Din pustiu spre lumină

Doamne. Îți scriu dintr-un loc adânc din sufletul meu, un loc care mult timp a fost rănit, obosit și plin de teamă. Au fost zile în care nu mai știam cine sunt și nopți în care întunericul părea mai puternic decât speranța. Am simțit lupta, apăsarea, frica. Am simțit cum răul încerca să-mi fure pacea, credința și viața. Dar chiar și atunci, când eu nu Te mai simțeam, Tu nu m-ai părăsit.

M-ai văzut când eram slabă. M-ai văzut când eram pierdută, când cădeam iar și iar. Nu m-ai judecat, nu m-ai respins. Ai rămas lângă mine în tăcere și m-ai ținut, chiar și atunci când nu mai aveam putere să Te chem. În luptele mele cu diavolul, când mintea și inima îmi erau întunecate, Tu ai fost scutul meu. Tu ai fost lumina care m-a trezit.

Îți mulțumesc pentru fiecare moment în care m-ai oprit să merg pe un drum care m-ar fi distrus. Îți mulțumesc pentru semnele mici, pentru pacea care a venit fără explicație, pentru lacrimile care m-au curățat. Îți mulțumesc că m-ai salvat nu doar din pericol, ci și din mine însămi.

Doamne, iubirea Ta m-a schimbat. Nu pentru că a fost zgomotoasă, ci pentru că a fost constantă. Ai avut răbdare cu mine. M-ai așteptat, m-ai chemat înapoi când eram departe. Și când m-am întors, nu m-ai respins, ci m-ai primit cu brațele deschise.

Astăzi sunt aici datorită Ție, respir datorită Ție, trăiesc datorită Ție. Tot ce este bun în mine vine din mila Ta. Tot ce am este darul Tău. Nu sunt perfectă, dar știu că sunt a Ta. Și asta îmi aduce pace.

Te iubesc, Doamne, cu o iubire simplă, sinceră, omenească. Te iubesc pentru că m-ai salvat, te iubesc pentru că nu a-i renunțat la mine. Te iubesc pentru că m-ai ales chiar și atunci când eu nu m-aș fi ales pe mine.

Rămâi cu mine în fiecare pas. Fii lumina mea când iar se face întuneric. Fii vocea mea când nu mai știu ce să spun. Îți dau inima mea, așa cum este ea acum.

Cu dragoste adâncă și recunoștință îți scriu, o salvată de Tine.
Diana G. U.