Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Dorindu-L pe Dumnezeu - Partea 4
Autor: John Piper  |  Album: Dorindu-L pe Dumnezeu  |  Tematica: Dragoste
Resursa adaugata de Mada_O in 24/07/2017
    12345678910 0/10 X

    Argumentul numărul 8: dragostea pentru oameni este revărsarea expansiunii bucuriei în Dumnezeu. Priviți de ce ne vom opri asupra acesteia câteva minute. În sesiunea precedentă am discutat despre cum eram încântat la început despre descoperirile mele asupra hedonismului hristic vertical - a fi împlinit în Dumnezeu - Îl glorifică pe El, pentru că sufletul meu e adânc împlinit în El, iar când El vede asta, este glorificat, iar relația verticală funcționează. Apoi m-am gândit: "Va afecta asta viața mea? Relațiile cu alți oameni? Sau voi deveni precum un Buddah?" Cu picioarele încrucișate, sub un copac, experimentând Nirvana. Sau asta e în hinduism? Nu știu. Experimentând singur relația cu Dumnezeu și nimicnicia, iar lumea se poate duce în iad. Însă noi suntem foarte fericiți. E înfricoșător. Sunt multe biserici care bănuiesc că simt astfel. Ca și, "Ne iubim unii pe alții atât de mult. Slujirea verticală funcționează. Suntem înconjurați de păgâni ce mor, dar.... nu face nici o diferență." Dacă cumva asta se întâmplă, puteți arunca acel fel de hedonism hristic. Aruncați-l! Dacă mergi la o biserica care spune "Suntem hedoniști creștini!" însă nu fac evanghelizări, nu au grijă de cei în suferință și spun "Asta nu e real!" "Îi veți cunoaște după roade." Iar cea mai mare roada este... Care este prima mențiune în Galateni 5? "Roada Duhului este..." Care este prima? Dragostea. Bine. Iată-ne... Aceasta trebuie să fie în slujba dragostei, altfel nu este reală. Dragostea trebuie să lucreze mai mult în hedonismul hristic decât în orice altă parte. Dacă nu, trebuie să cauți o altă biserica, o altă teologie.

    Așa că acesta este un text ce mi-a fost extrem de folositor în a înțelege cum Pavel pricepe dragostea și locul de unde aceasta provine. Le scrie corintenilor - sudul Greciei - și vrea să strângă bani în Corint ca să îi dea săracilor din Ierusalim. Face asta din nou și din nou în drumul lui de la o biserică la alta. Strânge bani deoarece există probleme în Ierusalim. Încearcă să facă asta în cel mai integru mod, încât să nu fie socotit de neîncredere și încearcă să îi motiveze pe corinteni să fie foarte generoși ca să dăruiască ce primește de la ei săracilor din Ierusalim. Și, ca să facă asta, îi folosește pe macedonieni - cei ce trăiau în nordul Greciei, pe lângă Filipi - ca un exemplu a ceea ce s-a întâmplat cu generozitatea lor. Asta se întâmplă aici. "Fraților, vrem să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei." Deci, le va spune corintenilor despre ce s-a întâmplat în Macedonia. Priviți ce s-a întâmplat. "În mijlocul multor..." Să subliniem "harul pe care l-a dat Dumnezeu". Acesta era versetul 1 - "bisericilor din Macedonia". "În mijlocul multor necazuri prin care au trecut - al doilea verset la care trebuie să fim atenți - bucuria lor peste măsură de mare - al treilea lucru la care să luăm aminte - și sărăcia lor lucie - al patrulea lucru la care să luăm aminte - au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor." Să luăm aminte la asta. Asta e incredibil. Motivul pentru care am citit aceste versete este pentru a ajunge la acesta: versetul 8, "Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă (corintenilor); ci pentru râvna altora și ca să pun la încercare curația dragostei voastre (de asemenea)." Aceasta este dragostea.

