Amăgirea vremurilor din urmă

Trăim vremuri în care credința este afișată, dar rareori trăită cu adevărat. Mulți vorbesc despre Dumnezeu, însă puțini îl ascultă. Mulți se numesc creștini, dar deciziile lor sunt călăuzite de oameni, nu de Cuvântul Domnului. Se caută aprobarea liderilor și siguranța oferită de grup, în timp ce vocea lui Dumnezeu este lăsată deoparte. Aceasta este una dintre cele mai periculoase amăgiri ale zilelor noastre.

În loc să caute adevărul în Scriptură, oamenii preferă mesaje ușoare, fără mustrare și fără chemare la pocăință. Se predică un Dumnezeu care doar înțelege, dar nu mai corectează; care iubește, dar nu mai cere schimbare. Astfel, mulți ajung să creadă că sunt pe calea cea bună, deși trăiesc în neascultare. Biblia însă spune clar că „este o cale care pare dreaptă omului, dar la urmă duce la moarte”.

O mare parte din această rătăcire vine din urmarea oamenilor. Lideri religioși, predicatori sau persoane influente ajung să fie mai ascultați decât Dumnezeu însuși. Dacă un om spune ceva plăcut, este primit fără cercetare; dacă Scriptura mustră, este ignorată sau reinterpretată. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă după dorințele noastre și nu poate fi adaptat ca să ne justifice păcatul.

Când ne punem încrederea în oameni, ne construim credința pe nisip. Oamenii greșesc, cad, se răzgândesc și pot duce pe alții în rătăcire. Dumnezeu însă rămâne același ieri, azi și în veci, iar adevărul Lui nu se schimbă.

Mulți afirmă că îl urmează pe Hristos, dar în realitate îl urmează doar cu vorba. Viața lor este condusă de opinii omenești, de tradiții goale sau de ce este acceptat de societate. Ascultă mai degrabă de majoritate decât de Dumnezeu. Însă adevărul nu se stabilește prin vot și nu se negociază. Isus a spus limpede: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, nu una dintre căi și nu un adevăr adaptabil.

Dumnezeu nu ne-a chemat să fim plăcuți oamenilor, ci credincioși Lui. Apostolul Pavel spune clar: „Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos”. Credința adevărată cere lepădare de sine, ascultare și curajul de a merge împotriva curentului. Uneori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă a fi respins, neînțeles sau singur.

Astăzi se confundă adesea harul cu nepăsarea și dragostea cu tolerarea păcatului. Dar harul nu ne dă voie să trăim cum vrem, ci ne învață „s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești”. Cine îl urmează pe Dumnezeu nu trăiește după voia firii, ci caută sfințenia, chiar dacă aceasta nu este populară.

De aceea, fiecare credincios este chemat să se cerceteze sincer înaintea Domnului. Pe cine urmez cu adevărat? Pe Dumnezeu sau pe oameni? Îmi conduc viața după Scriptură sau după ce spune cineva? Pentru că va veni ziua când nu vom da socoteală înaintea liderilor, a mulțimii sau a oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu. Atunci nu va conta pe cine am ascultat, ci dacă am fost ascultători de Cuvântul Lui.

Domnul caută oameni care să-I fie credincioși până la capăt, nu oameni care doar îi rostesc Numele. Adevărata credință se vede în ascultare, în trăire curată și în urmarea lui Hristos, indiferent de preț.
Diana G. U.