Adevărul — costă oameni

Adevărul nu a fost niciodată comod. Nici sigur, nici aplaudat.
De aceea mulți îl poartă în inimă, dar nu pe buze. Îl știu, îl simt, îl recunosc — dar îl îngroapă sub tăcere, de teamă să nu piardă aprobarea oamenilor.

Teama de oameni este una dintre cele mai subtile robii. Nu te leagă cu lanțuri vizibile, ci cu priviri, cu păreri, cu frica de a nu fi respins, judecat sau exclus.
Și fără să-ți dai seama, începi să trăiești o credință micșorată, atent calculată, adaptată ca să nu deranjeze.

Dar Scriptura spune clar:
„Frica de oameni este o cursă.” Nu o protecție, nu o virtute, o cursă.

Adevărul lui Dumnezeu nu are nevoie de majoritate ca să fie adevăr. El a stat în picioare când toți au plecat.
A fost rostit de profeți singuri, de apostoli bătuți, de Hristos răstignit.
Isus nu a tăcut ca să fie acceptat. A tăcut doar când adevărul nu mai avea nevoie de cuvinte.
Dacă te temi să spui adevărul, nu înseamnă că nu ai credință. Înseamnă că încă mai înveți cui îi aparții. Pentru că adevărul nu se rostește cu îndrăzneală atunci când te simți puternic, ci atunci când alegi să te temi mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Adevărul spus cu dragoste va răni uneori. Dar adevărul ascuns de frică va ucide încet — mai întâi conștiința ta, apoi mărturia ta.
Nu toți sunt chemați să strige. Dar nimeni nu este chemat să trăiască în minciună.
Când taci din lașitate, nu protejezi pacea, protejezi o iluzie.
Dumnezeu nu caută voci perfecte, ci inimi curate care refuză să-și vândă tăcerea pentru siguranță.
Roagă-te, nu să nu-ți fie frică, ci să nu mai fie frica stăpânul tău.

Pentru că adevărul care nu este rostit, se transformă în povară. Iar credința care nu are curaj, devine doar o formă fără viață.

Am învățat asta pe pielea mea: adevărul nu te face popular. Te face liber — dar singur. Nu am vorbit ca să rănesc, nu am vorbit ca să mă simt mai bună, am vorbit pentru că tăcerea devenise o minciună, iar minciuna începea să mă sufoce. Acu... o miros de la distanță. Experiențele cu minciuna, au fost mai mult decât mari.

Mi-a fost teamă de oameni. Mult timp. De părerea lor, de etichetele lor, de ușile care se puteau închide dacă spuneam ce văd, ce cred, ce credința mea nu-mi mai permitea să ascund.

Și totuși, a venit un moment în care frica de oameni a început să mă coste mai mult decât adevărul.
Pentru că atunci când taci ca să fii acceptat, începi încet să te pierzi pe tine.
Când am spus adevărul, unii s-au retras. Alții au tăcut brusc. Unii m-au „dat la o parte”, nu pentru că am mințit, ci pentru că adevărul nu le-a mai permis să rămână confortabili.

Adevărul are acest efect: nu îi alungă pe cei care te iubesc, ci pe cei care aveau nevoie de tăcerea ta.
Am fost numită rigidă, judecătoare, prea radicală, prea sinceră pentru vremurile noastre, mândră.

Dar Hristos nu ne-a chemat să fim comozi, ci credincioși.

Am înțeles atunci ceva dureros: nu toți cei care merg cu tine pot merge și cu adevărul tău. Unii te vor atâta timp cât le confirmi liniștea,
nu când le tulburi conștiința.

Am vrut să tac din nou, să îndulcesc, să reformulez, să fiu „mai diplomatică”.

Dar adevărul Evangheliei nu este negociabil. Nu se adaptează ca să fie primit. Nu se micșorează ca să încapă în așteptările oamenilor.

Isus a fost iubit de mulțimi — până când a spus adevărul. Apoi au rămas doar câțiva. Și în final, nici aceia. Nu mă compar cu El. Dar Îl urmez. Și asta înseamnă că uneori voi rămâne fără aplauze, fără invitații, fără cercuri sigure.

Am pierdut locuri în care eram binevenită, am pierdut aprecierea oamenilor cu nume mari, am pierdut atenția lor, dar am câștigat cerul.
Nu mi-am pierdut conștiința, nu mi-am pierdut credința, nu mi-am pierdut pacea cu Dumnezeu.

Adevărul m-a costat oameni,
dar minciuna m-ar fi costat sufletul.

Nu vorbesc ca o curajoasă. Ci ca una care a ales cui îi aparține. Pentru că vine o zi în care nu voi sta înaintea oamenilor să dau socoteală,
ci înaintea lui Dumnezeu. Și atunci nu voi fi întrebată câți m-au plăcut, ci dacă am fost credincioasă luminii pe care am primit-o.

Adevărul nu este lipsă de dragoste. Dragostea fără adevăr este o minciună politicoasă.
Prefer să rămân cu puțini, dar cu inima întreagă, decât cu mulți, dar trădând ce știu că este drept înaintea lui Dumnezeu.
Diana G. U.