pe cei credincioşi şi avem la Tatăl un Mijlocitor.  Mărturisirea  păcatelor în faţa lui Dumnezeu este un imperativ pentru a primi iertare, iar păcatul trebuie mărturisit la concret. Exemplul lui David când a căzut în  păcat este o învăţătură pentru fiecare dintre noi. Psalmii 32 şi 51 sunt psalmi de pocăinţă, stare  pe care fiecare creştin îl poate experimenta din păcate, dar din care se poate ieşi. Pocăinţa este o schimbare a minţii metanoia, şi nu se poate realiza în absenţa credinţei a faptului că Sângele lui Isus Cristos ne spală de orice păcat. Isus Cristos a plătit pentru păcatele noastre pe Cruce. Mântuirea este prin Har pentru cel care crede, şi după pocăinţă viaţa credinciosului este schimbată.  De asemenea avem şi o garanţie a mântuirii „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu" (Ioan 10:28-29). Lume asaltează  credinciosul şi Biserica  prin sexualitatea care este promovată de televiziune prin programe, care caută dor folosul banilor şi s-a dezvoltat o întreagă industrie a filmelor cu încărcătură sexuală şi pornografică. Nu este indicat să le urmăreşti pentru că se imprimă în mintea şi gândirea credinciosului  şi prea-curveşti cu gândul. Căsătoria este iniţiată de Dumnezeu dintr-un cuplu format din bărbat şi femeie, (Adam şi Eva) care dau naştere la copii. Haremul a fost tolerat în Vechiul Testament la poporul evreu şi aproape întotdeauna  creat probleme, de incest sau crimă ca şi în cazul lui David. Ce se întâmplă astăzi întrece orice închipuire când familia are altă structură, doi bărbaţi, două femei, un copil cu două mame, din care una este mamă surogat, sau alte structuri în afara celor lăsate de Dumnezeu. Pavel aminteşte de aceste lucruri în Romani. „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor”. (Romani 1:26-27). De asemenea rata divorţurilor a crescut şi în rândul credincioşilor şi în USA  nu se pune întrebarea dacă să recăsătoreşti un divorţat ci a câta oară să faci acest lucru. De asemenea adulterul a devenit ceva obişnuit, contrar Scripturii, iar „biserica” se adaptează la societatea în care trăieşte în loc să fie lumină şi sare. Pornografia face ravagii mai ales în rândul tineretului, care se uită la filme pornografice, jocuri video, desene animate, cărţi etc, prin intermediul calculatorului sau a telefoanelor mobile. S-a dezvoltat o întreagă industrie pornografică care are o cifră uriaşă de profit. Atacul pornografic atacă copii tineri şi adulţi, care duc la boli patologice sexuale, dezumanizare şi mai grav distruge relaţia omului cu Dumnezeu 1 Tesaloniceni 4:3  „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie”. Biblia înseamnă la cinstirea familiei, iar adulterul este păcat. Sunt mişcări chiar în cadrul creştinismului „Familia, cu blazon creştin”, care permit relaţii sexuale libere între membrii grupului, şi nu este singura mişcare creştină de acest gen. Religiile orientale introduse în ţara noastră aduc mult rău prin aşa zişii ghizi – vindecători - mediumi,  sau adepţii reîncarnări, care recomandă divorţul în favoarea sufletului pereche  frate/soră, sub ameninţarea unor suferinţe karmice, care sunt un atac la adresa familiei instituite de Dumnezeu, inima omului fiind pervertită, dar păcatul nu rămâne ne-pedepsit iar „Plata păcatului este moartea….” (Rom. 6:23). Păcatul est un păcat în mintea omului care antrenează şi alte păcate, iar Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fugă de poftele tinereţii. Creştinii se hărănesc cu surogate, iar păcatul a devenit o obişnuinţă, se legalizează, sau este tolerat în biserică spre nenorocirea celor care poartă eticheta de creştini Isaia 5:20 „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! şi Dumnezeu nu este schimbător ca şi omul ci este Imuabil. Astfel religiile orientale au un impact major negativ în societate şi biserică. O mişcare religioasă care foloseşte un limbaj religios, dar cu înţeles diferit este Mişcarea Hare Krishna, care îmbracă mesajul într-o haină culturală adecvată, dar promovează la rândul ei destrămarea familiei aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Repetăm atenţionarea făcută de apostolul Pavel.Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:9).Alte culte eretice care se opun creştinismului care pot fi menţionate sunt Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Scientologia, etc. Ele invadează mas-media şi duc oamenii în rătăcire spirituală, iar creştinismul este contaminat şi influenţat în mod negativ de ele. Mulţi credincioşi de astăzi doresc realizări în alte domenii decât cel creştin, şi nu ţin cont de Marea Trimitere din Matei 28. Pentru mulţi Isus Cristos este „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”…..fără să ia în seamă cuvintele care urmează în versetul citat. Pericolul vine şi din interior prin învăţătorii mincinoşi amintiţi de Petru. Din păcate acest adevăr crud este o realitate şi în zilele