Cântarea dorului și a prezenței Tale

Doamne, Tu ești lumina ce nu se stinge, iar sufletul meu te caută cu dor adânc, ca florile însetate după ploaie, ca pajiștea după răcoarea dimineții, ca focul ce arde sub cenușă fără să se stingă.

Mi‑e dor de Tine în fiecare clipă, de întâlnirea sfântă în care totul tace, iar lumea se retrage, lăsându‑Te doar pe Tine. Mi‑e dor de prezența care umple golul inimii mele, de glasul nevăzut care vorbește fără cuvinte, de atingerea care nu se vede, dar pătrunde adânc.

Sufletul meu Te caută ca apa ce caută rădăcina, ca vântul ce caută pădurile înalte, ca jarul focului ce caută aerul care-l hrănește. Nu există altă iubire care să potolească setea aceasta, nici cuvinte, nici lucruri, nici oameni. Numai Tu ești dorința mea neobosită, singurul liman în care se odihnește inima mea.

Doamne, mi‑e dor să te văd așa cum ești, nu în imagini mari, nici în minuni strălucitoare, ci în tăcerea care mângâie, în lumina care nu arde, în prezența care stă fără a cere nimic. Să fiu cu Tine fără teamă, fără grabă, să rămân în brațul iubirii Tale nevăzute, și sufletul meu să se odihnească în liniștea Ta.

Mi‑e dor de glasul Tău care alină fără să mustre, de privirea care cercetează fără să judece, de tăcerea care umple golurile inimii, de acea întâlnire în care pierderea de sine devine descoperirea Ta.

Chiar și noaptea este grea, iar umbrele apasă, dar Tu ești limanul meu și odihna mea. Chiar dacă lumea mă zguduie și vântul mă răvășește, Tu rămâi, ești mereu. Chiar și când nu simt nimic, credința mea Te strigă.

Doamne, iubirea mea pentru Tine nu depinde de puterea mea, ci de dorul arzător, de inima care nu poate renunța.
Chiar și atunci când gândurile mă părăsesc,
Tu ești întâlnirea mea, Tu ești odihna mea nesfârșită.

Rămân în așteptarea Ta, cu sufletul întins către lumina Ta, cu dorul care arde fără să consume, cu iubirea care nu se rupe, cu credința care nu piere. Vreau să simt iarăși miracolul întâlnirii, aceea în care totul devine sfânt, în care respirația mea se unește cu a Ta, în care timpul se oprește și rămâne doar iubirea.

Vreau ca ochii mei să-Ți vadă lumina, vreau ca inima mea să se odihnească în prezența Ta, vreau ca sufletul meu să știe iarăși ce înseamnă a fi complet în Tine.

Până atunci, Te iubesc în tăcere, te iubesc în durere, te iubesc în lipsa Ta, te iubesc mai presus de greutăți, mai presus de nopți fără răspuns, mai presus de tăcerile lumii.

Și rămân, Doamne, cu dorul aprins, cu inima deschisă, cu credința care nu cedează, cu iubirea care nu încetează, așteptând întâlnirea minunată, unde tot ce e obosit, tot ce este zdrobit, se va odihni în brațele Tale pentru totdeauna. Amin
Diana G. U.