În sus prin vale

"În sus prin vale” este imaginea drumului creștin care pare că se contrazice la prima vedere: înainte de a ajunge pe înălțimi, trebuie să treci prin locuri joase. Dar tocmai valea, cu toate umbrele și greutățile ei, devine locul în care se întâmplă cea mai mare creștere.
În vale înveți lucruri pe care culmea nu ți le poate oferi. Acolo descoperi răbdarea, pentru că pașii sunt mai grei. Acolo înveți credința, pentru că nu vezi orizontul. Acolo înveți să te rogi simplu, căci nu ai nimic altceva pe care să te sprijini. Valea te dezbracă de mândrie, de sine, dar tocmai în această dezbrăcare se naște puterea adevărată.
Realul este că valea nu te coboară, ci te ridică. Când îți realizezi neputința, câștigi încrederea în Dumnezeu. Când nu mai poți, începe să lucreze El. Când simți că ai ajuns la capăt, afli că ți se deschide un început nou. Așa ajunge sufletul să crească: nu prin succes ușor, ci prin încercare împreună cu Dumnezeu.
Valea te învață să mergi încet, dar sigur. Acolo pașii sunt mai mici, dar mai adevărați. Acolo înveți să nu te mai bazezi pe tine. Și încet-încet, fără să-ți dai seama, începi să urci, deși ai impresia că mergi pe plat.
Când ieși din vale, nu ești același. Ai o putere tăcută, o înțelepciune greu de explicat și o pace care nu se câștigă în vremuri ușoare. Te uiți în urmă și îți dai seama că tocmai valea a fost locul în care Dumnezeu te-a ridicat cel mai mult.
De aceea, „în sus prin vale”, este o taină: Dumnezeu folosește cele mai joase locuri pentru cele mai înalte lucrări. Când treci prin vale, nu te temi – e drumul ascuns care duce spre culmile pe care nu le-ai fi atins altfel.
Diana G. U.