Dependența de amvon

Există o boală care nu se vede, dar face mult rău. Nu lovește trupul, ci inima. Se numește dependența de amvon.

Amvonul este un loc sfânt. De acolo se vestește Cuvântul lui Dumnezeu. Este un loc de responsabilitate, nu de mândrie. Dar pentru unii, amvonul devine locul unde se simt importanți.

Sunt oameni care se cred sfinți. Vorbesc mult despre curăție, despre reguli, despre cum trebuie să trăiască ceilalți. Îi văd pe toți greșiți. Dacă cineva cade, ei observă primii. Dacă cineva slăbește, ei judecă primii. Au cuvinte aspre, au reguli multe, au predici lungi, dar au puțină milă.

Îi văd pe alții căzuți, dar nu îi caută, nu le bat la ușă, nu îi vizitează, nu îi întreabă: „Ce te doare?”, nu se roagă cu ei în taină, nu îi ridică. De la amvon știu să îi mustre, dar în viața lor de zi cu zi lipsesc. E ușor să vorbești despre păcat în fața tuturor. E mai greu să te așezi lângă un om zdrobit și să plângi cu el.

Acești oameni sunt primii la critică, dar ultimii la ajutor. Spun că apără sfințenia, dar uită dragostea. Spun că țin la adevăr, dar uită bunătatea. Și, în timp ce îi măsoară pe alții, nu se uită în propria lor grădină.

Nu văd cum vorbesc cu cei din familie, nu văd cum trăiesc copiii lor, nu văd dacă în casa lor este pace sau teamă impusă și silnicie pentru a le proteja numele lor.

Copiii lor poate se depărtează de credință, pentru că au văzut două fețe: una la amvon și alta acasă.

Dar omul dependent de amvon nu vede asta. El vede doar greșelile altora. Când vine o încercare peste el, spune repede: „Sunt ca Iov.”

Se compară cu cartea lui Iov. Spune că este atacat pentru că este credincios. Spune că suferă pentru că este drept.

Dar uită ceva. Înainte ca Iov să fie încercat, Dumnezeu a vorbit despre el, Dumnezeu l-a lăudat. A spus că este un om drept, temător de Dumnezeu. Nu Iov s-a declarat neprihănit. Dumnezeu a făcut-o.

Mulți vor încercarea lui Iov, dar fără mărturia lui Dumnezeu. Mulți spun că suferă ca un om drept, dar nu știu dacă Dumnezeu poate spune același lucru despre ei.

Nu orice suferință înseamnă că ești ca Iov. Uneori suferința vine ca să zdrobească mândria. Uneori vine ca să învețe smerenia.

Dependența de amvon înseamnă să ai nevoie să fii sus. Să te simți important doar când vorbești. Să nu suporți să stai jos. Să te deranjeze când altul este apreciat.

Dar un om cu adevărat matur poate sta și în ultimul rând fără să se simtă mai mic.
Pentru că el nu caută locul din față, el caută inima lui Dumnezeu. Adevărata sfințenie nu stă în reguli multe, stă în dragoste, în milă, în ajutor dat la timp.

Un om al lui Dumnezeu nu doar vorbește despre cei căzuți. Merge la ei, îi caută, îi ridică. Nu doar spune „ai greșit”, ci spune „sunt lângă tine”.

Înainte să corectăm pe toți, ar trebui să ne întrebăm: când am ajutat ultima dată pe cineva căzut? Când am bătut la ușa unui frate în suferință? Când am plâns pentru cineva?

Pentru că la final, nu contează cât de tare ai predicat, ci cât de mult ai iubit. Nu contează câte reguli ai impus, ci câte suflete ai ridicat.
Și nu contează dacă oamenii te cred sfânt, ci dacă Dumnezeu vede în tine milă, smerenie și adevăr.

Și încă ceva. Nu vă fie teamă de oamenii dependenți de amvon. Glasul lor poate fi tare, cuvintele lor pot fi apăsătoare, dar puterea lor nu este puterea lui Dumnezeu.

Unde este mândrie, Dumnezeu nu însoțește. Unde este dorință de slavă personală, harul se retrage. Nu te teme de cel care strigă de sus. Teme-te doar să nu îți pierzi inima curată.

Dumnezeu știe să coboare oameni de pe înălțimea mândriei. El știe să răstoarne piedestaluri și să zdrobească trufia. A făcut-o de multe ori și o va mai face. Pentru că înaintea Lui nu rămâne în picioare nici titlul, nici poziția, nici amvonul — ci doar inima.

Iar Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.
Diana G. U.