Interesul pentru altul

În viața creștină de astăzi se vede tot mai clar un lucru dureros: interesul pentru altul a ajuns, de multe ori, interes pentru păcatul altuia. Oamenii privesc mai atent greșelile semenilor decât propria inimă. Se vorbește mult despre ce nu fac bine alții și foarte puțin despre ce trebuie îndreptat în noi.

În biserici, chiar în predici, păcatul celuilalt este analizat, comentat și arătat cu degetul. Se spune ce nu este bine „la ei”, cum greșesc „ceilalți”, unde au căzut „unii”. Dar rar se aude cineva urcând la amvon ca să spună cu smerenie: „eu am greșit”, „eu am nevoie de îndreptare”, „eu încă lupt”. Amvonul a devenit locul de unde se vorbesc păcatele altora, nu locul unde se mărturisește lupta personală.

Hristos ne-a chemat să fim atenți unii la alții, dar nu ca judecători, ci ca frați. Interesul adevărat pentru aproapele înseamnă să-l porți în rugăciune, nu să-l expui. Să-l ajuți să se ridice, nu să-l cobori. Să plângi cu el, nu să-l discuți. Când interesul se transformă în curiozitate și judecată, el nu mai vine din dragoste, ci din mândrie.

Nimeni nu se grăbește să vorbească despre propriile căderi. Pentru că este mai ușor să vezi greșeala altuia decât să te privești sincer pe tine. Este mai simplu să corectezi pe cineva decât să te lași corectat de Dumnezeu. Dar credința adevărată începe acolo unde omul se oprește din a judeca și începe să se cerceteze.

Iisus a fost foarte clar: înainte să scoți paiul din ochiul fratelui tău, scoate bârna din ochiul tău. Nu pentru ca să nu mai pese de celălalt, ci pentru ca ajutorul să vină din curăție, nu din superioritate. Cine nu-și vede propria bârna nu poate vindeca pe nimeni.

Biserica nu este un tribunal, ci un loc de vindecare. Aici ar trebui să se audă mai des mărturisirea smerită decât critica. Mai multă rugăciune decât vorbă. Mai multă compasiune decât analiză. Puterea nu stă în a arăta păcatul altuia, ci în a lăsa Cuvântul să ne cerceteze pe noi.

Poate că ziua în care cineva va urca la amvon și va spune: „nu sunt desăvârșit, am luptele mele, am căderile mele, dar Hristos mă ridică” va fi ziua în care inimile se vor deschide. Pentru că adevărul spus cu smerenie zidește, iar exemplul pocăinței vindecă mai mult decât orice mustrare.

Interesul adevărat pentru altul nu înseamnă să-i numeri păcatele, ci să-i porți povara. Nu să-l judeci, ci să-l iubești. Așa cum Hristos ne-a iubit pe noi.
Diana G. U.