E viu Hristos Mântuitorul,
Şi Ziua învierii Sale,
E-n calendar pecetluită
Pentru a fi sărbătorită,
În cânt sau plânsete de jale.
Isus e viu, o spun aceia
Ce au simţit a Lui prezenţă...
În faţa Celui ce-I Lumină,
Creştinul astăzi se închină,
Cu dragoste şi reverenţă.
Dar dacă vii la închinare
În Faţa Regelui Preasfânt,
Şi un păcat robit te ţine,
Să ştii că astăzi pentru tine
Hristos e încă în mormânt.
Mânia, ura, lăcomia,
Invidia din viaţa ta,
Un duh viclean de necredinţă
Îl pot oricând cu uşurinţă
Pe Domnul slavei îngropa.
Şi ceasul părtăşiei tale
Nu mai e colţ de paradis...
Mândria sau puţină ură,
Au rupt Divina legătură
Şi parcă Cerul s-a închis.
Azi nu-i târziu să 'nalţi o scară,
La Cer, scăpând de-al tău păcat,
Şi-n sfântă zi de sărbătoare
Cu cei salvaţi de la pierzare,
Să spui: "Hristos a înviat!"