    Așa că acum știu cum arată dragostea din perspectiva lui Pavel și de unde provine. Căci asta a spus: "Nu încerc să vă forțez mâna. Nu vreau să îmi impun autoritatea. Încerc doar să vă înflăcărez, ca aceste fapte să vină din inima voastră și să arate dragostea." "De asemenea", ceea ce înseamnă că aceea este dragostea. Ce este dragostea? Dragostea înseamnă că atunci când harul este dăruit de Dumnezeu, predici Evanghelia. Au fost salvați. Păcatele le-au fost iertate. Cerul li s-a deschis. Vina le-a fost înlăturată. Mânia lui Dumnezeu a fost îndepărtată. Sunt implantați în har și se îndreaptă spre glorie. E minunat! Sper că simțiți că e minunat. Să fii iertat, acceptat, iubit de Dumnezeu, destinat pentru glorie. Este har nemăsurat. Asta s-a întâmplat. Harul a coborât pe pământ și necazurile au răsărit. Harul nu a făcut ca necazurile să dispară. Dimpotrivă, le înmulțește. Vrei să fii creștin? Sunt costuri. O să ai mai multe necazuri decât ai avut înainte. Nu mai puține. Mai multe. Nu de același fel. Nu te vei mai îmbăta la fel de des. Nu vei face accident sau îți vei pierde locul de munca în același fel. Dar s-ar putea să fii concediat pentru ca ești creștin. Dar ai prefera să fii concediat ca ești creștin sau pentru că ești beat tot timpul? Lucrurile nu se îmbunătățesc neapărat. Asa că pentru ei nu s-au îmbunătățit. Au o mulțime de necazuri după revărsarea harului, dar pe măsură ce necazurile s-au înmulțit, aveau bucurie peste măsură de mare, ceea ce înseamnă că această bucurie nu avea originea în circumstanțe. "Trebuie ca lucrurile să îmi meargă bine, altfel nu sunt fericit."  Ei bine, atunci uită de creștinătate. Lucrurile nu vor merge bine. Niciodată nu au mers. "În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri." (Fapte 4:22) "Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui?" (Matei 10:25) "Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi." (Ioan 20:21) Nu există nici o promisiune că lucrurile le vor merge bine creștinilor. Este exact contrarul. Lucrurile merg rău. "Prin multe necazuri" trebuie să intrăm în Împărăția Lui. Așa că, bucuria lor este abundentă și nu este legată de circumstanțe sau prosperitate. Sărăcia încă le-a rămas. Acesta nu este un text care să reflecte prosperitatea. Este contrarul. Și ce se întâmplă? Bucuria lor, în ciuda necazurilor și sărăciei, este peste măsură de mare. Care este subiectul verbului de aici? Bucuria. Abundența de bucurie. Poate că subiectul e abundența, tehnic vorbind. Este o propoziție prepozițională. Dar este abundență de bucurie și săracie lucie. Acestea s-au revărsat. Așa că atât sărăcia, cât și bucuria sunt peste măsură. Un mod foarte straniu de vorbire. Sărăcia este peste măsură și la fel și generozitatea și bucuria. Sărăcia veselă se revarsă într-o bogăție a generozității.

    Acum... Iată concluzia mea. De unde vine dragostea în viața credinciosului? Aceea este dragoste. Să fii liberal radical. Ascultați cât de liberali sunt. "Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți." S-au rugat de ei. Paul a primit darul lor și apoi ei au spus "Te rugăm primește de la noi încă un dar!" Asta spune acest cuvânt. "Ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți." E nebunesc. Creștinii sunt oameni glorios de nebuni. În toiul unei recesiuni, bugetul ar trebui să crească... în biserici. Am încercat oricum să vorbesc despre asta la consiliul pastoral. Cu puțintel succes. Vom avea câteva provocări pentru voi, dacă sunteți membrii ai bisericii Bethlehem. Acest text spune că recesiunile sporesc în liberalitate. Asta spune. Recesiunile sporesc în liberalitate deoarece dragostea are rădăcina în bucuria din Dumnezeu. Așa că definiția mea despre dragoste este că aceasta este revărsarea bucuriei din Dumnezeu. 2 Corinteni 9:7: "Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci 'pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.'" Dacă Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie - asta scrie în capitolul 9.

    În 8 ați ascultat ce scrie-. Pavel a petrecut două capitole pe această problemă. Două capitole pentru a încerca să-i determine să fie generoși. Generoși din dragoste. Și toate argumentele sale sunt hedoniste. Dumnezeu iubește dătătorul cu bucurie. Dar cum se simte față de un dătător fără bucurie? Nu ne spune, însă nu este încurajator. Nu-i așa? Dumnezeu iubește dătătorul voios. Așa că atunci când stau înaintea voastră în acest campus sau oriunde altundeva și vreau să spun ceva încurajator despre dărnicie, voi spune: "Dacă inima ta nu este în acea dărnicie, atunci păstreaz-o!" Dumnezeu nu o vrea și la fel nici eu. Căci ceea ce face plăcere Domnului este dărnicia voioasă. Nu dorește o altfel de dărnicie. Mă voi ruga pentru voi, ca inima voastră să se schimbe, altfel vom falimenta. Nu poți avea biserică fără bani. Dar nu am simțit că ar trebui să spun asta cuiva. Dacă inima ta nu este încântată de această lucrare, atunci trebuie să găsești un alt loc în care inima și buzunarul tău sunt. Căci dacă dai zeciuială cu invidie, Dumnezeu nu este încântat de asta. Ceea ce înseamnă... Bine, să înțelegem asta. Să punem asta într-un mod provocator. Dacă spui că, "Emoțiile nu contează. Ceea ce contează este împlinirea dăruirii zeciuelii. A scrie un cec este ceea ce contează." Atunci tu afirmi că ar trebui să fii indiferent față de ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu. Și a fi indiferent față de ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu este definiția păcatului. Astfel, păcătuiești dacă nu urmărești să ai plăcere în dărnicie. Așa că ai cecul în buzunar, iar ceilalți sunt darnici. Tu stai cu 8 rânduri în spate și ai un minut să te pregătești, dar tu nu dorești să dăruiești. Ar fi mai puțin decât ideal să spui - nu contează dacă ar trebui să spun asta sau nu; o voi spune. Mult mai bine ar fi să spui, "Doamne, îmi pare atât de rău că inima îmi e așa de nedornică să lase ca banii să fie dăruiți de dragul Împărăției Tale. Îmi pare atât de rău. Mă pocăiesc de această lipsă de bucurie în dărnicie și Te rog ca să îmi redai bucuria generozității datorită harului nespus pe care mi L-ai dăruit faptul că păcatele îmi sunt iertate, iar Tu îmi îndeplinești toate nevoile conform bogăției gloriei în Isus Hristos." Acesta este răspunsul potrivit față de lipsa de bucurie.

