Sunt momente în viața credinciosului când nu mai știe cine este. Nu pentru că ar fi uitat cum îl cheamă sau cine sunt cei din jurul său, ci pentru că nu se mai recunoaște în lumina în care îl vedea Dumnezeu odinioară. Este vorba despre acele clipe în care sufletul își pierde identitatea spirituală și începe să se înstrăineze chiar de sine. Nu mai găsește în oglinda conștiinței nici asemănarea cu Hristos, nici speranța mântuirii, ci doar urmele deformate ale unor lupte pierdute și ale unor poveri nespuse.
Aceasta este drama tăcută a multor creștini care trăiesc o viață aparent devotată, dar înăuntru sunt frânți de acuzațiile constante, de amintirile trecutului și de păcatele ascunse care nu mai pot fi aduse la lumină pentru că rușinea a devenit prea mare. Și cu cât se uită mai mult în oglinda distorsionată a propriei vinovății, cu atât mai greu le este să-L mai vadă pe Dumnezeu ca pe un Tată milostiv.
Vocea acuzatoare și vicleană a vrăjmașului penetrează gândurile omului și, folosindu-se de puterea convingerii ca de o armă, introduce în minte idei înșelătoare despre sine, pe care omul ajunge să le accepte fără să le mai cerceteze. Ea răsună atât de subtil și perfid prin mesaje de genul:
„Tu nu mai ai nici o valoare!
Dumnezeu S-a săturat de tine!
Nu mai ești ce ai fost!
Ai căzut prea jos ca să mai poți fi iertat!”
încât, în cele din urmă, ajungi să crezi că este vocea conștiinței tale.

Un alt aspect important legat de această realitate este incapacitatea creștinului de a mai auzi glasul lui Dumnezeu din pricina imaginii de sine distorsionate. Când îți vezi doar vina, eșecul și păcatul, nu mai poți auzi chemarea blândă a harului. Conștiința ta devine un câmp de luptă în care harul și vina sunt ca doi adversari care luptă unul împotriva celuilalt în fiecare zi. Și, de cele mai multe ori, vina pare să câștige. Dar Dumnezeu nu tace. El încă vorbește. Însă, ca să-I auzi vocea, trebuie să renunți la minciunile care ți-au format imaginea falsă despre tine. Trebuie să te privești din nou prin ochii Lui. Să te vezi așa cum te vede El: un fiu risipitor care poate fi îmbrățișat din nou. O fiică rănită care poate fi restaurată. Un suflet pierdut care poate fi regăsit.
Biblia spune că „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17), nu o versiune îmbunătățită a trecutului, ci o creație cu totul nouă. Dar această identitate nouă nu va străluci niciodată în oglinda inimii tale dacă continui să te privești prin lentilele rușinii și ale regretului. Iată ce spune Dumnezeu despre tine: „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață. Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.” (Isaia 44:22)
Întoarcerea la Dumnezeu presupune o desprindere de minciuni. Un act de curaj. Să crezi din nou că ești iubit. Să accepți că ești iertat. Să nu te mai definești prin ceea ce ai făcut, ci prin ceea ce El a făcut pentru tine.

Adevărata transformare începe în momentul în care nu te mai vezi pe tine, ci începi să-L vezi pe Hristos în tine. Acolo se produce minunea: când oglinda lui Dumnezeu nu mai reflectă eșecul tău, ci gloria Lui. Iar când vezi slava Lui în tine, în ciuda greșelilor tale, începi să trăiești o viață nouă.
Când nu te mai recunoști în oglinda lui Dumnezeu, nu înseamnă că te-ai pierdut. Ci că ai ajuns în punctul în care Dumnezeu vrea să-ți redea imaginea ta adevărată: curățată, restaurată, sfințită.

Întreabă-te azi: ce oglindă folosești ca să te vezi? Este oglinda propriilor temeri? Oglinda trecutului? Oglinda părerii celor din jur? Sau este oglinda lui Dumnezeu prin care El te conduce să înțelegi cât de mare este harul Lui, cât de profundă este iertarea Lui și cât de reală este șansa unei vieți noi? Alege să te vezi prin ochii Lui. Doar așa vei putea merge mai departe ca un om nou.

Poate că până acum te-ai văzut ca o umbră, ca o greșeală, ca o povară de care Dumnezeu s-ar fi putut lipsi. Poate ai crezut că ești irecuperabil, că e prea târziu pentru tine, că nu mai meriți nimic bun. Dar adevărul este că harul Său încă mai este accesibil și pentru tine. Harul lui Dumnezeu nu e doar o teorie, ci o realitate activă, vie, care luptă pentru tine în tăcerea care te apasă. El nu renunță la tine. Harul Lui Dumnezeu nu doar că iartă, ci reabilitează, reconstruiește, renaște.
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt (1 Corinteni 15:10) — nu prin meritele tale, nu prin puterile tale, ci prin harul Său care lucrează în tine. Harul nu este doar o mângâiere duhovnicească, ci forța care te transformă dintr-un om de nimic într-un fiu/fiică de Împărat. Mâna Lui este întinsă spre tine atunci când te scufunzi în marea vinovăției tale. Tot ce trebuie tu să faci este doar să te smerești și să recunoști că ai nevoie să te agăți de acea mână întinsă spre tine ca să te ajute. Doar Isus te poate ajuta să învingi șoaptele vrăjmașului ce îți repetă că nu mai ai valoare. Puterea Lui distruge zidul minciunii și restaurează în tine temelia adevărului și anume că ai fost iubit înainte de a te iubi pe tine, iertat înainte de a te ierta tu însuți, și că poți trăi o viață nouă, nu pentru că meriți, ci pentru că El a ales să-ți dea har. Iar dacă astăzi simți că te-ai pierdut în propriile tale umbre, atunci oprește-te. Privește în oglinda lui Dumnezeu. Nu vei vedea perfecțiunea ta, dar vei vedea ce poate face Dumnezeu pentru tine. Nu vei vedea eșecurile din trecutul tău, ci viitorul tău împreună cu Hristos. Nu vei vedea rușinea ta, ci iertarea Lui. Și vei auzi din nou șoapta plină de iubire: „Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, ești al Meu” (Isaia 43:1) “pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta. “(Isaia 43:4)