Religia răstignirii

Religia poate avea multe forme, multe reguli și multe obiceiuri. Poate fi bine organizată, respectată, chiar admirată. Dar asta nu înseamnă că Îl are pe Dumnezeu în centru. Pentru că religia, atunci când pierde iubirea, ajunge să facă exact ce a făcut acum două mii de ani: îl răstignește pe Isus.

Isus nu a fost respins de cei fără credință. A fost respins de cei care aveau religie. De cei care știau legea. De cei care țineau regulile. De cei care apărau tradițiile cu orice preț.

Ei nu L-au respins pentru că nu vorbea despre Dumnezeu, ci pentru că nu se supunea sistemului lor.

Isus nu încălca dragostea, ci încălca regulile care nu mai aveau viață. Vindeca când nu „avea voie”. Ierta fără să ceară aprobarea nimănui. Punea omul înaintea obiceiului și mila înaintea legii. Și asta a deranjat.

Religia fără Dumnezeu nu suportă libertatea. Nu suportă harul, nu suportă un Isus care nu poate fi controlat.

Când regula devine mai importantă decât omul, Isus este dat la o parte. Când obiceiul devine mai important decât compasiunea, Isus este redus la tăcere. Când tradiția este apărată cu duritate, iar oamenii sunt zdrobiți, Isus este din nou pus pe cruce.
Nu cu cuie, ci cu judecăți, cu excluderi, cu vorbe spuse „corect”, dar fără inimă.

De fiecare dată când cineva este respins în numele lui Dumnezeu, Isus este respins primul. De fiecare dată când cineva este umilit pentru că nu se încadrează, Isus este batjocorit din nou. De fiecare dată când dragostea este înlocuită cu frica, crucea este ridicată iar.

Și nu doar Isus este răstignit. Cei care îl urmează fără religie, fără reguli stricte, fără etichete și aparențe, sunt alungați. Sunt priviți cu suspiciune, judecați, excluși. Cei care iubesc, iartă și slujesc nu pentru că „trebuie”, ci pentru că simt, sunt dați la o parte. Sunt marginalizați de cei care spun că păstrează credința adevărată. Și tot așa, religia continuă să ridice cruci, de data aceasta invizibile, peste inimile oamenilor, chiar în numele lui Dumnezeu.

Regulile nu mântuiesc, obiceiurile nu vindecă, forma nu schimbă inimi. Dumnezeu nu locuiește în perfecțiune exterioară, ci în inimă. Nu în aparență, ci în adevăr. Nu în control, ci în iubire.
Isus nu a venit să construiască un sistem rigid. A venit să salveze oameni. Și ori de câte ori religia uită asta, se transformă dintr-un drum spre Dumnezeu într-un loc unde Isus nu mai are voie să intre.

Religia care nu iubește, religia care nu iartă, religia care apasă, religia care exclude sau alungă oameni, religia care închide, nu îl reprezintă pe Isus.

Îl răstignește din nou. Și pe cei care îl urmează cu inima curată.
Diana G. U.