noastre. Primejdia vine din inima omului iar primii oameni şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi şi au păcătuit, dorind să-şi depăşească condiţia de fiinţă creată s-au „îndumnezeit, fapt imposibil de realizat. Şi alţi oameni au dorit să-şi facă un „nume”, iar creştinismul nu este scutit de acest fenomen dăunător şi este prezent şi în biserici. Lideri creştini, „puterea mulţimii”, creştini care se întorc spre ei înşişi, umblă după o slavă deşartă, iar păcatul care conduce la această stare este mândria, care este incompatibilă cu pocăinţa Isaia 2:12  „Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat”. De asemenea un alt aspect este închinarea la idoli, interzisă poporului evreu în Vechiul Testament, ei ieşeau în evidenţă prin nume, altare, chipuri, preoţi şi jertfe, dar astăzi sunt mai subtili, ei sunt idolii secolelor noastre, sexul putere şi banul, privit la modul comprimat. Realitatea este că orice sau oricine pretinde închinare în afară de Dumnezeu este idol, deci păcat, chiar şi când facem idol din noi înşine, ca de exemplu umaniştii şi alţii. Ca şi o mică definiţie Orice lucru sau chiar persoană care începe să pună stăpânire pe noi mai mult ca Dumnezeu devine idol”. Gelozia este un sentiment a lui Dumnezeu, iar dacă la oameni are conotaţii negative, probabil dintr-o percepţie greşită despre Dumnezeu, sau o traducere greşită a textului cu Dumnezeu, această calitate este de fapt un aspect pozitiv, dar natura umană pervertită de păcat a omului îl duce spre idolatrie. Se împing lucrurile mai departe, spre post – umanism în care se pretinde faptul că calculatorul va lua locul omului, aspect total absurd. De asemenea se susţine contopirea biologicului cu superinteligenţa tehnologică (cipuri), omul devenind într-un asemenea fel nemuritor, aspect complet fals 2 Corinteni 5:10  „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup”. Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu nimic şi nici golul din inima omului nu se poate umple cu surogate ci  tot cu prezenţa Persoanei lui Dumnezeu. Necredincioşi pot trăi fără de Dumnezeu o existenţă moartă, dar nu pot nega realitatea acestui Dumnezeu, indiferent că se recunoaşte sau se neagă existenţa lui Dumnezeu viaţa omului şi a întregului univers depinde de El. „Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor”. (Psalmi 104:29), aspect care are corespondenţă şi din punct de vedere soteorologic. Fără de Dumnezeu plăcerile (hedonismul), sau alte forme practicate de necredincioşi sau chiar de credincioşi sunt efemere, iar cei răi nu au pace. Isus afirmă şi El existenţa omului în plan spiritual „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), iar destinele oamenilor vor fi diferite în funcţie de credinţa sau necredinţa lor în Dumnezeu, binecuvântare sau osândă vecinică. Deşi însuşi Cristos afirmă despre viitor Luca 18:8  „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ”?”, mandatul creştinului de a vesti Evanghelia rămâne acelaşi de a aduce cât mai multe suflete cu ajutorul Duhului Sfânt la Cristos, fiindcă fie care suflet are o valoare mai mare decât întreaga lume. Natura păcătoasă  a omului este înclinată spre păcat, şi chiar de a lupta împotriva lui Dumnezeu, am amintit statele totalitare comuniste care au luptat pe faţă împotriva creştinismului. Nu ştiu daca la ora aceasta (sec XXI) se poate vorbi în mod real de o recuperare a creştinismului, dar a sufletelor pierdute în mod sigur pentru că merită „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? „ (Matei 16:26). Răul s-a amplificat nespus de mult afectând şi Biserica.  În mod tragic a apărut şi Biserica satanistă, care au şi o „biblie” a lor, şi au avut şi sinoade bisericeşti (imitaţie celui Rău), într-o lume care se consideră liberă şi reguli precise cum să lupte împotriva creştinismului. Amplificare răului în lume nu ţine de un singur om care conduce un stat totalitar, sau să se dea vina pe factori tangenţiali, ci vina o poară Satana şi aceia care fac voia lui şi vor fi traşi la răspundere în ziua judecăţii. Deşi se încearcă o re-definire a răului, aruncarea vine pe terţe persoane, realitatea Bibliei şi a vieţii îi contrazice acest fapt. Nelegiuirea  şi starea morală a societăţii, re-definite doar pentru confortul celor care fac voia Diavolului, au făcut mult rău în societatea umană şi în creştinism. O parte dintre creştini, în numele libertăţii se retrag şi nu mai se implică să lupte împotriva răului, respectiv al lui Satana. Biblia din contră ne înseamnă să avem o viaţă de luptă şi alergare în postura de creştin prin puterea lui Cristos. Pe de altă parte Biblia şi creştinismul au avut un impact la nivel mondial, aspect observat şi atunci când a  fost abordată identitatea românilor în istorie şi a personalităţilor care au fost implicate  de-a lungul istorie naţionale a românilor, iar societatea şi creştinismul s-au influenţat