Iubirea

E parcă din mine,
dar eu
nu sunt din ea...

Cel de dincolo de ceruri
a pus-o în mine.

Mi-a dat
o uriașă întindere...

Dar unde să încapă
atâta frumusețe
într-un trup pierdut?

Uneori,
mă înalță.

Alteori,
mă cufundă.

Uneori,
mă ascunde.

Alteori,
mă descoperă.

Uneori,
mă face mare.

Alteori,
mă face mică.

„De la capătul pământului
strig către Tine
cu inima mâhnită:

Du-mă pe stânca
pe care n-o pot ajunge,
căci este prea înaltă pentru mine.”

Cine ești,
Iubire?

Se aud
șoapte de îngeri...