Foc străin pe-altar de aur

Focul emoției s-a confundat cu Focul Duhului.
S-a transformat închinarea în spectacol. Se caută bătăi de inimi, lumini și stări de transă, crezând că dacă „simțim” ceva, Dumnezeu e acolo. Acesta e foc străin. Duhul Sfânt nu este un curent electric care să te gâdile, ci un foc care îți arde minciuna din viață. Dacă tremuri sub „putere”, dar duminică seară ești la fel de lacom și plin de bârfă, focul tău nu e de la Dumnezeu, e doar adrenalină și teatru.

Se vrea să se pogoare focul prin posturi și rugăciuni lungi, dar buzunarele sunt pline de lăcomie, iar mesele sunt pline de îmbuibare în timp ce văduva n-are ce mânca. Să pui o rugăciune „sfântă” peste o viață de păcat e ca și cum ai turna parfum peste un cadavru. Altarul este de aur, dar focul este scos din cuptorul firii pământești. Dumnezeu nu primește mită spirituală.

Focul străin este orice predică în care omul e în centru. „Dumnezeu te vrea bogat”, „Dumnezeu te vrea deasupra tuturor”. Aceasta nu e credință, e vrăjitorie cu nume creștin. Nadab și Abihu au adus ce au vrut ei, nu ce a cerut Domnul. Când folosim Numele Lui ca să ne atingem scopurile noastre pământești, aprindem un foc care ne va mistui pe noi înșine, nu păcatul din noi.

Nu poți arde grăsimea de pe altar dacă tu ești cel care se îngrașă din jertfe. Lăcomia este idolatrie. Când „slujirea” devine o afacere și „ungerea” devine un produs de vânzare, altarul de aur este pângărit. Focul curat cere jertfă, nu profit. Focul străin cere profit și fuge de jertfă.

Dumnezeu nu are nevoie de „ajutorul” nostru prin metodele lumii. El nu caută oameni care să „aprindă” ei ceva, ci oameni care să se lase aprinși de El.

Dacă pe altarul tău nu arde ascultarea, tot ce scoți pe gură este fum care pișcă ochii Cerului.
Diana G. U.


Foc străin pe-altar de aur
autor Diana G. U.

Foc străin pe-altar de aur, este rugul de pământ,
Ce-a uitat de rânduială, și de legământul sfânt.

E lumina prefăcută, ce nu vine ea de Sus,
Azi mândria-i la altare, ea în fruntea ei s-a pus.

Ți-ai pus aur sub picioare, și-ai crezut că e de-ajuns,
Dar la o-ntrebare mică, n-ai avut niciun răspuns.

Căci altarul cere viață, duh smerit și curăție,
Nu văpaia de-o secundă, plină de fățărnicie.

Nu te poți juca cu sfinții, nici cu focul cel curat,
Când în inima murdară, ții un idol înălțat.

Aurul e doar o mască, dacă jertfa e minciună,
Și în loc de-mbărbătare, strângi în pumni doar o furtună.

Caută scânteia dreaptă, lasă focul cel străin,
Să se-ntoarcă pacea sfântă pe altarul de suspin.

Nu tot ce sclipește-n noapte, e lumin-adevărată,
Ci doar inima ce arde, sinceră și ne-ntinată.

Căci nu haina strălucită, te va trece de cuptor,
Nici cuvintele de slavă, fără pic de sus fior.

Domnul nu privește fața... bogația ta de lut,
Ci zdrobirea ce se naște dintr-un suflet abătut.

Să dărâmi stâlpii mândriei, idolii ce-s de argint,
Ce-au umplut cu amăgire, tot al inimii pământ.

Pune dragostea curată, ca o jertfă pe altar,
Să dispară focul rece, cel lumesc și cel murdar.

Iar când flacăra din ceruri, peste tine va cădea,
Vei simți cum adevărul, te va binecuvânta.

Nu mai e un foc de paie, nici sclipire de decor,
Ci o viață izvorâtă, din divinul Creator.
Amin