    Acum, dacă scrii cecul în acel moment, indiferent că e aici sau acolo, cred că poți să nu fii un ipocrit în acel moment când ai scrie cecul. Dar dacă scrii cecul fără nici un respect față de inima ta, nu știu dacă Domnul e mulțumit. Același lucru se aplică pastorilor. 1 Petru 5: "Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru câștig mârșav, ci cu lepădare de sine." Aceasta este ceva de genul: "Dumnezeu iubește un pastor voios." Nu-i așa? "Păstoriți turma lui Dumnezeu nu de sila, nu pentru câștig mârșav." Dacă sunt pastorul vostru și v-aș spune, "Urăsc lucrarea asta, dar e slujba mea. Iau un salariu și mă simt obligat să o fac. Dar nu sunt dornic sa o fac", nu împlinesc 1 Petru 5:2.Și produc o biserică bolnavă, după cum sugerează versetul. Evrei 13:17 spune: "Ascultați de mai marii vostri". Sună ca și cum vă vorbește vouă, vârstnicilor, dar priviți... "Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre" - vorbește despre pastori - "ca unii care au să dea socoteală de ele." Acum, vă spune vouă ceva: "pentru ca să poată face acest lucru cu bucurie, nu suspinând" - nu cu astfel de constrângere și pentru bani - "nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos." Gândiți-vă la asta. Eu ar trebui să vă iubesc, ca pastor, ceea ce înseamnă că eu ar trebui să vreau și să urmez în tot ceea ce fac, binele vostru suprem. Indiferent ce m-ar costa. Acest text spune că nu v-ar fi de folos dacă eu îmi fac slujba suspinând și nu cu bucurie. Ceea ce înseamnă că dacă v-aș iubi, eu trebuie să urmaresc bucuria în slujba mea. Dacă devin indiferent față de a fi fericit în slujba mea, devin indiferent față de folosul vostru, binele vostru. Sunt atâția oameni care merg exact invers. Țineam odată un seminar - nu voi numi persoana pentru ca toți o cunoașteți. Pe el sau ea. Sunt puține femei pe care să le cunoașteți cu toții. Ne iubim mult. Țineam seminarul împreună mi-a spus: "Nu îmi place părerea ta cu privire la urmărirea fericirii proprii." Cred că ar trebui să urmărești ascultarea. Și i-am răspuns, "E ca și cum aș spune că ar trebui să urmărim fructe, ci nu mere. Pentru că... Ce e ascultarea? Ascultarea este a face ceea ce Dumnezeu îți spune să faci. Dar ce spune Dumnezeu să faci? El spune să "slujiți Domnului cu bucurie." Așa că ar trebui să fiu indiferent față de asta și mă numești ascultător? Dumnezeu spune: "Fă slujba cu bucurie!" Și tu îmi spui să aleg ascultarea și nu bucuria? Dar cum aș putea? Aceasta este ascultare. Așa că, acel efort de a spune că pastorii ar trebui să lupte pentru congregații ascultătoare, să facă ceea ce spune Domnul să facă în lucrare, este adevărat. Este foarte adevărat.Unul din lucrurile pe care spune să le facem este, "Nu faceți slujba suspinând, ci cu bucurie pentru că altfel veți îmbolnăvi biserica." Ar fi de folos oamenilor voștri dacă iubiți lucrarea, ceea ce înseamnă că dacă ajung la un punct - și acestea apar - într-o criză de descurajare și nepăsare emoțională și nici măcar nu vreau să vin aici, slujba mea în acel moment nu este să, "Conformează-te și Dumnezeu va fi mulțumit." Ideea este să te proșterni în fața lui Dumnezeu, a Cuvântului Său și să te rogi să-ți redea bucuria. Cere o învoire din partea bisericii dacă trebuie. Depărtează-te, luptă-te până când vei birui asupra acestor sentimente oribile față de lucrare și indiferență față de oameni. Pastorii pot ajunge în acel punct în care să nu-și mai suporte oamenii. Devin așa de obosiți  de mulți, încât a predica devine o experiență oribilă. Numai să stai în fața oamenilor e oribil. Nu am ajuns acolo. Am fost tratat atât de bine de această biserică. Dar am auzit asta de la atât de mulți pastori...

    Am primit un email acum două zile cu o situație foarte dificilă. Poate că am vorbit destul despre dragoste. Am multe alte texte, nu-i așa? Dar cred că dacă continui cu asta, ne va lua prea mult. Poate încă unul. Acesta. În orice lucru, el le vorbeste bătrânilor, pastorilor din Efes pe care poate nu-i va mai vedea niciodată. Fapte 20:35: "În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: 'Este mai ferice să dai decât să primești'." Iată expresia controversată din acest text. Expresia controversată este "să vă aduceți aminte". Știți de ce? Pentru că T.W. Manton ieri, sau în sesiunea precedentă a spus: Când Isus a  spus: "Luați-i la masa pe cei săraci pentru că ei nu vă pot răsplăti. Răsplatirea o veți primi la învierea celor neprihăniți." T.W Manton a spus: "Răsplatirea e acolo, dar nu îi primești la masa pentru răsplatire deoarece astfel ai trăi în vechiul mod egoist." Acum... dacă asta ar fi adevărat, ceea ce ar spune textul acesta ar suna astfel: "În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să uitați cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: 'Este mai ferice să dai decât să primești'." Pentru că dacă vă aduceți aminte de ele, acestea vor funcționa și modul în care funcționează este că încurajează ideea că binecuvântarea vine atunci când dai. Asta-i o nebunie. Nu ar trebui să uitați asta. Este opusul la ceea ce spune.

    Așa că iată modul în care acest verset funcționează în lucrare și așa ar și trebui. E ora 8, poate 7:30, da? Mă joc cu copiii mei. Mă jucam când erau copiii mici: cu Talitha ne uitam la ceva pe internet sau altceva. Deci...."E vremea de joaca". Vrei să petreci timp cu copiii, dar primești un telefon - după care ești răvășit o zi întreagă sau multe alte zile -, iar această persoană este în spital. Problemă cardiacă gravă. "Pastore, ai putea veni?" În mintea ta spui, "Există și alți pastori. Mă joc - lucru pe care nu îl poți spune. Vin imediat!" Închid și spun copiilor, "Îmi pare rău. Mâine seară. Trebuie să plec."Ești pe drum, însă inima nu este implicată. Nu este ceea ce vrei să faci și ești enervat că a trebuit să-ți părăsești fiica din nou,și știi că putea să sune și pe altcineva. E o stare teribilă pe care să o ai. Când o persoană ar putea muri în următoarea jumătate de oră, iar tu trebuie să îi asiguri eternitatea. E o atitudine extrem de teribilă pe care o poți avea. Ce ar trebui să faci? În mașină, în lift. Ce ar trebui să faci? Răspunsul e, "Faci ce scrie aici." Acesta este motivul pentru care Isus a spus asta. El a spus... Îmi șoptește la ureche în mașină "Adu-ți aminte, John! Adu-ți aminte!" Ce? "Adu-ți aminte că atunci când vei ajunge acolo și începi să oferi puțina viață care mai e în tine va fi binecuvântată. Vei fii binecuvântat. O să am grijă de asta și vei fi răsplatit cu binecuvântari.Asta ar trebui să-ți amintești. Nu să uiți. Să-ți amintești." Acesta este hedonismul. Așa funcționează. Așa că ceea ce Isus a spus... să faceți. Așa că urci în lift până la etajul 4. Acolo se află întotdeauna situațiile cardiace grave. și spui, "Doamne, vino, Te rog! Trebuie să am viață. Trebuie să ofer și să fiu acolo și să ofer bucurie unei persoane care ar putea avea nevoie de Tine în orice minut." Deschizi ușa. În inima ta nu s-a schimbat nimic. Vă spun o poveste reală, bine? Nimic nu s-a schimbat în inima ta încă. Acționezi încă pe pilot automat de datorie. E în regula să faci așa, dar nu este bine să fie așa. Nu e cel mai bun lucru. Deschizi ușa. Ea stă întinsă, cu ochii închiși. Sunt tuburi peste tot. Nu știi dacă e conștientă.