reciproc. De la un creştinism „simplu”, se poate adânci problema printr-o serie de doctrine sau teologii prin care se pot aprofunda aspecte cu privire la Persoana lui Dumnezeu, folosind termeni concepte sau întrebări de genul Consistența logică, Suficiența empirică, Relevanța existențială, Origine, Etică, Semnificație, Destin, iar cu privire la Dumnezeu se pot pune întrebări ca, adevăr absolut, poate Dumnezeu să fie cunoscut şi anume sub ce formă, se potriveşte raţiunea cu religia mai precis cu credinţa în Dumnezeu, cine este Isus, şi Duhul Sfânt, şi în ce măsură divinitatea este interesată de umanitate. Răspunsul la acestea aspecte, lucruri, concepte şi întrebări îl dă Biblia, dar şi filozofia, ştiinţa sau alte discipline prin care se poate cunoaşte în mod parţial creaţia şi ceva despre Dumnezeu, iar acest lucru se face prin ochii credinţei, dar necredincioşii „gnosticismul, postmodernismul, relativismul și scepticismul,  se opun cu argumente şi presupoziţii false. Un exemplu în care raţiunea şi logica sunt de folos în viaţa creştină ţine de apologetică prin care se poate combate pluralismul religios, în care falsul iese imediat în evidenţă. La fel se întâmplă cu religia iudeilor şi  islamul care deşi au ca popor acelaşi tată pe Avram care a  avut pe cei doi fii  Ismael şi Isac, şi multe puncte comune, dar şi mai multe divergenţe, Dumnezeul perceput de Islam este complet diferit, fiind o imagine a omului despre Dumnezeu şi nu un Dumnezeu revelat. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ateismul de orice fel, care prin tot felul de mijloace se opun credinţei în Dumnezeu, afirmând că dincolo de universul fizic nu există nimic. Dorim sau nu dorim aceste credinţe paralele, sau necredinţe afectează creştinul şi Biserica în spiritualitatea sa. Întrebarea pertinentă este de ce  să nu avem nimic, sau pe cineva, o fiinţă necesară care a dat naştere Universului şi care se poate face  responsabilă de toate lucrurile sub aspect material, fiinţe vii sau legi morale. Ateii neagă pe Dumnezeu dar pun în loc teorii despre Big-Bang, sau alt ceva, dar nu se pot întoarce în trecut pentru a demonstra acest lucru şi rămâne doar teorie, dar este comod ca nimeni să nu îi tragă la răspundere pentru faptele lor rele. Nimicul nu poate crea Nimic, acest argument fiind o absurditate. În schimb biblia afirmă eternitatea lui Dumnezeu şi dorinţa, planul  Său de a crea  ceva, Universul şi pe om, fapt dus la îndeplinire.  Psalmi 19:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. 2  O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.” Dumnezeu nu se contrazice, iar cărţile Vechiului şi Noului Testament formează un întreg, care îl descopere pe Dumnezeu, pe Fiul şi acţiunile Sale care au dus la răscumpărarea umanităţii din păcat. Noul Testament este autentic prin el însuşi şi viaţa schimbată a celor are au crezut în Isus Cristos până a la capăt chiar şi în martiraj. Isus Cristos a fost o lumină în întunerecul moral al umanităţii, iar oamenii au posibilitatea alegerii. Este necesar să se facă diferenţa dintre religie care ţine de ritual şi credinţa văzută în exterior şi spiritualitate, care se reflectă în gândirea intima omului. Falsul este atunci când avem o formă fără fond, un ritual o credinţă oarecare, dar nimic la nivelul intim în adâncul inimi, spre o motivaţie ascendentă în relaţia cu sus Cristos. În creştinam Isus Cristos trebuie să fie Mântuitor şi Domn personal pentru fiecare în parte şi în acelaşi timp pentru comunitatea de credincioşi. Dar aşa avem posibilitatea să se creeze şi reflecte în noi Ymago Dey. Acest lucru se realizează prin Persoana şi puterea Duhului Sfânt care lucrează în credincioşi. Acest aspect se produce după o convertire reală şi prin Naşterea din Nou. Din păcate pentru mulţi „creştini”, influenţaţi de lume, membralitatea într-o biserică, (nu contează confesiunea), o funcţie, sau altceva, surogate bisericeşti, sunt suficiente pentru aparenta linişte sufletească. Creştinul adevărat este Născut din Nou, nu trăieşte în păcate ca şi stare, păcatul fiind un accident în viaţa lui, el crede în Jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, în viaţa şi lucrările Sale şi faptul că este iertat de păcate şi trăieşte conform cu învăţătura dată de Isus şi apostolii Lui. Acest aspect trebuie să definească o realitate în viaţa credinciosului şi nu o aparenţă doar în exterior. Credinciosul  face parte din Biserică care este Casa lui pe pământ, are o Casă sus în Cer, şi are promisiunea că va intra în ea. Se poate vorbii de o recuperare a creştinismului, întrebare la care se poate răspunde, cu Nu, cel mai probabil, dar se poate încă salva suflete de la moarte. Am înţeles nefasta influenţei societăţi din lume, asupra Bisericii, când de fapt trebuie să fie invers, dar rămâne credinţa şi nădejdea. „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ”. (Evrei 11:13).

