Când soarele în zare lin apune
Și norii dimprejur se-mbracă-n aur,
Privesc uimit și nu mai am ce spune,
Căci simt că dincolo am un tezaur!

Sunt obosit de luptă și-alergare,
Dar înțeleg că Domnul îmi arată,
Acum, chiar prin acest apus de soare,
Puțin din a Sa slavă minunată!

A fost o zi de alergare și de trudă
Și m-am oprit abia la asfințit.
Nu e ușor să te căznești prin lumea crudă,
Străin fiind, dar cu un țel neprețuit...

Am alergat cât am putut de bine
Și am trudit din răsputeri întreaga zi,
Cărând poveri ce-au apăsat pe mine
Și m-au silit doar în țărână a privi...

Ce-mi mai rămâne la sfârșitul zilei?
Să mă opresc și să mă odihnesc
Și ruga să-mi înalț spre Tronul milei,
Pe care stă Mielul Dumnezeiesc!

Să-i spun că totul e deșertăciune,
O trudă în zadar și-o goană-n vânt,
Să-i spun că nu-s legat de-această lume,
Ci de comoara de pe plaiul sfânt!

Că orișicând sunt gata de plecare
Și de aceea eu L-aș mai ruga
de s-ar putea, să îmi trimită din splendoare
Albe aripi cu care-n Rai să pot zbura!