Doamne, Dumnezeul inimii mele

Doamne, Dumnezeul inimii mele, nu mai am unde să fug de iubirea Ta - și nici nu vreau. M-ai ajuns din urmă în adâncul meu și m-ai găsit exact așa cum sunt: deschisă, frântă, flămândă de Tine.

Te iubesc cu o iubire care mă depășește, care nu știe să se apere, care se rușinează de propriile limite, dar care nu mai poate tăcea. Te iubesc când cerul e aproape și când pare de neatins. Te iubesc în lacrima care cade fără martori, în strigătul mut al sufletului meu, în focul care nu mistuie, ci curăță.

Doamne, Tu ești dorul meu cel mai adânc. Ești întrebarea pe care nu vreau să o rezolv, ci să o trăiesc.
Ești setea mea de infinit
într-o inimă făcută din lut.

Arde-mă de tot, Doamne,
dacă focul Tău înseamnă viață, sfărâmă-mă, dacă din cioburi poți face lumină.
Ia-mi tot ce nu e iubire
și lasă-mă goală,
ca să mă umpli cu Tine.

Te iubesc nu ca pe o idee,
ci ca pe o prezență vie
care mă cheamă pe nume.
Te iubesc cu trupul meu obosit, cu mintea mea care se luptă, cu sufletul meu care Te caută chiar și atunci când pare că te pierde.

Doamne, vreau să fiu a Ta
nu doar când e ușor,
ci mai ales când doare.
Vreau să Te aleg când taci,
când întârzii, când mă lași să cresc prin lipsă.

Dacă iubirea mea e mică, unește-o cu a Ta. Dacă e slabă, sprijină-o pe crucea Ta. Dacă e prea fierbinte,
învaț-o să ardă fără să distrugă. Îți dau tot ce sunt
și tot ce încă nu știu că pot fi.
Îți dau frica mea de moarte
și dorul meu de veșnicie.
Îți dau numele meu
și Te rog: scrie-l în inima Ta.
Rămân aici, Doamne, tremurând, iubind, arzând.
Diana G. U.