    Înaintezi și îți pui mâna pe brațul ei. Ea își deschide ochii. Am numit-o Ethel pentru că e mai în vârsta. Nu mai e un nume comun pentru copiii din zilele de azi. Pentru că vârstnicii au un mod al lor mai diferit,  ascultați ce îmi spune. Își deschide ochii, mă vede și spune: "O, pastore... Nu trebuia să vii. Ești atât de ocupat. Ești atât de ocupat." Acum, cel mai greșit lucru pe care puteam să îl spun în acel moment era, "Știu. Nu am vrut să vin. Nu vreau să fiu aici. Aș prefera să fiu acasă cu Talitha. Sunt enervat ca nu a fost sunat David Livingstone în locul meu." Pentru că dacă i-aș spune asta s-ar simți oribil. Ce ar trebui să spui? Și este acelasi lucru pe care l-am spus. Ar trebui să-i spui, "Ethel, Domnul mi-a arătat în drumul spre spital că a lua timp ca să vin la tine, să mă rog pentru tine, să îți împărtășesc credința mea și să-ți ofer Cuvăntul Lui ar fi o binecuvântare profundă pentru mine. Și sunt dornic să primesc acea binecuvântare." Asta scrie în acest text. Nu cred că Ethel mi-ar spune: "Ești egoist." Ar spune, "Asta e ce ne-ai învățat. Vom împărtăși o binecuvântare. Vei primi multă binecuvântare oferindu-mi mie. Așa că, continuă! Împlinește-ți ziua. Roagă-te, împărtășește-mi Cuvântul și vorbește-mi despre Rai." Cu alte cuvinte, chiar cred că dragostea este rodul hehonismului hristic. Dacă nu credeam asta, nu puteam merge în această direcție. Nu că aș fi un iubitor ideal, bine? Pentru că nu sunt un fericit ideal al lui Dumnezeu. Cred că dacă acest pastor imperfect ar fi mai deplin împlinit în Hristos, aș fi un soț, tată și pastor mai grijuliu. Este bătălia mea la nivel vertical care îmi cauzează bătălia la nivel orizontal să crească și să scadă. Așa că spun că modul de a lupta lupta dragostei este la nivelul vertical al împlinirii mai depline în Hristos și tot ce El e pentru noi. Acesta este argumentul pentru dragoste.

    Argumentul numărul 9: mândria și plângerea de milă sunt depășite de urmărirea bucuriei în Hristos. Aduceți-vă aminte despre ce vorbesc. Susțin că este biblic să spui că este datoria ta continuă să urmărești bucuria în Dumnezeu și că Dumnezeu este glorificat când faci asta. Am întâlnit mulți oameni de-a lungul anilor care aud ce spun în prima parte despre hedonismul hristic. "Nu nega niciodată dorința ta pentru bucurie. Pune-o pe Dumnezeu și pe iubirea semenilor." Iar ei spun: "Sună atât de egoist. Sună atât de mândru. Bucuria mea... Adică să îmi urmăresc bucuria mea." Deci problema mândriei este foarte importantă. Cum birui mândria în viața ta? Și susțin că hedonismul hristic este o armă importantă împotriva mândriei și a plângerii de milă. Marcu 10:23: "Isus S-a uitat împrejurul Lui și a zis ucenicilor Săi: Cât de anevoie vor intra în Împărația lui Dumnezeu cei ce au avuții!" "Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.’ Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: Cine poate atunci să fie mântuit?’ Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: Nimeni - De fapt El a zis, "Lucrul acesta este cu neputință la oameni. Cămilele nu pot trece prin urechea unui ac. Nu e o poartă în zidul Ierusalimului unde cămilele se așează pe genunchi. E vorba de urechea unui ac. Nu pot trece. Este imposibil. E imposibil. Dar nu la Dumnezeu -pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.’" "Petru a început să-I zică..." La asta am vrut sa ajung: atitudinea lui Petru. "Petru a început să-I zică: Iată..." Ce ton ar trebui să folosesc acum? Cum credeți că a sunat Petru? "Petru a început să-I zică: Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat." "Am lăsat totul. Am lăsat totul și Te-am urmat." Și Isus... Oare care e tonul vocii Lui? Lui Isus nu i-a plăcut ce a spus Petru. Dar de ce nu? "Am lăsat totul și Te-am urmat." Iar Isus spune: "Pfff... Ce sacrificiu de sine!" Poate că nu a sunat chiar așa, dar ascultați: "Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde împreună cu prigoniri - ceva efecte adeverse aici - iar în veacul viitor, viață veșnică." Treci peste plângerea ta de milă egoistă: "O, săracul de mine. Am lăsat totul ca să Te urmez, când Tu nu ai făcut nici un sacrificiu." Ceva de genul.

    Acum... Cum funcționa asta atunci? Pentru că sunt de părere că plângerea de milă este fața verso - de fapt, o altă față - a mândriei. Mândria poate fi exprimată în două extreme: lauda celor puternici sau văicăreala celor slabi. Ca și soț, mergi acasă după o zi lungă de muncă sperând că soția îți va fi o mamă bună când vei ajunge. Și că sotia își va exprima admirația pentru ziua ta lungă și grea (dar fără să te gândești la a ei). Intri în cameră, iar ea nu spune nimic. Crezi că a ei a fost plictisitoare de la amiază. "Nu știe că am muncit toată ziua?" Ce este acest sentiment de "Vai..." Este un sentiment de îndreptățire. Este un sentiment de merit. Reprezintă forma pe care mândria o ia în inima rănitului, a celui slab. Ne gândim adesea la mândrie la celălalt mod care prezintă forme de tărie, laudă, "Eu sunt cel mai bun! Sunt numărul 1." Și cum birui asta? Cum birui asta? Ceea ce Isus a spus a fost: "Problema ta, Petre, când ai spus: 'Am lăsat totul și Te-am urmat' este că nu înțelegi că atunci când Mă urmezi, primești răsplată. Primești înapoi de o sută de ori mai mult decât ceea ce ai lăsat." Ceea ce înseamnă că nu vom fi bombănitori care să ne plângem de milă în vremuri greledacă suntem creștini hedoniști hristici în totalitate.Mâinile ne vor sta ridicate în toiul încercărilor, al recesiunii, al pierderii locului de muncă, al greutăților,și vom spune, "Doamne, e greu, dar Tu ești totul!" Și vei parcurge viața binecuvântându-i pe alțiiîn loc să primești admirația, complimentele oamenilor, și să ai nevoie de ei pentru că ești așa de.... sacrificial. Când inviți pe cineva la cină... Să spunem că ești manager, ai o echipă de 5 oameni sub tine și la sfârșitul anului îi scoți în oraș. Și îi duci într-un loc frumos. Nota de plată ar fi 300$ pentru a-i scoate la cina. Și sunt uimiți că ai făcut asta. Wow...300$ pare a fi un sacrificiu semnificativ pentru a-i binecuvânta. Și încep să te complimenteze. Există o normă culturală care este foarte îmtâlnită la acel moment, care are o parabolă în ea. Nu susțin că toți cei ce o spun sunt spirituali. Susțin că atunci când este rostită, indică înspre o realitate care e spirituală. Ceea ce spui în acel moment este: "E plăcerea mea. E plăcerea mea." Mâinile ți se ridică când spui, "E plăcerea mea!" De ce ți se ridică mâinile? Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că am o cascadă de complimente care se îndreaptă înspre mine, iar mâinile mi se ridică. Ca, "Mă complimentați de parcă am făcut un mare sacrificiu cu 300$." Și eu vă spun, "Am făcut ceea ce am vrut să fac." "E plăcerea mea!" este o normă culturală folosită pentru a devia lauda. Cum face asta? Arată că oamenii care trăiesc în revărsarea a ceea ce le place să facă deoarece sunt plini de harul lui Dumnezeu, nu sunt oameni care să fie compătimiți sau lăudați datorită sacrificiului. Nu ai nevoie de ea, așa că o deviezi. Chiar cred că satisfacția adâncă și profundă în Dumnezeu este o mare subminare a mândriei. De ce te-ai lăuda că ai mers în China și ai murit acolo, dacă Hristos te-ar fi chemat ca să ai părtășie cu El acolo pentru 30 ani? Și să fi folosit cu putere de Dumnezeu prin har? De ce te-ai lauda cu asta? Lauda ar fi: "Nu e acolo, și oricum nu e prea răsplatitor. Cred că mi-am vândut sufletul." Am aceste cuvinte ale lui David Livingstone. "Niciodată nu am facut un sacrificiu." Asta nu e chiar asa, dar asta simțea el. Ajunge la sfârșitul multor ani în Africa, unde a suferit mult și a și murit. A fost găsit mort stând pe genunchi. Vă aduceți minte posvestea? L-au gasit lângă pat mort, stând pe genunchi. Ce mod de a muri... Sper ca așa să mă găsească și pe mine soția într-o zi... Sau lângă amvon, să fiu găsit stând așa. Chiar deasupra Bibliei. Și ultimele cuvinte spuse să fie: "Niciodată nu am făcut un sacrificiu." Adică... Să umblu cu Dumnezeu în aceste vremuri grele a fost împlinitor.

    Numărul 10. Suntem aproape gata cu argumentele. "Ce zici despre lepădarea de sine, Piper?" Le spui oamenilor să se alipească de urmărirea fericirii. Iar asta nu sună ca Isus, Cel care a spus: "Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze." "Să se lepede de sine", iar tu spui să se umple. Cum fucționează asta? Iar când oamenii întreabă asta, în general, le spun: "Continuă să citesti." În continuare, Luca 9:24: "Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mântui." Deci, cum mă motivezi pe mine, Isuse? Vrei să-mi scap viața sau nu? Pentru că aici pare că "oricine va voi să-și scape viața o va pierde." Deci nu vrei să-mi scap viața. Și aici îmi spui că "oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui". Așa că mă îndemni să o scap. Deci, care dintre ele? Iar răspunsul, cu siguranță, este că această scăpare a vieții este lumească. Nu-i așa? "Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde" înseamnă că nu voi face asta. Nu merg acolo să Îl slujesc pe Hristos. Nu voi avea ca martor pe acesta. Voi avea acest mod de viață. Voi salva prosperitatea mea. Mă voi salva de malarie și teroriști. Voi trăi într-o casă încuiată dintr-un cartier ferit. La asta cred că se referă. Dacă îți structurezi viața așa, o vei pierde. Dar atunci când spune "oricine își va pierde viața pentru Mine", El nu se referă la "Duceți-vă în iad!" "Dacă ești dornic să mergi în iad, du-te în cer." Nu la asta cred că se referă. Cred că prin "oricine își va pierde viața pentru Mine" se referă la "oricine pierde mamă, tată, fiu sau fiică, oricine lasă o slujbă bună sau îndură rușine la muncă pentru că e creștin, orice altceva care e costisitor în viață, dacă face asta, le salvează. Și ne ispitește cu mântuirea.

