Darea Legii
Autor: John Piper  |  Album: Însetat după Dumnezeu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 08/03/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

    Când Israel a ajuns la muntele Sinai, Dumnezeu l-a chemat pe Moise și i-a dat Cele Zece Porunci, precum și alte reguli pentru noua comunitate socială. Punctul culminant al acestei Legi se află în următorul pasaj:

    Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la a treia și la a patra generație a celor ce Mă urăsc. (Exod 20:2-5)

    Când Dumnezeu spune că nu trebuie să avem alți dumnezei în afară de El și că este un Dumnezeu gelos, El vrea să spună că principala țintă pe care o urmărește prin darea Legii este ca noi să-I acordăm cinstea ce I se cuvine numai Lui. În Exod, El tocmai S-a arătat a fi minunat de îndurător și puternic. Acum pretinde, pur și simplu, prin Lege, o reacție corespunzătoare de la poporul Său - ca noi să-L iubim și să păzim poruncile Sale.

    A-L iubi pe Dumnezeu nu înseamnă a-I împlini nevoile, ci, mai degrabă, a ne desfăta în El și a fi captivați de puterea Sa minunată, de harul Său și a-L prețui mai presus de toate câte există pe pământ. Tot restul poruncilor reprezintă lucrurile pe care le vom face din inimă, dacă inimile noastre își găsesc cu adevărat desfătarea în El și se odihnesc în slava harului Său.

a l iubi pe Dumnezeuuuuuuu,pasajul citi pina la capat,este de fapt ceea ce trebuie sa facem ca sa nu i stirnim gelozia,sa nu L comparam cu alti dumnezei,nedemni de maretia Sa. El s a daruit tot pe ntru noi si nu va accepta niciodata sa L impartim,ciopirtim,in felul acesta i compromitindu i dragostea si increderea ce ne a acordat o. De aceea,in cei idragostiti de Domnul se vede o liniste,fericire si siguranta caci toata inima lor este pentru El.Fi binecuvintata Flori cu dragostea intreaga a lui ISUS.
Adăugat în 08/03/2012 de sanda_tulics
scopul Legii este și posibilitatea supreviețuirii noastre.Legea dreaptă și Sfântă a lui Dumnezeu nu reprezintă cele mai înalte standarde ale Sfințeniei Sale, acestea au fost coborâte prin Lege drept un har acordat de Dumnezeu omenirii căzute pt. a putea supraviețui....Deaceea Domnul Isus spune: ,, Legea zice....dar Eu vă spun....”
Adăugat în 08/03/2012 de Ioanhapca
Avem un Dumnezeu atât de minunat că nu ne ajunge viaţa toată pentru ai mulţumi pentru mila, harul şi îndurările Sale. Să cerem înţelepciune şi Domnul ne va da claritate în toate problemele, pentru a înţelege bine Cuvântul şi să ne închinăm măreţiei Domnului nu măreţiei omului.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 08/03/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 807
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni