Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,
La Betleem, în iesle, lângă boi,
Plângând ni se năştea în grajd un rege,
Din cerul slavei coborât la noi.

Ni Te vestiseră demult bătrânii,
Şi-n visul lor profeţii Te-au văzut,
Te aşteptau şi robii şi stăpânii,
Dar ai venit, şi nu Te-am cunoscut.

De-atâtea ori, cu glasuri legănate,
Preoţii ne citeau din sulul scris,
Şi toţi stăteam cu suflete furate
De dorul lui Iehova cel Promis.

Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte
Că Tu, Mesia, aşteptat din veac,
Vei coborî smerit şi Te vei naşte
Ca cel mai slab din oameni şi sărac!

Credeam că ceru-n fulgere aprinse
Ne va orbi cu ochii Tăi de jar,
Când colo Tu Te naşti pe paie-ntinse
La pâlpâirea unui felinar!

Palatele erau şi-aşa prea multe,
Puteai găsi în ele pat curat,
Dar ai lăsat ciobanii să-Ţi asculte
Duiosul plâns, Copile minunat!

Tu, Creatorul lumilor de astre,
În paie, Doamne, să ajungi să stai?
Din tronul Tău, pe drumurile noastre,
Uitat şi nici măcar un pat să n-ai?

Dar azi, când casele sunt pline,
Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,
Se mai gândeşte cineva la Tine,
Copile sfânt, că iarăşi ai să vii?

O, cum să nu! Isuse, ia priveşte:
Palatele, Te-aşteaptă luminos,
Şi-mpodobită lumea pregăteşte
Şi pentru Tine un Crăciun frumos...

Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,
Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,
O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,
În staul să Te naşti, în paie reci!