13). Bibliografie

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Benjamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait https://gotquestions.org/Romana/design-inteligent.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/creatie-versus-evolutie.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

Sait https://dexonline.ro/definitie/adevărul

Dave, Hunt.  T.A. McMahon   Seducerea Creştinătăţii,  Editura Agape. 1995

Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei Pap

John, F. MacArthur    Când sarea îşi pierde gustul, Editura   „AGAPE”   Făgăraş  copyright 1997

Martin, Walter   Împărăţia Cultelor Eretice,   Editura Cartea Creştină Oradea 2001

Sait www.theophilos.3x.ro

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Cornilescu

Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

Religii noi în România, de Constantin Ciucu

Sait https://gotquestions.org/Romana/stiu-pacat.html

Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Joc_video

Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg

Pastor,  Lect.univ.dr. Samuiel Bâlc http://www.baptist-tm.ro/influenta-diferitelor-curente-filosofice-asupra-educatiei-crestine/

Sait https://gotquestions.org/Romana/exercitiile-fizice.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/etica-crestina.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/lupta-spirituala.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/crestere-spirituala.html

VALEA,  ERNEST   Creştinismul şi Spiritualitatea indiană,  Editura ARIEL, Timişoara, 1996

Sat https://gotquestions.org/Romana/crestin-matafizica.html

Mărturisire de credinţă Baptistă  Sait Timişoara http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism

Sait https://gotquestions.org/Romana/meditatia-crestina.html

Daniel Brânzai http://cristianet.fr/index.php?

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Hume

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/crestinul-psihologul.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/depresie-crestin.html

O scurta mărturisire de credita scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait  https://dexonline.ro/definitie/denota Sursa DEX 09 (2009)

Sait http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/sentimentele

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/administrarea-vinovatiei.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pocainta-mantuirea.html

Sait http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://crestintotal.ro/2014/08/05/pacate-extreme-2-pornografia-relatii-intime-fara-partener-nicolae-geanta/

Sait https://gotquestions.org/Romana/sex-in-casatorie.html

CELE 10 PORUNCI de Cristian Bărbosu Editura MULTIMEDIA Arad 2001

Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/gol-forma-lui-Dumnezeu.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI Editura Cartea Creştină Oradea 2009

Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Ce-este-un-crestin.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/copil-Dumnezeu.html

Istoria bisericii, timp de aproape 20 de secole     Adrien Ladrierre 

Ardelean Viorel  

[1] O scurta mărturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[2] n a – din nimic

[3]  Sait https://gotquestions.org/Romana/design-inteligent.html

[4] Sait https://gotquestions.org/Romana/creatie-versus-evolutie.html

[5] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[6] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[7] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[8] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 13 

[9] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei Pap, pag 13

[10] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 12

[11] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 22-23

[12] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 22-23

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[16] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[18] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[19] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Cornilescu

[20] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[22] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[23] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[24] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[26] Sait www.theophilos.3x.ro

[27] Sait www.theophilos.3x.ro

[28] Religii noi în România, de Constantin Ciucu pag 105

[29] Sait https://gotquestions.org/Romana/stiu-pacat.html

[30] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[31] https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg

[32] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[33] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[34] Nb -  nu am avut acces şi la operele scritorilor

[35] Pastor,  Lect.univ.dr. Samuiel Bâlc http://www.baptist-tm.ro/influenta-diferitelor-curente-filosofice-asupra-educatiei-crestine/

[36] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 51

[37] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 158-159

[38] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 28

[39] Sait www.theophilos.3x.ro

[40] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 40

[41] Religii noi în România, de Constantin pag 106

[42] Sait https://gotquestions.org/Romana/exercitiile-fizice.html

[43] Sait https://gotquestions.org/Romana/etica-crestina.html

[44] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[45] Sait https://gotquestions.org/Romana/lupta-spirituala.html

[46] https://gotquestions.org/Romana/crestere-spirituala.html

[47] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[48] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[49] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Hume

[50] https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[51] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 31

[52] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag  35-43

[53] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 8

[54] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 31

[55] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/crestinul-psihologul.html

[56] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/depresie-crestin.html

[57] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 36

[58] Sait http://www.baptist-tm.ro/

[59] Sait https://crestintotal.ro/2014/08/05/pacate-extreme-2-pornografia-relatii-intime-fara-partener-nicolae-geanta/

[60] https://gotquestions.org/Romana/sex-in-casatorie.html

[61] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 66

[62] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 162

[63] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[64] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[65]  Sait www.theophilos.3x.ro

[66] https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

[67] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 18

[68]  Sait www.theophilos.3x.ro

[69] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 153

[70] Sait www.theophilos.3x.ro

[71] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 476

[72] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 8

[73] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 73-79

[74] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 9-10

[75] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 9-10

[76] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 50

[77] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

[78] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Joc_video

[79] Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

[80] Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

[81]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 5

[82]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 42

[83] Sait www.theophilos.3x.ro

[84] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag  pag 47

[85] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag 42

[86] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag 42

[87] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag  49

[88] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag  49

[89] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 67

[90] Sat https://gotquestions.org/Romana/crestin-matafizica.html

[91] Mărturisire de credinţă Baptistă  Sait Timişoara http://www.baptist-tm.ro/

[92] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

[93] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism

[94] https://gotquestions.org/Romana/meditatia-crestina.html

[95] Daniel Brânzai http://cristianet.fr/index.php?

[96] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

[97] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

[98] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

[99] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[100]  Sait  https://dexonline.ro/definitie/denota Sursa DEX 09 (2009)

[101] Sait http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/sentimentele

[102]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 25

[103]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 37

[104]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 25

[105]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 37

[106] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/administrarea-vinovatiei.html

[107] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pocainta-mantuirea.html

[108] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/mantuirii-siguranta.html               

[109] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 10

[110] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag  115

[111] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 24

[112] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 18

[113] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 66

[114] Sait https://dexonline.ro/definitie/idol

[115] Sait http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/despre-idoli- Avram Sabou

[116] Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

[117] Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

[118] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

[119] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

[120] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 181- 187

[121] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 187-198

[122] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 199-204

[123] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 211- 226

[124] Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

[125] Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

[126] https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

[127] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

[128] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[129] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

[130] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Ce-este-un-crestin.html

[131] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/copil-Dumnezeu.html

[132] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 150

[133]  CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[134]  CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 153

[135] Sait www.theophilos.3x.ro

[136] Religii noi în România, de C.  Constantin pag 5

[137] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 185

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 998
Opțiuni