    De aceea C.S Lewis a spus în acel citat: "Da, este lepdare de sine, dar de fiecare dată când suntem chemați să ne lepădăm de sine, suntem acompaniați de promisiuni care au răsplatiri astfel încât nu te lepezi de bucuria veșnică, ci de una temporară." El a spus că e ca și cum un copilaș care vrea să meargă să facă prăjituri de noroi nu-și poate imagina cum e o vacanță la mare. Așa că, el trebuie să-și înfrunte plăcerea - da, este plăcut să faci grămezi de noroi; ești copil din mediul urban, care probabil nici n-ai văzut poze cu plaja. Castele de nisip, alergare prin apă. N-ai văzut așa ceva. Poate nici nu-ți poți imagina. Asta e amuzant. Cea mai bună ofertă.Dar când ți se arată asta, în Evanghelie, ar trebui s-o lepezi pe asta. Aceasta e lepădarea de sine. E ca și cum ai zice "Las apa sălcie pentru apa pură. Las tinicheaua pentru a avea aur.  Las oțetul pentru a avea miere." Normal că e lepadare de sine. Lepezi toate lucrurile care te despart de bucurie, de Dumnezeu. Lepezi vasele care nu țin apă pentru a te reîntoarce la fântâna vieții vii. Cred în lepădare. Iar câteodată doare cu adevărat pentru că este mult din vechiul eu ale cărui plăceri sexuale le caut, nu-i așa? Ori bani, sau faimă, sau orice altceva. Trebuie să ducem lupta până la capăt. Da, lepădarea este reală. Dar este lepădare în favoarea căutării împlinirii totale pe vecie. În acest sens, nu este lepădare finală. Este ceea ce ateea nu a văzut niciodată. Ea vedea în creștinism o lepădare totală de sine.

    Argumentul numărul 11. Suferința este cerută și susținută de urmărirea bucuriei în Dumnezeu.  Suferința nu este opțională. "În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri." "Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii." (Evrei 12:8) "Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni." "Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți." (2 Timotei 3:12) Suferința nu este opțională. întrebarea este, "Cum o poți suferi?" Prin ce mijloace putem să trecem prin necazurile cerute de Domnul? Matei 5: "Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii." Există prigonirea și scrie că este ferice. "Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră." "Bucurați-vă!" Incredibil. "Bucurați-vă și înveseliți-vă." Aceasta este o poruncă în mijlocul prigonirii și al ocărilor. Să fii bucuros. Iar apoi vine argumentul. "Căci răsplata voastră este mare în ceruri." Vedeți ce se întâmplă? Unii oameni spun că poți fi atât de preocupat de cer încât nu mai ești bun pe pământ. Bănuiesc că într-o măsură este adevărat. Există un fel de preocupare pentru cer care ar putea distrage un om să fie bun pe pământ. Dar nu la asta se referă textul. Aceasta este o persoană atât de preocupată de cer, încât e împuternicită să îndure persecuție în urmărirea dragostei. Mergi pe cărarea dragostei într-un loc greu și oamenii nu te răsplătesc pentru asta. Te ocărăsc. Cum rămâi pe ea? Cum continui să mergi? Și să rămâi preocupat de cer? O să primești o răsplată incredibilă. Se va întoarce de 10.000 ori. Dacă nu este răsplatire pe pământ, va exista în cer. Și de ți se ia viața, "a muri este un castig". Răsplătirea este pe partea cealaltă.

