Iubirea

E parcă din mine,
dar eu
nu sunt din ea...

Cel de dincolo de ceruri
a pus-o în mine.

Mi-a dat
o uriașă întindere...

Dar unde să încapă
atâta frumusețe
într-un trup de pământ?

Uneori,
mă înalță.

Alteori,
mă cufundă.

Uneori,
mă ascunde.

Alteori,
mă descoperă.

„De la capătul pământului
strig către Tine
cu inima mâhnită:

Du-mă pe stânca
pe care n-o pot ajunge,
căci este prea înaltă pentru mine.”

Cine ești,
Iubire?

Se aud
șoapte de îngeri...