    Acum... Aceasta cred ca este cheia în a îndura suferința. Uitându-ne la premiu. "Pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, Isus a suferit crucea." Și vă spun sincer... Câteodată mă mir aici de etici care încearcă să diminueze importanța răsplătirii în viață, pentru că spun că funcționează în vechiul mod, în vechiul mod egoist. Așa ar fi dacă răsplătirea ar fi precum: "Voi fi slăvit într-o zi, iar Isus se va micșora și eu voi crește; voi fi regele universului și mi se va împlini orice dorință carnală care m-ar împlini iar Isus ar fi folositor în obținerea acesteia. Gloria Lui nu contează, ci doar bucuria mea." Dacă cumva așa se gândesc unii, da, urmărirea bucuriei va încurca motivația. Dar, dacă răsplata este Hristos: "Tată, Mă rog ca ei să vadă slava Mea; ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei, și Eu în ei, ca ei să aibă o vie admirație pentru Mine pe vecie." Dacă asta e răsplata, atunci nu contaminează răul. De fapt, nu contaminează dragostea. Și principalul motiv pentru asta, este că Isus, în modul acesta a fost motivat. Evrei 12:2: "Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea." Și tu ai o cruce de suferit. Cum să faci asta? Ca și Hristos... Pentru bucuria care îți e pusă înainte. Ai o căsnicie rea? Există multe căsnicii grele. Prima soluție: divorțul. A doua: cerul. Mai bine întorci bine pentru rău timp de 30 ani și apoi să mergi în cer. Motivul pentru care atâția divorțează este că ei nu cred în Rai. Pentru ei raiul ar trebui să fie acum. "Ar trebui să am o soție sau un soț mai bun. Nu pentru asta m-am căsătorit. Nu m-am căsătorit ca să am asta." "Ar trebui să fie mai ceresc, dar seamănă mai mult cu iadul." Așa se îndoiesc unii de căsniciile lor rele. Pentru a avea oportunitatea de a arăta valoarea superioară a raiului. Textul spune, "când vă vor ocarî, vă vor prigoni", veți avea un soț sau soție inadecvată, "bucurați-vă, căci răsplata voastră e mare în ceruri." "Voi sunteți sarea pământului." "Voi sunteți lumina lumii." La ce credeți că se referă sarea și lumina aici? O să recapitulez înainte să luăm o pauză. O să spun la ce cred că se referă. Voi, creștinii, sunteți sarea pământului. Voi sunteți lumina lumii.

    Care e strălucirea? Ce văd oamenii? Ce gustă? Cred că gustă asta. Vă privesc cum treceți prin circumstanțe foarte dificile. Un fel de ocară, prigonire sau calamitate naturală. Vă privesc. Iar dacă sunteți în stare să vă bucurați și să fiți veseli, căci "răsplata voastră este mare în ceruri," o să fii o persoană foarte sărată. Vei fi la gust ca ceva ce ei nu au experimentat vreodată. O să strălucești cu așa lumină că vei umbri aceste probleme, încât ei vor putea da glorie Tatălui tău din ceruri. Cred că sarea și lumina sunt gustul oamenilor care nu murmură, ci se bucură în toiul încercărilor. Și nu stau ca și un bun exemplu. Aș vrea să fiu așa. Atât de mult. Aș vrea să fiu așa, mai mult decât orice altceva. Când lucrurile merg în cel mai rău mod posibil, bucuria mea să nu fie umbrită. Asta îmi doresc. Pentru că lumea se va uita la asta și vor spune: "Asta are un gust diferit. E atractiv." Sarea e atractivă. De aceea o punem pe cartofi și cartofii prăjiti. Și pe friptură. Pentru că ne atrage gustul. Vrei mai mult din asta. Iar de lumină sunt atras. Așa că cred că hedonismul hristic este real pentru că Biblia prezintă urmărirea bucuriei în Dumnezeu, în cer, prin mijloacele prin care suntem împuterniciți să îndurăm suferințe necesare.

    Ultimul argument este: datoria slujirii lui Dumnezeu este susținută de bucuria de a fi slujit de Dumnezeu. În propriile cuvinte, într-un minut. Cineva mi-ar putea zice: "Acest motiv al urmăririi propriei bucurii dezvoltat de tine, nu îmi sună a slujire. Ar trebui să fim slujitori care să Îl slujim pe Dumnezeu. Și tocmai am pus aceste texte. Să spunem 1 Petru 4:11. Îl folosesc cel mai adesea înainte de a predica."Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru că în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos." Deci ce este slujirea? Bine. Sunt la parter în camera de rugăciune. Urmează să predic în 15 minute. Poate 45, dacă ne gândim și la timpul de laudă. O să stau acolo urmând să predic și să slujesc poporul. O să-L slujesc pe Dumnezeu timp de 45 minute în predică.Ce-i asta? El spune: "Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu." Deci, cine e dătătorul atunci când slujesc? Dumnezeu. Nu ar vrea altfel. De ce? Pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit. Dătătorul primește gloria. Dacă încerc să schimb rolurile cu El, "O să Te slujesc. Ai nevoie de mine, Ai nevoie ca eu să predic ca acești oameni să fie salvați. În alt mod nu poți susține biserica. Ai nevoie de mine. Primești..." Cine primește atunci gloria? Eu. Dar dacă sunt un copil gol și nevoiaș, emoționat chiar și după 50 ani, urcând la amvon și spunând, "Doamne, nu pot face nimic bun pentru acești oameni decât doar dacă Tu apari. Nu pot vorbi, nu pot gândi. Îmi voi pierde locul, memoria, atitudinea. Voi ruina oamenii aceștia, voi fi necredincios Cuvântului Tău dacă nu vii." Și când mă bizuiesc deplin pe El, atunci slujirea mea devine o primire de har și o glorificare a Lui. Așa că sunt de părere că urmărirea mea în a primi împlinire și putere de la Dumnezeu este cheia slujirii mele.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 351
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni